Wiborada (formă latinizată pentru Wibrad ceea ce ar însemna sfatul femeii; ) din St. Gallen a fost o călugăriță benedictină, prima femeie declarată sfântă în urma unui proces formal de canonizare. Wiborada a fost victima raidului nomazilor maghiari din anul 926 asupra Abației Sankt Gallen. Canonizarea a fost decretată în 1047 de papa Clement al II-lea, care era în continuare și episcop de Bamberg.
Atributele ei iconografice sunt o carte și un topor, acesta din urmă amintind martiriul ei. Este declarată a fi patroana menajerelor, bucătăreselor, bibliotecarilor și bibliofililor. Sărbătoarea ei este pe 2 mai.
Martiriul dreapta|miniatura|Martiriul Wiborad, prezentat înainte de 1451-1460 în Codex Sangallensis 602
În iunie 925 Wiborada ar fi avut premoniția raidului maghiarilor care a dus la distrugerea Mănăstirii St. Gallen și la propriul ei martiriu. Cartea Vitae Sanctae Wiboradae menționează data de 1 mai 926. Neînduplecându-se să plece la insistențele abatelui stareț Engilbert, ea recomandă, cu toate acestea, abatelui punerea în siguranță a comorilor din mănăstire, printre care manuscrise valoroase. Când, în cele din urmă, maghiarii au atacat, călugării s-au refugiat într-un loc fortificat. Fratele Wiboradei, Hitto, este printre ultimii care poate să scape.
Barbarii sosiți la biserica Saint-Menge, dau foc, inclusiv schitului din apropiere. Acesta din urmă, în mod miraculos, rezistă la foc. Negăsind nicio ușă, ei intră prin acoperiș și o găsesc pe Wiborada în rugăciune în fața altarului. Ei îi rup hainele, până la cilice, și o rănesc la cap cu trei lovituri de topor. În conformitate cu cel de-al doilea volum al Vitae Sanctae Wiboradae, Wiborada a murit în dimineața următoare. Ea a fost găsită de fratele ei Hitto; acesta îl informează despre martiriu pe episcop care, opt zile mai târziu, se întoarce în mănăstire. La sosirea sa, rănile mortale ale martirei s-ar fi vindecat. Cea de-a douaVitae Sanctae Wiboradae evocă o înmormântare solemnă de către episcop, urmat de numeroși credincioși.
Minuni făcute de sfântă Prima Vitae Sanctae Wiboradae enumeră minuni ale sfintei imediat după ce s-a răspândit povestea morții ei. Iată minunile care îi sunt atribuite: vindecarea unui bolnav cu pieptenele sfintei (scena afișată înainte de 1451-1460 în Codex Sangallensis 602); o lumânare pe mormântul Wiboradei este aprinsă de un foc divin o servitoare vede în biserică o rază de lumină provenind de la Wiborada; un fir de mărar crește pe mormântul ei în timpul iernii; Hitto dă peste pieptenele Wiboradei suspendat deasupra mormântului acesteia; aceeași relicvă vindecă un orb; Rachilda, nepoata lui Notker le Bègue și tovarășa Wiboradei, se vindecă miraculos; un novice al mănăstirii, numit Ulrich, este vindecat pe mormântul Wiboradei; printr-o viziune, Wiborada îi mărturisește lui Hitto nemulțumirea ei referitoare la o nouă față de masă de altar; Pliddruda, sora Rachildei, este vindecată de Wiborada; În urma unui jurământ, preotul Eggibert se vindecă de o boală de ochi; o femeie pe nume Regisinda nu-și ține promisiunea făcută și este pedepsită; alți doi pacienți s-au vindecat pe mormântul Wiboradei; o bucată de lemn scoasă dintr-o găleată a Wiboradei vindecă durerile de dinți; Kebeni, slujnica Wiboradei, se vindecă de arsurile pe care i le-a provocat diavolul împingând-o în foc; în timpul transferului relicvelor Wiboradei în biserică, un zidar este victima unui accident, din care și-a revenit miraculos.
Canonizarea Wiborada a fost prima femeie canonizată de către papa Clement al II-lea în 1047, în prezența împăratului Henric al III-lea și a soției sale Agnès de Poitiers.
Note
Bibliografie Gereon Becht-Jördens, Recentiores non deteriores. Zur Überlieferungsgeschichte und Textgeschichte der Vita S. Wiboradae Ekkeharts I. von St. Gallen, în: Dorothea Walz (Hrsg.): Scripturus vitam. Lateinische Biographie von der Antike bis in die Gegenwart. Festgabe fur Walter Berschin zum 65 Geburtstag. Mate, Heidelberg, 2002, pp. 807-816. Walter Berschin, Vitae Sanctae Wiboradae. Die ältesten Lebensbeschreibungen der heiligen Wiborada. Mitteilungen zur vaterländischen Geschichte 51, Verein des Kantons St. Gallen, St Gallen 1983. Adolf Fäh: Mor hl. Wiborada. Jungfrau und Martyrin, af. Jos. Zehnder, St. Fiden 1926. Eva Irblich: Mor Vitae sanctae Wiboradae. Ein Heiligen-Leben 10. Secol im Zeitbild. În: Schriften des siebenbürgischen Vereins für Geschichte des Bodensees und seiner Umgebung, 88. Jg. 1970, p. 1-208. (Digitalisat) Friedrich Lauchert: Wiborada. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). Trupa 42, Duncker & Humblot, Leipzig, 1897, p. 304-306. Gabriele Lautenschläger: Wiborada. În: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (BBKL). Trupa 15, Bautz, Herzberg 1999, , Sp. 1472-1473. (teilweise veraltete Informationen) Karsten Uhl: "Der Pöbel, der nicht în gebildeten Wendungen zu sprechen versteht". Unterschiede zwischen der Kultur des Volkes und der Kultur der Eliten în den Viten der Heiligen Wiborada. În: Medium Aevum Quotidianum, Bd. 36, 1997, p. 103-118.
Categorie:Martiri creștini Categorie:Decese în 926 Categorie:Călugărițe benedictine Categorie:Creștinism în Elveția Categorie:Decese pe 2 mai Categorie:Sfinți creștini din secolul al X-lea