Peisajele pe care Nicolae Grigorescu le-a realizat la Barbizon exprimă parcursul pe care acesta l-a făcut de la stilul neoclasic, pe care l-a practicat până la vârsta de douăzeci și doi de ani în pictura de factură bisericească, la maturizarea sa ca pictor peisagist, trecând prin romantism, realism și impresionism. Acest parcurs a presupus asimilarea conceptelor romantismului lui Pierre-Paul Prud'hon și Eugène Delacroix, realismului practicat de Jean-François Millet, Gustave Courbet și Théodore Rousseau, precum și înțelegerea ideilor pe care precursorii impresionismului Eugène Boudin, Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny începuseră a le populariza în rândul artiștilor.
„De la aceștia a învățat Grigorescu limba. Căci, de spus, avea el ce spune. În atelierul lor — care era vasta pădure de la Fontainebleau — a pus pe pânză cei dintăi arbori și cea dintăi brazdă de pământ adevărat. Acolo a înțeles el că în artă nu-i nimic fără însemnătate, că de obicei caracterul esențial al unui lucru se ascunde subt un amănunt pe care adesea ochiul unui copil îl descopere mai degrabă decât privirea iscusită ce pândește și caută, cu preocuparea efectului. Acolo s-a dumerit. Puterile care palpitau în el nerăbdătoare s-au desfăcut deodată, ca mugurii primăverii după o ploaie blagoslovită. Ce-ar fi fost Grigorescu fără „Școala de la Fontainebleau”? Desigur, tot un pictor mare. Școala dă o direcție, arată un drum, și pe cei fără aripi îi învață să meargă. Cei tari zboară. Zboară, în orice caz. Școala, când e bună, cum a fost cea de la Fontainebleau, îi ajută să zboare drept la țintă.
Grigorescu era chemat să facă peisaje. Să-și cânte țara lui în colori. Iubire de singurătate și de orizonturi largi, un simț instinctiv al pitorescului, o vedere fericită, repede, profundă, însoțită de o năzdrăvană putere de a fixa pe pânză, tot așa de repede și de clar, senzația vizuală a lucrurilor — un suflet curat și simplu, ca și natura în mijlocul căreia îi plăcea așa de mult să trăiască, adâncit în evlavia adevărului care purifică și înalță, toată această viață sonoră era pregătită, ca o liră acordată, pentru cântecul pământului din care s-a ridicat, din care numai spre îndeplinirea acestei chemări s-a ridicat.”---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Casa Școalelor, București, 1910
Primele tablouri care au înfățișat aspecte din natură, Nicolae Grigorescu le-a realizat fiind interesat de creația plastică a lui Jean-Baptiste Camille Corot. Ele au fost executate în mod evident cu o plăcere accentuată de analiza personală privind meșteșugul marelui înaintaș și mai ales cu predilecția pe care o avea în construcția compoziției cu păduri masive în care frunzișul copacilor se remarcă cu tărie, în funcție de momentul zilei ales sau după anotimp. În mod similar lui Corot, pictorul român a adus pe pânzele sale copacii cu coroane aplecate, conturați prin curbe grațioase, mai mult ca o sugestie a formelor decât ca urmare a unei analize profunde. Crengile au fost desenate cu pensulație fine, dusă șerpuit printre petele care formează frunzișul exuberant. Adesea, apar similarități operei lui Corot - într-un prim-plan îndepărtat două trei pete de culoare mai vii care sugerează personaje minuscule.
Pitorescul satului Barbizon, care avea vedere spre pădurea maiestuoasă de la Fontainebleau precum și spre câmpie, putea oferi elementele picturale necesare: bălțile și copacii falnici, luminișurile și stâncile masive. Această realitate bucolică a declanșat resortul lăuntric ce vibra în armonie perfectă cu natura poetică a țării sale. Într-un asemenea mediu natural și alături de maeștrii ai expresiei directe și libere, pictorul român s-a metamorfozat într-un artist singuratic ce a fost cucerit de spectacolul mereu schimbător al naturii. Unul dintre criticii cei mai avizați, George Oprescu, l-a definit pe Grigorescu ca fiind pe un artist vizual, în opoziție cu cei imaginativi. Catalogarea aceasta de vizual, se constituie în opinia istoricului, ca fiind cea mai importantă trăsătură a acestui observator sensibil și atent la nuanțele infinite ale universului.
Datorită experienței pe care a avut-o în prima sa perioadă de creație ca iconar și zugrav de biserici, Nicolae Grigorescu considera peisajul ca o parte intrinsecă a unei compoziții. Aflându-se la Barbizon în mijlocul unui grup faimos de artiști peisagiști, el și-a dat seama care a fi calea de studiu pe care să o urmeze. A părăsit atelierul monoton a lui Sébastien Cornu și s-a hotărât pentru a face o artă în care natura să aibă locul principal. Natura pe care Grigorescu a înfățișat-o este una simplă și atunci când omul lipsea din imagine, peisajul era urmărit și înțeles ca o parte din realitatea imediată.
Emblematice pentru perioada de formare de la Barbizon, au rămas posterității câteva lucrări de mare valoare artistică. Unele dintre ele au făcut parte din Tezaurul României care a fost dus spre păstrare în anul 1917 în Rusia, în timpul primului război mondial. În anul 1956, au fost restituite Peisaj cu turmă de oi, Puntea ruptă, Peisajul din pădure și Interior de curte. Remarcabile și reprezentative pentru artistul român sunt lucrările intitulate Toamna la Fontainebleau, Intrarea în pădurea Fontainebleau, Peisaj cu stânci la Fontainebleau, Apus de soare la Barbizon, La adăpat, Curte la Barbizon, Peisaj cu turmă de oi și Interior de curte.
Studii la Paris
Informațiile despre studiile pe care Nicolae Grigorescu le-a făcut la Paris sunt lapidare și pline de incertitudini. După unii biografi ai artistului, Grigorescu a lucrat câteva luni de zile în atelierul lui Sébastien Cornu,Alexandru Vlahuță... pag. 19Virgil Cioflec... pag. 14Barbu Brezianu... pag. 64Alexandru Cebuc... pag. 10 după a alții și în atelierul lui Charles Gleyre.George Oprescu Vol. I... pag. 70 Părerile au fost împărțite și vis-a-vis de studiile pe care pictorul român le-ar fi făcut la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris. Astfel, biograful Virgil Cioflec a opinat în anul 1925, că Nicolae Grigorescu nu ar fi urmat niciodată cursurile Academiei pariziene, deoarece din cercetările pe care le-a făcut, acesta nu apare înscris în registrele școlii franceze.Virgil Cioflec... pag. 13 Alexandru Vlahuță a pomenit doar de un concurs la care acesta ar fi participat, fără să precizeze și anul în care acesta s-a organizat. Începând din anul 1959, odată cu apariția biografiei scrisă de către Barbu Brezianu în care acesta a adus o serie de informații privind activitatea lui Grigorescu la Paris, s-a propagat în toată literatura de specialitate certitudinea că artistul ar fi urmat cursurile Academiei din Paris pe o perioadă de circa un an și jumătate, adică din toamna anului 1861, sau primăvara lui 1862, până în la jumătatea anului 1863.Barbu Brezianu... pag. 60 - 100 Brezianu a adus ca surse o bogată bibliografie de autori (vezi Sursele lui Barbu Brezianu).Barbu Brezianu... pag. 223 - 225 George Oprescu în anul 1961 a menționat în monografia lui Nicolae Grigorescu aceleași informații care apar în lucrarea lui Barbu Brezianu, fără a specifica vreo sursă de documentare.George Oprescu Vol. I... pag. 69 - 114 (Vezi capitolul Incertitudini și controverse)
În toată perioada cât a stat la Paris, Grigorescu a executat o serie de copii după vechii maeștrii ai picturii, fapt ce indică numeroasele sale vizite la Muzeul Luvru, atât în timpul școlii cât și după aceea.George Oprescu Vol. I... pag. 76 Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet și a lui Théodore Rousseau, care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii Jean-Baptiste Camille Corot și Gustave Courbet ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.
Primele lucrări realizate de Grigorescu la Paris și care s-au păstrat până astăzi, sunt câteva desene datate în anul 1862 la Barbizon:George Oprescu Vol. I... pag. 77 Patul pictorului la Barbizon;George Oprescu Vol. I... pag. 74 un bust al vreunui camarad întins pe spate cu capul sprijint pe mâna dreaptă - aflat la Muzeul Simu;George Oprescu Vol. I... pag. 77 Portret de bărbat care înfățișează același model ca cel descris mai înainte, pe care a însemnat Souvenir de Barbizon, 1862, august 28 și Pictori desenând la Barbizon aflat astăzi la Biblioteca Academiei Române la Cabinetul de stampe.George Oprescu Vol. I... pag. 75 Datarea acestor lucrări transmit informația că Grigorescu se afla la Barbizon încă din anul 1862. Artistul a mai realizat lucrări de atelier cum este cel datat în 1862 pe care a menționat primul meu desen după natură sau nudul neterminat pe care l-a dăruit spre bătrânețe lui Costin Petrescu.George Oprescu Vol. I... pag. 78 A pictat de asemenea în stilul romantismului târziu, eclectic, mai multe studii ititulate când Izvor, când Sorginte - unul din ele aflându-se la Muzeul de Artă de la Brașov.
Influențe Datorită experienței pe care a avut-o în prima sa perioadă de creație ca iconar și zugrav de biserici, Nicolae Grigorescu considera peisajul ca o parte intrinsecă a unei compoziții.George Oprescu Vo. I... pag. 126 Aflându-se la Barbizon în mijlocul unui grup faimos de artiști peisagiști, el și-a dat seama care a fi calea de studiu pe care să o urmeze. A părăsit atelierul monoton a lui Sébastien Cornu și s-a hotărât pentru a face o artă în care natura să aibă locul principal. Natura pe care Grigorescu a înfățișat-o este una simplă și atunci când omul lipsea din imagine, peisajul era urmărit și înțeles ca o parte din realitatea imediată. Ca urmare, artistul român, în perioadele când era la Paris, a vizitat nu numai muzeele în care erau etalate operele marilor maeștrii ai picturii, ci toate expozițiile anuale oficiale, urmărind creațiile pictorilor care îl interesau. Grăitor în acest sens este Salonul Oficial din 1863 de la Paris, unde au expus numeroase opere Corot, Delacroix, Paul Huet, Daubigny și Rousseau.Paul Mantz: Salon de 1863, în Gazette des Beaux-Arts, t. XV, 1863, pag. 36 - 43
Primele tablouri care au înfățișat aspecte din natură, Nicolae Grigorescu le-a realizat fiind interesat de creația plastică a lui Jean-Baptiste Camille Corot. Ele au fost executate în mod evident cu o plăcere accentuată de analiza personală privind meșteșugul marelui înaintaș și mai ales cu predilecția pe care o avea în construcția compoziției cu păduri masive în care frunzișul copacilor se remarcă cu tărie, în funcție de momentul zilei ales sau după anotimp. În mod similar lui Corot, pictorul român a adus pe pânzele sale copacii cu coroane aplecate, conturați prin curbe grațioase, mai mult ca o sugestie a formelor decât ca urmare a unei analize profunde. Crengile au fost desenate cu pensulație fine, dusă șerpuit printre petele care formează frunzișul exuberant. Adesea, apar similarități operei lui Corot - într-un prim-plan îndepărtat două trei pete de culoare mai vii care sugerează personaje minuscule.
Acest mod de a realiza peisajele după natură pare puțin cam schematic, superficial, și nu destul de personal. Ameliorarea acestuia s-a schimbat progresiv și în scurt timp stilul artistului a devenit mai propriu. Elocventă în acest sens este Margine de pădure, mai nouă stilistic, dar nu mult mai nouă, realizată în perioada 1862 - 1864, înaintea de revenirea pictorului în România din anul 1864. Cromatica este mai transparentă, conturul elementelor constitutive ale peisajului mai elegant, materia mai fluidă și valorile au fost gradate cu mai multă subtilitate.