Biserica evanghelică fortificată din Dobârca este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Dobârca al orașului Miercurea Sibiului.

Ansamblul este format din două monumente: Biserica evanghelică fortificată () Incintă fortificată, cu turnuri și acces fortificat ()

Localitatea Dobârca mai demult Dobărca (în dialectul săsesc Dobrenk, în , în ) este un sat ce aparține orașului Miercurea Sibiului din județul Sibiu, Transilvania, România. Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1309Hermann Fabini, pag.114.

Biserica și fortificațiile Cetatea bisericească a fost construită pe o pantă din partea de nord-vest a localității, fiind precedată de o bazilică romanică, cu un turn zvelt în partea de vest. În anul 1481 au fost executate lucrări de fortificare în cursul cărora au fost dublate zidurile turnului, realizându-se un donjon, prevăzut cu guri de tragere. Bazilica a fost demolată în cea mai mare parte, construindu-se în locul ei o biserică-sală (cu o singură navă), acoperirea interioară realizându-se printr-o boltă cilindrică cu penetrații. Peste cor s-a mai ridicat un nivel fortificat, iar incinta fortificată, de plan aproximativ circular, a fost înălțată. Incinta a fost întărită cu turnuri de flancare în nord, vest și sud și cu un turn de poartă. Altarul baroc se află în prezent la Sibiu.Hermann Fabini, pag.114

Din bazilica ridicată în secolul al Xlll-lea s-au păstrat fațada vestică cu clopotnița, două arcade ale navei centrale, arcul de triumf și părțile laterale. În anul 1481 biserica veche a fost transformată și fortificată ca biserică sală în stil gotic, acțiune finalizată în 1515.Biserica Fortificată Dobârca Vechea clopotniță cu tribună nu a fost înglobată în nava centrală a bazilicii, ci a format un corp adăugat fațadei. În jurul anului 1500, vechiul turn romanic a fost înglobat într-un turn masiv de apărare, astfel încât între paramentul exterior al turnului clopotniță și paramentul interior al turnului defensiv se creează un spațiu de aproximativ 2 metri, în care sunt amenajate galeriile de luptă. Vechiul altar, care era datat 1629, se păstrează în ferula bisericii parohiale luterane din Sibiu.Citat din Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter și Adrian Georgescu în "Repertoriul arheologic al județului Sibiu.

În 1599 a fost ridicat în jurul clopotniței romanice un bastion cu ziduri masive, cu patru etaje din care primul are o boltă cilindrică. În peretele nordic al corului este fixat epitaful reprezentând pe fostul preot paroh A. Czeck, decedat in 1685. În aceeași perioadă au fost construite fortificațiile, zidul de apărare în formă hexagonală și trei bastioane. După 1599 incinta a fost lărgită în partea de vest și a fost ridicat un al patrulea bastion înspre vest.

Orga bisericii a fost construită în 1898 de frații Rieger și renovată în 1917 de Karl Einaschenk. În iunie 2009 instrumentul era complet devastat. Mai exista doar burduful și acesta era în stare de funcționare.Orgeldatei der Evangelischen Kirche A.B. in Rumänien

Situația actuală În ultimii ani biserica fortificată din satul Dobârca a fost vandalizată. Zidurile sunt acum sparte, clopotul a fost furat, tuburile de la orgă au fost topite pentru metal iar localnicii și-au adus vacile să se adăpostească în altar.Dumnezeu a plecat din Biserica din Dobârca. Au venit vacile, turnulsfatului.ro, 8 mai 2016. Accesat la 23 aprilie 2022.Crima culturală din Dobârca

Cinci volume bisericești de patrimoniu datând din anii 1870, 1885, 1893 și 1945 care au aparținut Bisericii Evanghelice din Dobârca, au fost confiscate în 2015 de la un tânăr care încerca să le vândă în Târgul Obor din Sibiu.Cărți de patrimoniu ale Bisericii din Dobârca confiscate din Târgul Obor

În octombrie 2017 acoperișul și drumul de strajă de deasupra corului s-au prăbușit complet și, în cădere, a fost dislocat și acoperișul sacristiei. Cauzele au fost probabil furtul grinzilor de susținere ale drumului de strajă.S-a prăbușit acoperișul corului bisericii din Dobârca!

În ianuarie 2018 a demarat un proiect de conservare a bisericii.Sicherungsarbeiten in Dobring sollen im März beginnen

Note

Bibliografie Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung: După texte elaborate de: Vladimir Agrigoroaei, Valentin Sălăgeanu, Luiza Zamora, Laura Jiga Iliescu, Ana Maria Gruia. După ilustrații executate de: Radu Oltean, Laurențiu Raicu, Florin Jude. Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001. Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19. Hermann Fabini. Universul cetăților bisericești din Transilvania. Sibiu: Editura Monumenta, 2009, 279 p. Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005. Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003. Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992. Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005. George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956. Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Vezi și Dobârca, Sibiu

Galerie de imagini

Legături externe Vedere aeriană a bisericii Die versunkene Kirchenburg (cu imagini din interiorul bisericii)

Categorie:Monumente istorice din județul Sibiu Categorie:Biserici evanghelice de confesiune augustană din România Categorie:Biserici din județul Sibiu Categorie:Biserici din secolul al XIII-lea din România Categorie:Biserici fortificate din Transilvania