Istoria evreilor în Polonia datează de peste 1.000 de ani. Timp de mai multe secole, Polonia a fost casa uneia dintre cele mai mari si mai importante comunități evreiești din lume. Polonia a fost un centru principal de cultură evreiască, datorită unei lungi perioade de toleranță religioasă și de autonomie socială legale. Această perioadă s-a încheiat odată cu Împărțirile Poloniei care a început în 1772, în special, cu discriminarea și persecutarea evreilor din Imperiul Rus. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a existat o distrugere genocidală aproape completă a comunității evreilor polonezi de către Germania Nazistă și aliații săi, în timpul ocupației germane a Poloniei din 1939-1945 și a Holocaustului care a urmat. După destrămarea regimului comunist în Polonia a avut loc acolo o renaștere evreiască, fiind organizate un Festival anual al culturii evreiești, noi programe de studii la liceele și universitățile poloneze, rde la poloneză în licee și universități, reluarea activității religioase în sinagogi, printre care și Sinagoga Nożyk, și inaugurarea Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi din Varșovia.
De la fondarea Regatului Poloniei în 1025 până în primii ani ai Uniunii statele polono–lituaniene create în 1569, Polonia a fost cea mai tolerantă țară din Europa. Cunoscută sub numele de paradisus judaeorum (expresia latină pentru „Paradisul evreilor”), ea a devenit un adăpost pentru comunitățile evreiești europene persecutate și expulzate și cămin al celei mai mari comunități evreiești din lume la acel timp. Potrivit unor surse, aproximativ trei sferturi dintre evreii din lume trăiau în Polonia la mijlocul secolului al XVI-lea. Odată cu slăbirea politico-militară a Uniunii statele și cu apariția și întețirea conflictelor religioase (ca urmare a Reformei Protestante și a Contrareformei Catolice), toleranța tradițională poloneză a început să scadă începând din secolul al XVII-lea. După Împărțirile Poloniei în 1795 și dispariția Poloniei ca stat suveran, evreii polonezi au fost supuși legilor puterilor partiționare, Imperiul Rus tot mai antisemit, precum și Austro-Ungaria și Regatul Prusiei (mai târziu parte componentă a Imperiului German). Totuși, ca urmare a faptului că Polonia și-a redobândit independența în urma Primului Război Mondial, aici a fost centrul vieții evreiești europene datorită existenței uneia dintre cele mai mari comunități evreiești de peste 3 milioane de persoane. Antisemitismul a fost o problemă în creștere în întreaga Europă în acei ani, atât din partea clasei politice, cât și a populației locale.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia a fost împărțită între Germania Nazistă și Uniunea Sovietică (vezi Pactul Ribbentrop–Molotov). O cincime din populația poloneză a pierit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, jumătate din ea a fost formată din cei 3.000.000 de evrei polonezi, uciși în Holocaust, care constituiau 90% din evreii polonezi. Deși Holocaustul a avut loc în mare parte pe teritoriul polonez ocupat de Germania, a existat o colaborare foarte redusă a cetățenilor ei cu naziștii. Colaborarea individuală a polonezilor a fost descrisă ca fiind mai mică decât în celelalte țări ocupate. Statisticile efectuate de Comisia Israeliană pentru Crime de Război indică faptul că mai puțin de 0,1% dintre polonezi au colaborat cu naziștii. Atitudinile polonezilor față de atrocitățile germane au variat considerabil, de la riscarea propriei vieți pentru a salva viețile evreilorThe Path of the Righteous: Gentile Rescuers of Jews During the Holocaust, Mordecai Paldiel, KTAV Publishing House, pages 176-236 și refuz pasiv de a oferi informații cu privire la evrei până la indiferență, șantaj și, în cazuri extreme, participarea la pogromuri, cum ar fi pogromul de la Jedwabne. În funcție de naționalitate, polonezii au cel mai mare număr de oameni care au salvat evrei în timpul Holocaustului.
În perioada postbelică, o mare parte din cei aproximativ 200.000 de supraviețuitori evrei înregistrați la Comitetul Central al Evreilor Polonezi sau CKŻP (dintre care 136.000 au sosit din Uniunea Sovietică) a părăsit Republica Populară Polonia către nou-înființatul stat Israel și America de Nord sau de Sud. Plecarea lor a fost accelerată de desființarea instituțiilor evreiești, violențele de după război și ostilitatea Partidului Comunist atât față de religie, cât și față de întreprinderile private, dar, de asemenea, pentru că în 1946-1947 Polonia a fost singura țară din Blocul de Est care a permis evreilor să emigreze în Israel, fără vize sau permise de ieșire. Marea Britanie a cerut Poloniei să oprească exodul, dar presiunea ei a fost lipsită în mare parte de succes. Cea mai mare parte a evreilor rămași a părăsit Polonia la sfârșitul anului 1968, ca urmare a campaniei „antisioniste” organizate de conducerea comunistă polonă în frunte cu Wladislaw Gomulka.Dariusz Stola. ""The Anti-Zionist Campaign in Poland of 1967–1968." The American Jewish Committee research grant. See: D. Stola, Fighting against the Shadows (reprint), in Robert Blobaum, ed.; Antisemitism and Its Opponents in Modern Poland. Cornell University Press, 2005. După căderea regimului comunist în 1989, situația evreilor polonezi s-a normalizat și cei care au fost cetățeni polonezi înainte de al Doilea Război Mondial au putut să reobțină cetățenia poloneză. Instituțiile religioase au fost reînființate, în mare măsură ca urmare a activității fundațiilor evreiești din Statele Unite ale Americii. Comunitatea contemporană a evreilor polonezi numără o populație cuprinsă între 10.000 și 20.000 de membri. Numărul persoanelor cu origini evreiești poate fi de câteva ori mai mare.
Istoric Istoria timpurie: 966-1385 Primii evrei au ajuns pe teritoriul actual al Poloniei în secolul al X-lea. Călătorind de-a lungul rutelor comerciale care duce de la est la Kiev și Buhara, negustori Evrei, cunoscut sub numele de Radhanites, a trecut Silezia. Unul dintre ei, un diplomat și comerciant de Maur orașul Tortosa în limba spaniolă Al-Andalus, cunoscut sub numele de nume arab, Ibrahim ibn Yaqub, a fost primul cronicar să menționez statul polonez condus de Principele Mieszko. În vara anului 965 sau 966 Iacov a făcut o meserie și diplomatice călătorie din natal Toledo în Spania Musulmană a Sfântului Imperiu Roman și pentru țările Slave. prima mențiune de Evrei în cronica polonă are loc în secolul al 11-lea. Se pare că Evreii au fost apoi trăiesc în Gniezno, la acea vreme capitala poloneză regat al dinastiei Piast. Printre primii evrei care au ajuns în Polonia (în 1097 sau 1098) au fost cei alungați de la Praga. Prima comunitate evreiască permanentă este menționată în 1085 de savantul evreu Jehuda ha-Kohen în orașul Przemyśl.
Ca pretutindeni în Europa Centrală și de Est, activitatea principală a evreilor din Polonia medievală a fost comerțul, inclusiv exportul și importul de bunuri, precum articolele de vestimentație, lenjerii, blănuri, piei, ceară, obiecte de metal și sclavi.
Un alt factor care a contribuit la emigrarea evreilor în Polonia au fost drepturile Magdeburg, sau Legea Magdeburg, un hrisov dat evreilor care stabilea, printre altele, drepturile și privilegiile pe care le aveau evreii care veneau în Polonia. De exemplu, ei puteau să-și delimiteze cartierele și să înființeze monopoluri. Aceste avantaje au determinat comunitățile evreiești să se mute în Polonia.
Prima atestare a coloniștilor evrei în Płock datează din 1237, în Kalisz din 1287 și pe strada Zydowska (Evreiască) din Cracovia în 1304.
Centrul lumii evreiești: 1505-1572 Moses Isserles (1520-1572), un eminent talmudist din secolul al XVI-lea, a înființat o ieșiva la Cracovia. În afară de a fi un renumit cercetător talmudic și juridic, Isserles a învățat, de asemenea, Cabala, și a studiat istoria, astronomia și filozofia. Sinagoga Remuh a fost construită pentru el în 1557. Rema (רמ״א) este acronimul ebraic al numelui lui.
Zona de Rezidență miniatura|Harta Zonei de Rezidență, care arată densitatea populației evreiești Având mari populații catolice și evreiești, Zona de rezidență a fost achiziționată de către Imperiul Rus (care avea o populație în majoritate oirtodoxă rusă) printr-o serie de cuceriri militare și manevre diplomatice între 1791 și 1835, și a existat până la destrămarea Imperiului Rus în 1917. Ea a cuprins aproximativ 20% din teritoriul Rusiei Europene și a corespuns în cea mai mare parte hotarelor istorice ale fostei Uniuni statele polono–lituaniene; ea acoperă o mare parte a teritoriilor actualelor state Lituania, Belarus, Polonia, Moldova și Ucraina, precum și părți din vestul Rusiei.
Deși evreilor le-au fost acordate mai puțin drepturi prin reformele emancipatoare din 1861 ale țarului Alexandru al II-lea, ei erau încă limitați la Zona de rezidență și făceau obiectul unor restricții privind profesiile îngăduite și dreptul de proprietate. Existentul status quo s-a destrămat odată cu asasinarea lui Alexandru în 1881 – un act criminal pentru care evreii au fost învinuiți pe nedrept.
Pogromuri în Imperiul Rus miniatura|Caricatură a unui agresor al Armatei Ruse în pogromul de la Białystok din 1906 Asasinatul a determinat un mare val de revolte antievreiești numite pogromuri (în ) în perioada 1881-1884. Inițial, în 1881, pogromurile s-au desfășurat doar în Rusia, deși într-o revoltă care a avut loc la Varșovia au fost uciși doi evrei, au fost rănite 24 de persoane, au fost violate femei și au fost distruse proprietăți în valoare de peste două milioane de ruble.Brian Porter, When Nationalism Began to Hate: Imagining Modern Politics in Nineteenth-Century Poland, Oxford University Press (2000), p. 162.Simon Dubnow, History of the Jews in Russia and Poland, Varda Books (2001 reprint), Vol. 2, p. 282. Noul țar, Alexandru al III-lea, i-a învinovățit pe evrei pentru declanșarea revoltelor și a elaborat o serie de restricții dure privind deplasarea evreilor. Pogromurile au continuat până în 1884, cu aprobarea cel puțin tacită a guvernului. Ele s-au dovedit un punct de cotitură în istoria evreilor din Polonia împărțită și din întreaga lume. În 1884 un număr de 36 de delegați evrei sioniști s-au întâlnit la Katowice, formând organizația Hovevei Zion. Pogromurile au determinat un val mare de emigrare a evreilor în Statele Unite ale Americii.Mai multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor) Categorie:Pagini cu citări cu argumente redundante
Un val chiar mai sângeros de pogromuri a avut loc din 1903 până în 1906 și se crede că cel puțin unele dintre ele au fost organizate de poliția secretă țaristă rusă, Ohrana. Printre acestea a fost pogromul din Białystok care a avut loc în 1906 în gubernia Grodno a Poloniei ruse, în care cel puțin 75 de evrei au fost uciși de către soldații agresori și mai mulți evrei au fost răniți. Potrivit evreilor supraviețuitori, etnicii polonezi nu au participat la pogrom și, dimpotrivă, au adăpostit familiile de evrei.Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor) Categorie:Pagini cu citări cu argumente redundante