Divizia Secuiască (în ) sau Divizia de Secui a fost o mare unitate a armatei republicane regulate ungare, care a existat în perioada 1 decembrie 1918 - 27 aprilie 1919 și a fost continuatoarea Diviziei 38 Infanterie Honvezi, care avea sediul la Cluj.
Structurarea ei a început după dezintegrarea armatei austro-ungare, ca urmare a necesității ca armata ungară să se reorganizeze și să se înarmeze – astfel încât să poată fi un factor activ în soluționarea disputelor teritoriale dintre Ungaria și statele succesoare ale fostului Imperiu Austro-Ungar. La început, efectivele marii unități au fost constituite preponderent pe baze etnice, din secui, dar completarea acestora s-a făcut în cele din urmă prin încorporarea de refugiați și maghiari din Transilvania afectați de avansul trupelor române, precum și din persoane provenite din satele de lângă linia de demarcație.
Divizia Secuiască a fost considerată o formațiune militară de elită atât a statului ungar creat de Revoluția Crizantemelor, cât și a Republicii Sovietice Ungare, datorită forței sale combative și a disciplinei soldaților săi. A fost comandată de către colonelul Károly Kratochvil și trupele sale au fost dislocate inițial pe aliniamentul liniei de demarcație dintre armatele română și ungară, având preponderent un rol activ în confruntările care au urmat după retragerea trupelor maghiare din Cluj și dislocarea acestora pe cel de-al treilea aliniament al respectivei linii de demarcație.
Pe măsură ce în Ungaria puterea politică a încăput pe mâna aripii stângi a social democraților și a comuniștilor, autorităților centrale ungare au avut față de divizie o atitudine defavorabilă – al cărei exponent principal a fost conducătorul Consiliului Militar din Budapesta, József Pogány, motivată prin eticheta atribuită militarilor acesteia de reacționari și contrarevoluționari.
În timpul ofensivei din aprilie 1919 din cadrul Războiului româno-ungar, atacul principal susținut de trupele române a fost dirijat în zona apărată de către unitățile diviziei. Trupele au menținut inițial pozițiile, dar suferind pierderi grave s-au retras în partea de nord a câmpului de operații dintre Someș și Tisa, în partea dreaptă a flancului trupelor române care operau împotriva Debrecenului. Ca efect al urmăririi și manevrării Diviziei Secuiești de către unitățile românești, al conflictului – între timp declarat, cu trupele Armatei Roșii ungare și al dezastrului suferit de aceasta, la 27 aprilie 1919 Divizia Secuiască a capitulat în fața Diviziei 2 Cavalerie. Deși înfrângerea marii unități a fost din punct de vedere militar, inevitabilă, totuși interpretările în ce privește capitularea ei includ păreri precum că aceasta ar fi reprezentat o trădare sau o dezertare, ori că divizia ar fost sacrificată în mod deliberat de către administrația centrală ungară, din motive politice.
Unii dintre soldații săi – animați de un șovinism extrem - au fost implicați în unele acțiuni represive împotriva populației românești din Transilvania. Aceasta s-a întîmplat cu precădere în primele luni ale anului 1919 și a implicat în mod special, populația din zona comitatului Bihor.
În perioada interbelică, mulți cei dintre foștii soldați conduși de Kratochvil s-au încadrat în noua armată națională a Ungariei, iar Károly Kratochvil a devenit o personalitate de marcă a mișcării revizioniste maghiare.
Printre cei care s-au remarcat în studierea istoriei acestei mari unități se numără Endre Koréh, Károly Kratochvil, László Fogarassy și în secolul XXI, Gottfried Barna alături de Nagy Szabolcs. Conform ultimului pomenit dintre aceștia, scurta existență de o jumătate de an a Diviziei Secuiești nu reprezintă o poveste de succes, dar poate servi pentru o multitudine de învățăminte. A Székely Hadosztály, Szabolcs, 2017, p. 51
Terminologie
În sens strict, numele de Divizia Secuiască se referă doar la marea unitateA Székely Hadosztály, Szabolcs, 2017, p. 45 astfel numită la 20 ianuarie 1919,Rolele 564; 565; 566 Anii extremi: 1918 - 1919, DGAS - DAH - Serviciul Arhive microfilme, 1973, p. 40 conform hotărârii din 17 ianuarie 1919 a lui Sándor Festetics, ministru al apărării en titre la acel moment. Anterior acestui moment, apelativul Secuiesc a fost destinat numai Batalionului Secuiesc și respectiv, ulterior, Regimentului Secuiesc – nou înființate cu recruți voluntari în cadrul Diviziei 38 Infanterie Honvezi, ale cărei regimente și-au păstrat în acest timp numerotația originală și identitatea proprie.
Apelativul de Secuiesc în denumirea unităților diviziei a fost păstrat până la sfârșitul lunii februarie 1918, când în urma procesului de reorganizare al armatei și al activităților de apărare de sub conducerea lui Böhm, denumirea folosită pentru respectivele unități a fost aceea de Grup.
Cu toate acestea, în sens larg, după luna noiembrie 1918 denumirea de Divizia Secuiască este atribuită și formațiunii precursoare a acesteia, anume Divizia 38 Infanterie Honvezi. Aceasta se justifică ținând cont de percepția contemporanilor și de interpretările actuale, deoarece continuitatea corpului de comandă și a componenței trupei, scopul activității, acțiunea împotriva aceluiași adversar (românii) și opiniile politice (de neîncredere sau de respingere a condiției de revoluționar)A Székely Hadosztály, Szabolcs, 2017, p. 46 au constituit un concept unitar.
Dat fiind că în conștiința publică conceptul respectiv a fost extins în spațiu și timp, este suficientă precizarea că numele de Divizia Secuiască este atribuit Diviziei 38 Infanterie Honvezi, originară în sens cronologic militar. Listă de denumiri în limba maghiară ale unor locuri din România (Completați lista dacă găsiți în text denumiri geografice lipsă)
Contextul Situația Diviziei 38 Infanterie Honvezi Divizia 38 Infanterie Honvezi a fost mobilizată în august 1914 în cadrul Corpul XII Austro-Ungar, care avea ca bază de recrutare Transilvania, în speță zonele Brașovului (pentru Regimentul 24 Infanterie Honvezi), Clujului și arealului secuiesc. A Székely hadosztály, 1918-1919, Barna, 2007, I În luna octombrie 1918, divizia se afla în compunerea Corpului XIII din Armata 11 Austro-Ungară pe frontul italian. În structura sa se aflau următoarele: The Austro-Hungarian Army 1914-1918 for collectors ..., Dixon-Nuttal, 1990, Chapter 6 App. D: D, SchD, HID, Poln Legion; KD, rtSchD and HKD - Part 1 - 1 ID to 40 - 38 HID; accesat la 19 mai 2018 Brigada 75 Infanterie Honvezi Regimentul 21 Infanterie Honvezi The Austro-Hungarian Army 1914-1918 for collectors ..., Dixon-Nuttal, 1990, Chapter 6 App. E: IBrig, SchBrig, HIBrig, LstIBrig; HaBrig; GbBrig; KBrig, LstHusBrig; other Lst formations - BRIGs 51 - 99 , 75 & 76 HIBrig; accesat la 11 mai 2018 Cluj Regimentul 22 Infanterie Honvezi Târgu Mureș Brigada 76 Infanterie Honvezi Regimentul 23 Infanterie Honvezi Regimentul 24 Infanterie Honvezi Brașov Brigada 74 Artilerie de câmp Brigada 10 Artilerie de câmp Imperială Notă: Brigada 38 Artilerie de câmp, aflată sub directa comandă a Armatei 11 Austro-Ungare, a fost atribuită la începutul lunii octombrie Diviziei 74 Honvezi.
La sfârșitul lunii octombrie 1918 a început dezintegrarea Armatei Austro-Ungare, unul dintre cele mai evidente semne fiind reprezentat de refuzurile de a executa ordinele. Astfel, Regimentul 22 Infanterie Honvezi Târgu Mureș a refuzat să fie dislocat din rezerva armatei, pe front, soldații săi susținând că sunt dispuși să lupte numai pentru apărarea hinterlandului de origine, dorind de aceea să se întoarcă în Transilvania. Starea de insubordonare s-a transmis și celorlalte regimente, astfel că divizia a trebuit să fie retrasă de pe front fără ca trupele ei să mai poată fi înlocuite, deoarece la rândul lor trupele de înlocuire au refuzat să o facă. În paralel, informațiile sosite atât pe canale neoficiale cât și cele vehiculate în presă au inoculat militarilor diviziei ideea că estul Transilvaniei urmează să fie evacuat de către armatele austro-ungare, insuficiente pentru a putea apăra tot teritoriul respectiv. De altfel, posibilitatea evacuării comitatului Trei Scaune a fost investigată din punct de vedere oficial în mod real, astfel că liderii locali ai secuilor au fost convinși că estul Transilvaniei urmează să fie, conform opiniei lor, sacrificat în mod deliberat.
La 29 octombrie 1918 divizia a fost trimisă de la Trento spre frontul balcanic, fiind oprită la 31 octombrie 1918 la Klagenfurt.. Pe parcursul negocierilor de armistițiu duse de Monarhia Austro-Ungară la Padova, guvernul Károlyi a contestat la 1 noiembrie dreptul comandamentului militar al Austro-Ungariei de a negocia în numele statului maghiar, iar noul ministru al apărării, pacifistul Béla Linder, a ordonat retragerea imediată a trupelor ungare de pe toate fronturile, depunerea armelor și dezarmarea propriilor trupe. Ordinul lui Linder de dezarmare a avut în principal rolul de a preveni agravarea situației interne a Ungariei, și așa instabilă, prin acest act Karolyi sperând să prevină întoarcerea unor oameni înarmați, care ar fi putut comite jafuri și alte acte în afara legii și ar fi putut amenința stabilitatea guvernului. Hungary Between Wilson and Lenin:..., Pastor, 1976, Chapter III. The Peoeples Republic of Hungary; accesat la 19 mai 2018 Cu scopul demilitarizării imediate, au fost înființate puncte de dezafectare pentru a colecta echipamentele militare și materiale de război. Astfel însă a fost afectată capacitatea propriei armate de a proteja frontierele statului ungar.
Destinată inițial să conducă spre ocuparea de către divizie a liniei Dunării, traseul acesteia a fost modificat spre Transilvania. Un decret emis la 6 noiembrie 1918 de către comandamentul armatei austro-ungare, a prevăzut totuși menținerea sub arme a celor mai tinere cinci contingente, urmărind dezafectarea forțelor armate astfel încât să fie prezervate forțele precizate în cadrul acordului de armistițiu, pe timpul implementării sale. Intenția, nerealistă, s-a transformat în practică într-un dezastru, deoarece principiile tradiționale ale existenței unei organizații militare nu și-au mai găsit locul în succesiunea evenimentelor. Ordinea și disciplina au dispărut, fiind înlocuite de conflicte interne între grade și metode, în cadrul unei armate aflate în curs de dezintegrare. Consiliile naționale croate, austriece și ucrainene aflate de cealaltă parte a frontierei, consiliile militare create în cadrul unităților precum și agitatorii politici interni care afirmau că nu mai există armată și că soldații nu trebuie să-i mai asculte pe ofițeri și să meargă acasă, au agravat situația. De asemenea, toate trupele înarmate și disciplinate care s-au întors cu tot armamentul din dotare (cum a fost regimentul din Oradea al Brigăzii 39 Infanterie Honvezi din Divizia 20 Infanterie Honvezi, condus de către colonelul Kratochvil) au fost și ele demobilizate, iar armamentul lor a fost dezafectat.
Evoluția situației politice și militare Pe plan intern