Pitulicea verzuie (Phylloscopus trochiloides) este o pasăre mică, insectivoră, migratoare din familia filoscopide (Phylloscopidae) care cuibărește din nord-estul Europei până în sud-centrul Siberiei, la sud până în sudul Chinei și nord Indiei. Iernează în Nepal, India și sud-estul Asiei. În România se întâlnește accidental. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 10-11,5 cm și o greutate de 6,5-10,5 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 6 ani. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după culoarea penajului. Este o pitulice de talie mică, destul de zveltă, viu colorată. Penajului deasupra este în general verde-măsliniu cu o nuanță cenușie, dar există variații mari din cauza uzurii penelor și a diferențelor între subspecii. Părțile inferioare sunt în general albe sau alb-gălbui, cu o ușoară nuanță cenușiu-închisă pe laturile pieptului și pe flancuri. Capul are un colorit distinctiv, cu sprânceana lungă, alb-gălbuie, ochii negricioși destul de mari, înconjurați de un inel ocular albicios evident, dunga de peste ochi întunecată și lată și regiunea auriculară pătată. Coada brun-închisă, cu marginile laterale verde-măslinii. Pe vârfurile tectricelor supraalare mari ale aripii se află o dungă alară transversală scurtă, dreaptă și destul de lată (în penajul neuzat) de culoare alb-gălbuie; uneori există și a doua dungă alară, gălbuie și îngustă, pe tectricele supraalare mijlocii, dar, dacă este prezentă, este adesea greu observabilă pe teren. Marginile verzi strălucitoare ale tectricelor alare și ale remigelor mediale formează o oglindă alară destul de bine conturată pe aripile strânse.Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017

Subspecii și distribuție

În prezent sunt recunoscute patru subspecii:Ernst Mayr and G. William Cottrell. Check-List of Birds of The World. A Continuation of the Work of James L. Peters Volume XI : Sylviidae, Muscicapidae (sensu stricto), Maluridae, Acanthizidae, Monarchidae, Eopsaltriidae. Cambridge, Massachusetts Museum of Comparative Zoology1986

Phylloscopus trochiloides viridanus Blyth, 1843 - pitulice verzuie vestică - cuibărește în est-centrul și nord-estul Europei, din sudul Finlandei, Statele Baltice, nordul Germaniei și nord-estul Poloniei spre est prin nordul Bielorusiei și Rusia până în vestul Siberiei (până la râul Enisei), la sud până în munții Pamir, nord-vestul Chinei (vestul regiunii autonome Xinjiang) și nord-vestul Mongoliei. Iernează în Nepal, India și Sri Lanka.

Phylloscopus trochiloides ludlowi Whistler, 1931 - cuibărește în nordul Afganistanului, nordul Pakistanului și Cașmir, spre est în nord-vestul Himalaiei până în nordul Indiei (spre est până în Kumaon). Iernează în principal în India.

Phylloscopus trochiloides trochiloides (Sundevall, 1837) - pitulice verzuie estică - subspecia nominată - cuibărește în centrul și estul Himalaiei, din nord-vestul Indiei (Punjab) spre est până în sudul și centrul Chinei (sud-estul Regiunii Autonome Tibet și spre est până în estul și sudul provinciei Sichuan și nord-vestul provinciei Yunnan). Iernează în nord-estul Indiei (nordul munților Gații de Est, sudul Assamului), Bangladeș, sudul Chinei (sudul provinciei Yunnan), Myanmar, vestul și nordul Tailandei, nordul Laosului, nordul Vietnamului (în Tonkin) și Insulele Andaman.

Phylloscopus trochiloides obscuratus Stresemann, 1929 - pitulice verzuie ternă - cuibărește în centrul Chinei (estul provinciei Qinghai și estul și sudul Regiunii Autonome Tibet, spre est până în Gansu și Sichuan). Iernează în sudul Chinei (în sud-vestul provinciei Yunnan și în Hainan), Myanmar, nord-vestul Tailandei și nordul Indochinei.

În trecut această specie includea pitulicea de ienupăr (Phylloscopus nitidus) și pitulicea verzuie siberiană (Phylloscopus plumbeitarsus) ca subspecii (Phylloscopus trochiloides nitidus și Phylloscopus trochiloides plumbeitarsus respectiv).

Recunoașterea în teren

Pitulicea verzuie are o lungime de 10 cm. Este puțin mai mică decât pitulicea fluierătoare (Phylloscopus trochilus). Este o pitulice de talie mică, viu colorată, asemănătoare cu pitulicea mică (Phylloscopus collybita) ca mărime și înfățișare; are coada și aripile destul de scurte, având un aspect destul de zvelt, îndesat și mic.Kevin Baker. Warblers of Europe, Asia and North Africa. Helm Identification Guides. Christopher Helm Publishers, 1997.

Mai tot timpul este destul de activă și în continuă mișcare, adesea se mută de pe o creangă pe alta, se mișcă foarte rapid prin coronament și din când în când planează pentru puțin timp. Frecvent își flutură coada și fâlfâie din aripi când se mișcă. Are obiceiul de ași zbârli penele de pe creștet atunci când este agitată, inclusiv când cântă. Vibrează aripile semi-deschise în timp ce cântă în coroana copacului. Strigătul, când este însușit, este util în identificare.Hadoram Shirihai and Lars Svensson. Handbook of Western Palearctic Birds. Volume I - Passerines: Larks to Phylloscopus Warblers. Helm, 2018

Pitulicea verzuie este destul de deschisă la culoare, cu un colorit viu, și nu are niciodată o nuanță atât de închisă ca cea întâlnită la multe alte pitulici mici. Părțile superioare au o culoare destul de deschisă verde-cenușie (sau măsliniu-cenușie), inclusiv marginile penelor aripii, dar o există variații mari din cauza uzurii penelor și a diferențelor între subspecii. Părțile inferioare sunt albicioase (sau alb-spălăcite) cu o ușoară nuanță galbenă, de obicei uniformă pe toată partea inferioară, dar bărbia, gâtlejul și centrul pieptului sunt adesea mai palide; pe laturile pieptului, mai puțin pe flancuri, are o ușoară nuanță cenușiu-închisă. Pe teren mai mulți indivizi par mai mult sau mai puțin albicioși dedesubt, nuanța slabă galbenă fiind greu de deslușit.

Capul are un colorit distinctiv, cu sprânceana lungă, alb-gălbuie, ochii negricioși destul de mari, înconjurați de un inel orbital albicios evident, dunga de peste ochi este întunecată și lată și regiunea auriculară pătată. Pentru subspecia viridanus din vestul arealului două caracteristici sunt mai importante: sprânceana lungă și distinctă, alb-gălbuie, care se întinde de pe frunte până la laturile cefei, și o singură dungă alară, scurtă, îngustă și albicioasă. Sprânceana nu se termină deasupra lorului, ca la pitulicea arctică (Phylloscopus borealis), dar se extinde difuz până la nări sau chiar în jurul frunții. Dungă oculară ce trece peste ochi este de culoare închisă, verde-cenușie, iar sub sprânceană este mai puțin vizibilă (față de pitulicea arctică), mai ales în fața ochiului, iar la unii indivizi ai subspeciei viridanus dunga oculară este abia vizibilă.

Aripile au obișnuit o singură dungă alară transversală scurtă, dreaptă și destul de lată (în penajul neuzat), de culoare alb-gălbuie pe vârfurile supraalarelor mari; această dungă palidă se evidențiază variabil, niciodată nu este foarte lungă și distinctă, adesea este destul de subțire și limitată la câteva supraalare mari centrale, și astfel nu ajunge niciodată la marginea aripii sau la remigele terțiare. Însă, alte subspecii ale pitulicii verzui din Asia au o dungă alară mai vădită pe supraalare mari și mai rar o a doua dungă alară rudimentară, gălbuie și îngustă, pe supraalarele mijlocii (la subspecia viridanus aceasta apare excepțional). Dacă a doua dungă alară este prezentă, ea este adesea greu observabilă pe teren.

Remigele terțiare sunt în mare parte uniform verde-cenușii, fără culoarea palidă contrastantă de pe marginile laterale ale lor întâlnită la pitulicea cu sprânceană galbenă (Phylloscopus inornatus) și la pitulice de Himalaia (Phylloscopus humei). Marginile verzi strălucitoare ale tectricelor alare și ale remigelor mediale formează o oglindă alară destul de bine conturată pe aripile strânse. Proiecția remigelor primare este destul de scurtă. Coada este scurtă de formă pătrată.

Ciocul are vârful ascuțit, mai lat decât la pitulice mică (Phylloscopus collybita), dar mai mic față de cel al pitulicii arctice (Phylloscopus borealis) și al pitulicii de ienupăr (Phylloscopus nitidus); baza gălbuie a ciocului se întinde până la mandibulă inferioară. Picioarele destul de mici au o culoare întunecată, brun-cenușie moderată până la brun-cenușie închisă.

Descrierea

Pitulicea verzuie este o pitulice destul de zveltă, asemănătoare cu pitulicea mică (Phylloscopus collybita) ca mărime și înfățișare. Este viu colorată deasupra cu verde-măsliniu cu o nuanță cenușie, dedesubt este albă sau alb-gălbuie, are sprâncenele lungi, care de obicei se întâlnesc pe frunte una cu alta deasupra ciocului. Există variații mari a coloritului din cauza uzurii penelor și a diferențelor între subspecii Este o pitulice de talie mică, are o lungime de 10-11,5 cm și o greutate de 6,5-10,5 g. Sexele sunt asemănătoare după penaj. De obicei există diferențe mici a penajului legate de vârstă numai în primul an.

Adultul în penajul nupțial (subspecia viridanus) are penajul proaspăt, părțile superioare sunt verde-măslinii cu o nuanță cenușie, inclusiv pe marginile penelor aripii. Creștetul este închis, verde-măsliniu.

Capul are un colorit distinctiv. Sprânceana este clar vizibilă, are o culoare alb-gălbuie. Ea este destul de lungă și lată, ajungând în partea posterioară a regiunii auriculare, până la laturile cefei, și adesea se curbează ușor în sus la capătul său posterior. Sprânceana nu se termină deasupra lorului, dar se extinde difuz până la nări sau chiar în jurul frunții; de obicei sprâncenele se întâlnesc anterior una cu alta deasupra ciocului. Ochii sunt negricioși și destul de mari și sunt înconjurați de un inel orbital îngust și albicios evident, el este de obicei vizibil ca o semilună oculară inferioră albă. Dunga de peste ochi (dungă oculară) este lată și lungă și se întinde până la regiunea auriculară, ea are o culoare închisă, verde-cenușie sau măsliniu-închise, sub sprânceană este mai puțin vizibilă, mai ales în fața ochiului, iar la unii indivizi dunga oculară este abia vizibilă. Lorul (lorum) și dunga de peste ochi măsliniu-închise contrastează cu inelul orbital albicios. Obrajii și regiunea auriculară sunt spălăcite, galben-albicioase, cu pete întunecate, măsliniu-închise, însă există o porțiune nepătată de culoare deschisă chiar sub ochi.

Părțile inferioare sunt în general albicioase (alb-murdare), adesea cu o ușoară nuanță gălbuie, uneori destul de clară, aceasta nuanță este de obicei uniformă pe toată partea inferioară, deși bărbia, gâtlejul și centrul pieptului sunt adesea mai palide; pe teren mulți indivizi par mai mult sau mai puțin albicioși dedesubt, nuanța galbenă slabă fiind greu de deslușit. Laturile pieptului, mai puțin flancurile au o tentă ușoară cenușiu-închisă; regiunea anală și tectricele subcodale spălăcite, albicioase, uneori alb-gălbui.

Coada este scurtă, de formă pătrată, și are o culoare brun-închisă, cu marginile laterale verde-măslinii strălucitoare, vârfurile și steagurile interne ale primelor trei sau patru rectrice laterale sunt tivite îngust pe margini cu alb-bruniu sau ocru-alburiu.