Societatea pentru Învățătura Poporului Român a avut ca scop principal de a promova educația gratuită și obligatorie în toate provinciile românești.Mihaela Miroiu, Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact, 724 pagini, Editura Polirom, 2016

Unii din membrii asociației Ateneul Român, înființate la 31 octombrie 1865Ateneul Român – originile și istoria unui templu de înaltă ținută artistică, în acord cu programul de activitate asumat de noua instituție, au pus bazele Societății pentru învățătura poporului român. Animatorul principal a fost istoricul V. A. Urechia. Societatea s-a înființat la București, la 8 noiembrie 1866, având scopul de a organiza în diferite orașe ale țării, cursuri populare pentru combaterea analfabetismului, biblioteci publice și școli normale pentru pregătirea învățătorilor rurali. La București, funcționa o secție centrală, primul președinte al Societății fiind Scarlat Rosetti. La Iași, secția Societății a luat ființă la 4 decembrie 1866. În comitetul de conducere al Societății din Iași amintim ca președinte pe Anastasie Fătu, secretar Petru Poni . În scurt timp numărul membrilor a crescut, ajungând în 1871 la numărul de 300. Printre activitățile Societății se poate enumera și tipărirea Abecedarului lui Ion Creangă, acesta fiind și unul dintre membrii fondatori. De asemenea, datorită diverșilor susținători, Societatea a avut un fond permanent din care erau ajutați elevii săraci din județul Iași. A fost desființată în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist.

În 1886, la Tipografia Naționala din Iași a fost publicată o broșură de 16 pagini intitulată „Statutele Societății pentru Învățătura Poporului Român din orașul și județul Iașii.”

Între iunie 1887 și iunie 1888 președinte al Societății pentru Învățătura Poporului Român a fost Gheorghe ChițuGheorghe Chițu: jurist, om politic și susținător activ al învățământului.

Precursori La 8 august 1839, din inițiativa lui Ion Ghica, Alexandru G. Golescu și Dumitru Brătianu, aflați la studii la Paris, a luat ființă Societatea pentru învățătura poporului român.Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, 253 pagini, Editura Litera, 2016 Calendarul zilei: 8 august

În martie 1870 a apărut la București revista culturală Societatea pentru învățătura poporului român, editată lunar, cu întreruperi. Ultima ediție: mai 1872. Au colaborat Constantin Esarcu, Gheorghe Sion, Barbu Constantinescu, Bonifaciu Florescu.Petcu Marian, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, 439 pagini, editura Polirom, 2016]

Note

Bibliografie Petre Garboviceanu, Societatea pentru învățătura poporului român din București cu școalele ei 1866-1906, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1906

Mircea Ștefan, Începuturile Societății pentru Învățătura Poporului Român, 188 p., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967

Categorie:Fondări în 1866 Categorie:Desființări în 1948 Categorie:Asociații din România Categorie:Cultura României Categorie:Românism Categorie:Societăți literare