Sweetener este cel de-al patrulea album de studio al cântăreței americane Ariana Grande, lansat la 17 august 2018 sub egida casei de discuri Republic Records. Înregistrarea și compunerea materialului a început în luna iulie a anului 2016, cu câteva luni după lansarea albumului Dangerous Woman. Dorindu-și să experimenteze un nou teritoriu muzical, Grande a colaborat alături de producătorul și compozitorul Pharrell Williams. Înregistrările au fost întrerupte în urma unui atentat pe arena Manchester, în timpul unui concert din cadrul turneului Dangerous Woman; artista a fost nevoită să ia o pauză, timp în care aceasta a suferit atacuri de panică și anxietate. Evenimentele au inspirat o serie de cântece noi, majoritatea dezvoltate împreună cu echipa compusă din producătorul suedez Max Martin, Ilya, și compozitorul Savan Kotecha.

Grande a avut o implicare proeminentă în dezvoltarea albumului, fiind producător executiv împreună cu impresarul ei, Scooter Braun, și compunând zece din cele cincisprezece cântece. Înregistrat au avut loc între iulie 2016 și mai 2018 la numeroase studiouri din Statele Unite și Suedia. Sweetener se încadrează din punct de vedere muzical în genurile pop, R&B și trap, și explorează o gamă largă de stiluri muzicale, fiind incluse elemente hip hop, soul și EDM în compoziții. Pe lângă Williams, discul conține colaborări cu Nicki Minaj și Missy Elliott. Versurile pieselor abordează teme precum dragostea, sexualitatea, libertatea, grija de sine și vindecarea după momente dificile din viață.

Albumul a primit laude pe scară largă din partea criticilor de specialitate, majoritatea apreciind coerența producției, versurile, și evoluția muzicală a lui Grande, câțiva dintre ei considerându-l cel mai bun material din cariera ei. Din punct de vedere comercial, Sweetener s-a dovedit a fi un succes, debutând în fruntea clasamentului Billboard 200 din Statele Unite și înregistrând vânzări de 231.000 de unități echivalente în prima săptămână, 127.000 dintre ele fiind vânzări fizice. A devenit al treilea album al solistei care să ocupe locul întâi, și a fost premiat cu discul de platină de către Recording Industry Association of America (RIAA), marcând depășirea pragului de un milion de unități vândute. Pe plan internațional, discul a ocupat prima poziție a topurilor din peste cincisprezece țări, printre care și Australia, Belgia, Canada sau Regatul Unit. La cea de-a 61-a ediție a premiilor Grammy, Sweetener a câștigat un premiu la categoria „Cel mai bun album pop vocal”, devenind astfel primul său premiu Grammy.

Trei cântece de pe album au contribuit la promovarea acestuia, fiind lansate drept discuri single. „No Tears Left to Cry”, primul extras pe single de pe Sweetener, s-a clasat pe locul trei în topul Billboard Hot 100 din Statele Unite și a devenit un șlagăr de top zece în alte douăzeci de țări din întreaga lume. Următoarele single-uri, „God Is a Woman” și „Breathin”, au ajuns pe locurile opt și, respectiv, doisprezece în Billboard Hot 100. Single-ul promoțional „The Light Is Coming” a avut parte de succes moderat, activând în clasamentele din zece țări. Campania de promovare a albumului a inclus interpretări și apariții la diverse evenimente și emisiuni de televiziune, precum ediția din 2018 a premiilor Billboard Music Awards sau Wango Tango. Cântăreața a organizat o serie de patru de concerte, intitulată The Sweetener Sessions, care au avut loc în Statele Unite și Regatul Unit. Grande a pornit, de asemenea, în turneul mondial Sweetener World Tour la 18 martie 2019, vizând promovarea albumelor Sweetener și Thank U, Next (2019).

Informații generale La 20 mai 2016, Grande și-a lansat cel de-al treilea ei album de studio, Dangerous Woman. Materialul a fost bine primit de către critici și a fost un succes comercial, clasându-se pe prima poziție a topurilor din peste zece țări. La cea de-a 59-a ediție a premiilor Grammy, albumul a primit o nominalizare la categoria „Cel mai bun album pop vocal”, în timp ce cântecul „Dangerous Woman” a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună interpretare pop solo”. Patru discuri single au fost lansate de pe material, trei dintre ele poziționându-se în top douăzeci în clasamentul Billboard Hot 100 din Statele Unite.

În luna noiembrie a anului 2016, Grande a dezvăluit prin intermediul unei postări pe Snapchat că a început să lucreze la dezvoltarea celui de-al patrulea ei album de studio, comentând: „Nu am intenționat să fac un album, și nu știu dacă este măcar finalizat, însă pur și simplu am câteva piese care îmi plac foarte foarte mult. Am muncit din greu, am creat, și m-am simțit inspirată.” În decembrie 2017, artista a confirmat faptul că lucrează în continuare la disc. Pharrell Williams și-a confirmat implicarea în album în timpul unui interviu acordat ziarului Los Angeles Times, descriindu-l drept „extraordinar” și adăugând că „lucrurile pe care le are de spus pe acest album sunt la un nivel superior.” Scooter Braun, impresarul cântăreței, a declarat pentru revista Variety că materialul are un sunet mult mai matur: „E timpul pentru [Ariana] să cânte melodii care o definesc ... Whitney, Mariah, Adele – atunci când cântă, sunt melodii menite pentru ele. Ariana are momente vocale uriașe; este timpul pentru melodia ei.” Producătorii Max Martin și Savan Kotecha și-au confirmat, de asemenea, contribuțiile pe album. La 28 decembrie 2017, Grande a încărcat diferite fotografii realizate la studiouri de înregistrări pe parcursul anului. În următoarea săptămână, artista a împărtășit un fragment de pe album prin intermediul unei postări pe Instagram, care a fost ulterior identificat ca făcând parte din piesa „Get Well Soon”.

Ședințele de înregistrare și compunere au început în luna iulie a anului 2016, moment în care Grande l-a cunoscut pe Williams. Neavând un termen limită pentru finalizarea albumului, solista și-a dorit să experimenteze un nou teritoriu muzical, sugerând că o va duce „undeva cu totul nou” și va „face mai întâi cel mai ciudat lucru.” Artista a beneficiat, de asemenea, de o mai mare libertate creativă și muzicală în dezvoltarea materialului, contribuind în calitate de producător executiv alături de Braun și coordonând sesiunile astfel încât piesele să transmită sentimente și să sune autentice. În timpul unui interviu pentru revista Time, Grande a comentat: „[Înainte] eram atât de entuziasmată să cânt. Asistam la compunerea cântecelor, însă nu am fost niciodată atât de implicată [ca acum].”

Înregistrare și producție

Primul cântec scris și înregistrat pentru album a fost „Sweetener”, piesă care a dat denumirea întregului proiect și totodată l-a definit atât din punct de vedere muzical, cât și în ceea ce privește tematica. Williams a fost producătorul principal al albumului, contribuind în realizarea a șase cântece și fiind artist secundar în melodia „Blazed”. Grande a amintit de un moment în care cei doi au stat împreună, iar el a arătat cu degetul spre inima ei și i-a spus că a venit momentul să le arate fanilor ce se întâmplă cu adevărat acolo. De asemenea, Williams și-a descris contribuția drept „parțial ascultător, parțial terapeut, parțial stenograf.” Cântecul „The Light Is Coming” a fost construit special spre a fi cântat în duet; nemulțumită după ce a testat melodia cu opt rapperi diferiți, Grande a contactat-o pe Nicki Minaj printr-un mesaj, iar aceasta a răspuns pozitiv invitației de a asculta piesa și a compune versuri. „Asta face Nicki Minaj, înalță un cântec. Dacă vei avea un rapper în melodie, acesta trebuie să fie acolo pentru un motiv foarte bine întemeiat, iar ea se descurcă întotdeauna”, a declarat Grande. Piesa „R.E.M” a fost compusă și produsă de Williams pentru Beyoncé sub denumirea inițială de „Wake Up”, însă aceasta a renunțat la ea. Ulterior, cântecul a fost reînregistrat de Grande într-o variantă cu versuri noi și aranjamente vocale. Piesa „Borderline” este realizată în colaborare cu Missy Elliott, o artistă cu care Grande și-a dorit să colaboreze încă de la o vârstă fragedă, declarându-se impresionată de videoclipurile sale muzicale.

La 22 mai 2017, în timpul unui concert din cadrul turneului Dangerous Woman organizat la arena Manchester, un atentat sinucigaș a avut loc; tragedia a întrerupt temporar seria de concerte, iar ședințele de înregistrare au fost evitate, solista dorindu-și să petreacă timp cu familia din cauza impactului emoțional cauzat. Suferind crize de anxietate, artista a fost zdruncinată psihic de eveniment și a întâmpinat „o amorțeală foarte intensă, ca și cum nu aș mai fi putut să respir.” Cântăreața a împărtășit experiența împreună cu Williams, și împreună au compus melodia „Get Well Soon”, ajutând-o să treacă peste trauma atacului și descriind-o drept „una dintre cele mai importante piese pe care le-am compus vreodată”. Producătorul a dezvăluit că abia după atentat „diferiți oameni de la casa de discuri au început să înțeleagă cu adevărat ceea ce încercam noi să facem”, în timp ce Grande a susținut: „Am tins să pătrund mai mult în sentimentele mele pentru că am trecut prin mai multe experiențe. Am început să vorbesc mai mult despre ele. Mergeam mai mult la terapie.”

Pe lângă melodiile realizate împreună cu Williams, Grande a contactat colaboratori mai vechi pentru a participa în crearea albumului Sweetener: producătorii suedezi Max Martin și Ilya Salmanzadeh și compozitorul Savan Kotecha, care au contribuit la patru piese. „No Tears Left to Cry”, primul cântec realizat de echipă, a fost inspirat de trauma cauzată de atac. Solista a dezvăluit că piesa începe ca o baladă și se transformă ulterior în ceva diferit, dorind să fie mai întunecat și neașteptat și sugerând că versurile și refrenele ar trebui să aibă tonuri diferite. Asemănător lui „Get Well Soon”, inspirația principală din spatele piesei „Breathin” au fost atacurile de panică și anxietate ale lui Grande, manifestări cu care artista s-a confruntat în trecut și care au reapărut după evenimentul de la Manchester. „God Is a Woman” a fost inițial conceput de către Kotecha, lucrând la diverse concepte pentru refren, în timp ce titlul și linia melodică au fost dezvoltate de Ilya. Cei doi au considerat că ar fi un cântec potrivit pentru o colaborare între un rapper și un solist, iar Camila Cabello a înregistrat o variantă demonstrativă. Ulterior, Ilya a venit cu ideea de a-i oferi varianta demonstrativă lui Grande, intenționând să fie artist secundar în melodie. Cu toate acestea, artista și-a manifestat interesul față sunet și temă, compunând versuri noi dintr-o perspectivă feminină.

În mod original, lista de piese a albumului a conținut zece cântece, însă Grande a decis în cele din urmă să adauge cinci melodii care urmau a fi eliminate, trei dintre ele fiind realizate de Williams, una de Martin, și una de Tommy Brown. Ea a considerat că piesele sunt „foarte sincere din punct de vedere sentimental” și vor îngrijora fanii, însă a preferat să le adauge înapoi după ce câteva temeri descrise în cântece s-au dovedit a fi adevărate. Discutând despre melodia „Better Off”, Grande a explicat: „Nu aș fi pus-o pe album pentru că nu credeam că voi ajunge în acest punct al vieții mele. Era atât de sincer în legătură cu ce îmi era teamă să se întâmple, iar apoi viața s-a schimbat, lucrurile s-au schimbat, și m-am gândit, «Știi ce? Această melodie este frumoasă, este ceva sincer».” Ultima piesă înregistrată pentru album a fost interludiul „Pete Davidson”, inițial intitulat doar „Pete”. Grande și-a explicat decizia de a modifica titlul într-un răspuns către un fan de pe Twitter: „Muzica este veșnică. Dăinuiește mai mult decât orice tatuaj, orice amintire, absolut orice, chiar și mai mult decât mine”.