Pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus, sin. Parus caeruleus) este o pasăre mică sedentară din familia paridelor, care cuibărește în Europa, inclusiv în România și Republica Moldova, și Orientul Apropiat. Este o specie foarte răspândită în păduri de foioase până la altitudini ce depășesc 1000 m, nu evită nici pădurile mixte, grădinile, livezile și parcurile din interiorul localităților. Este sedentară dar hoinărește toamna și iarna. Nouă subspecii sunt recunoscute. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Cyanistes caeruleus caeruleus. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. Populația din Republica Moldova este estimată la 35.000-40.000 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm, și o greutate de 7,5-14,7 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 14 ani și 6 luni. Ambele sexe prezintă colorit identic. Penajul de pe creștetului capului, aripi și coadă este albastru, iar restul spatelui verzui-măsliniu. Supraalare mari tivite pe vârfuri cu alb, formează o dungă alară albă transversală îngustă. Fruntea, sprânceana, partea superioară a cefei, obrajii și regiunea auriculară sunt albe. Centrul cefei și mantaua superioară albastru-închise. Bărbia și partea inferioară a gâtului sunt negre. O dungă negru-albăstruie se întinde de la baza mandibulei peste ochi până la ceafă, separând sprânceana albă de obraz, această dungă coboară apoi în spatele regiunii auriculare până la partea inferioară neagră a gâtului (formând un guler) și limitează din spate obrajii albi. Partea dedesubt galbenă; mijlocul abdomenului poate fi albicios, în centrul pieptului poate fi o linie negricioasă. Este o specie insectivoră în perioada caldă a anului, consumând diverse insecte și păianjeni, pe care îi colectează în coroana arborilor, atârnând cu capul în jos pe ramuri subțiri; toamna și iarna se hrănește cu semințe, fructe și pomușoare, fiind și un vizitator comun la hrănitoarele de păsări. Pițigoiul albastru este o specie monogamă. Masculii pot fi poligami, având mai multe partenere în același teritoriu. Cuibul și-l instalează în diferite scorburi existente în copacii bătrâni, preferând mai ales arbori ce se află în apropierea unor cursuri de apă sau lacuri. Cuibul este construit din mușchi, frunze uscate, păr de animale, lână, pene, și este căptușit cu material mai fin. Poate ocupă cuiburi artificiale. Ponta este depusă în aprilie-mai și este formată din 7-8 ouă, a căror clocit durează 14 zile. Adesea se întâlnesc ponte mai mari, de 15-18 ouă, care provin de la două sau chiar mai multe femele. O pereche depune adesea două ponte într-un an. Puii părăsesc cuibul după 18-22 de zile de la eclozare, după părăsirea cuibului mai stau încă o perioadă în preajma adulților.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015, p. 344Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006 Salvador, A. (2016). Herrerillo común – Cyanistes caeruleus. En: Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles. Salvador, A., Morales, M. B. (Eds.). Museo Nacional de Ciencias Naturales, Madrid.
Denumiri
Denumirea latină Parus caeruleus a acestei specii, provine din cuvintele latine parus = pițigoi + caeruleus = albastru-închis, azuriu, iar cea de Cyanistes de la cuvântul grec kuanos = albastru-închis.James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010
În limba română această specie se numește pițigoi albastru, pițigoi vânăt.
Taxonomie
Denumirea latină a acestei specii Parus caeruleus a fost dată de Linnaeus în 1758 (terra typica Suedia).
Pițigoiul albastru era considerat mai înainte conspecific cu pițigoiul albastru african (Cyanistes teneriffae); în prezent subspeciile din Insulele Canare și nordul Africii, palmensis, ombriosus, teneriffae, hedwigii, degener, ultramarinus și cyrenaicae sunt incluse în specia Cyanistes teneriffae. Subspecia propusă harterti din Portugalia și Spania este inclusă în subspecia ogliastrae.
Pițigoiul albastru hibridizează cu pițigoiul azuriu (Cyanistes cyanus), în special după ce acesta din urmă s-a extins spre vest în mod invaziv (hibrizii au fost descriși ca un taxon separat, "pleskii"); hibridizează rareori și cu pițigoiul mare (Parus major). Subspecia nominată intergradează cu subspeciile obscurus, ogliastrae și satunini; iar satunini intergradează cu persicus, și nu se știe ce subspecie cuibărește în nord-vestul Siriei.
Subspecii și distribuție
Nouă subspecii sunt recunoscute:James C. Greenway, Jr., Ernst Mayr, Reginald E. Moreau, Austin L. Rand, Finn Salomonsen, and David W. Snow. Check-List of Birds of the World. Volume XII: Pachycephalinae, Aegithalidae, Remizidae, Paridae, Sittidae, Certhiidae, Rhabdornithidae, Climacteridae, Dicaeidae, Nectariniidae, Zosteropidae, Meliphagidae. Edited by Raymond A. Paynter, Jr. in consultation with Ernst Mayr. Cambridge, Massachusetts, Museum of Comparative Zoology, 1967Vaurie, C. (1957). Systematic notes on Palearctic birds. No. 26, Paridae, the Parus caeruleus complex. American Museum novitates; no. 1833
Cyanistes caeruleus caeruleus (Linnaeus, 1758) - subspecia nominată - în nordul, centrul și estul Europei (la sud până în nordul Spaniei, Italia, nordul și centrul Greciei), vestul și nordul Asiei Mici. Subspecia nominată cuibărește în România și Republica Moldova Cyanistes caeruleus obscurus (Prazák, 1894) - în Insulele Britanice Cyanistes caeruleus ogliastrae (E. J. O. Hartert, 1905) - în sudul peninsulei Iberice, Corsica și Sardinia. Cyanistes caeruleus balearicus (Jordans, 1913) - în Mallorca. Cyanistes caeruleus calamensis (Parrot, 1908) - în sudul Greciei, insulele Ciclade, Creta și Rodos. Cyanistes caeruleus orientalis Zarudny & Loudon, 1905 - în sud-estul părții europene a Rusiei Cyanistes caeruleus satunini Zarudny, 1908 - în Crimeea, Caucaz, estul Turciei, nordul Iordaniei, nord-vestul Iranului, posibil și în sud-estul Turciei, nord-vestul Siriei și nordul Irakului. Cyanistes caeruleus raddei Zarudny, 1908 - în nordul Iranului și în extremitatea sud-vestică a Turkmenistanului. Cyanistes caeruleus persicus (Blanford, 1873) - în sud-vestul Iranului.
Dementiev (1954) menționează 15 subspecii:Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, А. М. Судиловская, Е. П. Спангенберг, Л. Б. Бёме, И. Б. Волчанецкий, М. А. Воинственский, Н. Н. Горчаковская, М. Н. Корелов, А. К. Рустамов. Птицы Советского Союза. Том V. Под общей редакцией Г. П. Дементьева и Н. А. Гладкова. Государственное Издательство "Советская Наука", Москва, 1954
Parus caeruleus caeruleus Linnaeus, 1758 - în cea mai mare parte a continentului european, de la 64 ° și 60 ° latitudine nordică la nord până în țările mediteraneene și nordul Caucazului la sud; Parus caeruleus harterti Tratz, 1914 - în Portugalia și Spania; în prezent inclusă Parus caeruleus ogliastrae; Parus caeruleus calamensis Parrot, 1908 - în sudul Greciei și Creta; Parus caeruleus obscurus Prazák, 1894 - în Marea Britanie și Irlanda; Parus caeruleus ogliastrae Hartert, 1910 - în Sardinia și Corsica; Parus caeruleus satunini Sarudny, 1908 - în Crimeea, Caucaz, nordul Iranului și Kopetdag; Parus caeruleus persicus Blanford, 1873 - în Iran și Kurdistan; Parus caeruleus balearicus Jordans, 1913 - în insula Mallorca; Parus caeruleus ultramarinus Bonaparte, 1841 - în Tunisia, Algeria, Maroc; = Cyanistes teneriffae ultramarinus; Parus caeruleus degener Hartert, 1901 - în estul insulelor Canare; = Cyanistes teneriffae degener; Parus caeruleus teneriffae Lesson, 1831 - în Insulele Canare: Tenerife, La Gomera, Gran Canaria; = Cyanistes teneriffae teneriffae; Parus caeruleus ombriosus Meade-Waldo, 1890 - în insula El Hierro (Insulele Canare); = Cyanistes teneriffae ombriosus; Parus caeruleus palmensis Meade-Waldo, 1889 - în insula La Palma (Insulele Canare); = Cyanistes teneriffae palmensis; Parus caeruleus cyrenaicae Hartert, 1922 - în Cirenaica (Libia); = Cyanistes teneriffae cyrenaicae.
Descrierea
Pițigoiul albastru este un pițigoi mic, cu corpul îndesat, ciocul mic și capul rotunjit. Are o lungime de 11-12 cm, și o greutate de 7,5-14,7 g; lungimea aripii = 60-72 mm; lungimea ciocului = 8-9 mm; lungimea tarsului = 19-20 mm. Femela este foarte asemănătoare cu masculul și sexele nu se pot diferenția exact.