„Everytime” este un cântec înregistrat de către interpreta americană Britney Spears pentru cel de-al patrulea ei album de studio, In the Zone (2003). Piesa a fost lansată la 20 martie 2004 prin intermediul casei de discuri Jive Records drept cel de-al treilea single al albumului In the Zone. După ce relația cu cântărețul Justin Timberlake s-a încheiat în anul 2002, solista s-a împrietenit cu asistenta sa vocală, Annet Artani. Au început să compună piese la casa lui Spears din Los Angeles, apoi au călătorit în Lombardia, Italia, locul în care „Everytime” a fost scris. Spears a compus muzica și versurile împreună cu Artani. Conform lui Artani, piesa a fost scrisă ca răspuns la melodia „Cry Me a River” a lui Timberlake din 2002. Spears nu a confirmat aceste presupuneri, însă nici nu le-a negat.
„Everytime” este o baladă pop cântată într-o voce șoptită. Versurile sunt o rugăminte de iertare pentru rănirea neintenționată a unui fost iubit. „Everytime” a fost apreciat de criticii de specialitate, care au lăudat în mare parte versurile, considerând cântecul „lăuntric” în comparație cu majoritatea pieselor de pe album. Maturitatea artistei în producție, precum și abilitățile ei de compozitoare au fost, de asemenea, lăudate. În Statele Unite ale Americii. „Everytime” s-a poziționat pe locul 15 în clasamentul Billboard Hot 100. A ajuns în top cinci în mai multe țări, ocupând prima poziție a topurilor din Australia, Ungaria, Irlanda și Regatul Unit. Spears a interpretat „Everytime” într-o serie de apariții live, precum emisiunile de televiziune Saturday Night Live și Top of the Pops. De asemenea, a interpretat cântecul la un pian decorat cu flori în turneul The Onyx Hotel Tour din anul 2004. La turneul The Circus Starring Britney Spears din 2009, cântăreața era suspendată pe o umbrelă, iar la spectacolul Britney: Piece of Me din anul 2013, a purtat un costum de înger. „Everytime” a fost reinterpretat de către artiști precum Glen Hansard, Kelly Clarkson și James Franco în filmul Vacanța de primăvară din anul 2013.
Inspirat din cinematografia filmului Părăsind Las Vegas-ul, videoclipul pentru cântecul „Everytime” o prezintă pe Spears drept o vedetă hărțuită de paparazzi, care se îneacă în cada din baie atunci când începe să sângereze din cauza unei răni la cap. În spital, medicii nu reușesc să o resusciteze, în timp ce un copil se naște în camera de lângă, simbolizând reîncarnarea. Conceptul inițial al videoclipului ar fi prezentat-o pe Spears murind din cauza unei sinucideri pe bază de supradoză de droguri, însă s-a renunțat la idee după ce a primit critici din partea mai multor organizații care l-au perceput ca o promovare a sinuciderii. Criticii au observat în videoclip referințele religioase la Patimile lui Hristos, Cabala și stigmata, precum și prezicerea problemelor viitoare pe care Spears le-a suferit din cauza faimei.
Informații generale și compunere
Relația lui Spears de trei ani cu cântărețul Justin Timberlake s-a încheiat în anul 2002, după luni de speculații.„Britney Avoids Vice, Justin Talk At Sin City Tour Opener ”. MTV News. 28 mai 2002. accesat la data de 20 octombrie 2018. În noiembrie 2002, Timberlake a lansat piesa intitulată „Cry Me a River” ca al doilea single extras de pe albumul său de debut solo. Videoclipul muzical prezintă o figură feminină cu un aspect asemănător a lui Spears, lucru care a alimentat zvonurile că artista l-ar fi înșelat.„'This one's for you': Ex-music couples sing of their love woes”. Manila Bulletin. 4 octombrie 2009. accesat la data de 16 noiembrie 2018. arhivat din versiunea originală la data de 29 octombrie 2009.„Britney revealed” Minemsn. PBL Media / Microsoft. 23 noiembrie 2003. accesat la data de 16 noiembrie 2018. arhivat din versiunea originală la data de 6 martie 2012. „Cry Me a River” este adesea cunoscut ca fiind piesa care a propulsat albumul în clasamente.„Cover Story: Justin Timberlake Revs Up His Sex Machine”. Rolling Stone. 6 septembrie 2006. ISSN 0035-791X. În septembrie 2001, Annet Artani a acceptat să devină una din vocile care fac parte din acompaniamentul vocal pentru Spears în perioada turneului din 2001-2002, Dream Within a Dream Tour. Interacțiunile sale cu Spears în timpul turneului au fost limitate în cea mai mare parte la mici conversații despre sala de gimnastică și încălzire vocală. Artani a început o relație cu directorul muzical al turneului în 2002; cu toate acestea, nu a funcționat bine pe la sfârșitul turneului. Înainte de ultimul concert din Ciudad de México, Spears a sunat-o și a întrebat-o despre relație. Artani i-a spus că se vor despărți, la care Spears i-a răspuns: „Nu îți face griji, te vei distra cu mine”. „Annet Artani: From "Everytime" to "Alive"”. MuuMuse.com. februarie 2010. accesat la data de 23 octombrie 2018. După terminarea turneului, Spears și Artani au început să se împrietenească. Spears a invitat-o pe Artani la casa sa din Los Angeles, California. Conform lui Artani, relația lor s-a dezvoltat prin experiențele lor romantice pe care le-au împărtășit la vremea respectivă. Artista a explicat: „Practic, ne-am consolat pentru că, la vremea respectivă, s-a despărțit de Justin [Timberlake]. Poate că trecuseră deja nouă luni, dar bineînțeles că știrea era foarte proaspătă în mass-media. Tocmai ce m-am despărțit de acel bărbat, așa că ne-am zis—cred că avem nevoie una de cealaltă.” Artani a rămas la casa lui Spears pentru câteva săptămâni, în care au început să compună melodii la pian. La scurt timp după aceea, au mers până la Lacul Como din Lombardia, Italia. Artani a adăugat că: „Eram eu și cu ea, stilistul ei și Felicia, și am avut această casă enormă doar pentru noi, și au avut și un pian acolo”.
Conform lui Artani, piesa „Everytime” a fost scrisă în mare parte ca răspuns la piesa „Cry Me a River”, precum și diverselor interviuri la radio. Artani a explicat: „A început să devină personal. Avea un tip diferit de imagine și chiar a expus anumite lucruri pe care probabil nu dorea să fie divulgate, iar asta în fața surorii sale mai mici [...] Îmi amintesc că sora sa a fost stânjenită de chestia asta. Sunt sigură că asta chiar a durut-o.” S-a speculat la acea vreme că piesa a fost un răspuns la „Never Again” a lui Timberlake, o baladă care a apărut pe albumul solo de debut Justified. „Everytime” a fost înregistrat la studiourile Conway din Los Angeles și mixat la Frou Frou Central din Londra, Regatul Unit. Broșura albumului In the Zone (ediție standard). Material distribuit de Jive Records (2003) În timpul unui interviu cu Hip Online, Spears a vorbit despre ședințele de înregistrare, spunând: „...De exemplu, cu «Everytime», am scris totul la pian, pornind de la zero. Din punct de vedere muzical, nu a existat nici o bază sau ceva de genul. Eram la mine acasă și am făcut totul pe cont propriu. Iar apoi am fost la [Guy Sigsworth] pentru a îi arăta rezultatul, și practic i-am spus exact cum aș vrea să sune piesa. Și a fost atât de uimitor, pentru că există mulți producători cărora le spui aceste lucruri, și ei nu le înțeleg. Și te gândești că, oh, nu e întocmai calea cea bună. Însă el a înțeles tot. A fost uimitor. Iar la acea melodie în mod special, ca să știți, am făcut totul.”„Britney Spears – Interview 2003”. Hip Online. 21 noiembrie 2003. accesat la data de 16 noiembrie 2018.„Everytime” a fost una dintre primele piese finalizate pentru albumul In the Zone. O secvență din melodie a avut premiera la 30 mai 2003, către lui Quddus Philippe de la MTV la studiourile Battery din New York City.„Britney Previews LP, Denies Rumors Of 'Cry Me A River' Response ”. MTV News. 30 mai 2003. accesat la data de 16 noiembrie 2018. A fost înregistrată la oficiul pentru drepturile de autor din Statele Unite ale Americii la data de 26 aprilie 2003 sub titlul „Everytime I Try” și numărul de înregistrare SRU000530591 fiind trecut pe anul 2002, când a fost înregistrat. Spears îl consideră cel mai personal cântec al albumului, împreună cu „Touch of My Hand”, explicând: „Este unul dintre acele cântece pe care, atunci când le auzi, simți că este acel gen de cântec pe care îl auzi atunci când te duci în rai. Ca și cum te-ar duce departe. Cred că te duce într-o stare de conștiință foarte tare.”
Structura muzicală și versuri
„Everytime” este o baladă pop. Acesta începe cu o introducere de pian, iar Spears cântând cu o voce șoptită care devine mai puternică pe parcursul cântecului. Conform partiturii muzicale publicate de Musicnotes.com de la Universal Music Publishing Group, „Everytime” este compus în tonalitatea Mi♭ major, cu un tempo de 110 bătăi pe minut. Gama vocală a lui Spears se întinde de la tonalitatea joasă de La♭ major până la tonul înalt de Mi♭5. „Digital Sheet Music – Britney Spears Everytime”. Musicnotes.com. Universal Music Publishing Group. accesat la data de 16 noiembrie 2018. Versurile cântecului „Everytime” sunt o rugăminte de iertare pentru rănirea neintenționată a unui fost iubit. În cântec, artista explică faptul că nu se simte în stare să mai continue, în versuri precum „Everytime I try to fly I fall / Without my wings I feel so small” (ro.: „De fiecare dată când încerc să zbor cad / Fără aripile mele, mă simt atât de inferioară”). Jennifer Vineyard de la MTV a comparat versurile cu o altă baladă de pe albumul In the Zone, „Shadow”, fiind de părere că ambele melodii vorbesc „despre modul în care amintirile unui iubit pot rămâne în continuare, chiar și după ce acesta s-a dus”. „Britney Album Preview: Sex, Sex And More Sex ”. MTV News. 22 octombrie 2003. accesat la data de 3 noiembrie 2018. În timpul unui interviu acordat lui Jennifer Vineyard de la MTV, Spears a spus despre „Everytime”: „Este vorba de durere, este despre prima ta iubire, prima ta iubire adevărată. Este ceva în care toți oamenii se pot regăsi, pentru că toți trec prin prima iubire, crezând că o să dureze pentru tot restul vieții.” „Britney Checking Into Onyx Hotel Wearing Rubberlike Outfit ”. MTV News. 2 martie 2004. accesat la data de 5 noiembrie 2018. Întrebată dacă „Everytime” era despre Timberlake în timpul unui interviu acordat lui Diane Sawyer în PrimeTime, a răspuns: „Voi lăsa melodia să vorbească de la sine.” „'This one's for you': Ex-music couples sing of their love woes”. Manila Bulletin. 4 octombrie 2009. accesat la data de 5 noiembrie 2018. arhivat din versiunea originală la data de 29 octombrie 2009.
Recenzii Gavin Mueller de la Stylus Magazine a descris „Everytime” ca fiind cea mai bună piesă al albumului In the Zone, explicând: „este doar o baladă la pian de rezervă, simplă și totuși eficient de fragilă”. „Britney Spears – In the Zone – Review”. Stylus Magazine. 18 noiembrie 2003. accesat la data de 17 noiembrie 2018. arhivat din versiunea originală la data de 10 septembrie 2012. Ali Fenwick de Johns Hopkins News-Letter a lăudat abilitățile lui Spears de a compune cântece, adăugând: „demonstrează o licărire de talent pe care îl ascunde în spatele acelei voci robotizate, sintetizate de pe restul albumului.” „Britney Spears – In the Zone”. The Johns Hopkins News-Letter. 21 noiembrie 2003. accesat la data de 17 noiembrie 2018. arhivat din versiunea originală la data de 13 iulie 2013. Christy Lemire de MSNBC.com a opinat că „Everytime” este o „melodie destul de drăguță” și a numit-o cea mai bună baladă de pe Greatest Hits: My Prerogative. „Britney's entirely premature greatest hits ”. msnbc.com. NBC Universal / Microsoft. 9 noiembrie 2004. accesat la data de 17 noiembrie 2018. Jason Shawhan de la About.com a spus că: „«Everytime» strigă Single!”. „Kylie Minogue – Body Language and Britney Spears – In the Zone ”. About.com. The New York Times Company. 2003. accesat la data de 17 noiembrie 2018.