miniatura|420x420px|Harta arată granițele Pământului Făgăduinței, conform Bibliei. (). miniatura|300x300px|Harta arată o interpretare maximalistă a granițelor imaginare ale Pământului Făgăduinței, bazată pe promisiunea dată de Dumnezeu lui Avraam (). Pământul Făgăduinței (, translit.: Ha ' aretz HaMuvtahat; أرض الميعاد, translit.: Ard Al-Mi'ad; este țara cea mare, care, potrivit Bibliei ebraice (în ebraică Mikra sau cărțile Tanakhului, și denumită la creștini Vechiul Testament), a fost promisă de Dumnezeu urmașilor lui Avraam, apoi, pe o arie mai restrânsă, sub numele de Canaan sau de Țara unde curge lapte și miere- lui Moise și poporului său, la Ieșirea din Egipt. În context modern, este o imagine și o idee referitoare atât la regăsita patrie pentru poporul evreu în secolul al XX-lea, cât și, în sens larg, la mântuire și eliberare. Istorie biblică După Biblia ebraică sau Vechiul Testament (mai precis, Tora = Cărțile lui Moise sau Pentateuh), promisiunea a fost prima dată făcută lui Avraam (), apoi confirmată fiului său Isaac (), și apoi fiului lui Isaac, Iacov (), nepotul lui Avraam. Pământul Făgăduinței a fost descris ca un teritoriu între „Rîul Egiptului” (nume care, nu este clar, dacă se referea la Nil, la un braț estic al Nilului sau la Wadi El Arish în Sinai) sau între pustie și rîul Eufrat(). Pămăntul Făgăduinței se poate referi și la o arie mai mică, a Țării Canaan și a pământurilor la est de râul Iordan care a fost cucerită și așezată de către israeliți, după ce Moise a condus Exodul din Egipt (); această ocupație a fost interpretată ca împlinire a făgăduinței lui Dumnezeu ().
Conceptul din religia și tradiția iudaică și din sionism Conceptul de Pământ al Făgăduinței este însemnat în religia iudaică (în rugăciunile pentru întoarcerea la Ierusalim și în Sion) și principiul central al Sionismului, după care poporul evreu, urmaș al evreilor antici - israeliți sau iudei, și aflat în imensa lui majoritate în Diaspora de două mii de ani, are dreptul la autodeterminare națională și aceasta, în străvechea sa țară, Țara Israelului (Eretz Israel) sau Palestina, unde, in antichitate, a dat lumii Biblia, și a avut o existență statală vreme de peste o mie de ani. Divergențele cu aspirațiile naționale moderne ale arabilor palestinieni În contradicție cu mișcarea sionistă, ideologii moderni ai arabilor palestinieni, care sunt o ramură a marii națiuni arabe, care locuiește în această regiune, începând din secolul al VII-lea, susțin că descind nu numai din cuceritorii arabi ai Palestinei dar și din filisteni, din evreii antici, canaaniții, precum și toate celelalte popoare care au trăit acolo."(With reference to Palestinians in Ottoman times) Although proud of their Arab heritage and ancestry, the Palestinians considered themselves to be descended not only from Arab conquerors of the seventh century but also from indigenous peoples who had lived in the country since time immemorial, including the ancient Hebrews and the Canaanites before them. Acutely aware of the distinctiveness of Palestinian history, the Palestinians saw themselves as the heirs of its rich associations." Walid Khalidi, 1984, Before Their Diaspora: A Photographic History of the Palestinians, 1876–1948. Institute for Palestine Studies Arabii palestinieni, spre deosebire de evreii antici, nu au avut niciodată în trecut un stat și regi ai lor în Palestina, care a fost vreme de sute de ani parte integrală a unor imperii arabe și musulmane cu capitala la Damasc, Bagdad, Cairo și Istanbul. După ce, în anii 1917-1948 Palestina a fost guvernată de puterea mandatară britanică, care, în cadrul unei politici duplicitare, a recunoscut aspirațiile naționale atât ale evreilor cât și ale arabilor, în anii 1948-1967 arabii palestinieni au locuit în marea lor majoritate în teritoriul ocupat de Regatul Hașemit al Iordaniei cu capitala la Amman, și în Fâșia Gaza, ocupată de Egipt. Musulmani în marea lor majoritate, în credința lor religioasă, arabii palestinieni au dat întâietate în cursul secolelor, orașelor sfinte din Peninsula Arabică, Mecca și Medina, și în al treilea rând Ierusalimului.
Negro spiritual Simbolistica legată de Pământul Făgăduinței, mai ales a eliberării din Egipt în timpul Exodului evreilor sub conducerea lui Moise a fost invocată în Negro spiritual ca paradis și ca o evadare din asuprire și sclavie. Imaginile și termenii au fost, de asemenea, utilizați în cultura populară: de exemplu în predici și discursuri, cum ar fi „Am fost în vârful muntelui” (I've Been to the Mountaintop), faimosul discurs al lui Martin Luther King Jr. din anul 1968, care și el, face aluzie la faptul că, spre deosebire de poporul său, Moise a văzut Țara Făgăduinței de departe, de pe munte, fără să mai poată intra in ea, înainte de a muri.
Promisiunea divină Promisiunea pe care este baza acestei sintagme este cuprinsă în mai multe versete din Geneza în Tora. În se spune:
După aceea a zis Domnul către Avram: „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu.” și în :
Acolo S-a arătat Domnul lui Avram și i-a zis: „țara aceasta o voi da urmașilor tăi”
Vezi și Bătălia de la Refidim Cucerirea Canaanului Legământul Avraamic Israelul Mare Țara lui Israel Sudul Levantului
Referințe
Categorie:Sionism Categorie:Avraam Categorie:Cartea Genezei Categorie:Canaan Categorie:Locuri ale Vechiului Testament