Liga Națională de handbal feminin 2009-2010 a fost a 52-a ediție a primului eșalon valoric al campionatului național de handbal feminin românesc, respectiv a 13-a ediție în sistemul Ligii Naționale. Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal (FRH) și a fost câștigată de Oltchim Râmnicu Vâlcea, acesta fiind al 16-lea titlu de acest fel al echipei vâlcene. La finalul turneului, CS Rapid CFR București și CS Știința Bacău au retrogradat în Divizia A.
Sezonul 2009-2010 al Ligii Naționale de handbal feminin s-a desfășurat în sistem fiecare cu fiecare, cu tur și retur.
Echipe participante În sezonul 2009-2010 au promovat în Liga Națională echipele CS Știința Bacău și Universitatea Reșița, acestea două câștigând seriile A și B din Divizia A. Ele au luat locul celor două retrogradate la finalul sezonului 2008-2009, CSM Ploiești și KZN Slatina.
În total, în sezonul 2009-2010 al Ligii Naționale de handbal feminin au luat parte 14 echipe:
CS Oltchim Râmnicu Vâlcea CS Rulmentul Urban Brașov HC Dunărea Brăila HCM Știința Baia Mare HC Oțelul Galați CS Tomis Constanța CS Rapid CFR București
HCM Roman HC Zalău CS HCM Hidroconcas Buzău Universitatea Jolidon Cluj CSM Cetate Devatrans Deva CS Știința Bacău Universitatea Reșița
Clasament Clasamentul final la data de 12 mai 2010.
Poz. Echipa J V E Î GM GP DG P Promovare sau retrogradare17px|Campioana României 1 Oltchim Vâlcea 26 26 0 0 1004 616 + 388 52 2 „U” Jolidon Cluj 26 18 2 6 760 667 + 93 38 3 Tomis Constanța 26 16 2 8 716 679 + 37 34 4 HC Zalău 26 16 2 8 729 659 + 70 34 5 HC Dunărea Brăila 26 16 1 9 734 673 + 61 33 6 Știința Baia Mare 26 16 1 9 771 682 + 89 33 7 HCM Roman 26 15 2 9 676 588 + 88 32 8 Cetate Deva 26 12 1 13 694 711 − 17 25 9 Oțelul Galați 26 10 1 15 686 717 − 31 21 10 HCM Buzău2) 26 7 2 17 666 764 − 98 16 11 Universitatea Reșița 26 6 2 18 663 762 − 99 14 12 Rulmentul Brașov1) 26 7 0 19 697 805 − 108 14 13 Rapid București 26 5 1 20 707 980 − 273 11 Retrogradate în Divizia A14 Știința Bacău 26 3 1 22 637 837 − 200 7 Note <div id="note_1">1) Partida contra „U” Jolidon Cluj a fost prima dintr-o serie de cinci în care Rulmentul Brașov a folosit jucătoare care nu respectau cerințele de vârstă. Din acest motiv, echipa brașoveană a fost inițial penalizată de Comisia de Competiții a Federației Române de Handbal (FRH) cu pierderea tuturor celor cinci meciuri la „masa verde” (scor 0−10) și cu scăderea câte unui punct din clasament pentru fiecare din cele cinci. Această decizie a situat temporar Rulmentul pe locul 13, cu doar 1 punct, iar echipa din Brașov a făcut recurs. Pe 15 decembrie 2009, Consiliul de Administrație al FRH a admis parțial memoriul depus de Rulmentul, Întrucât Comisia de Competiții nu a atenționat după primul joc nerespectarea condițiilor de vârstă privind participarea în Liga Națională, și a omologat celelalte patru partide cu rezultatele înscrise în raportul de joc, menținând însă rezultatul de 0−10 de la „masa verde” și scăderea unui punct din clasament pentru partida din etapa a IV-a contra „U” Jolidon Cluj, deși Rulmentul câștigase pe teren cu scorul de 31−25 (11-12).
<div id="note_2">2) Echipă penalizată cu 1 punct pentru nerespectarea cerințelor de vârstă;
Partide Meciurile ediției 2009-10 a Ligii Naționale de handbal feminin s-au jucat în sistem fiecare cu fiecare, cu tur și retur, iar programul acestora a fost alcătuit după Tabela Berger. Calendarul competițional s-a stabilit prin tragere la sorți.
Rezultate în tur Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa I
Etapa a II-a
Etapa a III-a
Etapa a IV-a
Etapa a V-a
Etapa a VI-a
Etapa a VII-a
Etapa a VIII-a
Etapa a IX-a
Etapa a X-a
Echipa gazdă, Cetate Deva, a fost penalizată de FRH cu pierderea jocului cu 0-10 la „masa verde” din cauza lipsei de la sală a unei ambulanțe și a unui medic de ambulanță, condiție obligatorie în timpul partidelor.
Etapa a XI-a
Etapa a XII-a
Etapa a XIII-a
Rezultate în retur Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa a XIV-a
Etapa a XV-a
Etapa a XVI-a
Etapa a XVII-a
Etapa a XVIII-a
Etapa a XIX-a
Etapa a XX-a
Etapa a XXI-a
În urma meciului din această etapă, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a câștigat matematic campionatul, nemaiputând fi ajunsă la puncte de nici una din celelalte echipe.
Etapa a XXII-a
Etapa a XXIII-a
Etapa a XXIV-a
Etapa a XXV-a
Etapa a XXVI-a
Clasamentul marcatoarelor Actualizat pe 12 mai 2010
Poz.NumeEchipăGoluri 1 HC Dunărea Brăila 244 2 HC Zalău 200 3 Știința Baia Mare 196 4 Cetate Deva 178 5 HCM Buzău 176 6 Oltchim Vâlcea 169 7 „U” Jolidon Cluj 167 8 Rulmentul Brașov 155 9 HCM Roman 145 10 HC Dunărea Brăila 144
Referințe
Legături externe Federația Română de Handbal: Liga Națională
Categorie:Sezoanele Ligii Naționale de handbal feminin Categorie:2009 în handbal Categorie:2010 în handbal