Bătălia de la Dungeness (numită în sursele neerlandeze Slag bij Singels) din a fost cea mai importantă victorie neerlandeză din Primul Război Anglo-Olandez, în care flota lui Maarten Tromp a câștigat temporar controlul asupra Canalului Mânecii. Battle of Dungeness
Context
După victoria englezilor de la Kentish Knock (8 octombrie) Consiliul de Stat englez, crezând că războiul naval a fost câștigat și că Provinciile Unite nu vor mai trimite o altă flotă atât de târziu în an, a împărțit flota engleză. O escadră sub căpitanul Andrew Ball a fost trimisă în Sund în încercarea de a redeschide comerțul baltic (să îl convingă pe regele danez Frederick al III-lea să dea drumul din Copenhaga unui convoi cu lemn de stejar și cu gudron, pe care să îl escorteze în Anglia). Altă escadră sub vice-amiralul Penn a fost trimisă spre nord pentru a proteja comerțul costier cu cărbune din Newcastle spre Londra (apropierea iernii făcând imperativ protejarea acestui comerț). A treia a fost trimisă la vest de Plymouth și a patra, sub căpitanul James Peacock, a fost trimisă în Marea Mediterană. Amiralul Blake a rămas la Downs doar cu 37 nave de război. Poziția lui Blake a fost subminată și mai mult de lipsa banilor pentru a plăti echipajele și pentru a repara navele avariate de furtună și de luptă. Cea mai mare navă englezească, Sovereign, avea să rămână luni de zile în port fără să fie reparată. Englezii i-au subestimat pe neerlandezi în mod periculos.
Preludiul
Statele Generale, dimpotrivă depinzând în chip esențial de comerțul lor pe mare, nu puteau renunța la expedierea și primirea de convoaie. La sfârșitul lunii noiembrie Maarten Tromp, readus la comanda supremă a flotei, a dispus astfel de 88 nave de război care urmau să escorteze prin Canalul Mânecii un convoi mare între 250 și 300 nave comerciale pregătit să părăsească Țările de Jos. Koslinski, pag.41 În ciuda anotimpului friguros, multe nave comerciale se îndreptau spre sud, în special Flota de Bordeaux care urma să aducă vin din Franța. Maarten Tromp a fost repus la comanda supremă împreună cu Jan Evertsen, Michiel de Ruyter a fost numit vice-amiral iar Pieter Florissen contra-amiral, fiecare comandând câte o escadră, astfel că flota neerlandeză era organizată în patru corpuri distincte. Witte de With, învinsul de la Kentish Knock, trebuia să însoțească flota, dar boala (o cădere nervoasă în urma înfrângerii sale) l-a trimis pe uscat acasă iar Tromp și-a reluat vechea tactică de a escorta navele comerciale. Tromp a recrutat oameni de pe navele comerciale pentru a se asigura că flota sa de război are echipajele complete.
Tromp a ridicat ancora de la Hellevoetsluis la 1 decembrie flota sa de 88 nave de război și 5 nave incendiare escortând vreo 300 de nave comerciale care aveau diverse destinații din Franța, Marea Mediterană și din India. Dar vântul nefavorabil l-a forțat să se întoarcă în port, abia la 3 decembrie vântul schimbându-și direcția spre sud. Cu această ocazie Witte de With a părăsit flota. Michiel de Ruyter pe Witte Lam i-a luat locul la comanda escadrei acestuia, în timp ce căpitanul navei amiral a lui De With, Jan Evertsen de Liefde, pe Princess Louise, a devenit vice-amiral interimar în escadra lui Evertsen. La 4 decembrie flota neerlandeză a fost văzută în dreptul North Foreland dar vremea proastă a întârziat traversarea în jos prin Canal timp de mai multe zile. Tromp a escortat convoiul prin cea mai periculoasă parte a Canalului - prin strâmtoarea Dover, trecând de aceasta convoiul rupându-se în grupuri mai mici, fiecare părăsind Canalul Englez către destinația proprie, însoțite în total de 16 nave de război. James Bender, 2014, Dutch Warships in the Age of Sail 1600-1714: Design, Construction, Careers & Fates Seaforth Publishing 328 pp
Tromp, rămas cu forța principală de 73 de nave având 1.800 tunuri și 6.500 membri ai echipajului, s-a întors înapoi pentru a căuta flota engleză, protejând astfel navele comerciale. A găsit-o în ancorajul ei de la Downs la 9 decembrie (ancoraj cunoscut printre neerlandezi ca Rada de la Duins). Tromp acționa în concordanță cu instrucțiunile primite de la Statele-Generale care i-au ordonat să lovească pe cât posibil inamicul la cap. Downs se află între limbile de pământ numite North Foreland și South Foreland, oferind un loc de ancoraj la adăpost de vânturile occidentale, loc folosit frecvent ca bază convenabilă de flota engleză. Totuși potențialul ofensiv al acestei locații era mult diminuat de faptul că nu se putea scăpa foarte ușor în fața unei flote inamice puternice care ar ataca cu vântul dinspre est (Tromp însuși s-a folosit de aceste împrejurări pentru a distruge o flota spaniolă în Bătălia de la Downs din 1639).
În ciuda marii inferiorități numerice, după un consiliu de război cu toți căpitanii săi la bordul navei amiral Triumph, Blake a ordonat flotei sale, ajunsă la 42 nave de război (din care aproape jumătate erau nave comerciale armate) plus 10 nave incendiare și auxiliare, să iasă în larg la sud de Downs, între orele 11:00 și 12:00 ambele flote virând în direcția vântului spre vest-sud-vest. Neerlandezii au rămas spre nord până pe la ora 13:00 când au fost opriți de o rafală puternică de vânt dinspre nord-vest care s-a intensificat și mai mult ulterior. În loc să se retragă spre întăririle lor de pe Tamisa, englezii au virat spre sud foarte aproape de țărm și au trecut în vânt la 2-3 mile de neerlandezii aflați atunci la vest-sud-vest. După lăsarea întunericului, aproximativ după ora 17:00, ambele flote au ancorat la mai mult de 2 mile una de cealaltă, englezii în rada de la Dover aproape de stâncile înalte de la vest de oraș și adăpostiți de vântul puternic dinspre nord-vest, neerlandezii sub vânt de ei mai în larg, în apă mai adâncă, mai expuși vântului și întinzându-se de la Deal la aproximativ 1,5 mile de South Foreland. Tromp era nu numai în poziția de a-l separa pe Blake de Tamisa dar și de a-l bloca față de uscat, astfel încât cu vântul neschimbat dinspre nord-vest Blake nu putea să se retragă pe Tamisa, nici să treacă în vânt, dar nici să depășească Dungeness pentru a evita bătălia cu o forță mult superioară. Blake a fost depășit de manevrele lui Tromp iar în ziua următoare a fost forțat să lupte în dezavantaj. Vântul a continuat să sufle puternic pe parcursul nopții, dar s-a moderat într-o oarecare măsură spre dimineață.
Blake nu a argumentat ordinul său de a naviga spre sud. Au fost sugerate două explicații alternative pentru decizia lui Blake. Proasta vizibilitate din ziua de 9 decembrie i-a împiedicat pe englezi să afle mărimea reală a flotei neerlandeze înainte de a părăsi ancorajul de la Downs, sau amintirea distrugerii de către neerlandezi a flotei spaniole în aceleași ape (Bătălia de la Downs, 21 octombrie 1639), astfel că Blake a părăsit Downs pentru a evita să fie prins în capcană. Deși într-o poziție vulnerabilă, Blake nu a ales să pornească spre nord înapoi pe Tamisa temându-se să nu își piardă prestigiul și riscând să lase neerlandezilor controlul asupra Canalului, astfel că el a virat spre sud. Este la fel de posibil că el nu cunoștea mărimea reală a flotei lui Tromp sau considera că acesta nu avea o putere de luptă prea mare și dorea să se strecoare la sud-vest de aceasta pentru a ataca bogatul convoi comercial. Oricum vântul puternic dinspre nord-vest făcea direcția sudică mult mai ușor de urmat decât cea nordică.
Acum vremea a jucat un rol major în forțarea bătăliei. La momentul în care Blake a conștientizat că este mult depășit numeric, vântul puternic și-a rotit directia dinspre nord-vest, împiedicându-l să se întoarcă la Downs (și în același timp fiindu-i imposibil să lupte). La sfârșitul zilei Blake a ancorat lângă Dover iar Tromp pe la orele 17:00 la 2 mile mai jos sub vânt, la nord de Dover. Doar câteva nave neerlandeze au reușit să se aproprie îndeajuns pentru a schimba câteva lovituri de tun. În timpul nopții vântul s-a întețit până aproape de furtună și unele dintre navele incendiare neerlandeze au fost duse în derivă.
Desfășurarea bătăliei
În dimineața următoare de 10 decembrie Tromp a dat semnalul pe la 8:00 să se ridice ancora, dar deoarece unele nave erau avariate la vergi și catarge și aveau lanțuri lungi de ancoră desfășurate iar vântul sufla încă puternic dinspre nord-vest și marea fiind foarte agitată, abia pe la ora 11:00, odată cu creșterea fluxului (care la Dover are loc la 6:17 și la 18:42), flota neerlandeză s-a pus încet în mișcare. Flota engleză a ridicat și ea ancora imediat apoi, formând o linie strânsă paralelă și foarte aproape de coastă, urmată de navele neerlandeze mai spațiate care făceau tot ce puteau ca să se apropie. Florrisen menționează în jurnalul navei sale că skipperul funcție de origine neerlandeză care desemna ofițerul aflat la comanda unei nave, a se deosebi de rangul de căpitan, folosit în acest context mai mult pentru comandantul navelor de război meu s-a asigurat că catargele și velele mele erau toate ridicate, dând ordinul să se întindă toate velele, preferând să arunce pete bord orice nu era indispensabil. În plus cele două forțe erau separate de un banc de nisip aflat paralel de-a lungul coastei, Varne Shoal. Ambele flote au urmat un curs spre vest întorcând apoi spre vest-sud-vest de-a lungul coastei, Blake navigând mai aproape de coastă (din această cauză navele sale având mult mai puțin spațiu de manevră ca inamicul), nemaiavând decât cam 12 mile marine până la pământul dintre Hythe și Dungeness, iar Tromp mai jos sub vânt și mai în larg, navele neerlandeze neputând ataca împotriva vântului. Nici una dintre cele două flote nu era organizată într-o ordine obișnuită, ambele părți conturându-se în formații de urmărire generală în care navele mai rapide și mai doritoare de luptă erau în frunte sau se mențineau în vânt.
Pe măsură ce cele două flote se apropiau de Dungeness linia coastei începea să se arcuiască spre sud, forțând avangarda lui Blake să cotească și ea spre sud și să intre în contact cu flota neerlandeză. Michael Baumber, 1989, General-at-Sea — Robert Blake and the Seventeenth-Century Revolution in Naval Warfare, John Murray p. 155 Capul Dungeness era format de Colțul Singels, numit astfel după plăjile de scoici (shingles) aflate pe ambele părți. Între cap și extremitatea vestică a bancului de nisip era o deschidere îngustă prin care flota engleză trebuia să se înghesuie pentru a își continua manevra spre sud-vest. Pe la ora 13:00 cele mai nerăbdătoare corăbii neerlandeze au deschis focul, indicând faptul că cele mai apropiate nave engleze se aflau la doar jumătate de milă marină depărtare. Pe la orele 15:00, în apropierea capului Dungeness avangardele celor două flote s-au întâlnit într-o retorică darnică în praf (de pușcă) și ghiulele (potrivit unei surse contemporane). La aceeași oră Tromp se afla la Dungeness pe nava sa Brederode (54 tunuri), care figura printre fruntașele flotei neerlandeze, și încerca să îl provoace la luptă pe Blake aflat pe Triumph (60 tunuri), una dintre cele mai înaintate nave ale englezilor. Era clar pentru Blake că în fața lui se aflau deja 17 nave neerlandeze, printre care navele amiral ale lui Tromp, Evertsen, De Ruyter și De Wildt, astfel că manevra de dublare a capului nu se putea face fără impact.