Solomon Pikelner () a fost un astrofizician sovietic de origine evreiască.

Biografie Este fiul lui Boris Pikelner. A absolvit Facultatea de Mecanică și Matematică a Universității din Moscova (1942). În anul 1945 a susținut disertația de doctor, iar ulterior și pe cea de doctor habilitat cu o teză privind comportamentul fizic al gazului interstelar. În anul 1964 a devenit profesor la catedra de astrofizică a Facultății de Fizică a Universității din Moscova. Între anii 1964 și 1967 a fost președinte al Comisiei Uniunii astronomice Internaționale pentru mediul interstelar. A fost membru al colegiului de redacție a revistei Astronomiceskii Jurnal.

Activitatea științifică Lucrările principale se referă la electrodinamica cosmică, fizica mediului interstelar, atmosferele stelare, Soare, cosmogonie.

Publicații principale Fizica mediului interstelar, 1959 Mediul interstelar, 1963 (în rusă, trad., în colaborare cu S.A. Kaplan), reeditată în anul 1977 Bazele electrodinamicii cosmice, Ed. Nauka, Moscova, 1966 Fizica plasmei atmosferei stelare, Ed. Nauka, Moscova, 254 p. (în colab. cu S.A. Kaplan, V.N. Țîtovici)

Distincții și onoruri În anul 1971 a fost primit în Societatea astronomică regală din Londra. Un asteroid din centura principală îi poartă numele.

Note

Bibliografie Колчинский И.Г., Корсунь А.А., Родригес М.Г. Астрономы: Биографический справочник. — 2-е изд., перераб. и доп.. — Наукова думка, Kiev, 1986

Legături externe Biografie

Categorie:Nașteri în 1921 Categorie:Decese în 1975 Categorie:Astrofizicieni sovietici Categorie:Eponime ale craterelor de pe Lună Categorie:Eponime ale asteroizilor