Acest articol dezvoltă secțiunea Opera a articolului principal Nicolae Grigorescu.Evreu cu gâscă, cunoscută și sub numele de Un cetățean în perspectivă, este o pictură de gen realizată de pictorul român Nicolae Grigorescu în anul 1880. Primul nume cu care este cunoscut tabloul este cel pe care l-a purtat la expoziția de la Paris la Salonul Oficial din anul 1880, . Lucrarea nu a fost datată și aparține astăzi Muzeului Național de Artă al României.

Portretul Evreu cu gâscă face parte din tematica portretelor de evrei pe care artistul a abordat-o începând din anul 1864. Nicolae Grigorescu a avut puține ocazii pentru a surprinde personaje tipice pentru această etnie în opera sa. Această fază a creației pictorului român a venit ca o necesitate în diversificarea portretelor pe care le făcea. El a dorit ca tipologia chipurilor să fie întregită prin trăsături și costume care să fie diferite față de cele pe care le înfățișa în mod obișnuit. Tablourile cu evrei făcute de Grigorescu s-au dovedit a fi unele dintre cele mai valoroase din întreaga sa creație artistică. Ele sunt documente de necontestat chiar și în arta europeană a acelor timpuri.

La expoziția de la București din anul 1887, tabloul a fost achiziționat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, cu suma de 8.000 de lei aur. După acest an, nu se știe când, pictura a primit numele cu care este astăzi cunoscută. Opera Evreu cu gâscă este o satiră a situației în care ajungeau petiționarii evrei în fața autorităților statului. Operele de artă al căror caracter definitoriu este satira s-au dovedit a fi cele mai bune lucrări din arta plastică internațională, iar cele care polemizează cu instituțiile dominante teritoriale sunt și mai rare. Au existat întotdeauna caricaturi și pamflete prin ziare și publicații, chiar din Evul Mediu. Dar tablourile ce tratează un astfel de subiect sunt destul de rare. Ca atare, lucrarea lui Nicolae Grigorescu se dovedește a fi un aport semnificativ prin înalta sa valoare artistică la această nișă a picturii europene din acea epocă.

Situația evreilor în România anului 1880 În anul 1492, Spania și ulterior în anul 1497, Portugalia, au expulzat comunitățile de evrei de pe teritoriul lor. Evreii s-au refugiat în Imperiul Otoman, care i-a primit fără opreliști.Andrei Oișteanu: De ce... În anul 2013, guvernul lusitan a dat o lege reparatorie prin care a acordat cetățenia portugheză tuturor urmașilor persoanelor expulzate din acea perioadă. Ca urmare a expulzărilor făcute, sultanul Baiazid al II-lea și-a declarat rezervele privind decizia reginei Isabella și a regelui Ferdinand. Astfel, evreii sefarzi s-au mutat în teritoriile Europei de Sud-Est de jos în sus, de la Atena, Salonic, Sarajevo, Belgrad, Sofia și până în zona de sud a Banatului, Dobrogea și sudul Munteniei. Primele atestări documentare a prezenței evreilor în teritoriile enumerate din România datează din secolul al XVI-lea și ele se referă la evreii sefarzi.

Comunitățile evreiești din România prezintă caracteristici aparte față de cele din alte spații europene, din cauza coabitării dintre evreii sefarzi, de limbă ladino, și cei așkenazi, de limbă idiș. Aceștia din urmă au avut tradiții și rituale de cult parțial diferite, băi rituale, cimitire și sinagogi separate. După cum se știe, în România de sud, au predominat evreii sefarzi și în nord cei așkenazi. Coabitarea dintre cele două comunități a îmbogățit viața cultuală și culturală a acestora, ca și întregul spațiul românesc. Adoptarea Constituției din anul 1866, a marcat diferența dintre evreii din Centrul și Vestul Europei și cei din România. Articolul 7 din Legea fundamentală, condiționa obținerea cetățeniei române de apartenența la religia creștină. Fiind o decizie politică cu implicare economică, târgoveții din București au pus presiune asupra Adunării constituante și au distrus parțial Templul Coral, ce se afla în acele vremuri în construcție. Marea și mica burghezie dorea un ascendent în competiția cu burghezia evreiască. Visul de emancipare politică a evreilor români a fost distrus, ei obținând dreptul la cetățenie de abia în perioada 1919-1923.

Acest eșec a impus o schimbare de strategie și o imensă dezamăgire. În loc de o integrare rapidă a lor în societate, s-a produs un proces de izolare relativă. S-a văzut ulterior că a existat o tendință importantă în constituirea unor instituții evreiești proprii care includeau și aspectul cultural. Ca argument istoric se poate da înființarea la Iași în anul 1876 a primului teatru de limbă idiș din lume.Informația a apărut într-o cronică semnată de Mihai Eminescu. Vezi: Andrei Oișteanu: De ce...

Ca urmare a adoptării Constituției din 1866, România a ratat momentul de sincronizare cu Europa Centrală. Evreii din Austro-Ungaria s-au emancipat după sau în același timp cu cei din Franța (1790), Olanda (1796), Belgia (1830), Germania (1811-1871), Italia (1848-1870) ș.a.m.d. În Rusia țaristă nici nu se punea problema emanicipării evreilor. Acolo evreii erau discriminați socio-politic; tot Mihai Eminescu spunea în „Curierul de Iași” din anul 1876 că un evreu austriac ce ar călători în Rusia riscă să „i se taie cu de-a sila barba, perciunii și poalele caftanului”.

În România nici revizuirea Constituției din anul 1879 nu a rezolvat nimic, cu toată presiunea Marilor Puteri. Articolul nr. 7 a fost modificat și evreii puteau obține naturalizarea, dar nu din oficiu, ci doar în anumite cazuri și cu condiții; și nu în bloc sau pe categorii, ci individual, fiecare caz trebuia analizat și votat de ambele Camere ale Parlamentului; și nu imediat, ci după cel puțin zece ani. Fiecare solicitant pentru cetățenie trebuia să aibă un dosar cu documente vechi doveditoare și trebuiau să depună o cerere Parlamentului prin care-și manifestau dorința de a deveni cetățeni ai României. Dezamăgiți, evreii români și-au întărit instituțiile comunitare pentru păstrarea identității cultural-lingvistice. În ajutorul lor, a fost toleranța socială și confesională a românilor majoritari, care a permis ca aceștia să-și întemeieze școală, teatru de limbă idiș și chiar presă. Ca o concluzie generală, evreii din Europa Centrală pot, dar nu vor; cei din Rusia vor, dar nu pot; și cei din România vor și pot să facă orice.

Ca urmare a dezamăgirii rezultate din adoptarea Constituției din 1866, ca și de revizuirea ei din anul 1879, a apărut o mișcare puternică sionistă înainte de mișcarea politică națională propriu-zisă. Astfel, în anul 1881 s-a întrunit primul Congres Sionist la Focșani, înainte cu șaisprezece ani de Primul Congres internațional sionist de la Basel din anul 1897. Acest congres a avut loc și înainte cu cincisprezece ani de publicarea primei cărți a lui Theodor Herzl - Der Jundenstaat de la Viena din anul 1896, care a fost tradusă și publicată la Botoșani în anul 1897. Ca urmare a Congresului de la Focșani, o mulțime de evrei au pornit din Moldova spre Țara Sfântă cu poeziile lui Eminescu în desagă. Ei au fost pionierii sionismului internațíonal și au creat în Palestina primele colonii agricole: Rosh Pina și Zikhron Yaakov. Cântecul popular românesc Cucuruz cu frunza-n sus a stat la baza creării imnului național sionist, Hatikvah. Începând din anul 1948, Hatikvah a devenit imnul național israelian. Au plecat cu nostalgia în suflet, cântând „Ce simțire dureroasă/ Pentru noi, drumeții,/ Părăsindu-te pe tine – țara Frumuseții./ Gîndul nostru tot la tine/ Vecinic o să fie/ Cît va ține viața noastră,/ Scumpă Românie!”„... În anul 1880, pictorul a expus la Expoziția oficială de la Paris o pictură cunoscută sub titlul Evreul cu gâsca. Suflul proaspăt al lucrării și realismul ei frust i-a impresionat pe criticii de artă ai timpului. Lucrarea a fost remarcată și s-a bucurat de succes. Nu era prima lucrare cu subiect evreiesc a pictorului. Mai multe picturi și desene reprezentând evrei din Moldova sau din Galiția au fost realizate de Grigorescu. În anii 1860, în drumul său din Franța în România, pictorul s-a oprit de trei ori în Galiția (în 1864, 1867 și 1869), unde a realizat desene cu evrei ortodocși. Pictura Evreul cu gâsca reprezintă un evreu est-european tipic. El poartă caftan negru și căciulă tradițională cu blană (ștreimel), are barbă și perciuni rituali etc. Este un evreu sărman dintr-un ștetl din Moldova. ține în mâna stângă o hârtie și în mâna dreaptă (zdravăn, ca să nu o scape) o gâscă vie. Evreii din Moldova (ca și cei din Maramureș) erau mari crescători de gâște. Carnea și grăsimea de gâscă făceau parte din dieta tradițională evreiască. Imaginea unui evreu sărac ținând în mână o gâscă vie nu constituia nimic neobișnuit.Elementul straniu din tablou este hârtia pe care o ține personajul în mâna stângă. Având aplicat un timbru judiciar, pare să fie vorba de un act oficial. Se poate descifra cui îi este adresată petiția: „Domnule Președinte și Dlor Deputați”. Titlul inițial al tabloului aduce unele lămuriri: Evreu din Moldova mergând la Parlamentul României pentru a-și cere naturalizarea. Pornit dintr-un ștetl din Moldova – „plin de colb și de evrei”, cum scria undeva Mihail Sadoveanu –, evreul din pictura lui Grigorescu merge la București să depună la Parlament o cerere de naturalizare, aducând cu el – ca plocon – o gâscă. Hazul uriaș al situației reprezentate în tablou constă în faptul că bietul evreu își închipuia că un plocon minor – o gâscă (și încă vie!) – poate fi „înmânat” Parlamentului pentru rezolvarea unei probleme atât de importante („problema evreiască”, așa zicând). Astfel trebuie înțeleasă pictura lui Grigorescu: o privire ironică asupra unui om simplu care încearcă să supraviețuiască într-o societate coruptă.”-- Andrei Oișteanu: Eseul „De ce sunt evreii din România altfel ”, în România literară, nr. 25-26, 2013

Ținând cont de toate prevederile articolului nr. 7 al Constituției României, amendat și modificat în anul 1879, Andrei Oișteanu a adus ca argument din lumea artei, tabloul realizat de Nicolae Grigorescu în anul 1880, intitulat Evreu cu gâscă. Acesta este un document ce prezintă o ironie fină făcută la adresa unui regim profund corupt și clientelar, care a permis în final, elaborarea unor legi profund nedrepte în ce privește drepturile etniei evreiești în România acelor timpuri.

Opera Datare și denumire

Institutul Național al Patrimoniului a înscris ca dată certă de execuție a lucrării anul 1880,clasate.cimec: Pictură - Grigorescu, Nicolae. Evreul cu gâsca - accesat 15 iunie 2017 cu toate că pictura a fost semnată în stânga jos a ei, dar nu a fost datată de autor.Daniel Marcu: Povestea... Sursa cea mai autorizată în biografia lui Nicolae Grigorescu, criticul și istoricul de artă George Oprescu, nu a încercat să dateze această operă, ci a menționat că artistul român, după terminarea Războiului de Independență al României, unde a participat în calitate de pictor de front, a imaginat și a realizat o compoziție satirică pe care a dus-o pe cele mai înalte culmi artistice: un fel de unicum în arta plastică din România.George Oprescu Vol. II... pag. 108 În continuare, Oprescu a amintit faptul că tabloul a participat la expoziția Salonului Oficial din Paris din anul 1880 sub numele de Juif moldave allant demander la naturalisation à l'Assemblée roumaine. Ulterior numele a fost prescurtat în Un cetățean în perspectivă. Sub acest ultim nume, tabloul a fost expus în anul 1887 la expoziția personală de la București din „Palatul Eforiei de pe Bulevard”, unde artistul a prezentat publicului 200 de tablouri.

La expoziția de la București din anul 1887, tabloul Evreu cu gâsca a fost achiziționat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, cu suma de 8.000 lei aur. După acest an, nu se știe când, pictura a primit numele cu care este astăzi cunoscută - Evreu cu gâscă.

Un filatelist din județul Neamț, Daniel Marcu, a studiat tabloul și a constatat că pe scrisoarea pe care evreul dorea s-o dea Parlamentului României, Nicolae Grigorescu a pictat efectiv un timbru fiscal.