thumb|500x500px|În prezent, există nouă state suverane despre care se consideră că dețin arme nucleare, deși doar opt dintre ele recunosc oficial acest lucru. În ordinea primului test nuclear reușit, cele nouă state din lume care dețin arme nucleare sunt Statele Unite (1945), Rusia (1949), Regatul Unit (1952), Franța (1960), China (1964), India (1974), Pakistan (1998) și Coreea de Nord (2006). Se credă că Israelul a achiziționat arme nucleare în jurul anului 1967, dar nu a testat niciodată în mod deschis și nu a recunoscut oficial că le deține.
În conformitate cu Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franța și China sunt recunoscute ca „state cu arme nuclear” (NWS) și sunt cele cinci membre permanente ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Israel, India și Pakistan nu au semnat niciodată tratatul, în timp ce Coreea de Nord a aderat la acesta în 1985 și s-a retras în 2003. Africa de Sud a dezvoltat arme nucleare până în 1982, dar le-a dezmembrat în jurul anului 1989 și a aderat la TNP în 1991. După dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, fostele republici sovietice Ucraina, Kazahstan și Belarus aveau arme nucleare pe teritoriile lor, dar au acceptat să le transfere Rusiei (care a moștenit drepturile și obligațiile internaționale ale Uniunii Sovietice) și să adere la TNP ca state fără arme nucleare.
Există șase state care nu dețin arme nucleare, dar au arme nucleare amplasate pe teritoriul lor. Armele nucleare americane sunt amplasate în Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Turcia. Armele nucleare rusești sunt amplasate în Belarus. În timpul Războiului Rece, cel puțin 23 de state erau cunoscute ca gazde ale armelor nucleare americane, britanice sau sovietice. Potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani, de la un maxim de 70.300 de arme active în 1986, în 2025 există 12.331 de focoase nucleare în lume:
~9.585 sunt păstrate în depozitele militare ~3.904 sunt dislocate împreună cu forțele operaționale. ~2.100 sunt menținute în stare de alertă operațională ridicată (în principal din Rusia și Statele Unite).
Listă ȚarăTotal focoaseFocoase activeMetode de livrareTestePrimul test (dată și locație)Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP)Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBT) 3.700Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "U.S. nuclear forces, 2006," Bulletin of the Atomic Scientists 61:1 (January/February 2005): 68-71, 1.770Maritim, aerian, terestru1.030 16 iulie 1945, New Mexico („Trinity”)MembruSemnatar 4.309Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "Russian nuclear forces, 2006," Bulletin of the Atomic Scientists 62:2 (March/April 2006): 64-67, 1.718Maritim, aerian, terestru715 29 august 1949, RSS Kazahă („RDS-1”)MembruSemnatar (ratificat, dar ulterior revocat ratificarea) 225Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "British nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:6 (November/December 2005): 77-79, 120Maritim45 3 octombrie 1952, Australia („Hurricane”)MembruRatificat 290Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "French nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:4 (July/August 2005): 73-75, 280Maritim, aerian210 13 februarie 1960 , Algeria Franceză („Gerboise Bleue”)MembruRatificat 60024Maritim, aerian, terestru45 16 octombrie 1964, Xinjiang („596”)MembruSemnatar 180Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "India's nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:5 (September/October 2005): 73-75, 0Maritim, aerian, terestru3 18 mai 1974, Rajasthan („Smiling Buddha”)Non-membruNesemnatar 170Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "Pakistan's nuclear forces, 2001," Bulletin of the Atomic Scientists 58:1 (January/February 2002): 70-71, 0Aerian, terestru2 28 mai 1998, Balochistan („Chagai-I”)Non-membruNesemnatar900NecunoscutN/A1960-1979, necunoscutNon-membruSemnatar 50Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "North Korea's nuclear program, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:3 (May/June 2005): 64-67, 0Maritim, terestru6 9 octombrie 2006, Hamgyongglobalsecurity.org. Nuclear Weapons Testing - North Korean StatementsNon-membruNesemnatar
Autoritatea de lansare a statelor nucleare Decizia de a utiliza arme nucleare este întotdeauna limitată la o singură persoană sau la un grup restrâns de persoane. Statele Unite și Franța impun ca utilizarea armelor nucleare să fie aprobată de președinții lor. În Regatul Unit, decizia aparține prim-ministrului. În Republica Populară Chineză, autoritatea de lansare revine președintelui Comisiei Militare Centrale a Partidului Comunist Chinez, în conformitate cu principiul „Partidul comandă arma”. Rusia acordă această putere președintelui, dar poate solicita și aprobarea ministrului apărării și a șefului Statului Major General. Comandantul suprem al forțelor armate are autoritate în Coreea de Nord. India, Pakistanul și Israelul au comitete pentru o astfel de decizie. ȚarăAutoritateNotePreședintele Statelor Unite ale AmericiiPreședintele RusieiServietele pot fi eliberate și Ministrului Apărării și Șefului Statului Major General.Prim-ministrul Regatului UnitPrim-ministrul și un „secund” desemnat în secret pot ordona o lansare, dar acest lucru poate fi contestat de Parlament.Președintele FranțeiPreședintele Comisiei Militare CentraleFuncția este deținută de secretarul general al Partidului Comunist Chinez.Prim-ministrul IndieiAutoritatea de Comandă Nucleară include un Consiliu Executiv și un Consiliu Politic.Autoritatea Națională de ComandăNecesită un consens al membrilor consiliului.Prim-ministrul IsraeluluiNecesită acordul Ministrului Apărării și al Șefului Statului Major General.Liderul suprem al Coreei de Nord
Unele țări au delegat autoritatea de lansare personalului militar în cazul în care autoritatea obișnuită de lansare este incapacitată. Existența sau nu a autorității „pre-delegate” la un moment dat este păstrată secretă. În Statele Unite, unor comandanți militari li s-a delegat autoritatea de a lansa arme nucleare „atunci când urgența timpului și a circumstanțelor nu permite în mod clar o decizie specifică din partea președintelui”. Rusia are un sistem semiautomat „Mână Moartă” care poate autoriza comandanții militari să acționeze pe baza anumitor criterii predefinite. Comandanții de submarine britanice înarmate cu arme nucleare primesc „scrisori de ultimă instanță” scrise de prim-ministru care conțin instrucțiuni secrete care le pot sau nu acorda autoritate delegată de lansare. Arme furnizate pentru partajare nucleară ȚarăBaza militarăEstimareProveniențăKleine Brogel20Buchel20Aviano20Ghedi20Volkel20Incirlik20Lida~130
Aspecte științifice și tehnologice
Aspecte științifice și tehnologice
Bomba nucleară funcționează pe baza procesului de fisiune nucleară (în cazul bombelor atomice) sau a fuziunii nucleare (în cazul bombelor cu hidrogen sau termonucleare). În fisiune, nucleele unor atomi grei, precum uraniul-235 sau plutoniul-239, sunt divizate în nuclee mai mici, eliberând o cantitate uriașă de energie. Fuziunea, în schimb, presupune combinarea nucleelor de hidrogen pentru a forma heliu, proces ce degajă o energie chiar mai mare și este sursa energiei Soarelui.
Dezvoltarea armelor nucleare a fost posibilă datorită unor descoperiri fundamentale în fizică în prima jumătate a secolului XX, în special a ecuațiilor teoretice care au demonstrat conversia masei în energie (celebra formulă E=mc² a lui Einstein). Proiectul Manhattan a reunit mii de oameni de știință și ingineri de elită, devenind unul dintre cele mai mari eforturi științifice coordonate din istorie. Dimensiuni etice și morale
Utilizarea bombei nucleare a generat dezbateri morale intense încă din 1945 și până în prezent. Mulți susțin că bombardamentele din Japonia au fost necesare pentru a salva milioane de vieți ce s-ar fi pierdut într-o invazie convențională. Alții consideră că folosirea armei nucleare asupra orașelor pline de civili a fost o crimă de război, un act de teroare menit să impună dominația SUA în ordinea postbelică.
Numeroși oameni de știință implicați în crearea bombei – printre care J. Robert Oppenheimer – au avut remușcări puternice după război și au devenit susținători ai controlului internațional al armelor nucleare. Oppenheimer este celebru pentru reflecția sa după testul Trinity: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”, citat din Bhagavad Gita. Moștenirea culturală și simbolică
Bomba nucleară a devenit un simbol al fricii existențiale în cultura contemporană. A inspirat nenumărate filme, cărți, documentare și opere artistice care explorează idei precum apocalipsa, distrugerea totală și responsabilitatea științifică. Termeni precum „holocaust nuclear”, „apocalipsa atomică” sau „ceasul apocalipsei” sunt adesea folosiți pentru a reflecta anxietatea colectivă legată de potențialul distrugător al armelor nucleare. Impact pe termen lung asupra sănătății și mediului
Pe lângă victimele imediate, bombele nucleare au avut efecte de durată asupra sănătății oamenilor din zonele afectate. Radiațiile ionizante au provocat cancer, malformații congenitale, leucemii și alte boli grave. Generații întregi de hibakusha (supraviețuitori ai bombardamentelor din Hiroshima și Nagasaki) au trăit cu efectele fizice și psihologice ale evenimentului. Testele nucleare efectuate ulterior au contaminat vaste zone ale planetei, iar urmele de material radioactiv au fost detectate chiar și în lanțurile trofice.
Cauzele și efectele majore ale bombei nucleare
Bomba nucleară reprezintă una dintre cele mai distructive invenții ale omenirii, cu un impact profund asupra istoriei moderne, relațiilor internaționale și percepției asupra tehnologiei militare. Dezvoltarea și utilizarea bombei nucleare au fost determinate în principal de contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, al fricii de supremație tehnologică a adversarilor și al dorinței de a obține o superioritate strategică decisivă.
Cauze principale
Cursa tehnologică și științifică: Descoperirile din domeniul fizicii nucleare în prima jumătate a secolului al XX-lea, în special fisiunea nucleară, au creat premisele teoretice pentru construirea unei arme extrem de puternice. Cercetători de renume mondial, precum Albert Einstein și Leo Szilard, au avertizat SUA că Germania nazistă ar putea dezvolta o astfel de armă, ceea ce a determinat lansarea Proiectului Manhattan – programul american secret pentru dezvoltarea bombei atomice. Presiunile războiului: Pe măsură ce războiul se prelungea și Japonia refuza să se predea, conducerea Statelor Unite căuta o metodă rapidă de a pune capăt conflictului fără a invada arhipelagul japonez, ceea ce ar fi dus la pierderi umane masive de ambele părți. Demonstrarea puterii geopolitice: Utilizarea bombei a fost, de asemenea, o demonstrație de forță adresată Uniunii Sovietice, marcând începutul unei noi ere în care armele nucleare au devenit un instrument central în strategia geopolitică globală.
Efecte și consecințe majore
Devastare umanitară: Bombardamentele nucleare de la Hiroshima (6 august 1945) și Nagasaki (9 august 1945) au ucis aproximativ 200.000 de oameni, majoritatea civili. Cei care au supraviețuit au suferit traume fizice și psihologice, boli cauzate de radiații și stigmat social. Aceste evenimente au avut un impact profund asupra conștiinței colective globale privind limitele războiului. Încheierea războiului: Japonia a capitulat la 15 august 1945, punând capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși există dezbateri istorice privind dacă bomba a fost absolut necesară, majoritatea istoricilor sunt de acord că aceasta a accelerat sfârșitul conflictului. Începutul Războiului Rece: Utilizarea bombei nucleare a marcat începutul unei noi ere în politica internațională. Statele Unite și Uniunea Sovietică au intrat într-o cursă a înarmării nucleare, construind mii de focoase și dezvoltând strategii de descurajare reciprocă prin „distrugere reciprocă asigurată”.