Portretul marelui ban Năsturel Herescu (pictură de Nicolae Grigorescu)

Acest articol dezvoltă secțiunea Opera a articolului principal Nicolae Grigorescu.

Portretul marelui ban Năsturel Herescu este o pictură realizată de artistul român Nicolae Grigorescu în luna mai a anului 1870 la comanda Eforiei Spitalelor Civile din România. Există mențiuni documentare care au afirmat că lucrarea ar fi fost executată după o frescă pictată într-o ctitorie bisericească neprecizată a familiei Herescu care ar fi dispărut o dată cu trecerea timpului. Fără niciun dubiu, personajul portretizat este un boier din epoca fanariotă a Țării Românești, un aprig colecționar de petice de moșie, dar un om care a devenit plin de rafinament prin confortul existenței privilegiate în care a huzurit fără nicio urmă de îndoială. George Oprescu a considerat lucrarea ca un tip foarte bine studiat printr-o pătrundere psihologică ce l-ar fi satisfăcut chiar și pe Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Tabloul a fost expus câteva săptămâni de zile în magazinul de instrumente muzicale al lui Alexius Gebauer și începând din data de 15 iunie 1870, a făcut parte din exponatele Expoziției artiștilor în viață (Salonul oficial). La acest eveniment artistic au fost prezenți Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu și Nicolae Grigorescu care a prezentat douăzeci și șase de lucrări. La finele expoziției, Portretul marelui ban Năsturel Herescu a primit Medalia I-a, în timp ce Theodor Aman a fost premiat cu Medalia a II-a.

Pentru prima oară în România, s-a declanșat în presă și în mediul artistic bucureștean o polemică importantă în jurul unei opere de artă, mai ales că aceasta a fost vedeta Salonului oficial și pentru prima oară Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost depășiți de un alt artist. Majoritatea criticilor de artă au avut considerații pozitive, liderul detractorilor lui Grigorescu fiind Iacob Negruzzi, cel care era în acel an redactor la Convorbiri literare, exponenta Junimii. Portretul lui Năsturel Herescu l-a consacrat pe Grigorescu și i-a adus o recunoaștere unanimă.

Eforia Spitalelor Civile a fost satisfăcută de tabloul comandat și ca urmare a succesului a solicitat artistului încă două portrete: cele ale lui Grigore I Ghica și Grigore al IV-lea Ghica. Portretele celor doi Ghica au fost făcute pe baza unor reconstituiri istorice după izvoare iconografice: o gravură a lui Bloemen pentru Grigore I Ghica și un tablou de familie pentru Ghica al IV-lea.

Marele ban Constantin Năsturel-Herescu Constantin Năsturel-Herescu s-a născut în anul 1686 în familia marelui ban (1715) Șerban Năsturel-Herescu (n. 1659 - d. 1731) și al soției sale Ilinca Urdăreanu.Octav George Lecca... pag 65 A avut o soră - Bălașa, care s-a căsătorit cu Matei Comăneanu. Constantin a avut două căsătorii, prima cu Ancuța Pârscoveanu cu care a avut un fiu - pe postelnicul Șerban Herescu decedat în anul 1800, și a doua cu Smaranda Băleanu cu care l-a avut pe Radu Năsturel-Herescu, mare paharnic. Constantin Năsturel a decedat în anul 1765, la vârsta de 79 de ani. După mai mult de un secol de la trecerea în neființă, banul a fost portretizat de pictorul Nicolae Grigorescu. Critica de artă a considerat că portretul lui Năsturel Herescu este una dintre lucrările care a ajuns pe culmile artei din România.

Constantin Năsturel-Herescu (n.1798) a fost ultimul descendent al familiei Herescu. El a fost un cunoscut filantrop care a făcut donații pentru Eforia Spitalelor Civile din România. Mai târziu a devenit o persoană cu mare notorietate prin donația pe care a făcut-o Societății Academice Române, donație care a permis constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”.Pagina ROMANIAN NOBLE FAMILIES (OCTAV-GEORGE LECCA) pe situl Muzeului Țăranului Român O parte din acest fond a fost folosit de Academia Română pentru crearea Premiilor Năsturel-Herescu. În semn de apreciere, Constantin Năsturel-Herescu a fost ales membru donator al Societății Academice Române.

Portretistica tradițională

O dată cu întoarcerea pictorului în România din anul 1869, Grigorescu a fost preocupat de a-și găsi modul cel mai firesc de manifestare artistică.George Oprescu Vol. I... pag. 189 Cristalizându-și stilul prin canalizarea energiei sale interioare a ajuns la noi forme de exprimare în care limpiditatea s-a impus prin excelență. În mod evident, ca orice mare artist plastic, a ajuns să-și apropie publicul și din acest an el a fost urmărit cu mare admirație și atenție. Dacă el a avut meritul de a trezi în jurul său o conștiință artistică aflată în letargie până în acel moment, mediul cultural al Bucureștiului i-a dat ocazia de a acumula noi experiențe. Acestea au contribuit într-o mare măsură la identificarea căilor de evoluție a sa ulterioară. Ca urmare, Nicolae Grigorescu nu a putut să ignore tradiția locală a portretului din România al cărui exponent a fost fără îndoială - Theodor Aman.

Eforia Spitalelor Civile din România primea o mulțime de portrete ale filantropilor și atunci când nu le avea, adesea le comanda. Astfel, Theodor Aman a realizat în anul 1865 patru portrete comandate de Eforie - Spătarul Mihail Cantacuzino, Mihail Racoviță, Grigore I Ghica și Grigore al II-lea Ghica, iar Fidelis Walch a terminat în anul 1869 portretul Teodorei Cantacuzino a doua nevastă a spătarului Mihai Cantacuzino.Explicațiunea operelor de pictură... a artiștilor în viață, București, 1865, pag. 10 Tot pentru Eforie, Aman a pictat și pe prima soție a spătarului; portretul se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României.George Oprescu Vol. I... pag. 266

Tabloul

Comanda și execuția Eforia Spitalelor Civile i-a comandatIulia Iliescu și Marina Motroc... pag. 92Barbu Brezianu... pag. 109 lui Grigorescu să execute portretul marelui ban Năsturel Herescu,Petre Vasiliu-Năsturel: Genealogia Năsturelilor, în Revista pentru istorie, arheologie și filologie, 15 (1914), pag. 104 - 119 și 16 (1922), pag. 81 - 115 un boier din secolul al XVIII-lea al cărui ultim descendent, generalul Constantin Năsturel-Herescu, a fost un filantrop important al așezământului. Criticul George Oprescu, căutând o motivație suplimentară pentru care Eforia ar fi făcut acest demers, a opinat că a fost foarte probabil că aceasta să fi urmărit noi donații pe care ultimul descendent al Năsturelilor, aflat la gradul de general, le-ar fi putut aduce.Portretul marelui ban Năsturel Herescu a fost terminat în luna mai a anului 1870. Criticii de artă au fost de părere că lansarea comenzii trebuie să fi fost făcută la sfârșitul anului 1869. Cum în conducerea Eforiei se afla Carol Davila, prieten bun de-al lui Grigorescu, George Oprescu a considerat că această comandă ar fi fost o mână întinsă artistului proaspăt sosit din Franța de la studii. Mai târziu, Grigorescu a pictat un portret al lui Alexandru Dimitrie Ghica, tablou care se afla în anul 1962 la Primăria Bucureștiului, provenind din colecția Elena și I.N. Dona.

Există mențiuni documentare care au afirmat că lucrarea ar fi fost executată după o frescă pictată într-o ctitorie bisericească neprecizată a familiei Herescu care ar fi dispărut o dată cu trecerea timpului. Încă din anii '60 ai secolului al XX-lea nu mai exista nicio efigie murală a familiei care să amintească de figura marelui ban.Conform legendei reproducerii publicate într-un album comemorativ al Eforiei Spitalelor Civile pentru perioada 1832 - 1932.G. Ionescu - Gion: Istoria Bucureștilor, București, 1899

Meritul operei realizate de Grigorescu nu este numai de ordin documentar. Theodor Aman realizase portrete așa zise de aparat. Ele erau construite într-un mod corect, dar și-a înveșmântat personajele în tot felul de broderii, mătăsuri și brocarte, realizate abil și impecabil, dar fără o strălucire picturală. Portretul lui Herescu are calitatea de fi o reprezentare în care factorul umanitate să ocupe prim-planul. Omul Herescu se impune privitorului ca o personalitate fără tăgadă a epocii în care a trăit, el fiind reprezentativ clasei sale sociale. Are un chip aspru, o privire impenetrabilă, o atitudine semeață, chiar dacă mâinile apar ca fiind delicate și pline de feminitate.

Fără niciun dubiu, personajul portretizat este un boier din epoca fanariotă a Țării Românești, un aprig colecționar de petice de moșie, dar un om ce a devenit plin de rafinament prin confortul existenței privilegiate în care a huzurit fără nicio urmă îndoială.George Oprescu Vol. I... pag. 192 George Oprescu a considerat lucrarea ca un tip foarte bine studiat printr-o pătrundere psihologică ce l-ar fi satisfăcut chiar și pe Bogdan Petriceicu Hasdeu. Însăși costumul figurat de către pictor este de o bogăție romantică demnă pentru plăcerea de a privi și nu pentru o satisfacție ce ar putea rezulta dintr-o cunoaștere foarte aprofundată a detaliului. Asemănător cu o cușmă, el poartă un gugiuman fără muchie în față, are pe umeri o mantie blănită ca o zeghe, ține bătrânește un toiag într-o mână ca un țăran muntean, are anteriu brodat cu fireturi și la mijloc poartă un brâu înflorat.George Oprescu Vol. I... pag. 194 În brâu are un hanger cu mâner albastru. Armonia cromatică este dominată de brunuri, de negrul anteriului pe care hangerul, fireturile și brâul strălucesc cu intensitate. Totul amintește de uniformele ofițerilor de pe vremea primului imperiu francez.

Considerații critice

Tabloul care l-a consacrat și care i-a adus o recunoaștere unanimă în România a fost portretul lui Năsturel Herescu. Cu toate că lucrările pe care Nicolae Grigorescu le-a făcut și le-a expus la magazinul lui Alexius Gebauer sau la Expoziția artiștilor în viață din anul 1870 se distingeau prin însușiri excepționale, opera care a entuziasmat publicul a fost Portretul marelui ban Năsturel Herescu.George Oprescu Vol. I... pag. 174 Ea a fost considerată ca demnă de un mare maestru, deoarece el, artistul, era înzestrat cu „... focul geniului”. Afirmația i-a aparținut lui LaerțiuLaerțiu: Espozițiunea de belle-arte a artiștilor în viață, București, 1870. Acesta l-a plasat pe artist prin cronica sa printre maeștrii penelului. Analizând lucrarea, Ange Pechméja a insistat asupra facturii sale magistrale și a spus că: „... acest portret este desigur însuflețit de toată viața de care dispune arta. Este executat cu fermitate, cu o siguranță de penel, admirabile. Îndrăzneală, vigoare și soliditate, aceste trei calități eminente se afirmă aici în chip strălucit. Pasta frământată, amintește factura lui Coubert... nimic dulceag, nimic lins, dar nici aproximativ, căci cu toate îndrăznelile penelului, desenul rămâne pur și corect. Văzut prea de aproape, lucrul pare brutal, contextura aspră, dar dacă ne așezăm la distanța voită, toate aceste vehemențe dispar pentru a se contopi într-un efect a cărui armonioasă suavitate nu poate fi comparată, decât cu justețea sa. Accesoriile sunt dispuse și tratate, pentru a pune în valoare esențialul, căruia artistul le-a subordonat în modul cel mai logic. Atitudinea personajului este de o simplitate și de o naturaleță desăvârșită.”George Oprescu Vol. I... pag. 265--- Ange Pechméja: Exposition de 1870, București, 1870

Ange Pechméja, era un pictor distins și un comentator desăvârșit. El a vorbit mai reținut, în analiza sa, despre cromatica și armonia tonurilor de culoare pe care le considera că ar fi tributare unor reguli ce nu au fost respectate.George Oprescu Vol. I... pag. 175 În opinia lui George Oprescu, aceste ultime afirmații nu erau în totalitate adevărate. Pentru argumentarea lor, Pechméja a făcut uz de stilul lui Delacroix. Oprescu a spus că Ange Pechméja nu a ținut cont de faptul că marele colorist francez nu lucra în mod schematic și acordurile coloristice depindeau întotdeauna de starea lui de spirit. Delacroix recurgea la stridențe cromatice doar atunci când dorea să evidențieze ceva sau când voia să dea expresivitate lucrărilor. Oprescu a încheiat analiza asupra comentariilor critice ale lui Pechméja considerând că portretul lui Năsturel Herescu este una dintre lucrările care a ajuns pe culmile artei în România, indiscutabil o capodoperă.