Somnul (nuvelă)

„Somnul” este o nuvelă psihologică scrisă de Cezar Petrescu și apărută în numărul din iunie–iulie 1927 al revistei Viața Romînească din Iași. Ea a fost publicată apoi în volumul Omul care și-a găsit umbra (Ed. Cartea Românească, București, 1928), alături alte trei nuvele: „Omul care și-a găsit umbra”, „Palace” și „Dezertarea lui Toader Mânzu”, fiind încorporată ulterior în „ediția definitivă” a volumului Omul din vis (1945).Mihai Gafița, „Nota editorului”, în Cezar Petrescu, Nuvele, Editura Minerva, București, 1978, p. xii. Ambele volume au fost incluse în ciclul „Fantasticul interior”,Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 316. în care autorul descrie o lume halucinantă, investigând obsesii provenite din straturile adânci ale subconștientului.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 105.

Nuvela prezintă evoluția unei obsesii trăite de un tânăr intelectual studios, cu perspective de a deveni ministru, după ce află că soția sa, Cordelia, îl înșală, fără să vrea, în timpul somnului cu diferiți inși dezgustători sau cu personaje din cărți.Alexandru Piru, „Cezar Petrescu, azi”, 1985, p. XI.Isabela Sadoveanu, „Cezar Petrescu: «Omul care și-a găsit umbra», Buc. „Cugetarea”, 1928”, în Adevărul literar și artistic, anul IX, nr. 428, 17 februarie 1928, p. 7. Măcinat de gelozie, el încearcă inutil să lupte cu acești dușmani invizibili și în cele din urmă își ucide soția, strângând-o de gât, pentru a suprima visul desfrânat. Autorul urmărește pas cu pas acest proces de dezagregare psihică de la primele faze inofensive până la instaurarea stării de psihopatie.Scarlat Struțeanu, „Cezar Petrescu: «Omul care și-a găsit umbra»”, în Săptămâna literară, anul II, nr. 4, 13 ianuarie 1929, p. 5.

Subiectul nuvelei „Somnul” a fost reluat și dezvoltat de Cezar Petrescu în romanul Simfonia fantastică (1929).Constantin Noica, Semnele Minervei: publicistică I (1927–1929), 1994, p. 327.

Rezumat

Un tânăr intelectual, căsătorit de curând, se află în situația de a deveni ministru dacă partidul din care face parte va fi desemnat pentru a forma guvernul, intenționând să-și pună în practică ideile îndrăznețe în care credea.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 246. Își deschide larg ușile casei pentru membrii marcanți ai partidului pentru ca pustnicia să nu-i fie interpretată ca dorință de a rămâne mai departe în izolare, iar locuința îi este invadată de o gloată de indivizi fățarnici și vulgari, care-i murdăresc covoarele, îi pipăie mobilierul și îi evaluează cu voce tare obiectele de artă.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 119. Urmărindu-și invitații pe care-i disprețuiește, naratorul îi surprinde pe unii din ei cum o privesc cu intenții vulgare pe soția sa, Cordelia, și cade pradă geloziei. Criza politică se prelungește, iar vizitatorii îi transformă locuința într-un loc al intrigilor. Nemulțumirea eroului crește pe măsură ce observă privirile bărbaților ațintiți tot mai insistent asupra Cordeliei, iar într-o noapte îi surprinde o expresie fericită pe fața ei adormită și o sărută.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 120. Cordelia se trezește și-i mărturisește că visase „odios, stupid” că era sărutată, împotriva voinței ei, de Bibi Glogoveanu, „cea mai desăvârșită lichea a partidului”, mărturisirea ei contrastând cu suspinul extatic surprins în timpul somnului.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, pp. 246–247.Gheorghe Brătescu, Freud și psihanaliza în România, Editura Humanitas, București, 1994, p. 79.

A doua zi este fixată lista viitorului guvern, iar naratorul este propus unanim pentru funcția de ministru. Chiar în aceeași zi el îl pălmuiește pe Glogoveanu, fiindcă își imaginează cum acesta îi strângea în brațe soția.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 247. Incidentul pare inexplicabil, izbucnește un scandal politic, iar naratorul îl rănește într-un duel pe colegul insolent, apoi părăsește țara, împreună cu soția, abandonându-și cariera politică. Cei doi soți călătoresc prin Italia, unde își petrecuseră luna de miere cu șase ani în urmă, dar pretutindeni Cordelia se visează îmbrățișată de diverși indivizi: tineri sau bătrâni, frumoși sau urâți, săraci sau bogați, blonzi, bruneți, asiatici sau negri, turiști sau localnici. Soțul le observă prezența pe chipul femeii adormite, care afișează în timpul somnului un surâs pervers, și apoi află zilnic amănuntele acestor aventuri erotice povestite cu inocență de Cordelia.

Martor chinuit al desfrânării onirice a soției sale, naratorul decide să se întoarcă în țară pentru a trăi într-o cabană părăginită și izolată din pustietățile munților.Constantin Noica, Semnele Minervei: publicistică I (1927–1929), Editura Humanitas, București, 1994, p. 328. Șederea lor este la început calmă, dar povestirea de către pădurarul Pătru a chefurilor vulgare ale bunicului naratorului îi declanșează Cordeliei un nou vis nerușinat, făcându-l pe narator să înțeleagă că soția sa are instincte sexuale refulate care se dezlănțuie în timpul somnului: „lumea aceea perfidă și mârșavă a somnului mi-o smulgea pe Cordelia, fiindcă îi dădea ceea ce nu știusem să-i dau eu”.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 121.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, p. 81. Naratorul decide să lupte cu această lume invizibilă (formată din oameni vii și din personaje din cărți), trezind-o din somn pe Cordelia și brutalizând-o sexual, apoi sfârșește prin a o strânge de gât pentru a ucide visul cel desfrânat.

Personaje naratorul — un tânăr studios, căsătorit cu Cordelia; este implicat în politică și are perspective de a deveni ministru dacă partidul din care face parte va forma guvernul. Devine pe parcurs un individ suspicios și gelos pe bărbații ce apăreau în visele erotice ale soției sale și o ucide în final. Cordelia — soția naratorului, crescută într-un mediu provincial. Devine amfitrioana întrunirilor politice ale partidului, făcându-și cu amabilitate datoria de gazdă. Fidelă soțului ei, îl înșală, fără să vrea, în somn. șeful partidului — un moșneag ramolit și libidinos, cu un caracter autoritar. Conduce delegația partidului în discuțiile cu celelalte partide de opoziție pentru a forma un guvern solid și durabil.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, pp. 41–42. Bibi Glogoveanu — omul de încredere al șefului partidului, un individ implicat în multe combinații dubioase; este descris de narator ca fiind „cea mai desăvârșită lichea a partidului, fante pomădat, cu haine după ultimul jurnal, cartofor cu datorii câte n-ar plăti fondurile secrete și misitiile unei triple guvernări mănoase, iar pe deasupra, individ cu faimă de irezistibil Don Juan”.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, pp. 43–44. Carol Stănoiu — concurentul naratorului pentru ocuparea portofoliului de ministru și dușmanul său cel mai neîmblânzit. Ajunge în cele din urmă ministru, dovedindu-se incapabil să-și îndeplinească atribuțiile. Naratorul îl descrie ca fiind un individ obez și mediocru, o „nulitate notorie” ce râvnea de zece ani să ocupe un portofoliu guvernamental.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, p. 45. Giovani — vâslaș italian din Stresa, care-i plimbă pe narator și pe soția acestuia cu barca pe lacul Maggiore. Este rufos, murdar și știrb, dar, cu toate acestea, va apărea într-una din fanteziile erotice ale Cordeliei.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, p. 61. Pătru — pădurarul de la cabana montană a naratorului, fost tovarăș de vânătoare al bunicului acestuia, povestitor pasionat al unor peripeții vulgare din trecut; este descris de narator ca fiind „un moșneag chircit și păros, cu un cap uriaș, tare de urechi, cu ochii încă din cale-afară de vii subt sprâncenile stufoase, cu mâini lungi și butucănoase, coborând până dincolo de genunchi; un soi de gnom bărbos, cu o neistovită poftă de vorbă”.Cezar Petrescu, „Somnul”, 1988, pp. 75–77.

Scriere și publicare thumb|right|200 px|Cezar Petrescu la vârsta de 29 de ani. Aprox. 1921. Nuvela „Somnul” a fost publicată în numărul din iunie–iulie 1927 al revistei Viața Romînească din Iași (pp. 301–330).Cezar Petrescu, „Somnul”, în Viața Romînească, București, anul XIX, nr. 6–7, iunie–iulie 1927, pp. 301–330.Mihai Dascal, „Note. Somnul”, în vol. Cezar Petrescu, Simfonia fantastică, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1988, p. 227. Varianta manuscrisă a nuvelei purta titlul „Visul”, iar schimbarea numelui a fost operată, se pare, într-o variantă intermediară sau în șpaltul revistei pentru a se evita probabil confuzia cu nuvela „Omul din vis” (1923). Există deosebiri minore între textul publicat în revistă și textul final al nuvelei: corecturi ortografice, formulări diferite ale unor fraze și adăugiri nesemnificative.

Cezar Petrescu a adunat patru nuvele cu caracter psihopatologic (în opinia criticului Octav Botez)Octav Botez, „Recenzii. Cezar Petrescu: Simfonia fantastică”, în Viața Romînească, București, anul XXI, nr. 7–8, iulie–august 1929, p. 200. care apăruseră anterior în revistele Gândirea și Viața Romînească: „Omul care și-a găsit umbra” (publicată în nr. 3 și 4–5/1926 ale revistei Gândirea), „Palace” (publicată în nr. 1 și 2/1928 ale revistei Gândirea), „Dezertarea lui Toader Mânzu” (publicată în nr. 6/1927 al revistei Gândirea) și „Somnul” (publicată în nr. 6–7/1927 al revistei Viața Romînească) și le-a inclus în volumul Omul care și-a găsit umbra (Ed. Cartea Românească, București, 1928).Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești contemporane. II. În căutarea fondului (1890–1934), Editura Adevĕrul, București, 1934, p. 304; altă ediție, Editura Minerva, București, 1985, p. 331. „Somnul” era a patra nuvelă din acel volum, fiind cuprinsă între paginile 191 și 253. Cele patru nuvele nu aveau o tematică unitară: trei dintre ele explorau subconștientul uman, în timp ce „Dezertarea lui Toader Mânzu” se înscria mai mult în orizontul tematic al Scrisorilor unui răzeș,Mihai Dascal, „Note, comentarii, variante”, în Cezar Petrescu, Opere, vol. I.: Schițe, povestiri, nuvele, Editura Minerva, București, 1985, p. 562. dar criticul Izabela Sadoveanu afirma că toate patru erau tratate de autor cu „tehnica măsurată, puternică și plină de autoritatea pe care i-o cunoaștem din celelalte scrieri”. Volumul Omul care și-a găsit umbra a fost reeditat în 1928 de Editura Cartea Românească din București, cu același conținut și aceeași paginație.

Opera lui Cezar Petrescu a fost reconfigurată în perioada următoare, fiind operate transferuri între diferite volume. Astfel, nuvela „Dezertarea lui Toader Mânzu” a fost inclusă ulterior în volumul Scrisorile unui răzeș (1941),Dumitru Micu, „Gîndirea” și gîndirismul, Editura Minerva, București, 1975, p. 682. nuvela „Omul care și-a găsit umbra” a fost încorporată în „ediția definitivă” a volumului Aranca, știma lacurilor (1943), în timp ce nuvelele „Somnul” și „Palace” au fost introduse în „ediția definitivă” a volumului Omul din vis (Editura „Cugetarea” — Georgescu Delafras, București, 1945); astfel, volumul inițial Omul care și-a găsit umbra era practic desființat.Mihai Gafița, „Nota editorului”, în Cezar Petrescu, Nuvele, Editura Minerva, București, 1978, p. x. „Somnul” a devenit prima nuvelă a volumului Omul din vis,Alexandru Piru, „Cezar Petrescu, azi”, 1985, pp. X–XI. fiind cuprinsă între paginile 7 și 76; celelalte nuvele ale volumului erau, în ordinea publicării, „Palace”, „Păianjenul negru” și „Omul din vis”.

Nuvela „Somnul” a apărut în ediții interbelice cu un tiraj redus și a fost uitată o lungă perioadă, fiind reeditată abia în 1988, împreună cu romanul Simfonia fantastică (1929), într-un volum îngrijit de criticul Mihai Dascal și tipărit de Editura Scrisul Românesc din Craiova.Mihai Dascal, „Argument la ediție”, în vol. Cezar Petrescu, Simfonia fantastică, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1988, p. 27.

Somnul (nuvelă)

Źródło i licencja