Pitulicea mică (Phylloscopus collybita), numită și pitulice verde mică, este o pasăre mică, insectivoră, parțial migratoare din familia filoscopide (Phylloscopidae) care cuibărește în cea mai mare parte a Europei și în vestul Rusiei (spre est până în Peninsula Kanin și Ural), cu populații izolate în Turcia, Caucaz, Transcaucazia și Iran. Iernează în estul, nord-vestul și vestul Africii, Orientul Mijlociu, peninsula Arabică, regiunea mediteraneană din sud-vestul Europei și Balcani. Cuibărește atât în pădurile de foioase, mixte sau de conifere cu subarboret mic din regiunile de câmpie, cât și în habitatele antropice precum parcuri, livezi, perdele forestiere de protecție, cimitire vechi și grădini. În Alpi, Carpați, Caucaz, Ural și în Altai, cuibărește în pădurile mixte de stejar și conifere, până la 2000 m. Preferă pădurile de foioase, cu fag, stejar, alun sau salcie, dar în centrul și estul arealului poate fi găsită și în păduri de conifere cu pin, molid sau brad. Frecvent întâlnită în stufărișuri și păduri umede de arin și salcie din văile râurilor, mai ales în sudul arealului. În România și în Republica Moldova este o specie comună. Populația din România este estimată la 2.500.000-5.000.000 de perechi cuibăritoare, iar cea din Republica Moldova la 30.000-50.000 de perechi cuibăritoare. Sosește primăvară la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie. În septembrie-octombrie migrează spre cartierele de iarnă. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm și o greutate de 6-10,9 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 8 ani. Sexele sunt asemănătoare după culoarea penajului, dar femela este mai mică decât mascul. Subspecia nominată (Phylloscopus collybita collybita) are părțile superioare verde-măslinii, cu o nuanță brun-cenușie spălăcită. Remigele aripilor și rectricele cozii de culoare brună sunt tivite îngust pe margini cu verde-măsliniu deschis. Proiecția remigelor primare este relativ scurtă. Peste ochi trece o dungă întunecată, care împarte în două inelul ocular albicios și îngust. Sprânceana deasupra ochiului este de obicei scurtă și slab vizibilă, de culoare gălbui-deschisă (primăvară) până la galben-albicioasă. Obrazul și regiunea auriculară brun-măslinii. Părțile inferioare aproape în întregime de culoare albă spălăcită sau alb-murdară. Laturile pieptului și flancurile gălbui, cu o ușoară tentă brună. Adesea cu pete alungite (striații) distincte brun-gălbui pe laturile pieptului, în special toamna. Tectricele subcodale cu o ușoară nuanță variabilă brun-gălbuie și albă până la alb-gălbuie. Tectricele subalare și axilare galben-deschise ca lămâia, de obicei, clar vizibile la curbura aripii închise. Irisul brun-închis. Ciocul subțire, în cea mai mare parte brun-închis sau negricios. Picioarele negricioase sau brun-închise, cu talpa galbenă. Se recunoaște foarte ușor după cântecul tipic "cif-ciaf, cif-ciaf, cif-ciaf..." emis în epoca reproducerii. Este o pasăre agilă și rar sta într-un singur loc. Se deplasează prin frunziș destul de repede, fâlfâind din aripi și legănând din coadă, pe care adesea o coboară în jos, mai ales în afara sezonului de reproducere. Se hrănește mai ales cu insecte, ouăle și larvele lor, precum și cu păianjeni și alte artropode; consumă uneori semințe și bobițe, în special toamnă. Își caută hrana în toate etajele vegetației, de la pământ până în coronamentul copacilor. Prinde insectele mai ales în frunzișul copacilor, în tufișuri și vegetația joasă, uneori și pe pământ. Este o specie folositoare care consumă mulți vătămători periculoși ai silviculturii, cum sunt omizile cotarului de stejar, gândacii tăietori de frunze etc. Pitulicea mică este o specie monogamă, dar există și cazuri de poligamie. Legătura dintre parteneri durează doar un sezon de reproducere. Primii sosesc din cartierele de iernare masculii, care își apără teritoriul și atrag femelele cu cântece, căderi în picaj pe lângă ele și zboruri planate. Împerecherea are loc la sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai. Femela construiește singură un cuib bine camuflat, foarte mic, rotund, cu o intrare laterală, care este așezat direct pe sol sau foarte aproape de acesta în vegetația bogată din lizierele pădurilor sau în poieni, zonele cu subarboret, terasamente de drumuri forestiere etc. Cuibul este construit din bețișoare, iarbă, mușchi, resturi vegetale, frunze uscate, fiind căptușit în interior cu frunze fine și pene. Ponta este depusă în mai și constă din 5-9 ouă albe cu pete fine roșcate. A doua pontă este depusă în iunie cu un număr mai mic de ouă (4-5 ouă). Femela clocește singură ouăle timp de 13 zile, însă uneori și 14-15 zile. Puii din cuib sunt hrăniți de femelă, uneori ajutată și de mascul; ei părăsesc cuibul la vârsta de 14-15 zile, însă în condiții cu hrană mai putină chiar la 17 zile. Ei sunt încă hrăniți de adulți timp de 4 săptămâni după părăsirea cuibului. În prezent sunt recunoscute cinci subspecii (collybita, abietinus, brevirostris, caucasicus, menzbieri). În România se întâlnesc 3 subspecii - Phylloscopus collybita collybita (cuibărește), Phylloscopus collybita abietinus (în pasaj) și Phylloscopus collybita tristis - pitulicea mică siberiană (apare accidental toamna și iarna). În Republica Moldova cuibărește subspecia Phylloscopus collybita abietinus, iar supspecia Phylloscopus collybita collybita este întâlnită în pasaj.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016George D. Vasiliu, L. Rodewald. Păsările din România (determinator). Monitorul Oficial Și Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrală, București, 1940

Denumirea

Denumirea latină Phylloscopus a genului, provine din cuvintele latine phyllo (din greacă phullon) = frunză + scopus (din greacă skopos) = cercetător, observator, examinator, căutător, deoarece acest gen include specii care își petrec o mare parte din timpul lor hrănindu-se în arbori "examinând frunzele".James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010 Denumirea latină a speciei collybita provine din cuvântul latin collybista, preluat din cuvântul grec kollubistēs (κολλυβιστης) = zaraf (din kollubos (κολλυβος) = monedă mică); în Normandia pitulicea mică era cunoscută sub numele de "Compteur d'argent" (numărător de bani), din cauza cântecului său asemănător cu zăngănitul monedelor.Jobling, J. A. (2018). Key to Scientific Names in Ornithology. In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.) (2018). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.

Denumirea română de pitulicea mică arată că această pitulice este destul de mică comparativ cu alte specii de pitulici.

Subspecii și arealul

Pitulice mică este un oaspete de vară migrator sau sedentar, comun și larg răspândit în Eurasia, din Insulele Britanice și Scandinavia spre est prin nordul și centrul Siberiei până la râul Kolîma, și spre sud până nordul regiunii mediteraneene, fosta Iugoslavie, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, vestul Turciei, nordul Iranului, sudul Rusiei, sud-vestul Siberiei, nordul Kazahstanului și nordul Mongoliei. Iernează în regiunea mediteraneană, nordul și nord-estul Africii spre est până în India.Kevin Baker. Warblers of Europe, Asia and North Africa. Helm Identification Guides. Christopher Helm Publishers, 1997.

Cinci sau șase subspecii sunt recunoscute: collybita, abietinus, brevirostris, caucasicus, menzbieri și tristis (mai mulți autori consideră subspecia Phylloscopus collybita tristis ca o specie distinctă Phylloscopus tristis):Clement, P. (2019). Common Chiffchaff (Phylloscopus collybita). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.Ernst Mayr and G. William Cottrell. Check-List of Birds of The World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume XI : Sylviidae, Muscicapidae (sensu stricto), Maluridae, Acanthizidae, Monarchidae, Eopsaltriidae. Cambridge, Massachusetts Museum of Comparative Zoology1986Hadoram Shirihai and Lars Svensson. Handbook of Western Palearctic Birds. Volume I - Passerines: Larks to Phylloscopus Warblers. Helm, 2018Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, К. Н. Благосклонов, И. Б. Волчанецкий, Р. Н. Мекленбурцев, Е. С. Птушенко, А. К. Рустамов, Е. П. Спангенберг, А. М. Судиловская и Б. К. Штегман. Птицы Советского Союза. Том VI. Государственное Издательство «Советская Наука», Москва, 1954

Phylloscopus collybita collybita (Vieillot, 1817) - pitulicea mică vest-europeană - subspecia nominată - cuibărește în vestul, centrul și sudul Europei din Insulele Britanice spre est prin Danemarca, Germania până în sud-vestul Poloniei și sudul Suediei, și la sud din Franța și nord-centrul și nord-estul Spaniei prin Pirinei, Italia, Sicilia, fosta Iugoslavie, Grecia până în Balcani, Ungaria, România, Bulgaria și nord-vestul Turciei. Intergradează cu Phylloscopus collybita abietinus în nord-estul Germaniei și în nordul și estul Poloniei. Iernează în partea de sud a arealului de reproducere în regiunea mediteraneană (sporadic până în sudul Irlandei, centrul Angliei și Olanda) și din nord-vestul și vestul Africii (inclusiv Insulele Canare, la sud până în Senegal și Sudan) până în Orientul Mijlociu.

Phylloscopus collybita abietinus (Nilsson, 1819) - pitulicea mică est-europeană - cuibărește în nordul și estul Europei din Scandinavia (Suedia și Norvegia cu excepția sudului acestor țări și centrul Finlandei), nord-estul Poloniei, Statele Baltice, Bielorusia și vestul Rusiei, spre est până în Peninsula Kanin și Ural, spre sud până Ucraina, Republica Moldova. În timpul migrației apare rar în Marea Britanie, Olanda, Belgia, vestul Franței, Iberia și Maroc. Intergradează cu Phylloscopus collybita collybita în nord-estul Germaniei și în nordul și estul Poloniei și cu subspecia "fulvescens" (Phylloscopus collybita tristis vestică) în estul Rusiei și regiunea Uralilor. Iernează în sud-estul Europei - în Balcanii și insulele mediteraneene de est, nord-estul și estul Africii (Egipt, Sudan, Etiopia și nordul Keniei), sudul regiunii caspice și Orientul Mijlociu - sud-vestul Iranului, Irak și Arabia.

Phylloscopus collybita brevirostris (Strickland, 1837) - sedentară în regiunile muntoase din nord-vestul și nordul Turciei. Nu diferă prea mult de subspecia Phylloscopus collybita collybita și este inclusă uneori în această subspecie.