Lupta de la Smârdan s-a desfășurat în ziua de în satul Smârdan, sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman. Satul aparține astăzi de localitatea Inovo din regiunea Vidin, Bulgaria. Conflictul militar a reprezentat o luptă dintre trupele armatei române și cele otomane din timpul Asediului de la Vidin. Lupta de la Smârdan a avut un rol decisiv în operațiunea militară care s-a înfăptuit în zilele de – și care avea ca scop principal cucerirea de către Armata Română a liniei fortificate exterioare a Cetății Vidin și izolarea garnizoanei otomane de liniile de comunicații terestre exterioare.

Lupta în sine, a fost parte a unei acțiuni desfășurate de trupele Diviziilor 1, 2 și 4 și ale Brigăzii de Roșiori românești, pentru a ocupa și a păstra principalele poziții fortificate de la Novoselo, Smârdan și Inovo. În plus, acțiunile prevedeau și cucerirea a altor puncte de rezistență înaintată din jurul Vidinului - Tatargik, Rupcea, Rainovcea și Capitonovcea.

Rezultatul luptei a fost favorabil trupelor atacatoare române, care au ocupat în prima zi, principalele amplasamente disputate - Smârdanul și Inova, precum și Tatargik, Rupcea și Rainovcea. Ulterior ele s-au consolidat pe poziții, au reușit să reziste contraatacului otoman de a doua zi și au extins, fiind în urmărirea inamicului, în a treia zi, aria punctelor de rezistență înaintată cucerite cu Capitonovcea, Kerimberg, Ceiselo și Kutova, aflate între Inova și Dunăre.

Din cauza ceții foarte dense, atacul asupra punctului fortificat Novoselo a fost împiedicat.

Acțiunile desfășurate în zilele de 12-14 ianuarie, au finalizat împresurarea Cetății Vidin și au permis ulterior un amplasament favorabil artileriei române, astfel încât aceasta să poată executa în mod eficient trageri asupra fortificațiilor orașului asediat. Din cauza vremii nefavorabile, asaltul general asupra cetății a trebuit însă să fie amânat.

Amintirea evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă. Dintre acestea, se distinge tabloul lui Nicolae Grigorescu intitulat „Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a întregului efort militar de obținere a independenței naționale.

Context Militar strategic și politic extern După capitularea Plevnei, continuarea operațiilor militare de către Armata Română la sud de Dunăre a avut ca obiectiv ocuparea militară a câtorva puncte aflate la sudul fluviului, în apropierea acestuia. Aceasta urma să servească atât înlăturării pericolului de violare a teritoriului național, cât și să sprijine obiectivul politic al Guvernului Român de a participa la negocierile de pace.Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 247

Unul dintre aceste puncte se afla la Vidin în vestul Bulgariei. De aici, gruparea de trupe otomane putea pe de o parte să pună în pericol flancul drept al Armatei Imperiale Ruse aflate în ofensivă spre Balcani, iar pe de altă parte avea oportunitatea de a declanșa o acțiune ofensivă asupra teritoriului Regatului României. În acest context, două mari unități incluse prin noua ordine de bătaie a Corpului de Vest - Diviziile 1 și 4,Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 249 au fost îndreptate în marș spre Vidin pentru a fixa efectivele inamice din vestul Bulgariei.

Geografic și tactic

Cetatea Vidinului prezenta o importanță strategică semnificativă. Aceasta acoperea una dintre liniile de comunicații principale de la nord la sud spre interiorul Peninsulei Balcanice, care ocolea centrul Munților Balcani. De asemenea, ea amenința flancul drept al oricărei acțiuni militare îndreptate spre centrul Bulgariei și, dată fiind apropierea de frontiera cu Serbia, descuraja orice acțiune inamică a cărei bază de plecare ar fi fost teritoriul Serbiei.Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 251

Amenajarea defensivă a Vidinului, făcea ca spre est cetatea să fie apărată de un zid de aproape 3 km, dotat la intervale regulate cu forturi. Zona terestră dinspre vest dispunea de două incinte fortificate, una sub forma unui semicerc cu raza de 600 m care dispunea de șanțuri inundabile și una lungă de peste 6 km aflată la 1-2 km de prima, întărită de 10 forturi dotate cu artilerie. Cea de-a doua incintă era separată printr-o câmpie mlăștinoasă de o linie fortificată exterioară, ocupată de trupe. Datorită mlaștinilor, accesul spre Vidin nu se putea face decât prin intermediul liniilor de comunicații care legau cetatea de satele din hinterlandul său, sate care fuseseră incluse în această linie fortificată exterioară.

Apropierea de Vidin se făcea pe trei căi terestre de comunicații: dinspre sud pe ruta Belogradcik – Nazâr-Mahala (astăzi inclus în localitatea Dunavți) – Vidbol (astăzi inclus în localitatea Dunavți) – Vidin, dinspre vest pe ruta Belarada (astăzi Bela Rada) – Novoselo (astăzi Novo Selo) – Vidin și dinspre nord pe ruta Florentin – Capitonovcea (astăzi Kapitanovți) – Vidin.Coman, Ion; România în războiul de independență: 1877-1878; Ed. Militară; 1977; p. 314; accesat la 28 octombrie 2017 Aceste căi de comunicații erau apărate de astfel de puncte întărite aflate: spre sud – la Nazâr-Mahala (astăzi inclus în localitatea Dunavți), spre vest – la Novoselo și Belarada, iar spre nord – la Smârdan, Inova (astăzi reunite în localitatea Inovo) și Capitonovcea. Alte puncte înaintate de rezistență se aflau la Tatargik, (astăzi Slana Bara),Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 253 Rupcea (astăzi Rupți)165 ani de existență ..., Stroea, 2008, p. 52 și Rainovcea (astăzi Akațievo).Oroian, Teofil (coord.) & Nicolescu, Gheorghe (coord) & Colab.; Șefii Statului Major General Român (1859-200) ; Fundația „General Ștefan Gușă”; Ed. Europa Nova; București; 2000; p. 26; accesat la 25 octombrie 2017 Punctele înaintate de rezistență opuse unei ofensive terestre spre Vidin, erau Nazâr-Mahala, Novoselo, Smârdan și Inovo, iar dintre acestea cele mai importante erau cele de la nord-vest, Smârdan și Inova, amenajate cu artilerie KruppRăzboiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 252 și aflate la circa 5 km nord-vest de Vidin.Enciclopedia Armatei ...., Marin, 2009, p. 781

Garnizoana cetății, avea un efectiv de 12.000 de oameni, aflați sub comanda lui Mehmed Izzet Pașa. La declanșarea războiului, aici se aflau 55 de batalioane de infanterie, 6 escadroane de cavalerie și 15 baterii de artilerie.Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 129

Preludiul Efectivelor otomane, le-au fost opuse forțe atacatoare românești cu un efectiv de 15.460 de infanteriști, 2.000 de cavaleriștiRăzboiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 254 (respectiv 15.435 de infanteriști și 2149 de cavaleriști după o altă sursă)

Acțiuni de luptă prealabile În acțiunea de blocare a Vidinului, primul punct ocupat a fost Nazâr-Mahala, cucerit la 29 decembrie 1877 după o scurtă rezistență, iar la 2 ianuarie un contraatac otoman destinat să împiedice organizarea blocadei, a fost respins de focul artileriei, la Novoselo.

Un consiliu de război ținut la date de 9 ianuarie 1878, a aprobat planul de a fi restrâns „cercul de investire” din jurul Vidinului. Până la 10 ianuarie 1878 împresurarea întregului ansamblu fortificat fusese terminată și Marele Cartier General român a decis cucerirea punctelor înaintate de rezistență pentru izolarea definitivă a cetății: în sectorul 1 Sud a Tatargikului, în sectorul 2 Vest a localităților Novoselo, Rupcea și Rainovcea, iar în sectorul 3 Nord a Smârdanului, precum și a satelor Inova și Kapitanovcea.

La data de 11 ianuarie, comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și, ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi – pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inova.

Dispozitivul trupelor române După cucerirea localității Nazâr-Mahala, terenul a fost împărțit în trei sectoare destinate unor structuri de comandament precise, fiecare axat pe câte o cale de comunicație cu Vidinul. Aceste sectoare au format un dispozitiv semicircular cu flancurile pe Dunăre și au fost: 1 Sud – axat pe drumul Vidin - Nazâr-Mahala, ocupat de Divizia a 4-a și aflat între Dunăre și pârâul Belarada, în dreptul satului Tatargik 2 Vest – axat pe drumul Vidin - Belarada, ocupat de Divizia 1 până la pârâul Topolovița și care avea în față poziția otomană de la Novoselo 3 Nord – situat în fața întăririlor de la Smârda, Inova și Capitonovcea. Acestui sector care se întindea până la pârâul Delena,165 ani de existență ..., Stroea, 2008, p. 51 i-a fost destinată Brigada 2 din Divizia 2, întărită cu Regimentul 9 Dorobanți din Divizia 1. un sector nenumerotat aflat la stânga sectorului 3 Nord până la Dunăre, unde operau câte 3 escadroane din Regimentele 2 și 8 Călărași din Divizia 1,Războiul neatârnării ..., Ionescu & Căzănișteanu, 1977, p. 248 precum și 2 ecadroane din Regimentul 5 Călărași din Divizia 2, alături de Regimentele 1 și 2 Roșiori din Brigada de Roșiori, aflată în rezerva Marelui Cartier General.

Intrarea trupelor în respectivul dispozitiv s-a finalizat pe 9/21 ianuarie. În consiliul de război de la 11 ianuarie, pentru atacul celor 2 poziții de la Smârdan și Inova au fost destinate trupele Diviziei 2, sprijinite la stânga de către Brigada de Roșiori și de către Regimentele 2 și 8 Călărași, iar la dreapta de către Regimentul 3 Dorobanți din Divizia 1. Acțiunea principală a Diviziei 1 urma să fie reprezentată de ocuparea satului Novoselo și de executarea de trageri de artilerie asupra pozițiilor de la Smârdan. Divizia 4 urma să ocupe satul Tatargik și ulterior trebuia să concentreze focul spre rezervele inamice care urmau să fie aruncate în luptă spre Novoselo, executând trageri de artilerie asupra Vidinului.

Pozițiile otomane de la Smârdan și Inova Cele două poziții fortificate se aflau pe o înălțime care, odată cucerită, ar fi permis ulterior o amplasare favorabilă a artileriei române, astfel încât aceasta să poată executa trageri eficiente asupra cetății. Ele erau sprijinite de trei amplasamente de artilerie, fiecare ocupate de câte două tunuri Krupp și de câte un batalion de infanterie. Batalioanele erau dispuse, unul la stânga satului Smârdan, unul între Smârdan și Inova și unul între Ionova și Capitonovca. Cele 3 redute comunicau între ele prin șanțuri, iar în satul Smârdan, fiecare casă fusese transformată într-un punct de rezistență.Contribuția fostelor județe ..., Cervatiuc, 2002, p. 65

Pozițiile otomane de la Novoselo Avantajele defensive ale fortificațiilor de la Novoselo erau reprezentate atât de apropierea acestora de Vidin – în raport cu alte puncte de rezistență înaintată, precum și de faptul că se aflau în bătaia tunurilor de la Smârdan și Inova. Localitatea se afla pe o colină, iar datorită mlaștinilor, apropierea de Novoselo nu se putea face decât pe șosea.Coșbuc, George ; Cap. Smârdanul și Vidinul - partea a 6-a din Războiul nostru pentru neatârnare; București; 1899; accesat la 28 octombrie 2017;

Lupta thumb|right|200x200px|Colonelul Iuliu Dunca (aici general), comandantul artileriei Corpului de Vest În dimineața zilei de 12 ianuarie 1878, o ceață groasă care avea să împiedice mult acțiunea trupelor române, acoperea totă zona Vidinului.

Începând cu ora 7 dimineața, 136 de tunuri ale artileriei române a Corpului de Vest comandate de colonelul Iuliu Dunca,165 ani de existență ..., Stroea, 2008, p. 312 incluzând bateriile de coastă și de câmp amplasate la Calafat ale Diviziei 5, au început să execute foc susținut asupra Vidinului. Tragerile au durat jumătate de oră, iar după încetarea acestora, a urmat atacul infanteriei.

Sectoarele 1 Sud și 2 Vest