Comisariatul Guvernamental pentru Ungaria de Răsărit

Comisariatul Guvernamental pentru Ungaria de Răsărit () a fost o instituție secundară a administrației civile din timpul Republicii Democrate Ungare, cu sediul la Cluj. A fost subordonată direct administrației centrale ungare din Budapesta, dar a avut și unele atribuții autonome, precum și un rol de autoritate politică. Înființat în urma ședinței guvernului ungar din 6 decembrie 1918, și-a încetat activitatea la 23 ianuarie 1919, în momentul în care întreaga sa arhivă precum și birourile sale au fost sechestrate de către Armata României.

Scopul existenței sale a fost acela de a coordona administrarea civilă a celor 26 de comitate revendicate de către Regatul României și deja proclamate ca fiind unite cu acesta. Rolul său a fost acela de a contracara funcționarea Consiliului Dirigent, dorindu-se a fi organul executiv al Comitetului Ardelenesc al Consiliului Național Maghiar. A avut mai degrabă funcția unui minister decît cea a unui guvern al Transilvaniei.

Din momentul în care a fost proclamată la Alba Iulia unirea Transilvaniei cu România, schimbarea autorității statale s-a produs sub forma unui proces istoric treptat și nu automat, în Cluj. Astfel, autoritatea instituțiilor Republicii Ungare și a organismelor politice de pe plan local care depindeau de sistemul politic din Ungaria s-a diminuat treptat, în timp ce poziția Senatului Național Român și autoritatea Consiliului Dirigent s-au întărit treptat. Preluarea imperiumului s-a făcut astfel într-un mod diplomatic, pentru a preveni unele reacții violente venite din partea susținătorilor statalității ungare. De la Kolozsvár la Cluj... , Weber, 1999, p. 14

Premise În ultimul deceniu de existență, monarhia austro-ungară a apelat la un centralism excesiv care a generat în Transilvania o reacție autonomistă, la nivelul unei părți a intelectualității maghiare ardelene, care alături de mica nobilime maghiară locală ajunsese să se simtă frustrată și depreciată la rangul unei elite de provincie. Fenomenul respectiv – care s-a accentuat după izbucnirea Primului Război Mondial pe fondul sentimentului de abandon de către autoritățile centrale ungare – nu s-a manifestat prin tendințe secesioniste, ci prin acțiuni menite să determine acordarea unei atenții mai mari de către autoritățile de la Budapesta, vieții economice și culturale transilvănene. A apărut astfel o atitudine de frondă față de centralismul de stat, manifestată prin resuscitarea patriotismului local sub forma transilvanismului, dar fără a exprima tendințe secesioniste.De la Kolozsvár la Cluj... , Weber, 1999, p. 10

Spre sfârșitul Primei Mari Conflagrații, a prins astfel contur pe hârtie ca urmare a inițiativei unor intelectuali maghiari ardeleni care s-au exprimat public, conceptul mai vechi privind crearea la Cluj a unui centru secund de putere. Deși cu unele atribuții autonome, acesta urma să fie subordonat direct Budapestei.

Deputatul comitatens din Gheorgheni – Artúr Vákár – a fost unul dintre promotorii acestei idei. Pentru a sensibiliza opinia publică în ceea ce privește nemulțumirile maghiarilor ardeleni, acesta a publicat articole pe această temă în ziarele centrale precum și în ziarul local clujean „Kolozsvári Hírlap”. În iunie 1917, pentru a primi sprijin în ce privește înființarea a unui minister al Transilvaniei, acesta a luat legătura cu István Apáthy, care reprezenta o autoritate morală remarcabilă și avea influență asupra a diferite organizații culturale și sociale. În acel moment membru al consiliului municipal clujean din partea unui partid aflat în opoziție, Apáthy urma să facă inițiativa deputatului cunoscută consiliului din care făcea parte, în timp ce Vákár urma să facă același lucru în congregația comitatului Ciuc. De la nivel local, propunerea respectivă a ajuns în parlamentul de la Budapesta și la guvern, dar fără a se putea concretiza în mod pratic.

Context În circumstanțele politico-militare din 1918 și din cu totul alte considerente, inițiativa unei autorități politice autonome maghiare în Transilvania – promovată în urmă cu peste un an de către Vákár și Apáthy – a fost reactualizată.

Odată cu înaintarea trupelor române în Transilvania și cu ocuparea celui de al doilea aliniament al liniei de demarcație militară dintre trupele maghiare și românești, a apărut perspectiva ca pe întregul teritoriu transilvănean să fie instalate trupe din Regatul României. În acest context, Consiliul Național Maghiar invocându-și rolul de protector al „maghiarilor, secuilor și sașilor față de ocuparea Transilvaniei”, a urgentat crearea unui organ central care să se ocupe de interesele respectivelor naționalități.De la Kolozsvár la Cluj... , Weber, 1999, p. 6

Apáthy nu ar fi avut cum să facă față dezorganizării maghiarilor transilvăneni fără o autoritate efectivă, după Proclamația de la Alba Iulia și în contextul înaintării trupelor române, astfel că a plecat la 2 decembrie 1918 la Budapesta pentru a se sfătui cu membrii guvernului ungar.

Încercările de consolidarea a puterii politice ungare în Transilvania s-au asociat cu un complex de măsuri, dintre care înființarea unui organism distinct în provincie nu a fost decât o parte. Astfel, în aceleași coordonate s-au înscris înființarea Diviziei Secuiești, apelurile făcute de guvernul ungar sașilor de a se opune intrării trupelor române în Transilvania și tentativa de a intra în tratative cu Armata Mackensen pentru același scop, precum și dispoziția ca în cazul unirii Transilvaniei cu România, funcționarii maghiari de aici să nu depună jurământul de fidelitate față de noul stat. Iancu, Gheorghe; Problema minorităților etnice din România în documente ale Societății Națiunilor 1923-1932; Ed. Argonaut; Cluj-Napoca; 2002; p. 29 (25 PDF); accesat la 16 august 2018

Înființare

A fost rolul deputatului parlamentar originar din secuime Gábor Ugron să-i propună la 4 decembrie ministrului de interne Batthyányi, înființarea la Cluj a unui „Comisariat Guvernamental pentru Ungaria de Răsărit” pentru cele 26 de comitate revendicate de către statul român, care comitate erau deja proclamate ca fiind unite cu Regatul României. Tot acesta l-a propus și pe Apáthy în fruntea respectivei instituții, iar viitorul comisar a acceptat, condiționând însă acest lucru de păstrarea catedrei sale la Universitate. Apáthy a refuzat însă să primească vreo indemnizație bănească, pentru serviciul pe care urma să-l presteze ocupând postul respectiv.

La 6 decembrie, în ședința guvernului Károly, ministrul Batthányi l-a propus oficial pe Apáthy în funcția de comisar general guvernamental investit „cu puteri depline în fruntea administrației civile”, ceea ce plenul guvernului a acceptat. Apáthy, pe de o parte urma să aibă dreptul de a trata cu oficialitățile competente chestiunile care țineau de aplicarea Convenției militare de armistițiu de la Belgrad, iar pe de altă parte primea mînă liberă să-și organizeze instituția pe care urma să o conducă, propunînd pentru ocuparea diverselor posturi funcționarii numiți oficial de guvern.

Numit Comisar General, Apáthy s-a întors din capitala ungară la 8 decembrie și a desemnat sarcina întocmirii unui proiect al statutului de funcționare al Comisariatului, celor numiți ca șefi ai departamentelor administrativ, József Papp și respectiv juridic, Albert Deák.De la Kolozsvár la Cluj... , Weber, 1999, p. 11

Structuri și competențe În structura comisariatului au fost prevăzute 18 departamente (14 după o altă sursă).Știrban, Marcel; Iancu, Gheorghe; Țepelea, Ioan; Racovițan, Mihai; Cap. IV Unirea și desăvârșirea statului național unitar (arhivat) în Istoria României. Transilvania. Vol. II; Ed. Gheorghe Barițiu; Cluj-Napoca; 1997; pp. 617-840; p. 96 (PDF) Ca și competențe, șefii acestora puteau decide în ce privește numărul și identitatea personalului angajat, precum și în cee ce privește probleme care nu aveau o importanță prea mare. Astfel, departamentele trebuiau să rezolve reclamații ale unor persoane fizice sau juridice și să emită dispoziții privitoare la organizarea sau funcționarea aprovizionării cu alimente și combustibil a centrelor de distribuire din Cluj, ori din alte localități.

Exista un Consiliu al șefilor de departamente, care prelua dezbaterea și deciziile legate de problemele majore, fiecare ședință a acestuia trebuind să se finalizeze cu un proces verbal. În caz de urgență, Comisarul General putea aviza rezolvarea acestora. Competența Comisarului General era extinsă la emiterea de ordonanțe, la propunerea numirilor în ce privește funcțiile Comisariatului și a organelor comitatense și la suspendarea șefilor de departamente sau a angajaților, în caz de suspiciune. Comisarul era de asemenea obligat să informeze permanent guvernul, în ceea ce privește propria sa activitate. Ca locțuitor al lui Apáthy a fost numit social-democratul Sándor Vincze.

Comisariatul Guvernamental a funcționat pentru început în Sala Mare a Primăriei din Cluj, ulterior instalându-se de la mijlocul lunii decembrie 1918, în câteva camere de la etajul I al clădirii căminului studențesc de pe strada Petőfi (actualul cămin „Avram Iancu”). Activitatea sa fost finanțată din bugetul de stat.

Activitate Cu persoana lui Apáthy, care era un om cu autoritate precum și o somitate în fața persoanelor oficiale civile sau militare cu care a intrat în contact, s-a identificat însuși istituția pe care a condus-o. thumb|left|200px|Consiliul Dirigent de la Sibiu se afla în conflict cu Comisariatul Guvernamental de la Cluj, în ceea ce privește care dintre cele două organisme urma să exercite, autoritatea civilă asupra provinciei Comisariatul a avut rolul de a contracara funcționarea Consiliului Dirigent, dorindu-se a fi organul executiv al Comitetului Ardelenesc al Consiliului Național Maghiar, transformat după fuziunea de la 17 decembrie 1918 cu Consiliul Național Secuiesc, în Consiliul Național Maghiar și Secuiesc. Apáthy și-a păstrat funcția de președinte al Consiliului Național Maghiar din Cluj, iar cei mai mulți dintre funcționarii Comisariatului au continuat să dețină funcții de conducere în respectivul consiliu național. În calitatea sa de Comisar General, Apáthy n-a recunoscut autoritatea Consiliului Dirigent și a refuzat din punct de vedere oficial să aibă legături cu acesta. În același timp însă, nu s-a opus ca un grup de șefi de departamente să contacteze la mijlocul lunii ianuarie 1919 la Sibiu Consiliul Dirigent, pentru a încerca să discute în mod neoficial problema depunerii jurămîntului de credință de către funcționarii publici maghiari.

Reperul în ce privește finanțarea instituției a fost „producției” de acte rezolvate, ceea ce a făcut ca birocrația să fie o caracteristică a Comisariatului Guvernamental. Acesta a avut mai degrabă funcția unui minister decît cea a unui guvern al Transilvaniei. Deși în intenție ar fi trebuit să i se subordoneze întreaga administrație publică transilvăneană, autoritatea sa a fost însă mai mult simbolică, iar teritoriul asupra căruia a avut în realitate putere a fost mic. Cu toate că a luat în calcul organizarea unei rezistențe armate față de intrarea trupelor române regulate în Cluj, Comisariatul Guvernamental a adoptat, silit fiind de forța împrejurărilor, o atitudine de resemnareDe la Kolozsvár la Cluj... , Weber, 1999, p. 9 și s-a limitat să-și asume rolul de protector al populației maghiare, precum și să coexiste pașnică alături de armata română din oraș. În scurt timp instituția cu tot cu funcționari a ajuns însă să reprezinte în fapt o formă fără fond, deoarece prin forța împrejurărilor numărul de persoane pe care a putut să le mai reprezinte s-a redus la câteva.

Instituția aflată în cauză și-a continuat activitatea timp de aproape o lună, succesiv intrării trupelor române în Cluj.

Desființare