Emil Ivănescu (n. 5 iunie 1978, Curtea de ArgeșCV - Emil Ivănescu) este un arhitect român, președinte al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România din mai 2018. Înainte de a fi președinte, Emil Ivănescu a fost vicepreședinte al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România în perioadele 2010 – 2014 și în 2014 - 2018.
Emil Ivănescu a avut două mandate consecutive ca președinte al OAR București, în perioada 2018 - 2022 și 2022 - 2026. A fost ales din primul tur în ambele mandate, la al doilea a întrunit 70% din voturi.
Împreună cu echipa de arhitecți din cadrul OAR, a înființat Glosarul de Termeni pentru arhitectură și construcții care explică principalii termeni care duc la blocaje în menținerea autorizațiilor de proiectare.
În cele două mandate, a inițiat platforma de Dezvoltare continuă Profesională pentru Arhitecți, dar și programul Arhitect Antreprenor, primul program de antreprenoriat pentru arhitecții din OAR.
A organizat Grupul de Dialog cu Primăriile, prilej cu care s-au deblocat relațiile cu primăriile din București.
A organizat Prima Conferință despre Analiza Onorariilor de Proiectare în Arhitectură, din România.
A inițiat și organizat Summitul Capitalelor Europene pentru Arhitectură Urbanism și Administrație, ca o platformă internațională ce permite dialoguri între arhitecți și reprezentanți ai insituțiilor publice și mediilor de învățământ.
A pus bazele Standardului Național de Reprezentare al Proiectului de Arhitectură, standard realizat cu ASRO, asociația de standardizare din România.
După o perioadă mai lungă în care au fost blocate, a reușit să relanseze concursurile de soluții ca procedura de achiziții publice în București.
A reușit să activeze imobile importante în București, care au fost zeci de ani închise, precum: Așezămintele IC Brătianu și Hala istorică Electrica, deschisă publicului larg.
A inițiat Colecția Arhivelor OAR București.
A inițiat programul Jurisprudența și Arhitectura, primul de genul care analizează public cazuri de încălcare a disciplinei.
A realizat deschiderea unor spații noi pentru OAR București și Anuala de Arhitectură, precum galeria centrală din Piața Amzei și pavilionul din fostul parc Herăstrău. A inițiat o galerie de arhitectură în centrul capitalei, intitulată Bucharest Arhitecture Forum.
A inițiat programul de sprijin Părinte și Copil pentru familii tinere de arhitecți.
A asigurat stabilitatea OAR București într-o perioadă foarte dificilă în care profesia de arhitect este într-o situație la fel de dificilă și a contribuit la modernizarea procedurilor de funcționare ale OAR București introducând votul electronic.
Biografie În 2004, a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. În 2010, a organizat Anuala de Arhitectură București. În 2012, a câștigat concursul pentru amenajarea Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția. În 2014, a câștigat concursul pentru amenajarea Pavilionului ICR la Bienala de Arhitectură de la Veneția.
În anul 2004 a devenit asistent universitar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
În anul 2011 ajunge doctor în arhitectură, cu lucrarea: „Corpul postorganic și arhitectura ambiguității”.
Din anul 2010 este curatorul și organizatorul „Anualei de Arhitectură București”, un eveniment de arhitectură cu scopul de a mediatiza cele mai bune producții de arhitectură din București.
Note
Legături externe Exploring Identity the nomad archives
Categorie:Nașteri în 1978 Categorie:Nașteri pe 5 iunie Categorie:Arhitecți români Categorie:Oameni din Curtea de Argeș Categorie:Oameni în viață Categorie:Absolvenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”