William Maxwell „Max” Aitken, Baron Beaverbrook, PC, ONB, (25 mai 1879 – 9 iunie 1964) a fost un om de afaceri, politician, ziarist și scriitor canadiano-englez, o figură influentă în societatea britanică din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Tânărul Max Aitken a avut talentul de a face bani și a ajuns milionar la vârsta de 30 de ani. Ambițiile sale de afaceri i-au depășit rapid oportunitățile din Canada și s-a mutat în Marea Britanie. Acolo s-a împrietenit cu Bonar Law și cu sprijinul său a câștigat un loc în Camera Comunelor, la alegerile generale care au avut loc în decembrie 1910. A fost înnobilat la scurt timp după acest eveniment. În timpul Primului Război Mondial, el a condus biroul Canadian Records din Londra și a jucat un rol în îndepărtarea lui H. H. Asquith din funcția de prim-ministru în 1916. Guvernul de coaliție condus de conservatori (cu Lloyd George în calitate de prim-ministru și Bonar Law, ca ministru de finanțe) l-a recompensat pe Aitken cu rangul de pair și cu un post de ministru al informațiilor (1918).

După război, proaspătul Lord Beaverbrook s-a concentrat asupra afacerilor. El a transformat Daily Express în cel mai de succes ziar din lume și l-a folosit în propriile sale campanii, mai ales pentru reforma tarifelor și pentru ca Imperiul Britanic să devină un spațiu de comerț liber. Beaverbrook a susținut guvernul lui Stanley Baldwin și pe cel al lui Neville Chamberlain în cursul anilor 1930 și a fost convins de către un alt prieten politic vechi, Winston Churchill, să preia funcția de ministru al producției de aeronave (1940-1941), apoi pe cele de ministru al aprovizionării (1941-1942) și ministru al producției de război (1942). Churchill și ceilalți lideri politici i-au elogiat ulterior contribuțiile ministeriale. El a demisionat din cauza problemelor de sănătate în 1942, dar mai târziu a fost numit Lord al Sigiliului Privat (1943-1945). Beaverbrook și-a petrecut anii următori conducându-și ziarele, printre care London Evening Standard și Sunday Express. El a îndeplinit funcția de cancelar al Universității New Brunswick și și-a format o reputație de istoric prin cărțile sale despre istoria politică și militară.

Primul Război Mondial

Referințe

Bibliografie

Deighton, Len. Battle of Britain. London: Johnathon Cape, 1980. . Rayburn, A. Geographical Names of New Brunswick. Ottawa: Canadian Permanent Committee on Geographical Names, 1975. Richards, David Adams. Lord Beaverbrook (Extraordinary Canadians). Toronto, Ontario:Penguin Canada, 2008. . Sweet, Matthew. Shepperton Babylon: The Lost Worlds of British Cinema. London: Faber & Faber, 2005. . Taylor, A. J. P. Beaverbrook: A Biography. London: Hamilton, 1972. .

Legături externe Lord Beaverbrook, a Week at the Office National Film Board of Canada biography

Ontario Plaques – Lord Beaverbrook The Beaverbrook Papers at the UK Parliamentary Archives Hansard 1803–2005:

Categorie:Nașteri în 1879 Categorie:Decese în 1964 Categorie:Scriitori britanici din secolul al XX-lea Categorie:Oameni de afaceri britanici Categorie:Britanici ai celui de-al Doilea Război Mondial Categorie:Istorici canadieni Categorie:Membri ai Parlamentului Regatului Unit între 1910-1918