Planul Dalet (în , translit. Tokhnit dalet) a fost un plan militar sionist executat în timpul războiului din Palestina din 1948 pentru cucerirea teritoriilor din Palestina Mandatorală, în pregătirea înființării unui stat evreu. Planul a fost modelul pentru operațiunile militare ale Israelului, începând din martie 1948 până la sfârșitul războiului la începutul anului 1949 și, prin urmare, a jucat un rol central în expulzarea și fuga palestinienilor din 1948, cunoscută sub numele de Nakba.
Planul a fost solicitat de liderul Agenției Evreiești și ulterior prim-ministru al Israelului, David Ben-Gurion, și elaborat de Haganah și finalizat pe 10 martie 1948. Istoricii descriu Planul Dalet ca fiind începutul unei noi faze în războiul din Palestina din 1948, în care forțele sioniste au trecut la o strategie ofensivă. Planul a fost denumit după litera Dalet (ד), a patra din alfabetul ebraic.
Tacticile planului includeau asedierea satelor arabe palestiniene, bombardarea cartierelor orașelor, expulzarea forțată a locuitorilor acestora, incendierea câmpurilor și caselor și detonarea TNT în dărâmături pentru a împiedica orice întoarcere. Unitățile militare sioniste dețineau liste detaliate cu cartierele și satele care urmau să fie distruse, iar locuitorii lor arabi expulzați. Una dintre primele și cele mai cunoscute operațiuni ale Planului Dalet a fost masacrul de la Deir Yassin.
Intențiile Planului Dalet sunt un subiect care stârnește multe controverse, unii istorici afirmând că scopul lui a fost unul complet defensiv, în timp ce alți istorici afirmă că planul avea drept scop expulzarea arabilor palestinieni, numită uneori chiar epurare etnică, pe temeiul că acest lucru a fost o parte integrantă a unei strategii planificate. Scopul planului este un subiect de dezbatere. Planul a fost conceput ca un set de linii directoare pentru preluarea controlului Palestinei Mandatare, declararea ei stat evreu și apărarea granițelor și populației acesteia, inclusiv a populațiilor evreiești din afara frontierelor, „înainte și în anticiparea” invaziei armatelor arabe regulate. Conform generalului israelian Iehoșafat Harkabi, „Planul Dalet” chema la cucerirea orașelor și satelor arabe din interiorul și de-a lungul granițelor regiunii propuse în Planul ONU de împărțire pentru înființarea unui stat evreu. În cazul în care ar fi opus rezistență, locuitorii satelor cucerite urmau a fi expulzați în afara granițelor statului evreu. Dacă nu opuneau rezistență, locuitorilor li s-ar fi permis să rămână, însă sub administrație militară.MidEast Web, Plan Daleth (Plan D) Ten years of research into the 1947-49 war - The expulsion of the Palestinians re-examined. De Dominique Vidal. Le Monde diplomatique. decembrie 1997.
Context Începând din 1945, Haganah a conceput și implementat patru planuri militare generale, iar acestea au dus în final la crearea Israelului și la deposedarea palestinienilor: Planul Alef (Planul A), întocmit în februarie 1945 pentru a completa obiectivul politic unilateral al declarației de independență. A fost conceput pentru a suprima rezistența arabă palestiniană la preluarea de către sioniști a unor părți ale Palestinei.Safty, Adel. Might Over Right: How The Zionists Took Over Palestine. Garnet Publishing, 2012. Planul Bet (Planul B), întocmit în septembrie 1945,Jewish Virtual Library. Plan Dalet (10 martie 1948) lansat în mai 1947 și proiectat să înlocuiască Planul Alef în contextul noilor dezvoltări precum prezentarea de către britanici a problemei Palestinei la Națiunile Unite și sporirea opoziției din partea statelor arabe vecine la planul sionist de partiție. Planul Gimel (Planul C), cunoscut și ca „Planul din mai”, întocmit în mai 1946, lansat în noiembrie/decembrie 1947 în urma Planului ONU de împărțire a Palestinei. A fost conceput pentru a spori mobilizarea militarilor și polițiștilor sioniști și a facilita acțiunile în caz de necesitate.The Ethnic Cleansing of Palestine, by Ilan Pappé. Oneworld Publications, 2006.Davidson, Lawrence Cultural Genocide. „Israel's 'War of Independence' - Ethnic Cleansing in Practice”, p.74-75. Rutgers University Press, 2012.Khalidi, W. „Plan Dalet: master plan for the conquest of Palestine”, J. Palestine Studies 18 (1), 1988, p. 4-33 (publicat anterior în Middle East Forum, noiembrie 1961) Planul Dalet (Planul D), din martie 1948, este cel mai notabil. Ghidat de o serie de planuri operaționale amănunțite, ale căror contururi generale au fost schițate încă din 1944, planul Dalet a fost elaborat pentru a extinde zonele deținute de evrei și dincolo de teritoriul alocat statului evreiesc propus în Planul de împărțire al ONU. Obiectivul său general era cucerirea a cât mai mult teritoriu posibil înaintea încheierii mandatului britanic — moment în care liderii sioniști plănuiau să își declare statul.
Pe 29 noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite a votat favorabil împărțirea Palestinei într-un stat arab și unul evreu ca soluție pentru terminarea mandatului britanic. Imediat după aprobarea planului de împărțire al Națiunilor Unite, comunitatea evreiască și-a arătat bucuria, în timp ce comunitatea arabă și-a exprimat revolta față de acesta. La o zi după votul ONU, un val de atacuri comise de arabi a dus la decesul a cel puțin opt evrei, unul ucis în Tel Aviv de un lunetist, iar șapte în ambuscade asupra autobuzelor civile, revendicate ca represalii față de un atac al Lehi desfășurat cu 10 zile mai devreme.Morris (2008), p. 76 Împușcăturile, aruncarea cu pietre și revoltele au continuat și în zilele următoare. Luptele s-au declanșat aproape imediat ce planul de împărțire a fost aprobat, primele incidente desfășurându-se în timpul revoltelor arabe de la Ierusalim, din 1947. Curând după aceea violențele au izbucnit și în alte părți și au devenit din ce în ce mai generalizate. Crimele, represaliile și contra-represaliile au provocat zeci de victime în ambele tabere ale conflictului. Impasul sângeros a persistat și din cauză că nici o forță externă nu a intervenit să pună capăt escaladării ciclului violențelor.
Începând din ianuarie operațiunile au sporit în militarizare, fapt influențat și de intervenția în Palestina a unui număr de regimente ale Armatei Arabe de Eliberare, alcătuite din voluntari din țările arabe, fiecare din acestea fiind active în diferite sectoare din și din jurul orașelor de pe litoral. Voluntarii arabi și-au consolidat prezența în Galileea și Samaria.Yoav Gelber (2006), pp. 51–56 Militantul naționalist palestinian Abdul Qader al-Husseini a sosit din Egipt în fruntea a câtorva sute de oameni din Armata Țării Sfinte, o grupare alcătuită din forțe arabe neregulate. După ce a recrutat câteva mii de voluntari, al-Husseini a organizat o blocadă împotriva celor 100.000 de locuitori evrei din Ierusalim.Dominique Lapierre și Larry Collins (1971), cap. 7, pp. 131–153 Pentru a contracara această acțiune, autoritățile Ișuvului au încercat aprovizionarea evreilor din oraș folosind convoaie alcătuite din până la circa 100 de vehicule blindate, dar operațiunile au devenit din ce în ce mai grele pe măsură ce numărul membrilor convoaielor uciși de forțele arabe a crescut. Încă din luna martie tactica lui al-Husseini, denumită uneori „Războiul șoselelor”, dăduse rezultate. Aproape toate vehiculele armate ale Haganah fuseseră distruse, blocada se afla în plină desfășurare, iar Haganah pierduse peste 100 de militari.Benny Morris (2003), p. 163 Conform lui Benny Morris, situația celor care locuiau în colonii evreiești izolate din Negev și nordul Galileei era la fel de critică.Morris, 2004, p. 163 Ilan Pappé a consemnat că la începutul lunii martie conducerea militară a Ișuvului nu părea încă să privească situația generală din Palestina cu îngrijorare, ci era mai degrabă ocupată cu finalizarea unui master-plan.Pappé, 2006, p. 81
Dar situația de pe teren a determinat Statele Unite să-și retragă sprijinul pentru planul de împărțire a Palestinei, decizie care a încurajat Liga Arabă să creadă că palestinienii, întăriți cu trupe ale Armatei Arabe de Eliberare, ar putea pune capăt ideii de împărțire. Între timp însă, pe 7 februarie 1948, britanicii au decis să susțină anexarea părții arabe a Palestinei la Transiordania.Henry Laurens (2005), p. 83
Planul miniatura|Yigael Yadin, presupus autor al Planului Dalet. În 1947, David Ben-Gurion a reorganizat Haganah și a declarat înrolarea obligatorie. Fiecare femeie sau bărbat evreu din Palestina urma să primească pregătire militară. Au fost procurate echipamente militare din numeroasele stocuri ale celui de-al Doilea Război Mondial și din Cehoslovacia, iar acestea au fost aduse în Palestina prin Operațiunea Balak.
Există controverse printre istorici în ceea ce îi privește pe autorii exacți ai Planului Dalet. Conform unora dintre cercetători, planul a fost rezultatul analizelor lui Yigael Yadin, la acea vreme șeful interimar al Haganah, după ce Ben-Gurion l-a însărcinat cu responsabilitatea de a concepe un plan de pregătire față de anunțata intervenție a statelor arabe. Conform lui Ilan Pappé, planul a fost conceput de „consultanță”, un grup de circa 12 figuri militare, de securitate și specialiști pe probleme arabe, sub îndrumarea lui Ben-Gurion. Planul a fost finalizat și trimis unităților Haganah la începutul lunii martie 1948. Planul era alcătuit dintr-o secțiune generală și din ordine de operațiuni pentru brigăzi, care specificau ce sate arabe trebuiau vizate, precum și alte misiuni specifice.Khalidi, 1988 Secțiunea generală a planului a fost transmisă și liderilor politici ai Ișuvului.Pappé, 2006, p. 83
Scop Odată cu acest plan Haganah a început și transformarea dintr-o organizație subterană într-o armată regulată. Reorganizarea a inclus formarea de brigăzi și comandamente de luptă. Țelurile declarate mai includeau pe lângă reorganizare și câștigarea controlului asupra regiunilor din interiorul plănuitului stat evreu, dar și asupra așezărilor evreiești din afara granițelor acestuia. Controlul urma să fie obținut prin fortificarea pozițiilor cheie în zonele și pe drumurile înconjurătoare, cucerirea satelor arabe apropiate de așezările evreiești și ocuparea bazelor britanice și a secțiilor de poliție din care britanicii se retrăgeau.
În introducerea planului se afirmă următoarele: a) Obiectivul acestui plan îl reprezintă obținerea controlului asupra zonelor aparținând statului evreu și apărarea granițelor acestuia. Planul țintește de asemenea la obținerea controlului regiunilor cu așezări și concentrări evreiești care sunt situate în afara frontierelor (statului evreu) împotriva forțelor regulate, semi-regulate sau de mici dimensiuni care operează din baze aflate în afara sau în interiorul statului.
În cuprinsul planului se mai afirmă: f) În general, scopul acestui plan nu este o operațiune de ocupație în afara frontierelor statului evreu. Totuși, în ceea ce privește bazele inamice situate direct în apropierea granițelor, care pot fi utilizate ca rampe de lansare pentru infiltrarea pe teritoriul statului, acestea trebuie să fie ocupate temporar, să fie curățate de persoane ostile în conformitate cu liniile directoare de mai sus și trebuie să fie apoi integrate în sistemul nostru defensiv până la încetarea operațiunilor.
Conform istoricului David Tal,
Strategia chema la consolidarea și stabilizarea unei fâșii evreiești continue în zonele desemnate pentru un stat evreu și de-a lungul presupuselor sale frontiere și la hărțuirea și confruntarea cu forțele arabe care avansau spre interior. Succesul acestei strategii a depins de trei elemente: „curățirea” de prezența arabă a zonei frontierelor statului evreu; fortificarea așezărilor evreiești situate de-a lungul liniilor de avans ale coloanelor arabe; și raiduri de tip „lovește-și-fugi” împotriva trupelor arabe, pe măsură ce acestea avansau.Tal, 2004, p. 165
Detalii