Expediția Râul Powder din 1865, cunoscută și sub numele de Războiul de pe Râul Powder sau Invazia de pe Râul Powder, a fost o operațiune militară imensă a armatei Statelor Unite împotriva triburilor Lakota Sioux, Cheyenne și Arapaho în teritoriul Montana și Dakota. Deși soldații au distrus un sat populat de indieni Arapaho și au întemeiat Fortul Connor în scopul protejării călătorilor care urmau Calea Bozeman, expediția este considerată un eșec deoarece indienii nu au fost invinși și nu s-a reușit asigurarea securității în regiune.
Context Masacrul de la Sand Creek, suferit de populația Cheyenne pe 28 noiembrie 1864, a intesificat represalile și raidurile indiene din valea Râului Platte. După raiduri, mii de membri Sioux, Cheyenne și Arapaho s-au adunat în comitatul râului Powder, lipsit de coloniști albi și confirmat ca fiind teritoriu indian prin Tratatul de la Fortul Laramie în 1851.
Indienii au considerat Calea Bozeman, construită în 1863 prin centrul propriului teritoriul, drept o amenințare. Deși drumurile prin teritoriul indian erau permise conform tratatului de la Fortul Laramie, aceștia hărțuiau minerii și călătorii care utilizau traseul. În bătălia de la Platte Bridge din iulie 1865, peste o mie de războinici au atacat un pod peste Râul North Platte și au reușit să închidă pe o perioadă temporară atât Calea către Oregon, cât și Calea Bozeman. După conflict, indienii s-au împărțit în mici grupuri și s-au răspândit deoarece vara începea sezonul de vânătoare. O slăbiciune a indienilor era faptul că nu aveau acces la suficiente resurse încât să susțină o armata pe câmpul de luptă pe perioade extinse de timp.McGinnis, Anthony "Strike & Retreat: Intertribal Warfare and the Powder River War, 1865-1868" Montana: The Magazine of Western History, Vol 30, No. 4 (Autumn 1980), pp. 32-34 stanga|miniatura|315x315px|Generalul de brigadă Patrick E. Connor Generalul-maior Grenville M. Dodge a comandat Expediția de pe Râul Powder - o campanie aspră împotriva triburilor din câmpiile nordice în mijlocul teritoriului acestora. Generalul de brigadă Patrick E. Connor a fost ales să conducă această expediție. Doge i-a ordonat lui Connor să „ducă o luptă hotărâtă împotriva indienilor și să-i pedepsească astfel încât să fie obligați să păstreze pacea”.Hampton, H.D. "The Powder River Expedition 1865" Montana: The Magazine of Western History,Vol.14, No. 4 (Autumn 1964), p. r Campania a reprezentat una din ultimele campanii militare împotriva indienilor efectuate de Voluntarii Statelor Unite.
Strategia lui Connor era următoarea: trei coloane de soldați să mărșăluiască în Comitatul Râului Powder. „Coloana din Dreapta”, formată din 1.400 de locuitori ai statului Missouri și 140 de vagoane aflate sub comanda colonelului Nelson D. Cole, trebuia mărșăluiască din Omaha, Nebraska și să urmeze Râul Loup înspre vest către Dealurile Negre unde trebuia să se întâlnească cu Connor lângă Râul Powder. „Coloana din Centru”, compusă din 600 cavaleri din Kansas aflați sub conducerea locotenent-colonelului Samuel Walker, trebuia să meargă spre nord către Fortul Laramie și să traverseze comitatul la vest de Dealurile Negre.Hampton, p. 7 Coloanele „din Stânga” și „din Vest” formate din 675 de oameni - locuitori din California, Iowa, Michigan, Nebraska și Ohio -, cercetași indieni și o căruță, aflate sub comanda lui Connor trebuiau să mărșăluiască spre Râul Powder unde avea să întemeieze un fort lângă Calea Bozeman. Toate cele trei coloane trebuiau să se unească la noul fort.
Comenzile lui Connor către comandanții lui erau următoarele: „Nu veți primi propuneri de pace sau supunere din partea indienilor, însă vom ataca și ucide toți bărbații indieni mai mari de doisprezece ani”. Superiorii lui Connor, generalul John Pope și Doge au încercat să contramandeze acest ordin, însă era mult prea târziu, deoarece coloanele și nu putea fi contactate.Hampton, pp. 8-9
Expediția a avut probleme încă de la început. Numărul oamenilor care trebuiau să ia parte la operațiuni a fost redus de la 12.000 la mai puțin de 3.000 deoarece numeroși soldaților demobilizați la finalul războiului civil. Voluntarii rămași erau „răzvrătiți, nemulțumiți și ineficace”. Companiile celui de-al 6-a Regiment Cavaleresc de Voluntari din Michigan aflat sub comanda colonelului James H. Kidd a fost recent transferat din câmpul de luptă din Virginia, iar mare parte din soldații lui Cole și Walker au activat în teatrele vestice în ultimii ani ai conflictului civil. Puțini oameni și ofițeri aveau experiența luptei cu indienii sau au călătorit prin Marile Câmpii. De asemenea, accesul la furnituri reprezenta o problemă.Hampton, p.6
Expediția lui Connor Generalul de brigadă Patrick E. Connor și 675 de soldați, cercetași indieni și alți civili aflați sub comanda sa, precum și o trăsură plină cu rezerve, au părăsit Fortul Laramie, teritoriul Dakota, pe 1 august 1865, în căutarea coloanelor de soldați conduse de Cole și Walker. Unul dintre cercetașii săi erau mounteanul Jim Bridger. Trupele lui Connor au avansat spre nord, iar în luna august au întemeiat Fortul Connor în amontele râului Powder.
Bifurcația Crazy Woman miniatura|250x250px|Patru cercetași Pawnee fotografiați de William Henry Jackson. Pe 13 august 1865, căpitanul Frank J. North, parte a cercetașilor Pawnee, călăreau alături de o parte din oamenii săi lângă bifurcația Crazy Woman a râului Powder. North și cercetașii săi au descoperit un mic grup de războinici Cheyene și au inițiat o urmărire. În timpul acestei operațiuni, North a fost separat de oamenii săi - aflați la aproape o milă de el -, iar războinicii s-au întors către aceasta. Unul dintre Cheyennei i-a rănit calul, moment în care căpitanul s-a adăpostit în spatele animalului și l-a folosit pe post de baricadă. Cercetașul Bob White l-a observat pe North și i-a sărit în ajutor. Alți cercetași Pawnee și-au făcut apariția; imediat după aceea, câțiva războinici au fost răniți, fapt care i-a obligat să abandoneze urgent lupta. Conflictul de la bifurcația Crazy Woman a reprezentat prima acțiune militară din Expediția Râul Powder.Grinnell, George Bird The Fighting Cheyennes Norman: U of OK Press, 1915, pp. 177
Masacrul de pe Râul Powder
Timp de două zile, căpitanul North și cercetașii Pawnee au urmărit un clan de Cheyennei care călătoreau spre nord. Conform urmelor, aceștia aveau în jur de 40 de cai și catâri, precum și un travoi care căra un luptător rănit. La 2:00 a.m. pe 16 august 1865, căpitanul și cercetașii săi i-au ajuns din urmă pe indieni pe râul Powder la aproximativ 50 de mile nord de Fortul Connor. Cheyenneii și-au stabilit tabăra pe timp de noapte și dormeau; North a decis să atace abia în zorii zilei. Dimineață, grupul său s-a apropiat de tabără. Când au observat cercetașii, Cheyenneii i-au confundat cu niște Cheyennei prietenoși și nu au devenit ostili. Cercetașii Pawnee, observând acest lucru, au inițiat atacul - au fost uciși rapid toți cei 24 de membri, inclusiv Yellow Woman, mama vitregă a lui George Bent. Cercetașii au pierdut patru cai, însă au capturat 18 cai și 17 catâri, mulți dintre aceștia având însemne guvernamentale, fapt care denotă că au fost capturați recent în bătăliile de la Red Buttes și Platte Bridge Station pe 26 iulie.
Bătălia de pe Râul Tongue
Connor mărșăluia spre nord către Fortul Conor, iar pe 28 august, cercetașii Pawnee au descoperit un sat Arapaho de aproximativ 600 de persoane stabilit pe râul Tongue. În următoarea zi, 29 august, Connor a început operațiunile militare, atacând satul a cărui lider era Black Bear. Trupele sale cuprindeau 215 cavaleri din California, Iowa și Ohio, respectiv peste 80 de cercetași Pawnee, Omaha și Winnebago. Satul era format în mare parte din femei, copii și bătrâni. Majoritatea războinicilor erau absenți, fiind implicați într-un conflict cu tribul Crow pe râul Bighorn. Luați prin surprindere, indienii au început să fugă din sat, însă s-au regrupat și au contraatacat, moment în care Connor și-a reconsiderat ideea de a continua urmărirea. Soldații au distrus satul, au capturat 500 de cai, respectiv 8 femei și 13 copii care au fost ulterior eliberați. Conner afirma că a ucis 63 de războinici Arapaho, o estimare probabil exagerată, pierderile de partea Statelor Unite fiind de doar șapte oameni: doi morți și cinci răniți. După încheierea conflictului, aceasta și-a continuat drumul spre nord pe râul Tongue până în sudul statului Montana înainte de a se întoarce la Fortul Connor. Pe drum, soldații săi au fost hărțuiți de războinicii Arapaho. Aceștia din urmă se vor alătura triburilor Sioux și Cheyenne.Hampton, p. 13McDermott, John Dishon (2003). Circle of Fire: The Indian War of 1865. Stackpole Books. pp. 112. ISBN 978-0-8117-0061-0
Expedițiile lui Sawyers stanga|miniatura|Munteanul Jim Bridger a fost ghidul lui Connor pe parcursul Expediției Powder River. Între timp, o expediție sub comanda locotenent-colonelului James A. Sawyers, formată dintr-un șir de 30 de trăsuri, ingieneri, rezerve și escorte militare din Companiile C și D ale celei de-a 5-a Infanterii de Voluntari, călătorea spre râul Powder de unde urmau să-și continue drumul către Montana. Grupul lui Sawyers avea ca misiune construcția unui nou drum pentru emigranții care voiau să ajungă în terenurile aurifere din statul Montana.
Bătălia de la Bone Pile Creek
Pe 12 august 1865, soldații, civilii și șir de trăsuri al expediției Sawyers se îndreptau spre vest. Soldații care escortau trăsurile includeau un batalion din a 5-a Infenterie de Voluntari a S.U. - companiile C și D - sub comanda căpitanului George Williford. În apropierea Pumpkin Butte, spre seară, războinicii Cheyenne și Sioux au atacat șirul, atac în care și-a pierdut viața Nathaniel Hedges, un angajat în vârstă de 19 ani. În aceeași seara, mai târziu, trăsurile au format o tabără lângă pârâul Bone Pile, iar Hedges a fost înmormântat în centrul acesteia. În următoarea dimineață, războinicii s-au reîntors și inițiat un nou atac. Aceștia au atacat tabăra înconjurată de trăsuri, însă nu au reușit să o cucerească. Căpetenia Sioux, Red Cloud, și căpetenia Cheyenne, Dull Knife, însoțiți de George Bent și Charles Bent au negociat cu locotenent-colonelul Sawyers trecerea în siguranță a trăsurilor în schimbul unui vagon plin cu rezerve. Soldații celei de-a 5-a Infanterie de Voluntari au declarat la momentul respectiv că războinicul Cheyenne, George Bent, era îmbrăcat în unformă militară a Statelor Unite. Sawyers a fost de acord cu înmânarea rezervelor - care includeau o trăsură plină cu zahăr, bacon, cafea, făină și tutun. Când șirul s-a pus în mișcare, ameridienii au reluat atacul, soldații Anthony Nelson și John Rawze pierzându-și viața. Soldații au răspuns atacului, ucigând doi războinici, moment în care indienii s-au retras rapid din apropierea taberei. După înmormânatarea soldatului Nelson lângă Nathaniel Hedges și o încercare eșuată de a localiza trupul lui Rawze, expediția Sawyers a continuat.Doyle, Susan. Journeys to the Land of Gold: Emigrant Diaries from the Bozeman Trail, 1863-1866.
Luptele Sawyers
Pe 1 septembrie 1865, războinicii Arapaho, înfuriați de distrugerea propriului sat situat pe râul Tongue, au inițiat un atac asupra trăsurilor lui Sawyers, trei oameni pierzându-și viața în această acțiune. Concomitent, doi luptători Arapaho au fost uciși. Șirul de trăsuri a fost sub asediu timp de două săptămâni până la sosirea trupelor lui Connor.Grinnell, pp. 208-209;McDermott, p. 124-127
Expedițiile lui Cole și Walker
Plecarea celor două coloane