Termenul „discurs” își are originea în retorică, dar a fost adoptat și de lingvistică. După unii lingviști, prin discurs se înțelege mai ales o producție oralăCrystal 2008, p. 148.. După alții, este un termen generic pentru diverse tipuri de texteBussmann 1998, p. 320., prin care ei înțeleg atât producții scrise, cât și oraleBussmann 1998, p. 1187.Dubois 2005, p. 482.Tolcsvai Nagy 2006.Hangay 2007.. Constantinescu-Dobridor 1998 chiar folosește termenul „text” ca gen proxim în definiția discursuluiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul discurs..
În retorică
În retorică, discursul este o serie de dezvoltări oratorice destinate să convingă sau să emoționeze, structurate conform unor reguli precise. Se disting ca genuri de discurs cel demonstrativ (blamare sau laudă), cel deliberativ (sfat sau îndemn la renunțare) și cel juridic (apărare sau acuzare). Din punctul de vedere al împrejurărilor în care se pronunță, poate fi vorba de predică, pledoarie, rechizitoriu, comemorare etc.Dubois 2005, p. 150..
În lingvistică
Lingvistica a extins sfera noțiunii de discurs la orice mesaj oral sau scris produs de un singur vorbitor, dar unii autori includ aici și dialogul și polilogulDe exemplu Tolcsvai Nagy 2006..
Există mai multe viziuni divergente despre discurs, prin urmare mai multe definiții ale sale. Câteva dintre acestea sunt următoarele: „Termenul discurs desemnează orice enunț mai extins decât o frază, considerat din punctul de vedere al regulilor de înlănțuire a suitelor de propoziții/fraze.” „Discursul este o suită ordonată de semne lingvistice situate între două întreruperi evidente ale comunicării.”Uriel Weinreich, apud Hangay 2007, p. 523. „Textul este cea mai mare unitate funcțională care constituie cadrul structural al comunicării prin limbă. În acesta se organizează propozițiile/frazele ca unități minime ale comunicării […].”Balázs 1985, p. 9, apud Hangay 2007, p. 523. „Textul este unitatea, totalitatea pragmatică, semiotică, stilistică structurată a unui număr «n» de propoziții/fraze.”Hangay 2007, p. 524. „Textul este un produs lingvistic înzestrat cu structură și coeziune internă, care își dobândește caracteristicile efective în relațiile sale situaționale și intertextuale.”Tolcsvai Nagy 2006, p. 108.
În continuarea articolului se folosește numai termenul „discurs”, ca unul care înglobează și termenul „text”.
Coerența discursului
Între elementele discursului, fie lingvistice, fie extralingvistice, există diverse relații care îi asigură coerențaSecțiune după Tolcsvai Nagy 2006, pp. 113–122, în afara informațiilor din surse indicate separat.. Aceasta este un fenomen, pe de o parte, structural, care constă în relațiile dintre diferitele niveluri ale discursului, pe de altă parte, procesual, dat fiind că se manifestă în crearea și în înțelegerea discursului. În structura discursului se pot distinge trei niveluri: microstructura, mezostructura și macrostructura sa.
Microstructura discursului
Unul dintre tipurile de relații la nivelul inferior al structurii discursului se creează între propoziții/fraze învecinate sau apropiate, cu ajutorul unor elemente lingvistice precum: elemente anaforice, care se referă la ceva dintr-o propoziție de dinaintea celei în care se află, de exemplu: pronume, verbe, adverbe: He did that there „El a făcut asta acolo”. Fiecare cuvânt reia elementele dintr-o propoziție precedentă, care poate fi John painted this picture in Bermuda „John a pictat tabloul acesta în Bermuda”Crystal 2008, p. 25.. articolul hotărât: Tegnap hárman kértek szállást a fogadóban. A vendégek két napig maradtak. „Ieri au fost trei care au cerut cazare la han. Clienții au stat două zile.” sufixe: Péter bejött a szobába. Leült, és olvasni kezdte az újságot. Mari is eljött. A barátja azonban otthon maradt. „Péter a intrat în cameră. S-a așezat și a început să citească ziarul. A venit și Mari, însă prietenul ei a rămas acasă.” Desinența ø (zero) a verbului leült se referă la subiectul propoziției anterioare, Péter, iar sufixul personal posesiv -ja, corespunzător adjectivului posesiv în limba română, se referă la același cuvânt. un element repetat, sau reluat printr-un sinonim: A szomszédék a bejárat elé állították kocsijukat. A kocsi/jármű még egy hét múlva is ott volt. „Vecinii și-au parcat mașina înaintea intrării. Mașina/Vehiculul era acolo și după o săptămână.” elemente cataforice, care anticipă ceva dintr-o propoziție de după cea în care se află: I said this/the following: … „Am spus asta/următorul lucru: …”, Here is the 9 o’clock news „Iată știrile de la ora 9”Crystal 2008, p. 68., Ezt kóstold meg! Ilyen jó halászlét még nem ettél. „Asta s-o guști. Așa bună ciorbă pescărească n-ai mai mâncat.”
Alt tip de relații microstructurale este cel dintre conținutul discursului și situația de comunicare (contextul situațional), care este exterioară discursului. Se realizează prin elemente lingvistice numite deictice, referitoare la persoane (cea a vorbitorului, a receptorului/receptorilor mesajului, o terță persoană/terțe persoane), loc, timp, modalitatea acțiunilor, o calitate. Acestea pot fi pronume (personale și demonstrative), adverbe (de loc și de timp), forme temporale ale verbului. În I am hungry „Mi-e foame”, de exemplu, pronumele personal indică faptul că este vorba de cel care vorbește, în It’s muggy here „E zăpușeală aici”, adverbul indică faptul că vorbitorul vorbește despre locul unde se află, în There’s a full moon today „E lună plină astăzi”, adverbul indică faptul că constatarea se referă la ziua în care vorbește vorbitorulBussmann 1998, p. 286.. De cele mai multe ori, pronumele deictice sunt în același timp și anaforice sau cataforice. În discursul oral, un element deictic poate fi și nonverbal, adică un gestDubois 2005, p. 133..
Sunt și elemente deictice care fac legături în interiorul discursului: Föntebb már esett szó arról, hogy… „Mai sus a fost deja vorba despre…”.
Relațiile microstructurale se pot repeta în cadrul aceluiași discurs. De pildă, într-o narațiune se repetă referirile la persoana naratorului (I, dacă acesta e vorbitorul), la persoana personajelor (a III-a), la timpul în care au avut loc evenimentele (forme de trecut ale verbelor) etc. Aceste relații formează o rețea în interiorul discursului, care contribuie la coerența sa.
Mezostructura discursului
Relații mezostructurale
În discurs există și conexiuni care marchează nu relația simplă dintre două entități elementare, ci relația mai complexă dintre unități discursive mai mari. La nivel mezostructural, sfera de influență a elementului discursiv se extinde la un domeniu de dimensiune medie: câteva fraze, un paragraf (în scris), câteva repliciÎn unul din sensurile termenului francez réplique: „Într-un dialog, parte a rolului pe care o pronunță fiecare actor.” (TLFi, articolul réplique, 2. a). (în dialog).
Un tip de conexiune mezostructurală este realizat de repetarea unui membru al structurii temă-remă a propoziției. Exemple: / Slavko vidi Olgu. Olgu vidimo i mi „Slavko o vede pe Olga. Pe Olga o vedem și noi”. Tema primei propoziții este Slavko (informație deja cunoscută de receptor), iar rema ei – vidi Olgu (informație nouă pentru receptor). Partea principală a remei primei propoziții (Olgu) devine tema celei de-a douaBrowne și Alt 2004, p. 60.. Holnap az idő vagy esős lesz vagy napsütéses. Ha esik, itthon maradunk. Ha süt a nap, elmegyünk kirándulni „Mâine vremea va fi ori ploioasă, ori însorită. Dacă plouă, rămânem acasă. Dacă e soare, mergem în excursie”. În prima propoziție, rema are două părți importante, „ploioasă” și „însorită”. Prima devine tema celei de-a doua fraze, iar a doua – tema celei de-a treia.
Interconectându-se în diverse moduri, temele și remele realizează o progresie tematică.
Alt tip de relație mezostructurală între propoziții independente și/sau între fraze învecinate este cea de coordonare, analogă cu cea care poate exista între propozițiile unei fraze, cu aceleași tipuri. Coordonarea copulativă se poate realiza prin simpla alăturare (juxtapunere) a unor propoziții/fraze, când se exprimă o succesiune de evenimente: Péter bejött a szobába. Leült, és olvasni kezdte az újságot „Péter a intrat în cameră. S-a așezat și a început să citească ziarul”.
Coordonarea se mai realizează și prin cuvinte sau grupuri de cuvinte numite de unii autori „marcatori de relație” ( marqueurs de relation)Chartrand et al. 1999, pp. 46–58.. Aceștia fac parte dintr-o clasă mai mare, cea a conectorilor, ce cuprinde, de altfel, și conjuncțiile, care funcționează în interiorul propozițiilor și frazelor, precum și alte cuvinte care introduc propoziții în cadrul frazelor. Sunt și tipuri de coordonare altele decât cea copulativă, realizate prin marcatori de relație: coordonare adversativă: Michel est d’accord avec le projet. Par contre, il refuse de travailler avec cette équipe. „Michel este de acord cu proiectul. În schimb, refuză să lucreze cu această echipă.”BDL, pagina Les coordonnants (Coordonatorii). coordonare disjunctivă: Tout le monde a une métaphysique. Patente, latente. Je l’ai assez dit. Ou alors on n’existe pas. „Toți avem o metafizică. Patentă, latentă. Am spus-o de destule ori. Sau, dacă nu, nu existăm.” (Charles Péguy)Grevisse și Goosse 2007, p. 124. coordonare conclusivă: There has been no rainfall for some time. The ground is therefore very dry. „N-a mai plouat de ceva vreme. De aceea, pământul e foarte uscat.”Eastwood 1994, p. 326. coordonare explicativă: Tavasszal alaposan fel kell újítani a töltéseket. Az őszi árvizek ugyanis megrongálták a gátakat a folyó igen hosszú szakaszán. „Primăvara trebuie refăcute temeinic digurile, pentru că inundațiile din toamnă au deteriorat digurile pe un segment foarte lung al râului.”În maghiară, conjuncția ugyanis poate fi atât la începutul unei propoziții cauzale, cât și în poziția din exemplu.
Și alte relații sunt exprimate prin marcatori de relație : adăugare: Internet est une source inépuisable d’informations. De plus, c’est un remarquable outil de communication. „Internetul este o sursă inepuizabilă de informații. În plus, este un instrument de comunicare remarcabil.” enumerare: Internet est une source d’informations facilement accessible. Premièrement, de plus en plus de gens sont « branchés » au bureau ou à la maison. Deuxièmement, ces dernières années, une multitude de cafés Internet ont vu le jour, partout dans le monde. „Internetul este o sursă de informații ușor accesibilă. În primul rând, din ce în ce mai mulți oameni sunt conectați la birou sau acasă. În al doilea rând, în ultimii ani au văzut lumina zilei o mulțime de cafenele-Internet, în toată lumea.” concesie: La Toile est un outil de communication d’une rare efficacité. Bien sûr, il arrive parfois que le réseau soit débordé […]. „Web-ul este un instrument de comunicare de o rară eficacitate. Desigur, se întâmplă uneori ca rețeaua să fie supraîncărcată […].” explicație: Internet est un instrument de recherches remarquable. En effet, en quelques minutes seulement, l’utilisateur du Net peut accéder […]. „Internetul este un instrument de căutare remarcabil. Într-adevăr, în numai câteva minute, utilizatorul Netului poate accesa […].” ilustrare: L’autoroute électronique comporte tout de même certains désavantages. Ainsi, la publicité inonde […] les internautes. „Autostrada electronică are totuși unele dezavantaje. Astfel, publicitatea îi inundă […] pe internauți.” sinteză: Bien qu’Internet soit perfectible et que la qualité des informations qu’on y retrouve laisse parfois à désirer, de plus en plus de gens […] en découvrent les multiples possibilités. En somme, l’inforoute demeure un merveilleux outil d’information et de communication. „Deși Internetul este perfectibil, iar calitatea informațiilor care se găsesc pe acesta lasă uneori de dorit, din ce în ce mai mulți oameni […] îi descoperă multiplele posibilități. Pe scurt, infostrada rămâne un minunat instrument de informare și comunicare.”