thumb|Liturghia orelor în obștea călugărească din Évron Liturghia Orelor (în ) sau Oficiul Divin (în ) constituie serviciul public de rugăciune a Bisericii. Liturghia orelor formează baza rugăciunii în comunitățile monahale creștine. Celebrarea liturghiei orelor este o obligație a preoților și diaconilor. Laicii nu au nicio obligație publică să facă acest lucru, dar pot să facă un legământ în acest sens, fiind încurajați să se roage, fie cu preoții, fie individual.

Liturghia Orelor împreună cu Euharistia, sunt părți din lucrarea publică a Bisericii din cele mai vechi timpuri. Creștinii din toate tradițiile (incluzând romano-catolicii, ortodocșii, asirienii, anglicanii, luteranii etc.) celebrează liturghia orelor sub diferite denumiri.

În greacă serviciile corespondente sunt găsite în Orologhion, însemnând „Cartea Orelor”, echivalentul Ceaslovului.

În Biserica Romano-Catolică orele canonice se rostesc sau se cântă după Breviar, cartea oficială de rugăciuni care conține orele liturgice ale fiecărei zile. Conține în principal psalmi suplimentați de imnuri, lecturi, alte rugăciuni și antifoane.

În Biserica Anglicană liturghia orelor este conținută în Cartea Rugăciunii Zilnice a Închinării Comune și Cartea Rugăciunii Obișnuite, precum și în Breviarul Anglican. În Luteranism apare în diferitele cărți liturghice utilizate de numeroasele biserici luterane. Altă denumire pentru Liturghia Orelor în rânduiala liturgică latină este Cursus ecclesiasticus sau, simplu, cursus.

Origini Creștinii din cele mai vechi timpuri au continuat tradiția ebraică de recitare a rugăciunilor la anumite ore ale zilei sau nopții. În Psalmi sunt întâlnite expresii precum ”dimineața Îți ofer rugăciunea mea”, ”la miezul nopții mă voi ridica și îți voi mulțumi”, ”Seara, dimineața și la prânz voi plânge și jeli”, ”De șapte ori pe zi mă voi ruga”. Apostolii au observat obiceiul ebraic de rugăciune în cea de a treia, a șasea și a noua oră și la miezul nopții (Apostoli 10:3, 9; 16:25; etc.). Rugăciunea creștină din acea perioadă conținea aproape toate elementele precum cea ebraică: recitare sau psalmodia psalmilor, citirea din Vechiul Testament, cărora le-au fost adăugate citiri din Evanghelii, Fapte – Apostoli, Epistole și Imnuri. Alte elemente au fost adăugate mai târziu de-a lungul secolelor.

Orele Canonice

Structură anterioară La finalul secolului al V-lea Liturghia Orelor a fost compusă din șapte servicii/oficii. Tradiția îi atribuie sfântului Sava cel Sfințit această rânduială. Un al optulea oficiu, slujba de dimineață, a fost adăugat de sfântul Benedict de Nursia în secolul al VI-lea în Occident. Acestea opt sunt cunoscute cu denumiri care nu reflectă timpul zilei la care au fost recitate tradițional în mileniul 2, așa cum arată utilizarea cuvântului amiază, derivat din forma latină, nona, care înseamnă miezul zilei, nu 3 după-amiază.

·        Utrenie (de-a lungul nopții, la miezul-nopții cu cineva); denumită și Veghe sau Nocturnă, respectiv în limbaj monahal, Oficiul Nopții

·        Laudă sau Rugăciunea din zori de zi (zori de zi sau 3 dimineața)

·        Slujba de Dimineață sau Rugăciunea de dimineață (Prima oră – aproximativ 6)

·        A treia parte sau Rugăciunea de la miezul dimineții (Terce - a Treia oră – aproximativ 9)

·        A șasea parte sau Rugăciunea de la miezul zilei (Sext - a Șasea oră – aproximativ 12 amiază; de la această oră liturgică provine cuvântul spaniol siestă)

·        A noua parte sau Rugăciunea de după-amiză (None - a Noua oră – aproximativ 15)

·        Vecernia sau Rugăciunea serii (la lumina lumânării, în general la 18)

·        Pavecernița sau Rugăciunea nopții (înaintea retragerii la culcare, în general la 21)

Această aranjare a Liturghiei Orelor este atribuită Sfântului Benedict. În orice caz, este găsită în Institutele și Conferințele sfântului Ioan Casian, care descrie practicile monahale ale Părinților deșertului din Egipt.

Structura actuală Papa Paul al VI-lea a promulgat după Conciliul Vatican II noul Breviar Roman. Structura oficiilor, distribuția psalmilor și rugăciunile au fost îmbunătățite. Orele principale și cele secundare au fost definite:

·        Officium lectionis sau Oficiul Lecturării (anterior Utreniei) – ora principală

·        Lauda sau Rugăciunea de Dimineață – ora principală

·        Rugăciunea din timpul zilei, care poate fi una sau toate:

   A treia parte sau Rugăciunea de la miezul dimineții (Terce)

   A șasea parte sau Rugăciunea de la miezul zilei (Sext)

         A noua parte sau Rugăciunea de la miezul după-amiezii (None)

·        Vecerniile sau Rugăciunea de Seară – oră principală

·        Pavecernița sau Rugăciunea de Noapte – ora principală

Toate orele, incluzând cele secundare, încep cu versete din Ps 70 (69) v.2 (așa cum se procedează în toate oficiile din Breviarul tradițional cu excepția Utreniei și Pavecerniei): ”V.Deus, in adiutorium meum intende. R. Domine, ad adiuvandum me festina” – Dumnezeule, vino în ajutorul meu; Doamne, fă-mă grăbit să mă ajuți, urmat de doxologie. Versetul este omis fapt pentru care ora începe cu partea introductivă (laude sau oficiul de lectură). Partea introductivă este debutul primei ore spusă în ziua curentă, dacă este Oficiul de Lectură sau Rugăciunea de Dimineață.

Deschiderea este urmată de un imn. Imnul urmat de psalmodie. Psalmodia este urmată de un fragment citit din Scriptură. Fragmentul este denumit capitol (capitulum) dacă este scurt sau lecție (lectio) dacă este lung.

Lectura este urmată de un verset. Ora este închisă de un discurs (predică), urmat de un verset concluziv. Alte componente sunt incluse în funcție de tipul orei celebrate. În fiecare oficiu, psalmii și cântecele bisericești sunt înconjurate de antifoane și fiecare se concluzionează cu doxologia tradițională catolică.

Ore principale Orele principale constă în Oficiul Lecturării, Rugăciunea de Dimineață (Lauda) și Rugăciunea de Seară (Vecernia).

Oficiul Lecturării constă în:

·        Verset deschizător sau moment de deschidere

·        Imn

·        Unul sau două psalmuri lungi divizate în trei părți

·        Un fragment lung din Scriptură, de obicei aranjat ca în fiecare săptămână, toate lecturările să vină din același text

·        Un fragment lung hagiografic, despre viața unui sfânt sau un tratat teologic care comentează asupra unui aspect scriptural, sau un pasaj din documentele celui de al II-lea Consiliu de la Vatican

·        În nopțile precedente Duminicilor sau zilelor de sărbătoare, oficiul poate fi extins printr-o veghe, inserând 3 cântece din Vechiul Testament și o lectură din Evanghelii

·        Imnul Te Deum (Duminicile, ceremoniile și sărbătorile, cu excepția Postului Mare)

·        Rugăciunea finală

·        Un scurt verset conclusiv (în special când rugăciunea este în grupuri)

Caracterul Rugăciunii de dimineață este de laudă, al celei de seară este de recunoștință, dar urmează același format:

·        Versetul deschizător sau momentul de început (pentru rugăciunea de dimineață)

·        Un imn, compus de Biserică

·        Doi psalmi sau părți de psalmi cu un cântec bisericesc scriptural. La Rugăciunea Dimineții există un psalm de laudă, un cântec bisericesc din Vechiul Testament, urmat de încă un psalm. La Rugăciunea Serii avem 2 psalmi sau un psalm împărțit în două părți și un cântec bisericesc scriptural din Noul Testament.

·        Un scurt fragment din Scriptură

·        Un responsoriu, în mod tipic un verset de Scriptură, dar uneori poezie liturghică

·        Un cântec bisericesc din Evangheliile lui Luca: Cântecul lui Zaharia (Benedictus) pentru rugăciunea dimineții și Cântecul Mariei (Magnificat) pentru cea de seară

·        Mijlociri compuse de Biserică

·        Rugăciunea Domnului

·        Rugăciunea de Final compusă de Biserică

·        Binecuvântarea dată de preot sau diaconul care conduce Rugăciunea Dimineții sau a Serii, iar în absența clerului și a recitării individuale, un scurt verset concluziv.

Orele secundare Orele din timpul zilei urmează un format simplu, precum o formă compactă a Oficiului Lecturării:

·        Moment de deschidere

·        Imn

·        Trei psalmi de lungime scurtă sau trei părți ai unor psalmi mai lungi; în orele zilei când doar unul este menționat, acesta este urmat de o psalmodie variabilă care de obicei se deschide cu partea celui mai lung psalm, psalmul 118/119, iar mai apoi când toți cei trei psalmi sunt spuși această psalmodie este utilizată la una dintre ore, în timp ce ceilalți doi urmăresc psalmodia secondară ce constă în 119/120-121/122 la a treia oră, 122/123 – 124/125 la a șasea oră și 125/126-127/128 la a noua

·        Un scurt fragment din Scriptură, urmat de un verset responsorial

·        Rugăciunea finală

·        Un scurt verset conclusiv (V. Benedicamus Domino R. Deo gratias)

Rugăciunea nopții (cunoscută drept Pavecernița) are caracterul de pregătire a sufletului pentru trecerea în viața eternă:

·        Un moment de început

·        Examinarea conștiinței

·        Un imn

·        Un psalm sau doi psalmi; Psalmii duminicali – Psalm 90/91 sau 4&133/134 – pot fi utilizați ca o alternativă a psalmilor pregătiți pentru zilele din timpul săptămânii

·        Un scurt fragment din Scriptură

·        Responsoriul In manus tuas, Domine – În mâinile tale, Doamne

·        Cântecul lui Simeon, Nunc dimittis, din Evanghelia lui Luca, înconjurat de antifona Salva nos (Salvează-ne Doamne)

·        Rugăciunea de final

·        Binecuvântare scurtă

·        Antifonul marian fără verset și rugăciunea finală; fie unul dintre cele patru antifoane tradiționale sezoniere sau Sub Tuum, fie un alt antifon aprobat de adunarea episcopală locală; Regina Caeli este utilizată în perioada Paștelui

Întrebuințare Un invitatoriu precede orele canonice ale zilei începând cu versetul ”Doamne deschide-mi buzele. Iar gura mea va slări Lauda Ta” (Ps. 50/51 v.17), și continuă cu un antifon și psalmul invitatoriu, de obicei psalmul 94/95.

Toți psalmii și cântecele sunt urmate de antifoane.

Dacă invitatoriul nu este utilizat, fiecare oră debutează cu un verse ”Dumnezeu, vino în ajutorul meu. Doamne, fă-mă grăbit să mă ajuți” (Ps 69/70 v.2), urmat de un imn. Fiecare oră se închide cu o rugăciunea urmat de un scurt verset sau răspuns.

Utreniile sau Oficiul Lecturării este cea mai lungă oră. Înaintea Reformei Papei Pius al X-lea, a cuprins recitarea a 18 psalmi în zilele de Duminică și 12 în zilele săptămânii. Papa Pius al X-lea a redus la 9 psalmi sau fragmente de psalmi, dar aranjate tot în 3 părți nocturne, fiecare set de câte trei psalmi urmat de alte 3 lecturări scurte, de obicei 3 secțiuni consecutive ale aceluiași text. Reforma Papaei Paul al VI-lea a redus numărul psalmilor sau a fragmentelor de psalmi la 3, iar lecturările la 2, dar le-a prelungit pe acestea. În zilele de sărbătoare, Te Deum era cântat sau recitat înaintea rugăciunii de final.

După reforma Papei Pius al X-lea, Lauda a fost redusă la 4 psalmi sau fragmente de psalmi și un cântec din Vechiul Testament, punând capăt obiceiului de adăugare a celor trei psalmi din Psaltire (148-150) de la finalul Laudelor zilnice. Numărul psalmilor sau ale fragmentelor de psalmi este redus la doi, împreună cu un Cântec din Vechiul Testament ales dintr-o varietate mai mare decât cea precedentă. După acestea este o scurtă lecturare, răspuns și recitare sau cântare a lucrării Benedictus.

Vecerniile au o structură similară, diferența fiind faptul că Pius al X-lea alocă 5 psalmi (acum reduși la 2 psalmi și un cântec din Noul Testament) și Magnificatul ia locul Benedictusului. De-a lungul perioadei aranjamentului lui Pius al X-lea, dar nu întotdeauna, urmau predici sau mijlociri. În aranjamentul actual, Rugăciunea Domnului este recitată înaintea Rugăciunii Finale.