Columban de Luxeuil (în , ), cunoscut, de asemenea, sub numele de Sfântul Columban, a fost un misionar irlandez, renumit pentru mănăstirile înființate în Imperiul Franc și în Regatul Longobard, cu începere din anul 590 d.Hr. Cele mai notabile mănăstiri înființate de el sunt Abația Luxeuil (în Franța de astăzi) și abația Bobbio (în Italia de astăzi). Este amintit ca o figură cheie în misiunea hiberno-scoțiană (i.e. activitatea misionară irlandeză în Europa medievală timpurie). În urma cercetărilor recente, faptele și moștenirea lui Columbanus au fost reexaminate de istorici, ajungându-se la îndoieli cu privire la tradiționala narațiune asupra vieții sale, în special în ceea ce privește implicarea sa în munca misionară, motivația sa pur religioasă și rolul jucat în viața politică și bisericească a Franciei.Flechner și Langlo, Irlandez în Europa Medievală Timpurie, pp. 1-18, 195-213, 231-41, pe Googlebooks

Sf. Columban a instituit un regulament monastic pentru mănăstirile irlandeze, precum și reguli penitențiale pentru cei ce se pocăiesc de păcate, accentuând necesitatea spovedaniei la preot și îndeplinirea canoanelor primite. Sf. Columban este unul dintre scriitorii Hiberno-Latini timpurii.

Surse Majoritatea celor pe care le cunoaștem despre Sf. Columban se bazează pe propriile mărturii ale acestuia și pe lucrarea hagiografică Vita Columbani scrisă de Iona din Bobbio între anii 639 și 641 d.Hr. Iona s-a inchinoviat în mănăstirea Bobbio după moartea Sf. Columban, dar scrierea sa se bazează pe mărturiile martorilor oculari ce l-au cunoscut pe Sf. Columban în viață. Descrierea minunilor Sf. Columban, scrisă de un oarecare monah al mănăstirii Bobbio, este o lucrare hagiografică de dată mai târzie.O'Hara, Alexander, and Faye Taylor. "Aristocratic and Monastic Conflict in Tenth-Century Italy: the Case of Bobbio and the Miracula Sancti Columbani" in Viator. Medieval and Renaissance Studies. 44:3 (2013), pp. 43–61. În cel de-al doilea volum al lucrării Acta Sanctorum O.S.B, Mabillon relatează întreaga viață a Sf. Columban, alăturând un apendix al minunilor sfântului, apendix preluat de la un monah anonim al mănăstirii Bobbio.

Biografie

Viața timpurie Columbanus (formă latinizată de la irlandezul Columbán, însemnând porumbelul alb) s-a născut în Regatul Meath, acum parte din Leinster, în Irlanda anului 543, an în care Sfântul Benedict a murit la Monte Cassino.Smith 2012, p. 201. Înainte de naștere, se spune că mama sa ar fi avut o vedenie ce a dezvăluit importanța celui pe care-l purta în pântece, care avea să fie "un geniu remarcabil".Jonas 643, p. 6. Columbanus era foarte bine educat în gramatică, retorică, geometrie și Sfintele Scripturi.Jonas 643, p. 7.

Columban a plecat de acasă pentru a studia sub Sinell, stareț al abației Cluaninis din Lough Erne. Sub oblăduirea acestuia, Columbanus a compus un comentariu la Psalmi. Apoi s-a mutat la abația Bangor, în regiunea de coastă a comitatului Down, unde Sfântul Comgall slujea în calitate de stareț. A stat la Bangor până la împlinirea a 40 de ani, când a primit permisiunea Sf. Comgall de a călători pe continent.Wallace 1995, p. 43.Jonas 643, p. 10.

Galia francă

Columbanus a adunat doisprezece tovarăși pentru călătorie—Sfântul Attala, Columbanus cel Tânăr, Cummain, Domgal (Deicolus), Eogain, Eunan, Gallus, Gurgano, Libran, Lua, Sigisbert, și Waldoleno—, împreună pornind spre continent. După o scurtă oprire în Britania, cel mai probabil pe coasta Scoțiană, au traversat canalul, ajungând în Bretania în 585. În localitatea Saint-Malo din Bretania, există o cruce de granit ce poartă numele sfântului, la care oamenii veneau să se roage pentru ploaie în vreme de secetă. Satul din apropiere, Saint-Coulomb, a primit denumirea în cinstea sa.

Columban și tovarășii lui au fost primiți cu cinste de regele Gontram al Burgundiei, ajungând în curând la Annegray, unde au fondat o mănăstire într-un castru Roman abandonat. În ciuda locație greu accesibile în Munții Vosgi, mănăstirea a devenit un loc renumit de pelerinaj, atrăgând atât de mulți ucenici încât a fost necesară constituirea de două noi mănăstiri pentru a-i găzdui. În 590 Columban a obținut de la regele Gontram castelul galo-roman Luxovium, în actualul Luxeuil-les-Bains, la aproximativ opt kilometri de Annegray.Jonas 643, p. 17. Castelul, transformat curând într-o mănăstire, era localizat într-o regiune sălbatică, cu dese păduri de pin și vreascuri. Columbanus a fondat o a treia mănăstire, numită Ad-fontanas, în actuala Fontaine-lès-Luxeuil, numită astfel datorită numeroaselor sale izvoare. Aceste comunități monastice au rămas sub autoritatea lui Columban, regulile lor reflectând tradiția irlandeză în care Columban a fost format. Pe măsură ce aceste comunități se extindeau, atrăgând tot mai mulți pelerini, Columban căuta cu și mai mare dorință singurătatea, petrecând lungi perioade de timp în pustie și comunicând cu monahii prin intermediari. Deseori folosea ca loc de nevoință o peșteră situată la 7 mile distanță, luând cu sine o singură persoană pe care o folosea ca intermediar între sine și ucenici.

În timpul celor 20 de ani petrecuți în Galia (actuala Franța), Columban a intrat în dispute cu episcopii franci, ce probabil se temeau de influența sa crescândă. În prima jumătate a secolului VI d.Hr., consiliile galice dăruiseră episcopilor putere absolută asupra comunităților de păstoriți. Ca moștenitori ai tradiției monahale irlandeze, Columban și ucenicii săi, sărbătoreau Paștile la o dată diferită de cea în care sărbătoreau francii. Columban folosea pentru calculul datei Paștilor versiunea episcopului Augustalis, pe când francii adoptaseră versiunea lui Victorius al Aquitaniei a ciclului de 532 de ani. Episcopii franci au obiectat împotriva datinilor irlandeze, ce cauzau, printre altele, inclusiv un decalaj în ținerea Postului Mare. De asemenea, erau nemulțumiți de tonsura irlandeză specifică. În 602 episcopii franci s-au întrunit pentru a-l judeca pe Columban, dar acesta nu a compărut la proces. În schimb, a trimis o epistolă prelaților, sfătuindu-i să țină sinoade mai frecvent pentru probleme de importanță egală cu cea a datării sărbătorii pascale. În apărarea tradiției pascale urmărite de el, a scris următoarele:

Când episcopii au refuzat să renunțe la chestiune, Columban, urmând canoanele Sfântului Patrick, a făcut apel la papa Grigore cel Mare. În cea de-a treia și singura scrisoare rămasă, el cere „papei, părintelui său” a oferi „sprijinul puternic al autorității sale” pentru a da un „verdict după voința lui”, cerându-și scuze pentru „presupunerea de a se contrazice cu el, cel ce stă pe scaunul Sfântului Petru, purtătorul cheilor împărăției”. Niciuna dintre scrisori nu a primit răspuns, probabil datorită morții papei în 604 d.Hr. Columbanus a trimis apoi o scrisoare succesorului papei Grigore, papa Bonifaciu al IV-lea, cerându-i confirmarea tradiției bătrânilor - atâta vreme cât nu este contrară credinței -, așa încât el și ucenicii săi să poată urma tradiția primită de la părinți. Înainte ca papă Bonifaciu să răspundă, Columban s-a mutat în afara jurisdicției episcopilor franci. De vreme ce problema datării Paștilor pare a se fi încheiat în jurul acestui timp, este posibil ca Sf. Columban să fi încetat sărbătorirea Paștilor conform tradiției irlandeze, după ajungerea în Italia.

Columbanus a fost de asemenea implicat într-o dispută cu membrii familiei regale france. La moartea regelui Gontram al Burgundiei, coroana a trecut la nepotul său, Childebert al II-lea, fiul fratelui său Sigebert și a soției acestuia Brunhilda a Austrasiei. Când Childebert a murit, a lăsat moștenitori doi fii: Theuderic al II-lea, ce a moștenit regatul Burgundiei, și Theudebert al II-lea, ce a moștenit regatul Austrasiei. Deoarece ambii erau minori, Brunhilda, bunica lor, s-a declarat tutorele lor, controlând guvernarea celor două regate.

Theuderic al II-lea îl venera pe Columban, vizitându-l adeseori, dar sfântul îl mustra și îl certa pentru comportamentul său. Când Theuderic a început să trăiască cu o curtezană, sfântul a obiectat, câștigându-și antipatia Brunhildei care credea că o căsătorie a lui Theuderic i-ar amenința propria influență. Sfântul însă nu a renunțat la opiniile sale, încât Brunhilda i-a devenit cel mai aprig dușman.Cusack 2002, p. 173. Înfuriată de poziția adoptată de Columbanus, Brunhilda i-a instigat pe episcopi și pe nobili spre a găsi greșeli în regulile monastice instituite de Sf. Columban. Când Theuderic al II-lea l-a confruntat pe sfânt la mănăstirea Luxeuil, ordonându-i să adopte convențiile locale, acesta a refuzat și, în consecință, a fost luat prizonier și închis la Besancon. În cele din urmă, Columbanus a reușit să scape și să se întoarcă la mănăstirea sa de la Luxeuil. Când regele și bunica lui a aflat, au trimis soldați pentru a-l deporta în Irlanda, separându-l de o parte din ucenicii săi de vreme ce doar cei cei născuți în Irlanda aveau dreptul să-l însoțească în exil.

Columban a fost dus la Nevers, apoi a călătorit cu barca în josul Loirei, spre coastă. La Tours a vizitat mormântul Sfântului Martin, și a trimis un mesaj lui Theuderic al II-lea spunându-i că, în trei ani, el și copiii săi vor pieri. Ajungând la Nantes, înainte de îmbarcare, scrie o scrisoare ucenicilor de la mănăstirea Luxeuil. Plină de dragoste și afecțiune, scrisoarea îndeamnă pe monahi să se supună lui Attala, ce a ajuns stareț în locul său. Scrisoarea se încheie astfel:

Curând după ce nava a ridicat ancora de la Nantes, o furtună puternică a condus-o înapoi la țărm. Convins că sfântul lui pasager a cauzat furtuna, căpitanul ambarcațiunii a refuzat a-l mai transporta pe călugăr. Astfel, Columbanus a pornit-o pe jos de-a lungul Galiei, vizitându-l pe regele Chlothar al II-lea al Neustriei la Soissons, unde a fost primit cu bucurie. În ciuda ofertei regelui de a rămâne în regatul său, Columbanus părăsește Neustria în 611 pentru curtea regelui Theudebert al II-lea al Austrasiei, situat în nord-estul vechiului regat al francilor merovingieni.

Alpii Columbanus a călătorit la Metz, unde a fost primit cu cinste, trecând apoi în Mainz, de unde a navigat în sus pe râul Rin, către pământurile Suebilor și Alemanilor din nordul Alpilor, cu intenția de a predica Evanghelia acestor oameni. A urmat râul Rin și afluenții săi, Aarul și Limmatul, ajungând pe lacul Zurich. Columbanus a ales satul Tuggen pentru a întemeia o comunitate monahală, dar fără succes. Astfel, și-a continuat drumul spre nord-est de-a lungul orașelor Arbon și Bregenz, pe lacul Constance. Aici, sfântul a găsit un oratoriu dedicat Sfintei Aurelia, conținând și trei chipuri de alamă ale zeităților locului. Columbanus a poruncit lui Gallus, care știa limba locală, să predice locuitorilor, convertindu-i pe mulți. Cele trei chipuri de alamă au fost distruse, iar Columbanus a binecuvântat micuța biserică, așezând moaștele Sf. Aurelia sub altar. Ulterior, o mănăstire a fost ridicată, Abația Mehrerau, unde Columbanus și cei ce erau cu el și-au continuat rânduiala monahală. Columbanus a rămas în Bregenz pentru aproximativ un an. În urma unei revolte împotriva comunității, posibil datorită cuceririi regiunii de către regele Theuderic al II-lea, Columbanus trece Alpii în Italia. Gallus însă a rămas în regiune, sfârșindu-și viața în anul 646 d.Hr. Aproximativ șaptezeci de ani mai târziu, pe locul chiliei Sf. Gallus, Mănăstirea Sfântul Gall a fost înființată, în jurul căreia s-a dezvoltat orașul Sf. Gallen aproximativ 300 de ani mai târziu.

Italia