Societatea Amicilor Bellelor-Arte

Societatea Amicilor Bellelor-Arte a fost o organizație cultural artistică înființată în luna iunie a anului 1872. Din cauză că Expozițiile artiștilor în viață care se organizau la București, erau departe de a aduce rezultatele scontate, câțiva pictori - Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Dimitrie I. Berindei, Nicolae Grigorescu și Constantin I. Stăncescu, grupați în jurul unui nucleu de intelectuali fondatori ai Societății Filarmonica, ai Societății pentru Învățământul popular sau Ateneul Român, au preluat inițiativa și la începutul lunii iunie 1872 au pus bazele Societății Amicilor Bellelor-Arte.

Societatea a organizat trei expoziții în anii 1873, 1874 și 1876. Cea mai importantă dintre ele a fost cea din anul 1873, care prin amploarea ei a depășit prin numărul expozanților și cel al lucrărilor de artă plastică, toate expozițiile oficiale organizate vreo dată în România. Se puteau vedea astfel, lângă operele artiștilor străini ca Emil Volkers sau Amedeo Preziosi, lucrările lui Theodor Aman, Constantin I. Stăncescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Fotino, Mihail Ștefănescu, Emil Crețulescu, Carol Popp de Szathmari, Gheorghe Tattarescu, Constantin Lecca, precum și o mulțime de opere atribuite marilor maeștri ca Van Dyck, Breugel, Salvator Rosa, Albrecht Dürer și mulți alții.

Atenția, admirația și simpatia publicului vizitator au fost atrase exclusiv de cele 146 de lucrări pe care le-a expus Nicolae Grigorescu. Ceilalți artiști, deși aparțineau stilului academist, au făcut o impresie onorabilă, deoarece, spre deosebire de lucrările cu care au concurat la precedentele Expoziții ale artiștilor în viață, multe și de o calitate discutabilă, la această manifestare au venit cu selecții dintre cele mai reușite. Pentru publicul bucureștean, noutatea expoziției a constituit-o tematica peisajului ca parte constitutivă a operei lui Nicolae Grigorescu. Până în acest an, peisajul era abordat de către pictorii locali din România doar ca fundal al compozițiilor de gen sau istorice. Peisajul mai apărea și în copiile de școală pe care elevii le făceau după artiștii străini sau în acuarelele ce aveau doar caracter documentar. Numeroasele pânze cu peisaje expuse de Nicolae Grigorescu, fără a avea o anecdotică specifică și fără a fi necesară o decodificare a unui mesaj, erau destinate hedonismului și liniștii sufletești. Ca urmare, ele au cucerit publicul. Din acest moment, crucial pentru Grigorescu, peisagistica a devenit preferata amatorilor și colecționarilor de artă, aceasta fiind din ce în ce mai prezentă la toate manifestările artistice ulterioare. Este binecunoscut efectul pe care Expoziția Societății Amicilor Bellelor-Arte din anul 1873 l-a avut asupra lui Ion Andreescu, cel care a vizitat și el expoziția de la Hotelul Herdan. Se știe că în acest moment Andreescu a decis să se consacre picturii.

În cele aproape două luni cât a durat, această expoziție a avut un număr impresionant de vizitatori pentru acele timpuri. Au fost peste 5.500 de persoane care au călcat pragul Hotelului Herdan, din cei circa 220.000 de bucureșteni care trăiau pe atunci în capitală. La închiderea expoziției, statul a achiziționat două picturii realizate de Nicolae Grigorescu intitulate Natură moartă (rațe) și Un soldat veteran, cunoscut astăzi ca Paznicul de la Chailly. S-au organizat trei licitații în care s-au vândut unele lucrări care au fost expuse, obținându-se astfel o sumă considerabilă pentru acele timpuri în valoare de 24.277 lei, din care doar Nicolae Grigorescu a obținut 17.067 lei.

La momentul expoziției societății din anul 1873, voga artistului Gheorghe Tattarescu, care se afla de ceva vreme pe un trend ascendent, a fost estompată de Nicolae Grigorescu și practic eliminată din primul plan al interesului amatorilor de artă. Principalul concurent al lui Grigorescu era fără nicio umbră de îndoială - Theodor Aman. După Expoziția Societății din anul 1873, Aman s-a abținut să mai expună la manifestările publice ale societății din anul 1874 și 1876 și nici la Expoziția artiștilor în viață din anul 1874, deși el a fost în continuare președintele acesteia. Expoziția Societății Amicilor Bellelor-Arte din 1873 a fost un succes din aproape toate punctele de vedere. Ea a asigurat triumful lui Nicolae Grigorescu. Din acest moment el a fost apreciat drept cel dintâi pictor al țării, fără rival în rândul confraților.

Activitatea societății s-a derulat până în anul 1884. La scurt timp după destrămarea ei, o nouă societate a luat ființă - Cercul artistic literar Intim Club.

Premise istorice Apariția burgheziei în Principatele Române a dus la consolidarea poziției ei pe scena politică și economică începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Petre Oprea... pag. 9 Acest deziderat a fost realizat prin compromisul pe care aceasta l-a făcut cu moșierimea în ceea ce s-a numit „monstruoasa coaliție" și prin înscăunarea unui principe de origine străină în ziua de 10 mai 1866, a prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen care a fost proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.

O dată scopul fiind atins, autoritățile statului au redus sprijinul pe care-l acordase în trecut problemei culturale. Existase astfel de preocupări care s-au coagulat în anul 1860 cu înființarea Școlii de Muzică și Declamațiune de la Iași și mai apoi, în anul 1864, a Școlii Naționale de Arte Frumoase de la București. Mai departe, chestiunea a avut importanță doar în măsura în care era necesară pentru susținerea nevoilor și intereselor noii clase apărute în România.

S-a constatat un oarecare interes în marile centre urbane din București și Iași prin cele două școli pentru răspândirea și cultivarea gustului artistic. Existența celor două școli era una precară, ele fiind amenințate permanent de reducerea bugetului alocat funcționării lor, iar pinacotecile aveau în proprietate puține lucrări originale și doar câteva copii după mari maeștri făcute de bursierii statului în străinătate.

Înființarea societății Din cauză că Expozițiile artiștilor în viață care se organizau la București, erau departe de a aduce rezultatele scontate, câțiva pictori grupați în jurul unui nucleu de intelectuali fondatori ai Societății Filarmonica, ai Societății pentru Învățământul popular sau Ateneul Român, au preluat inițiativa și la începutul lunii iunie 1872 au pus bazele Societății Amicilor Bellelor-Arte.Petre Oprea... pag. 10

Presa din acele timpuri a anunțat evenimentul menționând că un număr de nouă persoane din rândul amatorilor de artă, colecționarilor și al artiștilor au înființat Societatea ce avea ca scop răspândirea „... gustul[ui] artelor în România, a încuraja producțiunile artistice și a le populariza în toată țara”. Numărul inițial de membri a fost de 25, ei plătind o cotizație de 5 lei pe lună. Aceștia s-au organizat și au format comitetul de conducere după cum urmează:Ziarul Românulu din 3 iunie 1872

Președinte: Grigore C. Cantacuzino; Vicepreședinți: Theodor Aman și Constantin Esarcu; Membri: Gheorghe Tattarescu, Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Dimitrie I. Berindei, Nicolae Grigorescu; Director administrativ: Constantin I. Stăncescu

Prin statutul ei, societatea își propunea organizarea de expoziții, publicarea de memorii și studii referitoare la operele de artă ce urmau a fi expuse, înlesnirea vinderii lucrărilor artistice, premierea în cadrul manifestărilor culturale pe care le organiza, popularizarea în țară și străinătate a celor mai importante opere prin reproducerea lor în tehnica litografiei, fotografiei sau a gravurii și editarea unei foi de tip periodic.

Dintre toate aceste aspirații, conducerea societății și-a dirijat eforturile doar pe organizarea unei manifestări expoziționale care, așa cum spunea Alexandru Odobescu urma să fie una „a tuturor producțiunilor artistice câte se vor afla în țară". Această expoziție urma să fie o repetiție generală pentru standul românesc de la viitoarea Expoziție internațională de la Viena din vara anului 1873.Petre Oprea: Participări românești de artă plastică din secolul al XIX-lea la expozițiile internaționale, în Revista Muzeelor, nr. 5, 1966 Ca urmare, colecționarii și artiștii au fost anunțați prin presă să împrumute societății lucrări de artă și alte obiecte artistice pe care le aveau în proprietate. Rezultatul a fost unul pozitiv deoarece aceștia s-au grăbit să răspundă cerințelor.

Destrămarea societății s-a produs în anul 1884.Petre Oprea... pag. 15 La scurt timp după aceasta, o nouă societate a luat ființă - Cercul artistic literar Intim Club.

Expozițiile Societății Amicilor Bellelor-Arte Expoziția din anul 1873 Cum societatea a fost înființată în luna iunie 1872, comitetul de conducere și-a impus ca obiectiv deschiderea unei expoziții în data de 1 octombrie 1872. Expoziția, din motive obiective, nu s-a putut deschide în luna octombrie așa cum s-a planificat.

Expoziția Societății Amicilor Bellelor-Arte a avut loc în perioada 1 ianuarie - 22 februarie 1873.Petre Oprea... pag. 11 Ea a avut loc la Hotelul Herdan, edificat în anul 1871 după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu la intersecția Podului Mogoșoaiei (astăzi Calea Victoriei) cu Bulevardul Elisabeta, care a pus la dispoziția manifestării zece săli în loc de trei așa cum au dorit inițial organizatorii.

Datorită publicității în presa acelor vremuri, s-au strâns peste 1000 de exponate.Catalogul de obiectele ce figurează la expozițiunea publică din București la 1873, București, 1873 Din cauza numărului mare de lucrări de artă plastică care s-au adunat, acestea au umplut șase săli din cele zece, ele fiind dispuse înghesuit, pe mai multe rânduri, de la podea până la tavan. Acest fel de panotare nu era unul inedit deoarece în galeriile din străinătate se obișnuia o astfel de aranjare. Se puteau vedea astfel, lângă operele artiștilor străini ca Emil Volkers sau Amedeo Preziosi, lucrările lui Theodor Aman, Constantin I. Stăncescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Fotino, Mihail Ștefănescu, Emil Crețulescu, Carol Popp de Szathmari, Gheorghe Tattarescu, Constantin Lecca, C. Georgescu, Grigore C. Cantacuzino membru în juriul expozițiilor și pictor amator, precum și o mulțime de opere atribuite marilor maeștri ca Van Dyck, Breugel, Salvator Rosa, Albrecht Dürer și mulți alții. Cele din urmă exponate erau de fapt niște copii de factură târzie care se impuneau nu neapărat prin calități, ci prin atribuirea lor unor mari artiști.

Atenția, admirația și simpatia publicului vizitator au fost atrase exclusiv de lucrările pe care le-a expus Nicolae Grigorescu. Acesta a participat după unii istorici cu peste 100 de tablouri, iar după alții cu 146. Ceilalți artiști, deși aparțineau stilului academist, au făcut o impresie onorabilă, deoarece, spre deosebire de lucrările cu care au concurat la precedentele Expoziții ale artiștilor în viață, multe și de o calitate discutabilă, la această manifestare au venit cu selecții dintre cele mai reușite. De exemplu, Theodor Aman a adus de această dată doar câteva tablouri care se bucuraseră la expozițiile trecute de o prețuire unanimă a criticii de artă, iar Constantin I. Stăncescu a fost mai rezervat venind cu un număr mic de opere de o calitate acceptabilă. Astfel, Expoziția Societății Amicilor Bellelor-Arte din anul 1873 a depășit orice manifestare artistică care s-a desfășurat până atunci.