Patricia Carola Velásquez Semprún (n. 31 ianuarie 1971) este o actriță și fost supermodel din Venezuela. Biografie Patricia Velásquez s-a născut pe 31 ianuarie 1971 în Maracaibo, Venezuela, fiind al cincilea din cei șase copii ai cuplului Lidella Semprún și Aquiles Velásquez. Mama sa provine din tribul indigen colombo-venezuelan wayu, iar tatăl său este metis. Ambii au fost profesori, tatăl său lucrând, de asemenea, pentru UNESCO, motiv pentru care a petrecut o parte din copilăria ei în Mexic și Franța. A urmat Liceul „San Vicente de Paúl”, absolvind în 1987. În 1989, a participat la concursul Miss Venezuela ca reprezentantă a Peninsulei Guajira, clasându-se pe locul secund. După trei ani de studii universitare de inginerie, Patricia Velásquez s-a stabilit la Milano pentru a urma o carieră în modelling.

Carieră Modelling La 17 ani, în timpul unei vizite în Italia, Patricia Velásquez a fost descoperită de o agenție de modelling. Curând, aceasta s-a stabilit în Milano. A defilat pe podiumuri de modă pentru designeri precum Chanel, Chloe, John Galliano, Antonio Berardi, Bella Freud, Corinne Cobson, Claude Montana, Dolce & Gabbana și mulți alții. În ceea ce privește publicitatea tipărită, Velásquez a apărut în spoturi pentru parfumurile Chanel și ale lui Roberto Verino, dar și pentru Victoria's Secret. De-a lungul carierei sale de modelling, a apărut pe coperțile revistelor Vogue, Harper's Bazaar, Marie Claire, printre altele, precum și în mai multe ediții ale Sports Illustrated Swimsuit Issue. Actorie Între 1995 și 2000, Patricia Velásquez a studiat actoria în Los Angeles și New York. Filantropie

Viață personală În februarie 2015, Patricia Velásquez și-a lansat cartea de memorii Straight Walk în care își face publică homosexualitatea. Ea și fosta ei iubită Lauren au o fiică, Maya. Acestea s-au despărțit după opt ani împreună. În trecut, Patricia Velásquez a avut o relație cu comediana Sandra Bernhard pe care a cunoscut-o la o prezentare de modă.

Filmografie Film An Titlu Rol Note 1996 Le jaguar Maya 1997 Eruption Luisa Soares 1999 Beowulf Pendral Mumia Anck-Su-Namun No Vacancy Ramona Façade Juanita 2000 Committed Carmen San Bernardo Claudia Prețul unui vis Cameo 2001 Mumia revine Meela/Anck-Su-Namun 2004 Minți ucigătoare Nicole Willis Zapata Josefa 2011 Cenizas eternas Ana 2014 Liz in September Liz 2016 Guys Reading Poems Mama American Girl Profesoara Scurtmetraj 2017 Pequeños Héroes Pilar 2019 The Curse of La Llorona Post-producție

Televiziune An Titlu Rol Note 2001 Ed Sonja Amata 1 episod 2002 Fidel Mirta Film de televiziune 2003–2004 Situație de criză Marta Estrella 5 episoade 2002–2004 American Family Adela/Elena 15 episoade 2004 Rescue Me Nez 2 episoade The Twelve Days of Christmas Eve Isobel Frias Film de televiziune 2005 CSI: Miami Celia Gonzalez 1 episod 2008 The L Word Begoña/Karina 5 episoade 2010 Betty cea urâtă Victoria Velez 1 episod 2011 Almighty Thor Jarnsaxa Film de televiziune

Premii 2003 – Artist UNESCO pentru Pace 2009 – Premiul Women Together acordat de ONU 2010 – Solidarity Award 2015 – Humanitarian Award acordat de LA Femme International Film Festival

Note

Legături externe Site oficial Patricia Velásquez pe IMDb

Categorie:Nașteri pe 31 ianuarie Categorie:Nașteri în 1971 Categorie:Actrițe din secolul al XXI-lea Categorie:Persoane LGBT din Venezuela