János Lenkey (în , ) a fost un general maghiar de honvezi care s-a remarcat în timpul Revoluției Maghiare de la 1848-1849.
Biografie S-a născut într-o familie din mica nobilime, fiind originar din comitatul Gömör-Kishont. A urmat o școală de ofițeri, iar după absolvire a intrat în Armata Imperială Austriacă. În primăvara anului 1848 era căpitan în compania a II-a a Regimentului 6 husari, ai cărui militari vor fi cunoscuți mai târziu ca husarii lui Württemberg și care vor purta din 1849 uniforme albastru deschis, 5 rânduri de șnururi galbene și chipiuri roșii. (Proprietarul regimentului a fost între anii 1817-1864 regele Württembergului.) Împreună cu unitatea sa, el a fost trimis în Galiția. După reprimarea brutală a mișcării poloneze de eliberare din Stanislau a intrat în conflict cu comandantul său, colonelul conte Alfred von Paar. Conflictul s-a acutizat atât de tare încât la 30 mai 1848 compania condusă de János Lenkey, din care mai făceau parte locotenentul Pompejus Fiáth și sergentul Bálint Harsányi, a dezertat și a trecut în circumstanțe aventuroase din Galiția în Ungaria.
stanga|miniatura|Gyula Benczúr: Întoarcerea husarilor lui Lenkey dreapta|miniatura|265x265px|Casa în care s-a născut Lenkey în colțul format de străzile Kovács János și Széchenyi István dreapta|miniatura|353x353px|Plăci comemorative ale lui Lenkey pe peretele casei în care s-a născut dreapta|miniatura|353x353px|Stâlp funerar ridicat în amintirea lui Lenkey la Zichyújfalu
Pentru ministrul maghiar de război proaspăt numit, Lázár Mészáros, dezertarea lui Lenkey a constituit o problemă serioasă. Ministerul austriac de război a cerut pedepsirea lui Lenkey, dar populația maghiară a fost entuziasmată de modul în care au dezertat militarii. Exista pericolul ca Latour, ministrul austriac de război, să refuze în acest caz repatrierea deja promisă a miilor de militari din regimentele maghiare, de aceea Mészáros risca să-și piardă propria popularitate în cadrul armatei maghiare. Ministerul Maghiar de Război a condamnat într-un comunicat dezertarea companiei lui Lenkey și a ordonat investigarea cazului. Poetul Sándor Petőfi a scris poemul Lenkei százada în care poetul se ridică în apărarea lui Lenkey și condamnă procedura ministrului maghiar de război. Compania a fost „pedepsită” prin trimiterea să lupte, alături de austrieci, împotriva rebelilor sârbi. Compania a luptat cu onoare în luptele din sudul imperiului, iar, ca recompensă, János Lenkey a fost promovat colonel în octombrie 1848 și numit comandant al nou-înființatului Regiment 13 husari Hunyadi. Regimentului său i s-a alăturat temporar un grup de 150 de persoane conduse de Sándor Rózsa care erau gata să lupte pentru eliberarea Ungariei.
În decembrie 1848 el a devenit comandant al unei brigăzi din Corpul de armată din Bácska condus de generalul-maior Sándor Bakonyi. Bakonyi Sandor a părăsit pe 16 decembrie 1848 cauza luptei maghiare pentru independență, iar succesorul său, generalul conte Sándor Esterházy, a refuzat să execute ordinele Comisiei de Apărare Naționale de a se deplasa la Debrețin pentru a apăra orașul de trupele austriece atacatoare. La mijlocul lunii ianuarie 1849, la o întâlnire a ofițerilor de la Verbász (azi Vrbas), Esterházy a declarat că refuză să lupte împotriva trupelor imperiale. Corpul de armată a fost salvat de la destrămare prin acțiunea hotărâtă a generalului Károly Vécsey și a coloneilor János Lenkey și József Baudisz. Esterházy și aproximativ 40 de ofițeri au plecat, dar majoritatea soldaților au rămas.
Pe 15 martie 1849 a fost înaintat la gradul de general și numit comandant al garnizoanei din Komárom. El a reușit să ajungă în cetatea aflată sub asediu și a fost comandantul cetății până pe 20 aprilie 1849, când a sosit generalul Richárd Guyon. Numirea lui Guyon și Lenkey la conducerea trupelor din Komárom a fost o soluție necesară în contextul reorganizării armatei maghiare din martie 1849. Lenkey și-a îndeplinit sarcina în mod conștiincios, dar ca ofițer de husari nu avea cunoștințele necesare pentru a asigura menținerea poziției. La sfârșitul lunii mai a fost numit la comanda Diviziei de cavalerie de pe malurile Tisei, dar nu și-a preluat postul din cauză că a suferit o cădere psihică. Nu a mai participat la luptele de după aceea. După Capitularea de la Șiria a fost prizonier al armatei rusești și apoi al celei austriece. El a fost inculpat în procesul militarilor maghiari de la Arad, dar boala sa mentală s-a înrăutățit tot mai mult așa că procedura juridică împotriva lui a fost oprită. A murit nebun în închisoarea din cetatea Arad.
Mormântul lui este astăzi în orașul natal Eger. Epitaful de pe mormântul său din Arad conține următoarea inscripție:
Note
Bibliografie Magyar életrajzi lexikon II. (L–Z). Főszerk. Kenyeres Ágnes. Budapesta: Akadémiai. 1969. 62–63. o. Bona Gábor: Az 1848-49-es honvédsereg katonai vezetői (Rubicon 1999/4) Magyarország hadtörténete két kötetben (főszerkesztő: Liptai Ervin), Zrínyi Katonai Kiadó – 1985, Nemeskürty István: 1848-49 – „Kik érted haltak szent világszabadság”, LAP-ICS Könyvkiadó – 1977, Erdei Gyula: Történetetek Hajdúszoboszló múltjából, Hajdúszoboszló 1993
Lectură suplimentară
Dr. Sebestény Sándor: A részvét nemes könnyűi Lenkey János honvéd tábornok emlékére
Categorie:Nașteri în 1807 Categorie:Decese în 1850 Categorie:Maghiari din secolul al XIX-lea Categorie:Generali maghiari Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Oameni din județul Heves