Gérard Henri de Vaucouleurs (25 aprilie 1918, Paris, Franța – 7 octombrie 1995, Austin, Texas, Statele Unite ale Americii) a fost un astronom franco-american. 

Biografie Foarte tânăr, el s-a interesat de astronomie, fiind astronom amator, și a obținut licența la facultatea de științe din Paris, în 1939. A urmat mai târziu studii de astronomie, după ce a servit în armată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Vorbind curent engleza, în anii 1949-1951 a trecut în Anglia, apoi în Australia, din 1951 până în 1957, la Observatorul Mount Stromlo. În 1960 s-a angajat la Universitatea din Texas, la Austin (Statele Unite ale Americii), unde și-a derulat restul carierei.

A adăugat o a patra clasă a Secvenței Hubble, cât și profilul strălucire de suprafață al galaxiilor eliptice, Legea lui Vaucouleurs.

S-a specializat în studiul galaxiilor (galaxii Seyfert, Galaxia Pitică din Mașina Pneumatică, super-roiul local), și este coautor al Third Reference Catalogue of Bright Galaxies (Al Treilea Catalog de Referință al Galaxiilor Strălucitoare).   American Astronomical Society i-a acordat premiul Henry Norris Russell Lectureship în 1988 și a primit, în același an, premiul Jules-Janssen. 

Lucrări Third Reference Catalogue of Bright Galaxies: Volume 1, 1991 avec Antoinette de Vaucouleurs, Harold G.Jr. Corwin, Ronald J. Buta, Georges Paturel, Pascal Fouque Advanced Series in Astrophysics and Cosmology vol 4 - Gerard and Antoinette De Vaucouleurs: A Life for Astronomy, 1989 (World Scientific Publishing Company)

Articole publicate în reviste La conquête de l'énergie atomique - Actualités scientifiques et industrielles , Hermann & Cie - 1946 La Planète Mars - Atomes - février 1948 L'espace vide est-il un mythe? I. La matière interstellaire. - La Nature - avril 1954 L'espace vide est-il un mythe ? II. La matière intergalactique. - La Nature - mai 1954 Les nuages de Magellan - La Nature - mai 1956 et - juin 1956  Altele . 

Distincții și recompense 1988: premiul Henry Norris Russell Lectureship 1988: Premiul Jules-Janssen

Note

Vezi și Clasificarea Vaucouleurs

Categorie:Astronomi francezi Categorie:Astronomi americani Categorie:Astronomi din secolul al XX-lea Categorie:Profesori ai Universității din Texas, la Austin Categorie:Laureați ai Premiului Jules-Janssen Categorie:Nașteri la Paris Categorie:Nașteri pe 28 aprilie Categorie:Nașteri în 1918 Categorie:Decese pe 7 octombrie Categorie:Decese în 1995 Categorie:Astronomi amatori