Nicolae Bria (n. 12 septembrie 1927, Colibași, raionul Cahul, Moldova – d. 17 octombrie 2017, București, România) a fost un specialist român al mecanizării agriculturii, în domeniul culturii cartofului și a plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cânepă, in).
Biografie
Nicolae Bria s-a născut pe malul stâng al Prutului la data de 12 septembrie 1927 în comuna Colibași, județul Cahul. În satul natal a absolvit 7 clase primare, apoi s-a înscris la liceul "Ion Vodă cel Cumplit" din Cahul, absolvind 3 clase, apoi fiind evacuat din Basarabia și fiind copil de trupă și-a continuat studiile la liceul "Radu Greceanu" din Slatina, iar ultimii ani și bacalaureatul le-a absolvit în anul 1949 la liceul "Alexandru Lahovary" din Râmnicu-Vâlcea. Prin concurs s-a înscris la Facultatea de Mecanizarea Agriculturii din cadrul Institutului Agronomic din Craiova, pe care a absolvit-o și a susținut examenul de diplomă în anul 1953, fiind declarat inginer agricol. După terminarea facultății a lucrat 6 luni ca inginer mecanic de secție la S.M.T. Segarcea, jud. Dolj și în același timp ca asistent stagiar zonal în cadrul Institutului de Cercetări pentru Mecanizarea și Electrificarea Agriculturii I.C.M.E.A., aflată, în organizare în acea perioadă, după, care a fost încadrat definitiv ca cercetător științific.
În cadrul Comisiei C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) din anul 1965 se ia hotărârea de a construi în colaborare sistema de mașini pentru agricultură. Din delegația română face parte și Nicolae Bria, alături de viitorii academicieni Grigore Obrejanu și Alexandru Priadcencu, ambii născuți în Basarabia.
A făcut studii la Universitatea de Sociologie București pe care a absolvit-o în anul 1972. S-a înscris și a absolvit cursurile de pregătire pentru doctorat la Facultatea de Mecanică Agricolă din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara. În anul 1978 a susținut teza intitulată: "Contribuții teoretice și experimentale privind perfecționarea procesului de lucru a combinelor de recoltat cartof", obținând titlul științific de doctor în agronomie, specialitatea mașini agricole.
Între anii 1976 - 1977 a făcut studii de specializare în domeniul mecanizării lucrărilor din culturile de sfeclă de zahăr și cartof ca bursier F.A.O. la Universitatea din Bonn, Germania.
În 1998 a obținut titlul de profesor universitar onorific al Universității Transilvania din Brașov și este menționat în "Dicționarul specialiștilor", un Who's Who în știința și tehnica românească.
În anul 2002 ca urmare a contribuției științifice aduse în domeniul său de activitate, a fost ales membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și membru în cadrul Biroului Secției de Mecanizare.
Întreaga activitate profesională a desfășurat-o în cercetarea științifică, în domeniul mecanizării agriculturii, fiind specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă. Împreună cu colective de specialiști din țară, a elaborat sistemele de mașini pentru aceste culturi, a coordonat și elaborat rapoarte de sinteză pentru toate cercetările efectuate în domeniu.
A propus și a participat la realizarea și introducerea în fabricație (140 exemplare) la Uzina Semănătoarea București, a primei combine românești pentru recoltarea cartofului pe două rânduri, destinată a lucra în condiții de soluri ușoare și mijlocii ușor separabile. A efectuat cercetări și asupra cauzelor care conduc la formarea bulgărilor de pământ în solurile argiloase și a elaborat tehnologii pentru reducerea acestora. Împreună cu prof. onor. dr. Mircea Boboșilă a realizat și au fost brevetate sisteme tehnice pentru sfărâmarea și separarea bulgărilor de pământ în procesul de recoltare a tuberculilor de cartof, care au constituit baza realizării, omologării și introducerii în fabricație a combinei pentru recoltat cartof pe două rânduri, cultivat în soluri grele de tipul CCG-3 (brevetată). De asemenea a coordonat introducerea în fabricație a instalației stabile pentru sortarea și calibrarea tuberculilor de cartof, a combinei de recoltat sfeclă de zahăr pe două rânduri, a setului de mașini pentru recoltarea divizată pe trei rânduri a sfeclei de zahăr, a combinatorului pentru pregătirea patului germinativ la înființarea culturii de cartof și de sfeclă de zahăr, a stabilit tipul corespunzător de mașini pentru plantat tuberculi de cartof pe patru sau șase rânduri, a mașinii de recoltat in și cea de recoltat cânepă etc.
A participat în colectivele de elaborare a strategiei direcțiilor de cercetare în domeniul mecanizării agriculturii și industriei alimentare, precum și la elaborarea studiilor privind structura necesarului de tractoare și mașini pentru agricultura României în condițiile noii proprietăți a pământului, oferta industriei românești și caracterizarea calității acesteia față de nivelul mondial. A realizat în calitate de responsabil sau colaborator 80 lucrări de cercetare științifică, care s-au materializat în dezvoltarea cercetării in domeniul tehnologiilor de mecanizare, a realizării de echipamente tehnice pentru agricultură, a elaborării metodologiilor de testare a echipamentelor tehnice și a elaborării de sinteze privind mecanizarea lucrărilor din agricultură. A fost membru în comisia de omologare a echipamentelor tehnice agricole și a participat la omologarea peste 180 de echipamente.
Timp de 54 de ani, de la absolvirea facultății și până în 2012, lucrează la I.N.M.A. București unde de-a lungul anilor a avut o serie de activități profesionale, dintre care: secretar științific și membru în conducerea Institutului (1955 - 1962), șef de laborator (1952 - 1970), cercetător științific principal (1970 - 1991), membru în consiliul științific al Institutului (1955 - 1991), membru în consiliul tehnico-științific din Ministerul Agriculturii (1955 - 1962), membru al colectivului din Ministerul Agriculturii pentru elaborarea prognozelor privind mecanizarea în agricultură (1970 - 1985), cadru didactic asociat la Institutul Politehnic București (1970 - 1989), membru al consiliului profesoral al Facultății de Mecanică Agricolă București (1984 - 1988), membru în colegiul de redacție și consilier la revista Mecanizarea Agriculturii (din 1972), membru fondator și în consiliul director al Societății Inginerilor Mecanici Agricoli din România (S.I.M.A.R., din 1990), membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești (1994 - 2002), membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești (din 2002), membru în comisia de avizare a rezultatelor cercetărilor științifice privind culturile de sfeclă de zahăr și cartof (din 1994), referent de specialitate în comisiile de analiză și susținere de teze de doctorat, precum și în comisii de examinare a doctoranzilor (din 1994), membru în comitetul tehnic de standardizare CT-77 "Tractoare și mașini agricole" (din 1996), membru în consiliul director al organismului de certificare a conformității performanțelor tehnico-funcționale și al securității muncii a echipamentelor tehnice destinate agriculturii și industriei alimentare (I.N.M.A. — C.E.R.T., din 1995), calitate în care a participat la certificarea a peste 350 de echipamente tehnice pentru agricultură și industria alimentară. La 21 noiembrie 2013, Nicolae Bria este declarat "Cetățean de onoare al comunei Colibași", titlu cu care se mândrește în mod deosebit.
A fost un bun organizator și adeptul concepției că orice cunoștință, trebuie imediat difuzată celor ce au nevoie de ea și a antrenat foarte mult tinerii să se pregătească profesional prin doctorantură. A scris 30 de cărți și peste 200 de articole de specialitate, a susținut în sesiuni științifice 75 de lucrări, are 8 brevete de invenție, a susținut peste 80 de conferințe și demonstrații practice în țară și a participat la 30 congrese de specialitate și simpozioane internaționale.
Dintre principalele cărți la care a participat ca prim autor sau în colaborare sunt amintite: Mecanizarea lucrărilor în cultura plantelor tehnice (1965); Instalații și mașini pentru uscarea și condiționarea produselor agricole (1966); Mecanizarea lucrărilor de recoltare a sfeclei de zahăr (1967); Reglarea mașinilor agricole (1969); Mecanizarea lucrărilor în producția de cartofi (1982); Dicționarul de mecanică agricolă (coautor) (1973) etc.
S-a alăturat întotdeauna ideii de muncă disciplinată și ordonată, capabilă să aducă contribuții semnificative la dezvoltarea științei de mecanizare a agriculturii. A fost un luptător pentru promovarea de echipamente tehnice în cultura cartofului, sfeclei de zahăr, in și cânepă și rămâne cel mai remarcabil specialist în aceste domenii. Onestitatea și bunătatea sunt parte ale trăsăturilor sale, incurajând și ajutând cu discreție orice inițiativă pozitivă a colegilor săi.
În data de 17 octombrie 2017, Nicolae Bria a decedat.
Participări la programe de cercetare-dezvoltare Elaborarea sistemului de mașini pentru cereale păioase și porumb (1956 - prima lucrare din România de acest fel) Elaborarea sistemului de mașini pentru cultura plantelor de câmp, viticultură, pomicultură, legumicultură și pentru zootehnie (1960-1988) Studii privind realizarea și încercarea mașinilor specifice culturilor de cartof, in și cânepa (1960-1988) Studii și cercetări privind creșterea gradului de dotare a fermelor mici și mijlocii cu mașini, unelte și instalații destinate lucrărilor gospodărești și agricole (1994-1998) Studii și cercetări privind creșterea gradului de mecanizare a lucrărilor de recoltare în culturi horti-viticole (1995-2000) Studii și cercetări în vederea creșterii gradului de mecanizare a lucrărilor din sere și solarii (1996-2000) Elaborări de proiecte de standarde române din domeniul mașinilor agricole și aIinierea la documentele ISO și EN (1990-1998)
Invenții Nicolae Bria, Morărescu Eugen, Boboșilă Mircea, Oprea Ion, Wolf Carol, Solomon Carol, Cojocaru Iosif, Combina de recoltat cartofi, Brevet 56278 din 2 februarie 1972, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1973 Nicolae Ioachim Ionașiu, Ion Oprea, Carol Solomon, Nicolae Bria, Alexandru Munteanu, Eugen Morărescu, Extractor de sfeclă, Brevet 56067 din 6 iunie 1972 Iosif Cojocaru, Mircea Boboșilă, Nicolae Bria, Dispozitiv de alimentare a combinei de recoltat cartof, Invenție 73928 din 10 iunie 1977, publicată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980 Mircea Boboșilă, Nicolae Bria, Eugen Robe, Marin Popa, Ion Vizitiu, Transportator sortator-separator, Brevet 74144 din 21 februarie 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980 Mircea Boboșilă, Ion Vizitiu, Nicolae Bria, Constantin Mitrescu, Eugeniu Robe, Marin Popa, Dispozitiv de sfărîmat și separat intensiv bulgări de pămînt, Brevet 73867 din 16 aprilie 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980 Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat cartofi pentru soluri grele, Brevet 73865 din 19 aprilie 1978 Mircea Boboșilă, Ion Vizitiu, Nicolae Bria, Marin Popa, Eugen Robe, Combina de recoltat cartofi în soiuri cu procent ridicat de bulgări, Brevet 73866 din 12 mai 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980 Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat în soluri greu separabile, Brevet 101501 din 1989 Nicolae Bria și colaboratorii, Mașina de recoltat fasole verde, Brevet 108755 din 1993 Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat cartofi, Brevet 111891 din 1995
Lucrări științifice Urmărirea calității de execuție și încercarea exemplarului de control al semănătorii cu tracțiune animală Ceahlăul (Anale ICMA, vol.I, 1957, 8 pag., Ed.AgroSilvică)