Post restant, menționat uneori Post-restant, este un film de comedie romantic și social românesc produs în anul 1961 și lansat în 1962, regizat de Gheorghe Vitanidis după un scenariu de Octavian Sava. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Iurie Darie, Florentina Mosora, Grigore Vasiliu-Birlic și Ion Dichiseanu.
La începutul anilor 1960 era în intenția studioului cinematografic „București” de a produce un film cu o temă puternic socială după o schiță și un scenariu definitivat al lui Octavian Sava, însă prin intervenția regizorului și a Direcției Generale a Cinematografiei acesta a fost echilibrat și pe urmă contrabalansat de elementul romantic. Astfel se prezintă povestea unui inginer inventator care se luptă pe două planuri: primul cu birocrația și atitudinea conservatoare a șantierului în introducerea unei noi metode superioare de construcție, mai ieftină și rapidă a unui ansamblu rezidențial; al doilea cu problemele proprii din viața sentimentală, când se adresează în corespondențe unei femei în numele iubitului ei și care alege să se întâlnească în realitate, însă pe fondul timidității îl prezintă ca autor al scrisorilor pe colegul de apartament mai capabil.
Filmul conține numeroase elemente comice de situație și la adresa firii umane a personajelor iar în acest fel tematica socială a fost mult micșorată, motiv pentru care redacția de scenarii a studioului și criticii vremii nu au considerat filmul suficient de bun. Aceasta este una dintre puținele producții cinematografice românești realizate pe peliculă Agfacolor, alături de Toamna în deltă (1951), Ciocârlia (1955), Telegrame și Darclée (1960) și Nu vreau să mă însor (1961).
Rezumat
Acțiunea este plasată în noul oraș Onești, aflat în plină dezvoltare industrială și urbană,Umorul între ..., Ignat, 2020, p. 280 cu oameni tineri care lucrează pe un vast șantier de construcții, pentru care munca și dragostea, probleme ale eticii socialiste, constituie elementele vitale ale vieții.
Firul narativ principal îl urmărește pe un tânăr inginer constructor, inventator și idealist, dar timid și neîmplinit în plan sentimental, pe nume Puiu Crintea (Iurie Darie), ce fusese înainte un simplu muncitor în construcții. Crintea deschide din greșeală o scrisoare adresată fostului locatar al apartamentului (inginerul Filip Maltopol), expeditorul fiind o persoană pe nume Liliana Serafim (Florentina Mosora). Acesta, îndemnat de dorința de a ajuta un om aflat în împrejurări dificile care avea nevoie de un sprijin moral, se angajează în corespondență prin metoda post restant, semnând-o cu numele fostului locatar, deși nu are nici o idee cum arată persoana destinatară. Prin intermediul scrisorilor ia naștere o dragoste sinceră între cei doi, dar în ciuda îndrăznelii cu care este dotat, Crintea este speriat de gândul că, la momentul întâlnirii, Liliana va avea o reacție necorespunzătoare. Din această cauză, Puiu îl prezintă ca autor al scrisorilor pe Dan Vasiliu (Ion Dichiseanu), un tânăr arhitect cu numeroase cuceriri amoroase, care îi este prieten și coleg de apartament și întreprindere. Peripețiile de dragoste îl fac pe Puiu Crintea un Cyrano de Bergerac contemporan, prin formularea declarațiilor de dragoste pentru celălalt, iar încurcătura este astfel alimentată în continuare. Înlănțuirea episoadelor comico-sentimentale aproape că nu le mai permite prietenilor Puiu și Dan să aibă timp pentru munca la serviciu. În acest fel, Puiu se lamentează acasă în compania robotului său, Mitică, iar Dan este ocupat mereu în căutarea Lilianei, care a început să-i placă. În final, adevărul iese la iveală întâmplător și nu prin contribuția directă și hotărâtă a lui Crintea.
Planul secund al filmului este reprezentat de aspectele sociale, legate de profesia de inginer inventator a tânărului: inovațiile care au capacitatea de stimulare a progresului social. Fiind un luptător îndrăzneț pentru victoria noului, după un conflict între Crintea și birocrații de pe șantier, în special cu inginerul șef mai în vârstă, rigid, dar nu de rea-credință, secretarul de partid susține inițiativa inginerului de a introduce panourile prefabricate în locul cărămizilor folosite până la acel moment, lucru care se și întâmplă pentru a duce la sporirea productivității.
În final concluzia se formulează în ideea că nonconformismul aparent al tânărului, atitudine situată pe plan moral și social, se constituie în esența lucrului normal, care necesită setat drept standard în societate. Calitățile care subliniază această caracteristică sunt: inovator talentat, îndrăzneală, entuziasm, devotament prietenesc, bună prietenie, bună-credință, corectitudine și animare cu sentimente puternice și curate. În acest fel, el constituie omul nou, crescut și educat în spiritul ideilor comuniste.
Distribuție
Iurie Darie — Puiu Crintea, inginer constructor și inventator Florentina Mosora — Liliana Serafim, iubita lui Filip Maltopol, repartizată ca medic la dispensarul orașului Grigore Vasiliu-Birlic — Spiridon Protopopescu („nea Spirache”), funcționar la registratura întreprinderii, președintele Comitetului de Bloc (menționat Gr. Vasiliu Birlic) Ion Dichiseanu — Dan Vasiliu, arhitect proiectant, colegul de apartament al lui Puiu Marcel Anghelescu — meșterul Toma, șef de echipă, secretarul de partid al întreprinderii Geo Maican — inginerul șef al șantierului Coca Andronescu — Mimoza Protopopescu („Mimi”), fiica lui nea Spirache, iubita brunetă a lui Dan Alexandru Giugaru — nea Costache, portarul blocului (menționat Al. Giugaru) Vasile Tomazian — poștașul orașului Vasilica Tastaman — Lenuș, iubita blondă a lui Dan Vasile Florescu — Filip Maltopol, inginer constructor, șeful cabinetului tehnic al întreprinderii „Cimentul”, fostul iubit al Lilianei Arcadie Donos — Vasile Dincă, dulgher, tatăl a 11 copii Zizi Șerban — tov. Elefterescu, funcționara de la Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS) Aglaia Metaxa — soția lui nea Spirache, mama lui Mimi Ovid Teodorescu — șoferul de camion gras Ion Antonescu-Cărăbuș — portarul Teatrului Nou (menționat Antonescu Cărăbuș) Dorin Dron — muncitor constructor, vecinul care se mută într-un apartament cu trei camere Simion Negrilă — Gavrilescu, inginer la întreprinderea „Cimentul”, autorul proiectului atelierelor mobile Benedict Dabija — Busuioc, muncitorul constructor care lucrează cu Crintea Eugenia Eftimie copii: Bogdan Pancu — fiul geamăn al dulgherului Vasile Dincă Alexandru Pancu — fiul geamăn al dulgherului Vasile Dincă
Producție Context
La început nu a fost în intenția studioului cinematografic „București” producția unei comedii cu structură narativă aflată în genul comediei romantice, procesul de producție evoluând de la comedia socială, considerată prioritară, decât comedia romantică, aflată în faza scenariului literar. O echilibrare a genurilor, în etapa scenariului regizoral aprobat pentru intrarea în producție, a urmat ulterior, finalizându-se doar ca o comedie romantică.Umorul între ..., Ignat, 2020, p. 281
Crearea filmului are la bază noul plan centralizat de industrializare (1960) pentru o perioadă de 6 ani, care prevedea și un plan amplu pe țară de construcție de locuințe. Acesta continua procesul intens de urbanizare din anii 1950, în deceniul șapte construindu-se în țară 529 319 de apartamente, față de 125 070 din deceniul șase.Umorul între ..., Ignat, 2020, p. 282 Între 1956–1965 populația urbană a țării a crescut cu aproximativ 2 milioane de locuitori, reprezentând 38% din totalul populației, față de 31% în 1956.Umorul între ..., Ignat, 2020, p. 321 Astfel acțiunea a fost plasată în orașul Onești, aflat la acel moment în plină dezvoltare industrială și urbană, când în perioada 1960–1961 au fost construite uzinele de sodă caustică și policlorură de vinil din cadrul Combinatului Petrochimic Borzești, început ca proiect în 1952.
În urma procesului de urbanizare, strâns legat de cel de industrializare, lumea urbană post 1956 a devenit mai diversă, iar față de comediile românești între 1953–1956 care aveau ca oraș al acțiunii Bucureștiul (cu excepția filmelor Alo?... Ați greșit numărul! și Nu vreau să mă însor) s-au explorat noi orașe puternic dezvoltate la acea vreme ca Hunedoara pentru Băieții noștri, Onești cu Post-restant și Câmpulung cu Doi băieți ca pîinea caldă. Au fost valorificate și stațiuni cu așezări limitrofe ca Eforie, Mamaia și Constanța cu Vacanță la mare și Poiana Brașov și Brașov cu Dragoste la zero grade.
Scenariu, regie și filmări Procesul de producție a început în 30 august 1960 prin trimiterea schiței de scenariu a lui Octavian Sava către studiou. În 6 septembrie același an a fost semnat contractul pentru scrierea scenariului, fiind depus în 15 decembrie 1960. Acesta a fost primul scenariu de film realizat de Octavian Sava, cunoscut până atunci ca autor de scheciuri comice și emisiuni umoristice de radio. Textul în această fază avea ca scop principal chestiuni de ordin social, unde un tânăr inginer se luptă cu inginerul șef și cu alte cadre de conducere pentru a le convinge de superioritatea invenției în construcția mai ieftină și rapidă a unui ansamblu rezidențial. În acest context, elementul romantic avea rolul de atracție al publicului. miniatura|Regizorul filmului, Gheorghe Vitanidis,Tudor Caranfil, „Dicționar de filme românești”, Editura Litera Internațional, București, 2002 p. 160 în 1963 În ianuarie 1961 regizorul Gheorghe Vitanidis a realizat decupajul regizoral, fiind analizat de redacția de scenarii din studio și Direcția Generală a Cinematografiei (DGC) și aprobat în 31 martie 1961. Decupajul s-a constituit într-o echilibrare a comediei sociale și cea romantică, firul narativ decurgând pe două planuri. Astfel, comedia romantică a fost schimbată din rolul suport pentru comedia socială într-o componentă independentă iar aspectele sociale au fost tratate cu mai multă atenție, pentru a nu se inocula impresia unei satire generalizate la adresa administrației șantierului, schimbare subliniată prin acordarea unui rol important secretarului de partid în film. Regizorul a avut prilejul să refolosească echipa de actori de la filmul precedent Băieții noștri.
În două referate ale redacției de scenarii se reflecta o nemulțumire la nivel de studio față de scenariul final compus de regizor, care a schimbat destinația comediei din socială în una romantică. Pe de altă parte, Direcția Generală a Cinematografiei a impulsionat direcția urmată prin dirijarea cu sugestii care au diminuat detaliile socialului, pentru a spori cele romantice și comice. S-a sugerat de către DGC într-o notă din 17 martie 1961, ulterioară referatelor, în scoaterea unor scene care arătau intervenția secretarului de partid în viața șantierului „întrucât această sarcină revine inginerului șef al șantierului”. S-a mai cerut modificarea scenariului pentru a nu figura în film o scenă cu inspectoarea trimisă acasă la inginerul Puiu de la centru.Umorul între ..., Ignat, 2020, p. 284 În aceeași notă nu se critica umorul folosit în scenariu, unde cel mai probabil, în opinia autorului Eugen Ignat (2020), DGC era de acord cu direcția urmată de Gheorghe Vitanidis.
Filmările au avut loc între 19 iulie și 27 noiembrie 1961, cele exterioare la Onești, Galați și București, iar cele interioare la Studioul cinematografic „București”. În Onești echipa de filmare a lucrat câteva săptămâni. La sfârșitul lunii decembrie 1961 copia-standard a filmului a fost finalizată.