Roma, orele 11 (titlul original: în ) este un film dramatic italian, realizat în 1952 de regizorul Giuseppe De Santis care a semnat și scenariul împreună cu Cesare Zavattini, Basilio Franchina, Rodolfo Sonego și Gianni Puccini. Este unul din cele mai reprezentative filme ale neorealismului în cinema. Conținutul se bazează pe un accident real întâmplat la data de 15 ianuarie 1951 în Via Savoia din Roma când o scară s-a prăbușit din cauza greutății a două sute de femei care așteptau rândul la interviu pentru un loc de muncă. Optzeci de femei au murit sau au fost rănite.
Regizorul Augusto Genina a realizat filmul Tre storie proibite (1951), bazat pe acelaș eveniment tragic.
Conținut
La începutul anilor 1950, în Italia șomajul era extrem de mare iar îndeosebi femeile obțineau foarte greu un loc de muncă. Ca urmare a unui anunț într-un ziar unde se caută o dactilografă pentru un birou de contabilitate, două sute de femei s-au îmbulzit pe scara micuței clădiri de pe Via Savoia, sperând la un interviu. Motivele pentru care au venit sunt diferite: nobile decăzute, prostituate care încearcă să-și schimbe viața, femei cu soți șomeri, fete tinere care nu au suficient venit ca să supraviețuiască.
Așteptând la rând pe scară, femeile schimbă impresii, discută și dezbat viața lor plină de neajunsuri și mizerii în care trăiesc. Când una din femei încearcă să ajungă în rând mai în față, se iscă o încăierare între ele ceea ce duce la prăbușirea întregii scări.
Rănitele sunt duse la spital, dar ca să fie tratate, spitalul solicită o plată de 2300 lire pe zi. Multe dintre ele nu au atâția bani să plătească așa că sunt forțate să plece din spital...
Distribuție
Premii și nominalizări Nastro d'Argento: Cea mai buna coloană sonoră (Mario Nascimbene)
Vezi și Listă de filme străine până în 1989 Referințe
Legături externe
Categorie:Filme din 1952 Categorie:Filme regizate de Giuseppe De Santis Categorie:Filme în limba italiană Categorie:Filme dramatice Categorie:Filme neorealiste