Dimitrie Ispas din Gilău

Dimitrie (sau Dumitru) Ispas de la Gilău a fost un important pictor muralist care a activat în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale celui următorCîmpian, Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.35.

S-a remarcat prin activitatea sa extrem de prolifică, fiind pictorul care a decorat cele mai multe biserici de lemn din bazinul superior al Someșului Mic, din zonele Huedinului și Călatei, dar și din părțile SălajuluiCîmpian, pag.36.

Opera Se pare că pictorul era „originar din Gilău” (există și ipoteza originii sale în Bedeciu, lângă Mănăstireni, și așezării sale mai târzii în Gilău, posibil după căsătorie) și „s-a format în ambianța artistică românească de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, când în împrejurimile Clujului sunt cunoscuți mai mulți pictori”Porumb, pag.191. Tot istoricul de artă Marius Porumb îi făcea următoarea caracterizare: „Are un simț deosebit pentru decorativ, iar cromatica vioaie a picturilor sale dă o notă sărbătorească ansamblurilor murale”. În legătură cu programele sale iconografice, etnografii și istoricii de artă înclină să îl încadreze în curentul de factură populară. „În general, ansamblurile murale realizate de pictorul din Gilău se înscriu pe linia tradiției, fiind perceptibile uneori chiar și ecouri ale artei brâncovenești. Realizările sale au un pronunțat caracter grafic, linia jucând un rol preponderent. Iconografia ansamblurilor este foarte bogată și ține seama de erminieCîmpian, Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag. 36.”

Începând cu primul deceniu al secolului al XIX-lea a avut și colaboratori, mai întâi pe Ștefan și Ursul, iar mai târziu pe fiul său IoanPorumb, pag.191.

Repertoriul picturilor sale este vast și totuși puțin cunoscut. Între 1788 și 1835 a realizat picturile interioare în cel puțin 11 biserici de lemnCîmpian, pag.36. Prima creație cunoscută este pictura bisericii de lemn din Sânpaul, județul Cluj, pictată în anul 1788, creație certificată de pisania din naos: „s-a zugrăvit prin mine smeritul zugrav Dimitrie Ispas”Cîmpian, pag.37.

În 1793 a pictat altarul bisericii de lemn din Tăuți, revenind acolo abia în anul 1829 pentru a picta naosul și pronaosul.

Aceleași picturi parțiale le întâlnim și la biserica de lemn din Straja: mai întâi a pictat tâmpla, în anul 1796 (în același an pictând probabil și interiorul altarului), revenind pentru pictarea naosului în anul 1806Cîmpian, pag. 37.

În absida altarului se păstrează fragmentar următoarea inscripție, redactată în română cu caractere chirilice: „Cine se vor întâmpla a sluji în această sfântă biserică ca să fie dator a pomeni...Teodor, Iov, Ioan, Dimitrie, Marie, ...neamul lor ca și pre dânșii să-i ierte milostivul Dumnezău. Zugrăvitu-s-au acest sfânt altar al doilea ... meșterul zugrav Dimitrie Ispas și Ștefan, 1806. Și fiind preot popa Teodor de la Agârbici cu ...Petre. Ficurator a fost Tătar Onisie, birăul satului Costea Teodor, sfătul au fost Costea Gheorghe august în 15”.

Din păcate starea proastă a acoperișului a dus la degradarea în timp a valoroasei picturi murale, care se mai păstrează doar pe mici porțiuni.

Următoarea sa operă picturală, cea de la biserica de lemn din Agârbiciu, este considerată și cea mai valoroasă din întreaga sa creație. La cea de a treia biserică pictată, cea din Agârbiciu, Dimitrie Ispas a lucrat în două etape, ca și la Tăuți și Straja, dar la un interval nefiresc de mare, de nu mai puțin de 17 ani. În 1801 el fusese chemat de obștea sătească a agârbicenilor să picteze interiorul absidei altarului și imensul spațiu boltit al naosului, cu pereții laterali cu tot, pentru care, probabil, a lucrat de primăvara până toamna, date fiind dimensiunile ce trebuiau zugrăvite și dificultățile aplicării de culoare pe bârne cioplite cu mulți ani în urmă. În 1818, probabil în urma unei refaceri a acoperișului de șindrilă, a retușat se pare părțile afectate de intemperii și a pictat pronaosul și fațada dinspre sud.

E aproape sigur că la Agârbiciu a lucrat singur, poate ajutat doar de ucenici mai puțin inițiați. Specialiștii sunt unanimi în aprecierea unității de tratare a subiectelor în toată bogăția lor de conținut. Motivele decorative sunt foarte bogate și de mare efect. Motivele sunt mai ales vegetale: flori, vrejuri, mlădițe, frunze de pălămidă și de stejar. Toată biserica, pereții din naos și pronaos au fost zugrăviți până aproape de podeaCîmpian, pag.38.

Următorul reper al carierei sale datează din anul 1802. Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, monument istoric, păstrează pictură murală realizată tot de Dumitru Ispas din Gilău și de zugravul Ștefan în 1802, conform unei inscripții aflate deasupra ușii de intrare în pronaos: „Întemeindu-se în 1802 în zilele preaînălțatului împărat Francisc I fiind protopop popa Ioan de la Mănășturul românesc și fiind preotul satului Popa Ștefan Teotelecan de la Bedeci, diac Abrudan Teodor, făt Abrudan Grigorie, fiind epitrop Stan Teodor și Vădan Simion. Și s-au zugrăvit prin mine smeritul zugrav Dimitrie Ispas și Ștefan și s-au plătit prin cheltuiala a tot satul”Cîmpian, pag. 39. Pictura se păstrează relativ bine, este de factură populară, caracterizată de decorativism, cromatică echilibrată. În altar, pictorul a reprezentat sfinți episcopi pe pereți și Sfânta Treime pe boltă; pe bolta naosului apar scene din Ciclul Hristologic, mucenici pe pereții naosului. În pronaos apare obișnuita reprezentare a Pildei fecioarelor înțelepte și a celor nebune, precum și o friză cu mucenițe.

În anul 1803 a primit o nouă comandă într-un sat din zona superioară a Apusenilor, Muntele Rece. Prezența sa acolo a fost confirmată de pisania din altar care arată că pictura a fost realizată de smeritul zugrav Dimitrie Ispas, pe cheltuiala a tot satul, în timpul păstoririi preotului Constantin PopoviciCîmpian, pag. 39. Din păcate decorația pictată de la Muntele Rece a dispărut odată cu biserica, mistuită de un incendiu, la începutul anilor 2000.

Următoarea biserică pe care a pictat-o este cea din Finișel. Pictura murală care se poate vedea astăzi a fost realizată de zugravii Dumitru Ispas și Ursu în 1807, fapt menționat în inscripția de deasupra ușii naosului: „Zugrăvitu-s-a această s(fântă) biserică în anul 1807 în zilele prealuminatului și pururea podomnicului împărat Franciscus al doilea, arhiereu neunit mitropolit Ștefan de la Carloviț și fiind preoții Popa Simion și Popa Marc. Zugrav Dimitrie Ispas și Ursu și s-au zugrăvit prin cheltuiala (a) tot satul la 1807. Ignatie Carabet Protopop.”Cîmpian, pag.40 Deși pictura se mai păstrează doar în partea superioară a pereților naosului și pe boltă, distrusă aproape în întregime în rest, se mai poate întrezări programul iconografic folosit de pictor: Sfânta Treime și Maica Domnului pe boltă, scene din Ciclul Patimilor și portrete de prooroci pe pereți. În absidă, pictura s-a păstrat relativ bine înfățișând sfinți ierarhi pe pereți, Sfânta Treime așezată pe o bancă, Maica Domnului pe boltă, înconjurată de cete îngerești, Iisus cu giulgiu deasupra proscomidiei. Pictura de pe iconostas este deteriorată și ea, deslușindu-se urmele unor scene tradiționale: registrul celor 12 apostoli cu Iisus, Maica Domnului cu șirul proorocilor, Răstignirea. Din ușile iconostasului lipsește cea din stânga, iar pe cea din dreapta se mai păstrează o figură de arhanghel. În pronaos, pictura s-a menținut în stare bună pe tavan și în partea superioară a pereților și înfațișează Pilda fecioarelor și Judecata de Apoi. La exterior, pe latura de sud, se păstrează urmele unei picturi reprezentând probabil pe cei doi arhangheli și urmele unei inscripții.

Doi ani mai târziu îl găsim în satul Păniceni. Anul realizării picturii murale la biserica din Păniceni este 1809. Sătenii din Păniceni ambiționau la o realizare artistică cel puțin echivalentă valoric cu cea de la biserica din satul vecin Agârbiciu (pictată tot de Dimitrie Ispas, în 1801), atât în estetica exteriorului, cât mai ales în decorarea interioară cu pictură. Dar spațiul de cult este aici mult mai restrâns, iar șansele de desfășurare a programului iconografic aplicat în satul vecin erau, în aceeași măsură, reduse. Strădania pictorului este însă vizibilă, căci, și la Păniceni, Dimitrie Ispas manifestă aceeași mare siguranță în execuție și o tot atât de deplină stăpânire a măiestrieiCîmpian, Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.41. Pisania din altar, pe peretele din spate al iconostasului, grăiește: „Slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu celui blagoslovit și Sf. Troiță... și s-au zugrăvit această S. Biserică în 1809 în zilele Preaînălțatului Franciscus al Doilea și fiind protopop Pop Ioan de la Mănășturul de Sus și fiind preotul satului popa Luca Teotelecan și fiul său Ioan, curatori, ficuratori: Birtic Mihai... fiind Badiu Vila, Păcala Mihai, Dinea Ioan, Dan Blaga, Dinea Urs, sfatul Badiu Mihai și s-au zugrăvit pe cheltuiala a tot satul prin mâna mea smeritul zugrav Dimitrie Ispas și Stefan și Ioan și noi ne rugăm de iertăciune la preot și a sătenilor la toți că de va fi greșit ceva să facă bine să ierte ca și pe dânșii, să-i ierte Milostivul Dumnezau. Amin Diacul am fost Pop Dumitru”.

În anul 1824 a pictat biserica de lemn din Sârbi, județul Sălaj. În tindă, pe dosul portalului de la intrare, se văd fragmente dintr-o pisanie lungă. Pisania cinstea, după obicei, numele ctitorilor, clerului, conducătorilor țării și purta semnătura zugravului. Cu multe decenii în urmă, cercetătorul sălăjean Leontin Ghergariu a salvat posterității textul pisaniei, păstrat în manuscrisul său, încă nepublicat: "Slavă, cinste și închinăciune unuia Dumnezeu cel slăvit în sfânta Troiță carele ne-au ajutat după început de am ajuns și sfârșitul. Și s-au zugrăvit această sf. tindă, împreună cu altariu în anul 1824 în zilele preînălțatului împărat Franciscus al doilea și fiind arhiereu pravoslavnic țăria Ioan Bob și fiind protopop Petru Buhoci și fiind preot satului Man Constantin, fiind coratori Opre Petru, Bonțea ... sfătul Boca Ioan, Chiș Simion, Bonțea George, Păștean Simion, ... Bonțea Mitru, Sabo Petru și fiind zugrav Ispas Dimitrie împreună cu fiul său Ioan ... la toată iclejia de am greșit ceva cuiva să facă bine să ierte, ca și pe dânșii să-i ierte milostivul Dumnezeu. Amin. Octombrie 1824."Ghergariu 1976, 132. Fragmentele lizibile ale inscripției, aproape incoerente, sunt întărite aici. Pictura în culori vii din tindă și altar este una din lucrările mai puțin cunoscute ale artistului, dar care certifică prezența lui în zone mai îndepărtate de împrejurimile Gilăului, în care el a lăsat cele mai multe lucrări.Popa 1969.

În anul 1827 a pictat biserica de lemn din Ticu, însă din cauza acoperișului foarte degradat, pictura pe pânză s-a deteriorat aproape în totalitate.