350px|thumb|Superputeri ale unui potențial al Doilea Război Rece: Statele Unite, Rusia și China. Al Doilea Război Rece sau Noul Război Rece este un termen care se referă la o creștere a tensiunilor politice, sociale, informaționale și militare în secolul 21. Termenul este folosit în contextul creșterii tensiunilor dintre Statele Unite și China. Este folosit și pentru a descrie tensiunile dintre Statele Unite și Rusia, principalul succesor al Uniunii Sovietice, care a fost cealaltă principală superputere a Războiului Rece inițial până la dizolvarea sa în 1991. Mai mult, termenul este folosit pentru a descrie tensiunile din relațiile multilaterale dintre două sau mai multe grupuri de națiuni. Unii comentatori au folosit termenul ca o comparație cu Războiul Rece original. Alți comentatori fie s-au îndoit că tensiunea ar duce la un alt „război rece”, fie au descurajat utilizarea termenului pentru a se referi la orice tensiuni actuale.
Al Doilea Război Rece succede o serie de războaie proxy purtate între SUA și Rusia, respectiv China, în confictele din Iugoslavia, Darfur, Siria, Libia, Xinjiang, Taiwan, Yemen, Golful Persic și Ucraina.
Rădăcinile conflictului sunt din anii 2003-2004, când SUA au invadat Irakul și au desfășurat baze militare în țări din Asia Centrală, aflate anterior sub influența Rusiei, și care sunt bogate în gaze și petrol. Mai multe state foste comuniste din sfera sovietică (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria), dar și foste state sovietice (țările baltice) au aderat la NATO. Spațiul euro-atlantic a ajuns să aibă graniță cu Rusia. Țările baltice, România și Polonia au fost dotate cu baze și trupe militare, cu armament și aeronave americane, dar și cu scut antirachetă care este destinat exclusiv pentru apărare. Ca reacție, a făcut o serie de manevre pentru a crește prețurile gazelor naturale și ale petrolului, a dezvoltat legături de cooperare cu China și alte state din cadrul Organizației de Cooperare din Shanghai, pentru a-și proteja interesele energetice și a început un program de înarmare.
Într-un discurs ținut în februarie 2007, președintele rus Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că „aruncă lumea într-un abis de conflict permanent” și că încearcă să creeze o „lume unipolară” guvernată de Washington. Această declarație a fost răspunsul la măsurile luate la Washington pentru a instala un scut antirachetă care, potrivit Statelor Unite, nu avea scopul de a viza Rusia, ci de a apăra Europa de atacurile din Coreea de Nord și Iran, dau de oricare atac comis de gruparea teroristă al-Qaeda. Putin a mai spus că „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20”.
Rusia a văzut încercările americane de a extinde NATO ca parte a unei politici de strângere și încercuire a Rusiei.
După protestele Euromaidan din Ucraina și îndepărtarea președintelui pro-rus Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a sprijinit forțele separatise pro-ruse din Donețk și Lugansk, băgând Ucraina în imposibilitatea de a adera la UE și NATO.
După ce a reclamat încălcarea Tratatului de la Minsk, Putin a trimis trupe rusești la frontiera Ucrainei, anexând regiunile Donețk și Lugansk pe 22 februarie 2022. Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat și bombardat Ucraina la scară largă, acuzând regimul democratic de la Kiev ca fiind „nazist” și pentru crimele etnice desfășurate asupra minorităților ruse din Donbass. SUA și majoritatea statelor membre UE și NATO au răspuns cu sancționarea Rusiei și cu ajutorarea militară și financiară a Ucrainei. Rusia a amenințat NATO cu bombardamente nucleare sau cu escaladarea războiului dacă îi este amenințată securitatea.
O serie de bombardamente și crime de război au fost comise în Ucraina, iar Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie au fost alipite Rusiei. Dar forțele ucrainene au rezistat invaziei rusești și au început contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor, având sprijin occidental. Între timp, Iranul și Coreea de Nord furnizează arme Rusiei, iar Belarus a fost dotat cu arme nucleare tactice de către Kremlin pentru a-l proteja pe dictatorul Aleksandr Lukașenko.
Între timp, Statele Unite, Regatul Unit și Australia au format o nouă alianță militară menită să contracareze influența Chinei în regiunea Indo-Pacific: așa-numita „AUKUS”.
Competiția dintre Statele Unite și China este încadrată în încercarea de a obține o anumită dominație în domeniul tehnologic, care să permită puterii dominante să-și consolideze poziția strategică pe termen lung. Tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud au luat amploare, regimul dictatorial de la Phenian amenințând constant cu atacuri nucleare și efectuând atacuri balistice asupra spațiilor maritime sud-coreene și japoneze.
Republica Populară Chineză amenință că va anexa Taiwanul, considerând insula autonomă a Republicii Chineze ca parte a teritoriului ei istoric. SUA continuă să garanteze că vor sprijini Taiwanul de orice atac chinez și va proteja NATO centimetru cu centimentru de agresiunea rusească, în conformitate cu articolul 5 al NATO.
În 2023, Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că „Epoca post-Război Rece s-a încheiat odată cu invazia rusă în Ucraina”.
Termeni
Anterior, academicieni ca Fred Halliday, Alan M. Wald și David S. Painter au folosit termenul pentru perioada anilor 1979-1985/1985-1991 când avea loc faza finală a Războiului Rece debutat în 1947. William Safire argumenta în revista New York Times în 1975, că politica de „détente” (relaxare) dusă de președintele SUA Richard Nixon (1969-1974) a eșuat și că cel de-al doilea război rece a izbucnit. Academicianul Gordon H. Chang a susținut în 2007 că cel de-al doilea război rece a debutat după 1972, când președintele american Richard Nixon și liderul chinez Mao Zedong s-au întâlnit, respectiv după retragerea trupelor americane din Vietnam și ocuparea acestuia de forțele comuniste. Dar până la urmă, seria de evenimente petrecute în intervalul 1970-1990 a rămas doar ca o fază a războiului rece.
În 1998, George F. Kennan a susținut că un nou război rece a început după ce Senatul American a votat pentru extinderea NATO prin aderarea Poloniei, Ungariei și Cehiei la organizația respectivă, prevestind că rușii vor reacționa advers și gradual și le vor afecta politicile.
Politologul american Robert Legvold declară că cel de-al doilea război rece a început în timpul crizei din Ucraina în 2014. Andrew Kuchins, un politolog american și un kremlinolog susținea în 2016 că termenul era "necorespunzător conflictului actual", deși poate fi un context periculos.Robert Legvold on the New Cold War, Interview with Columbia University Professor and Leading Russia Scholar 10 November 2015.Robert Legvold, Return to Cold War. Cambridge: Polity, 2016 Philip N. Howard, profesor de studii de internet la Universitatea Oxford, a considerat că din 2012, conflictul SUA-Rusia este experimentat prin războaie cibernetice de informații, desfășurate prin intermediul mass-media, rețelele sociale și infrastructură informațională.Elevation and Calibration: A New Russia Policy for America : II. The Current Impasse: Not a New Cold War but Potentially More Dangerous, Center on Global Interests, December 2016, p. 9–12. În aprilie 2018, Antonio Manuel de Oliveira Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a declarat într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU că sunt necesare noi mecanisme pentru a evita o escaladare a tensiunilor dintre Rusia și Statele Unite asupra intereselor lor concurente în războiul civil sirian.
Tensiunile americano-ruse
Unele surse folosesc termenul de „Al Doilea Război Rece”, ca un posibil sau viitor improbabil război în timp ce alții au folosit termenul pentru a descrie tensiunile în curs de desfășurare sau ostilități reînnoite și rivalitatea politică care s-a intensificat în mod dramatic din 2014 între Federația Rusă și Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană. Jurnalistul Edward Lucas a scris cartea „Noul război rece: Cum Kremlinul amenință atât Rusia, cât și Occidentul” că noul război rece dintre Rusia și Occident a început din 2008. Review of The New Cold War by Edward Lucas. BBC. 12 February 2008. Retrieved 11 June 2017.
Michael Klare, scriitor la RealClearPolitics și academician, a comparat în iunie 2013 tensiunile dintre Rusia și Occident cu actualul conflict proxy între Arabia Saudită și Iran. Profesorul Oxford, Philip N. Howard, a susținut că noul război rece are o dimensiune distinctă a mass-mediei prin faptul că luptele se duc pentru controlul radiodifuzorilor mass-media ai Rusiei și prin războiul cibernetic între guverne și grupuri ale societății civile. Unele figuri notabile, cum ar fi Mikhail Gorbaciov, a avertizat în 2014, pe fondul confruntării politice dintre Rusia și Occident asupra crizei ucrainene, că lumea era pe punctul de a se întâlni cu un nou război rece sau că a început deja un nou război rece, alții au susținut că termenul nu descrie cu exactitate natură relațiilor dintre Rusia și Occident.
Unii academicieni Robert Legvold, Stephen F. Cohen, Robert D. Crane și Alex Vatanka menționează acest conflict ca fiind „Războiul Rece SUA-Rusia”.
Politicianul american Legvold a spus că a început în timpul crizei din Ucraina în 2013. Andrew Kuchins, un politolog american și un kremlinolog, crede că termenul este "necorespunzător conflictului actual", deși el a susținut că poate fi mai periculos. Philip N. Howard, profesor de studii de internet la Universitatea Oxford, a susținut că din 2012, conflictul a fost experimentat prin război informațional, realizat în primul rând prin mass-media, prin mijloace social media și prin infrastructură informațională. Elevation and Calibration: A New Russia Policy for America : II. The Current Impasse: Not a New Cold War but Potentially More Dangerous, Center on Global Interests, December 2016, p. 9–12.
Deși noile tensiuni dintre Rusia și Occident au asemănări cu cele din timpul războiului rece, există și diferențe majore, cum ar fi relațiile economice crescute ale Rusiei moderne cu lumea exterioară, care ar putea să constrângă acțiunile Rusiei și să-i ofere noi căi de exercitare a influenței, cum ar fi prin Belarus și Asia Centrală. În același timp Rusia s-a angajat prin acțiuni militare în fostele state sovietice mai puțin cooperative, cum ar fi Ucraina sau regiunea Caucazului. "The Cold War II: Just Another Misnomer?" , Contemporary Macedonian Defence, vol. 14. no. 26, June 2014, pp. 49–60
Termenul „război rece II” a câștigat relevanță pe măsură ce tensiunile dintre Rusia și Occident au escaladat în timpul tulburărilor pro-ruse din 2014 în Ucraina, urmate de intervenția militară a Rusiei și în special de prăbușirea zborului 17 al companiei Malaysia Airlines în iulie 2014. Până în august 2014, ambele părți și-au aplicat reciproc sancțiuni economice, financiare și diplomatice: practic toate țările occidentale, conduse de SUA și UE, au impus măsuri restrictive asupra Rusiei; acestea din urmă au dus la represalii. Johanna Granville, "The Folly of Playing High-Stakes Poker with Putin: More to Lose than Gain over Ukraine". 8 May 2014.
Unii observatori - inclusiv președintele sirian Bashar al-Assad a declarat că Războiul Civil Sirian este un război proxy între Rusia și Statele Unite ale Americii, chiar un „proto război mondial”. În ianuarie 2016 se știa că oficialii guvernamentali britanici au înregistrat temerile legate de faptul că „un nou război rece” se desfășoară acum în Europa: dovezi alarmante despre eforturile Rusiei de a dezlega țesătura unității europene.