Studiile lui Nicolae Grigorescu la Paris

.

Studiile pe care Nicolae Grigorescu le-a efectuat la Paris au fost datorate parcursului pe care l-a avut până la vârsta de douăzeci de ani. Pe măsură ce a evoluat artistic în pictura de factură neoclasică pe care a etalat-o în tematica religioasă, care a culminat cu capodoperele de la Mănăstirea Agapia, el a și-a dat seama de necesitatea perfecționării sale prin frecventarea unor cursuri de specialitate în străinătate. Atingerea acestui deziderat s-a concretizat cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, care a remarcat calitatea meșteșugului său în perioada când a realizat picturile murale de la Agapia. Astfel, el a obținut o bursă de cinci ani începând din toamna anului 1861 în capitala Franței.

Informațiile despre studiile pe care le-a făcut la Paris sunt lapidare și pline de incertitudini. După unii biografi ai artistului, Grigorescu a lucrat câteva luni de zile în atelierul lui Sébastien Cornu, după a alții și în atelierul lui Charles Gleyre. Părerile au fost împărțite și vis-a-vis de studiile pe care pictorul român le-ar fi făcut la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris. Cu certitudine, Grigorescu a ținut însă, la ascedența pe care Academia de Arte de la Paris era capabilă să i-o dea și ca urmare, în catalogul expoziției Salonului Oficial din anul 1868 de la Paris, apărea ca fiind elev al lui Sébastien Cornu. Mai toate informațiile concură la faptul că pictorul român s-ar fi stabilit la Barbizon încă din primăvara anului 1862, renunțând definitiv la Academia de Arte care promova o pictură ce urma ideile academismului.

În toată perioada cât a stat la Paris, Grigorescu a executat o serie de copii după vechii maeștrii ai picturii, fapt ce indică numeroasele sale vizite la Muzeul Luvru, atât în timpul școlii cât și după aceea. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

Pitorescul satului Barbizon, care avea vedere spre pădurea maiestuoasă de la Fontainebleau precum și spre câmpie, putea oferi elementele picturale necesare: bălțile și copacii falnici, luminișurile și stâncile masive. Această realitate bucolică a declanșat resortul lăuntric ce vibra în armonie perfectă cu natura poetică a țării sale. Într-un asemenea mediu natural și alături de maeștrii ai expresiei directe și libere, pictorul român s-a metamorfozat într-un artist singuratic ce a fost cucerit de spectacolul mereu schimbător al naturii. Unul dintre criticii cei mai avizați, George Oprescu, l-a definit pe Grigorescu ca fiind un artist vizual, în opoziție cu cei imaginativi. Catalogarea aceasta de vizual, se constituie în opinia istoricului, ca fiind cea mai importantă trăsătură a acestui observator sensibil și atent la nuanțele infinite ale universului.

Nicolae Grigorescu a preluat maniera de la Rousseau și tematica lui Millet cu subiecte ce se inspiră din legătura omului cu natura, ca și concepția picturală brută, fără artificii, adecvată motivului cu o factură echilibrată. De la Gustave Courbet a preluat modul de a-și caligrafia semnătura, adesea cu roșu într-un colț al tabloului, și dragostea pentru peisaj. Pe Camille Corot, Grigorescu l-a apreciat într-un mod deosebit, deoarece și-a însușit tehnica acestuia. Prin curiozitate și experiment el a adoptat printr-o interpretare personală fluidul pictural al maestrului francez. El a recurs adesea la puzderia de pete mici de funigei care animă peisajul, dându-i o vibrație aparte. Apropieri de opera lui Corot pot fi văzute și în tematica războiului la care a participat în anul 1877. Grigorescu a tratat scenele de campanie prin transcripții fugare care urmează îndeaproape celebrele clichés verre realizate de maestrul francez. În grafică, asemeni maestrului, a căutat efectele rembrandtiene și a explorat resursele plastice ale cărbunelui, pe care l-a tratat cu trebentină pentru a potența picturalitatea. Grigorescu a fost un inovator asemenea lui Corot prin folosirea acestui procedeu tehnic. El punea mai întâi un strat de laviu de tuș subțire, după care revenea cu cărbune diluat, în conté și accente albe de cretă. De cele mai multe ori folosea ca suport hârtia care avea culoarea gri sau albastră, fapt care ducea implicit la o mai mare catifelare a desenului.

Demersuri pentru obținerea unei burse de studii Nicolae Grigorescu nu începuse încă să picteze la Mănăstirea Zamfira, dar făcuse deja icoanele de la biserica din Băicoi sau de la Mănăstirea Căldărușani și a terminat prima lui icoană remarcabilă comandată de corporația băcăuanilor în data de 25 februarie 1856, Sfântul Spiridon.George Oprescu Vol. I... pag. 47 În ziua de 5 ianuarie 1856, Grigorescu s-a adresat domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei cu rugămintea de a primi un sprijin pentru a face studii în străinătate. Petiția sa, așa numita jalbă, a fost însoțită de o pictură, intitulată Mihai scăpând stindardul (vezi Nota H - Mihai scăpând stindardul), cu tematică istorică inspirată din cunoscuta baladă a lui Dimitrie Bolintineanu. Este de amintit că versurile poetului Bolintineanu au fost o sursă de inspirație în acea epocă pentru mai multe compoziții pe care artiștii români le-au realizat în acele vremuri. Tabloul trimis de Grigorescu domnitorului este astăzi dispărut și critica de artă a considerat că el nu era cu mult mai diferit în concepție și stil decât operele similare ale altor artiști contemporani lui, cum ar fi de exemplu Constantin Lecca.

Din petiția pe care a semnat-o nu se înțelege foarte clar ce anume dorea artistul de la domnitor. Acesta din urmă a plecat în decizia pe care a luat-o de la afirmația lui Grigorescu că nu a urmat o școală secundară în domeniu. Domnitorul a trimis tabloul la Eforia Școalelor și a precizat că petentul trebuie ajutat să învețe o limbă străină și să-și completeze „învățăturile regulate ale picturii” și de abia după aceea să fie trimis la cursuri în străinătate. Eforia a trimis în data de 24 ianuarie 1856 o adresă la Colegiul Sfântul Sava, profesorilor Antonin Roques,books.google.ro: Mențiuni critice - Perpessicius - accesat 28 martie 2017 Constantin Lecca și Limburg prin care cerea acestora să se conformeze dispozițiilor domnitorului și să-l primească pe Nicolae Grigorescu la cursuri: „... având în vighere îngrijitoare asupră-i spre a face progresul cel mai posibil, atât pentru învățătura limbei franceze și germane, cât și în studiul de arta picturii, pentru care se zice a avea predilecție”. Se pare că artistul ar fi primit pentru tablou suma de 100 de galbeni de la prințul Știrbei.Virgil Cioflec... pag. 9

Fiind ocupat cu lucrările de la Căldărușani și mai apoi cu cele de la Zamfira, se pare că Grigorescu nu ar fi beneficiat de cursurile de la Sfântul Sava.George Oprescu Vol. I... pag. 48 În data de 7 septembrie 1856 a înmânat caimacanului Alexandru Dimitrie Ghica, aflat în trecere prin Ploiești, aproape de Zamfira unde artistul zugrăvea biserica mănăstirii, o nouă petiție mult mai clară. Rezultatul a fost același, o apostilă adresată Eforiei Școalelor.

Pe vremea Nicolae Grigorescu picta la Agapia, unul dintre vizitatorii mănăstirii a fost politicianul Mihail Kogălniceanu.George Oprescu Vol. I... pag.68 Văzând calitatea picturilor care se realizau sub ochii săi, Kogălniceanu a hotărât ca Grigorescu să primească o bursă pentru studii în străinătate, fără să se mai organizeze vreun concurs sau să pretindă vreo diplomă de studii secundare. Ca urmare a referatului întocmit de specialistul delegat să examineze realizările de la Agapia din anul 1860, semnat de G. Schiller, prin care se menționa că „... D. Grigorescu a lucrat pentru înalte arte, lăsând în Moldova un monument unic în arta picturii”,Monitorul Oficial al Moldovei din 11 iulie 1861 pictorul a primit o adresă publicată în Monitorul Oficial, prin care i se aduceau elogii pentru opera de la Agapia precum și felicitări pentru școala de pictură destinată călugărițelor mănăstirii pe care a înființat-o acolo.

Începând din data de 20 septembrie 1861, Nicolae Grigorescu putea cere o subvenție anuală pentru a urma cursuri de pictură la Paris. La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, cuantumul bursei era de 260 de galbeni și era prevăzut în bugetul Moldovei pentru anul 1862.

Studii la Paris În toamna anului 1861, Nicolae Grigorescu a plecat la Paris.George Oprescu Vol. I... pag. 69 S-a îmbarcat pe un vapor în portul Galați și urmând cursul Dunării a ajuns la Viena. În acea toamnă nu a ridicat nicio sumă aferentă bursei acordată de către stat prin influența lui Mihail Kogălniceanu, dar i s-a dat totuși un avans din fondul economiilor și un pașaport gratuit.Mihail Popescu: Contribuții la biografia pictorului Nicolae Grigorescu, în Convorbiri literare, 67, 1934, pag. 500 -562 Din ce a câștigat la Mănăstirea Agapia nu mai rămăsese o sumă importantă deoarece fratele său, Gheorghe Grigorescu, își însușise o parte din bani.C.I. Istrati: Doi luceferi, în Calendarul Minervei, 10 (1908), pag. 132 Istoricii de artă au considerat că Grigorescu ar fi avut o sumă confortabilă, ținând cont că după Agapia a mai pictat și la biserica din Puchenii Mari. De la Viena a plecat spre Paris, dar nu se știe cu certitudine dacă prin Berlin sau prin München.C.I. Istrati: Doi luceferi, în Calendarul Minervei, 10 (1908), pag. 134Virgil Cioflec... pag. 12 La Paris, Grigorescu a tras la hotelul Corneille din Piața Corneille, clădire care are și astăzi aceeași destinație.V.A. Urechia: Istoria Școalelor, III, pag. 263 Spre sfârșitul anului 1862, el a locuit în Cartierul Latin, în rue du Cherche-Midi, nr. 102.George Oprescu Vol. I... pag. 76 Există dovada pentru această afirmație, deoarece în registrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naționale din București se găsește o adresă datată și semnată de el în acel an.

Ajuns la Paris, nu era chiar un necunoscător al orașului, deoarece aprofundase cu Isaiia Piersiceanu, călugărul de la Mănăstirea Neamț, și cu Iosif Gheorghian, viitor mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române, o mulțime de informații referitoare la capitala Franței. Din primele zile de când ajunsese acolo, a luat legătură cu Constantin I. Stăncescu, fericitul câștigător al bursei din anii trecuți, care era și el la studii.George Oprescu Vol. I... pag. 70 Grigorescu pare că s-a complăcut a avea o relație cu Stăncescu și din cauza schimbării mediului, de la o viață monahală de tip Agapia într-un vacarm urban necunoscut care pulsa de viața celui de Al Doilea Imperiu Francez, aflat în prima sa perioadă de strălucire. Critica de artă, alături de istoricii de artă s-au arătat deosebit de surprinși de prietenia celor doi. Toată lumea cunoștea prea bine opera artistică a lui Stăncescu de la finele secolului al XIX-lea și rolul pe care acesta l-a jucat la Școala de Belle Arte de la București. Se cunosc mediocrele studii în cărbune și mediocrele naturi moarte executate în tehnica pastelului. De asemenea se știe atitudinea pe care a afișat-o oficial față de artiști anvagardiști și originali cum a fost Luchian, nemaivorbind de intrigile țesute în organizațiile artistice din România. Astăzi, se știe că în prietenia dintre cei doi, Stăncescu nu a acționat răufăcător, ci a fost adesea favorabil față de Nicolae și asta nu numai în Franța ci chiar și în România. Există chiar și documente doveditoare ale prieteniei lor. Astfel, există un desen realizat într-o excursie la Saint-Denis, pe care Grigorescu l-a datat la finele anului 1861, adică aproape imediat după sosirea lui la Paris, care are o dedicație adresată prietenului său Stăncescu: „Grigorescu à son ami Stăncescu”.