The Myth of Persecution: How Early Christians Invented a Story of Martyrdom (Mitul persecuției: cum creștinii primari au inventat povestea martirajului) este o carte din anul 2013 de Candida Moss, profesor universitar de Noul Testament și creștinism primar la University of Notre Dame. Teza lui Moss este că ideea tradițională a „epocii martirilor”, în care creștinii ar fi suferit persecuții din partea autorităților romane și ar fi trăit cu frica de a fi aruncați la lei, este în mare parte imaginară. Nu au existat niciodată persecuții viguroase țintite de autoritățile Imperiului Roman asupra creștinilor. Persecutarea oficială a creștinilor de către Împărat a durat cel mult doisprezece ani ai primilor trei sute de ani ai istoriei Bisericii.Moss 2013, p. 159. Cele mai multe povestiri despre martiri individuali sunt pure scorneli și chiar cele mai vechi și mai corecte din punct de vedere istoric povestiri despre martiri și suferințele lor au fost corupte și rescrise de către editori ulteriori, astfel încât este imposibil să mai știm cu certitudine ceva despre ceea ce martirii au gândit, făcut sau spus.
Cuprins
Martirii dinaintea creștinismului Cartea explică originea cuvântului grecesc „martir” și cum a ajuns el să fie folosit de către creștini pentru a desemna pe cineva care l-a mărturisit pe Hristos prin moartea proprie. Moss afirmă că tradiția creștină afirma că nu ar fi existat martiri în epocile pre-creștine. Ea arată că au fost exemple de martiri anteriori printre evrei, greci și romani, dar nu fuseseră denumiți cu acest termen. Citând moartea lui Socrate și pe cea a bătrânului învățător evreu Eleazar, Moss susține că acestea au influențat puternic narațiunile despre martirii creștini, până acolo încât „creștinii și-au adaptat ideile despre martiriu și uneori chiar istorisirile lor” [cursive în original] „după autori antici evrei și păgâni.”
Istoricitate Teza centrală a cărții este că scrierile antice despre martiri și martiriu nu sunt relatări de încredere ale evenimentelor descrise. Moss caracterizează cele mai multe dintre sursele păstrate până azi, cum ar fi Faptele martirilor, drept „elaborate, ornamentate, distractive și departe de adevăr”. Moss a găsit de asemenea similitudini între evenimentele relatate și romanele grecești de dragoste.
Examinarea surselor primare În examinarea Martiriului lui Policarp, Moss afirmă că acesta conține „multe coincidențe bizare, evenimente improbabile și ilegalități”. Deși ea nu neagă faptul că Policarp de Smirna a fost într-adevăr martirizat, ea observă că „ne este imposibil să ne imaginăm că Martiriul lui Policarp ar fi o relatare istorică a evenimentelor petrecute în mod real”. Observația ei nu este împărtășită de Paul Foster care crede că exceptând miracolele, niciunul din aceste elemente nu este complet implauzibil.Foster, Paul, and Sara Parvis. Writings of the Apostolic Fathers. London: Continuum International Publishing, 2007. p. 128.
Moss a examinat torturile și morțile Sfântului Pothinus, Blandinei și ale altora din Istoria bisericească a lui Eusebiu din Cezareea. În timp ce evenimentele au avut loc în Galia în jurul anului 177, autoarea observă că ele izvorăsc dintr-o versiune parțială scrisă după circa două sute de ani de la evenimente. În acest text, Moss observă neconcordanțe între orașele menționate și provinciile Imperiului. Moss afirmă că diverși termeni teologici folosiți în text nu au fost atestați înaintea secolului al III-lea. Moss observă că scrisoarea începe prin a afirma că evenimentele sunt „demne de amintire nemuritoare” și observă că această frază a fost de asemenea folosită de Eusebiu atât în Istoria bisericească, cât și Martirii palestinieni. Conform lui Moss, aceste lucruri indică faptul că scrisoarea fusese editată de Eusebiu și că este prin urmare imposibil de deosebit care părți ale ei sunt istorice și care părți au fost adăugate de el în scopuri teologice.
Durata Conform lui Moss, deși guvernatorii provinciali din Imperiul Roman aveau mari puteri discreționare și puterea de a face ceea ce ei credeau că ar fi necesar în jurisdicția proprie și că au existat într-adevăr incidente sporadice de persecuție și de violențe de masă contra creștinilor, pentru cea mai mare parte a primilor trei sute de ani ai istoriei creștine creștinii puteau trăi liniștiți, își puteau practica meseriile și puteau fi promovați în poziții de răspundere. „Din cei aproape trei sute de ani putem vorbi de mai puțin de zece de-a lungul cărora creștinii au fost executați ca urmare a inițiativelor imperiale.” Conform Enciclopediei Catolice din 1913 „din cei 249 de ani de la prima persecuție sub domnia lui Nero (64) până în anul 313, când Constantin a inaugurat pacea durabilă, s-a calculat că au suferit creștinii persecuții timp de 129 de ani și s-au bucurat de oarecare toleranță timp de circa 120 de ani.”
Motivele persecuțiilor Moss susține că romanii interpretau refuzul de a arde tămâie și de a aduce sacrificii imaginii împăratului drept răzvrătire și drept semn al unei posibile trădări. Pe ei nu-i interesau dogmele religioase, ci rebeliunea politică.
Răsplăți pentru martiri Moss descrie învățăturile Bisericii conform cărora, odată morți, toți oamenii vor aștepta Ziua Judecății spre hotărârea sorții lor eterne - cu excepția martirilor, care erau încununați cu coroana martirilor și se duceau imediat în rai. Din acest motiv unii creștinii căutau martiriul într-o râvnă suicidară pentru coroana de martir.
Concluzii Autoarea susține că au existat consecințe ale promovării unui astfel de „mit”, consecințe care influențează chiar zilele noastre. Deși ea acceptă că au existat cazuri autentice de martiriu și de persecuții de stat contra creștinilor, autoarea susține că ideea de biserică persecutată a fost puternic exagerată, în special de către istoricul bisericii primare Eusebiu. Autoarea conchide că ideea conform căreia creștinii au fost mereu persecutați de către puterile răului și vor fi persecutați mereu de către ele a condus la atitudini combative și agresive printre creștini până în ziua de azi. Asta este exemplificat, după Moss, în dezbaterile privind avortul și căsătoriile homosexuale.
Recepția
Laura Miller, scriind pentru website-ul Salon, a trecut în revistă The Myth of Persecution. Ea a afirmat că „Moss nu poate fi numită scriitor natural sau fluent, dar este metodică, urmărește claritatea și este autentic motivată de preocuparea ei referitoare la influența acestui mit al martiriului asupra societăților occidentale.”
În The National Catholic Reporter, Maureen Daly a afirmat: „În primele pagini ale The Myth of Persecution, am avut senzația că aș fi picat peste o ceartă deja aprinsă... Moss, cercetătoare academică a bisericii primare și a martirilor, susține că persecuțiile erau rare și de scurtă durată. De ce contează asta? « Mitul martiriului creștin nu este doar neadevărat, ci a contribuit la mari violențe și continuă să susțină o viziune asupra lumii în care ne simțim atacați de către semenii noștri», scrie ea”.
scrie pe blogul său „Moss face o treabă fantastică ilustrând aspecte legate de dovezile și retorica antică folosind exemple și ilustrații moderne – de la îndoieli cu privire la o versiune larg răspândită a dialogului care ar fi precedat uciderea lui Cassie Bernall, la baseball-ul ca «religie», până la funcția de a face apel la Părinții Fondatori.”
Ephraim Radner, un teolog și istoric, autor al First Things, a trecut cartea în revistă. El a scris „conform criteriilor lui Moss... Regula pare a fi de a citi cu scepticism scrierile din trecut, dar să nu ne îndoim de imaginația cercetătorilor academici de azi. Întreaga carte pledează pentru cea din urmă presupunere. Cum a redat ea capitolele despre necinste și pericolele aserțiunilor de «persecuție» făcute de voci ale politicienilor conservatori contemporani și ale liderilor religioși vădește cu ușurință părtinirea ei.”
Kirkus Review a afirmat „Mitul martiriului — și așteptările de recompense enorme în ceruri — au strâns laolaltă identitatea de grup a creștinilor primari, care presupunea ideea de a fi «supuși atacurilor» și justifica reacțiile violente. Deși niciunul din argumentele prezentate de Moss nu sunt suficient de noi sau de șocante, ea oferă o întreprindere stimulantă care cere mai multă cercetare și concentrare.”
În trecerea sa în revistă N. Clayton Croy a afirmat: „Ideologia modernă călăuzește teza lui Moss mai mult decât mărturiile antice, iar rezultatul este distorsionarea istoriei mai severă decât în caricatura pe care ea ar vrea s-o dea în vileag.”
Anne T. Thayer subliniază că erudiția este impresionantă, dar Moss își exagerează argumentele.
Paul Hartog observă că Moss a adus în discuție multe aspecte corecte, inclusiv distincția dintre persecuție și urmărire penală, și remarcă faptul că, în cele din urmă, creștinii au devenit persecutori.
Robert Royal o critică pe Moss pentru că nu a înțeles esențialul persecuțiilor împotriva creștinilor din secolul XXI.
Istoricul Bisericii Carl Trueman a criticat, de asemenea, „Mitul persecuției”, spunând „Ca teză istorică, aceasta nu este deloc radicală și reflectă ceea ce am învățat ca student și ceea ce predau la cursurile mele de masterat în teologie... teza politică la care se îndreaptă este mult mai controversată” și reflectă „scopul politic ultim al cărții”.
Treceri în revistă
Note