Comandamentul Național Unificat al Intifadei (CNUI) (în , translit. al-Qiyada al Muwhhada) a fost o coaliție de lideri locali palestinieni în timpul Primei Intifade care a jucat un rol important în mobilizarea sprijinului popular pentru revoltă. În 1987, Intifada a luat prin surprindere Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), conducerea acesteia, exilată în afara țării, neputând influența evenimentele decât în mod indirect. Din acest motiv a apărut o nouă conducere locală, intitulată Comandamentul Național Unificat al Intifadei și alcătuită din lideri ai diferitelor facțiuni palestiniene. Tulburările, inițial spontane, au intrat curând sub conducerea locală a grupărilor și organizațiilor locale loiale OEP care operau în Cisiordania și Fâșia Gaza: Fatah, Frontul Popular, Frontul Democratic și Partidul Comunist Palestinian.Zachary Lockman, Joel Beinin (1989) Intifada: The Palestinian Uprising Against Israeli Occupation South End Press, și . p 39 CNUI a fost punctul central al coeziunii sociale care a susținut perturbările persistente.Joel Beinin, Joe Stork, Middle East Report (1997) Political Islam: essays from Middle East Report I.B.Tauris, p 194 După ce Regele Hussein al Iordaniei a proclamat separarea administrativă și legală a Cisiordaniei de Iordania, în 1988, CNUI s-a organizat pentru a umple golul politic rezultat.Suha Sabbagh (1998) Palestinian women of Gaza and the West Bank Indiana University Press, p 48
Membrii comandamentului au rămas în anonimat și numele lor nu sunt cunoscute majorității palestinienilor. Participarea lor la revolta populară a fost ținută secretă pentru a nu deveni subiectul arestării și expulzării de către Israel.
Nașterea comandamentului Timp de aproximativ o lună de la începerea revoltelor, fiecare organizație a OEP a acționat independent de celelalte, în timp ce notabilitățile oficiale și-au recunoscut în mod public marginalizarea totală. Abia spre sfârșitul primei luni a Intifadei au apărut idei privind înființarea unui comandament comun al partizanilor OEP; deși apărute concomitent, aceste idei erau încă de factură independentă. Aceste propuneri nu au fost de fapt fructul unor decizii luate de eșaloanele superioare ale organizațiilor și grupărilor în cauză și nici al vreunei discuții între formațiunile membre ale OEP. Comunicatul nr. 1, care constituie primul apel la constituirea acestei noi structuri, a fost în realitate un text unilateral emis de Fatah, semnat de „Forțele Naționale [sau Patriotice] Palestiniene” (Al-Quwâ al-Wataniyya al-Filastîniyya). Datat 8 ianuarie 1987, Comunicatul nr. 1 a fost scris de Abdallah Awad, Salah Zuhayka, reverendul 'Uda Rantisi și Sari Nusseibeh. Documentul a fost imprimat de frații Musa și Ali Darwiș, tipografii obișnuiți ai diverselor mișcări politice, la Isawiya, un cartier din Ierusalim.
Sari Nusseibeh, fost rector al Universității Al-Quds, a înregistrat într-un articol din 1989 nașterea CNUI:
„De două săptămâni flacăra [revoltei] atinsese proporții nebănuite. Chiar și comitetele populare locale, activiștii și liderii fuseseră luați pe nepregătite. ... Primii fluturași subterani ai intifadei și-au făcut apariția timid. ... A fost publicat și Comunicatul nr. 2 al Intifadei. Zvonurile spun că în acest stadiu, prin consultări cu și cu ajutorul și binecuvântarea lui Abu Jihad [Khalil Wazir, numărul 2 din Fatah] a fost conceput și creat Comandamentul Unificat. ... Comunicatul nr. 3, care consacră nașterea Comandamentului Unificat, a fost publicat și el. Fluturașii revoltelor au căpătat dintr-o dată un format special, care continuă să existe până în această zi”.
Preluarea de către OEP De la apariția sa, comandamentul a fost obligat să acționeze în clandestinitate, nu doar pentru a evita represaliile israeliene, dar și pentru a le evita pe cele ale liderilor din exil ai OEP, care se temeau că și-ar putea pierde rolul de forță conducătoare în teritoriile palestiniene ocupate. Pentru ei, Comandamentul Unificat al Intifadei trebuia să supraviețuiască doar ca să execute deciziile conducerii din exil. Yasser Arafat, de exemplu, a cerut ca toate pliantele distribuite de Comandamentul Unificat să poarte și semnătura OEP pe lângă cea a comandamentului.
S-a ivit și o polemică privind statutul comandamentului. Arafat l-a definit drept un simplu braț al OEP, adică un instrument de execuție golit de orice putere proprie, dar acest lucru a fost refuzat de partizanii comandamentului. Un asistent al Universității Bir Zeit a încercat să propună o formulă după care Comandamentul Unificat ar fi fost definit drept sau OEP, lucru refuzat de conducerea Organizației pentru Eliberarea Palestinei, deoarece ar fi însemnat că membrii comandamentului ar fi devenit partenerii dotați cu o anumită putere ai conducerii OEP, și nu simple persoane care execută niște ordine. În această situație, conducerea locală a Comandamentului Unificat a început să-și piardă independența, controlul său fiind preluat treptat de OEP și nici unul din membrii săi nu se poate prezenta ca un erou independent al Intifadei. În plus, Arafat s-a opus mobilizării opiniei publice în favoarea lor.Intifada. Comandamentul a explicat concepția sa prin primele sale două comunicate: OEP hotărăște obiectivele politice și gestionează diplomația palestiniană, iar comandamentul se ocupă de structurarea mobilizării revoltei în teritoriile palestiniene și îi stabilește acesteia obiective punctuale de îndeplinit. Conform acestei concepții, nu există o ierarhie ci doar o diviziune a sarcinilor.
În paralel, Mișcarea Islamică de Rezistență Hamas a sfidat mișcarea națională seculară, mai ales în Gaza, și a căutat și ea să preia conducerea Intifadei în zonele în care gruparea avea influență.
Organizare
Încă de la jumătatea anului 1987, înainte de izbucnirea primei Intifade, politicianul palestinian Faisal Husseini a venit cu ideea înființării unei conduceri centrale care să dirijeze diferitele comitete de coordonare ale facțiunilor palestiniene. Acest proiect, întrerupt ca urmare a arestării sale, a permis ulterior Comandamentului Unificat al Intifadei să umple golul creat. Anumiți activiști, precum Muhammad Labadi, vedeau Comandamentul Unificat drept o construcție capabilă să dea ordine diferitelor organizații care activau în teritoriile palestiniene, în timp ce Fatah o vedea mai degrabă ca pe afirmarea revendicărilor populației. Diferitele facțiuni au căzut de acord să-i ofere funcția de ghid al tuturor palestinienilor din teritoriile ocupate. Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei a propus organizarea unor alegeri secrete pentru a-i desemna pe membrii comandamentului, dar această idee, fiind dificil de realizat, a fost abandonată.
În consecință, fiecare din cele patru formațiuni care alcătuiau OEP a trebuit să numească un reprezentant. Cei patru reprezentanți aveau același statut, indiferent de ponderea organizației din care proveneau, iar organizațiile mai mici, precum Partidul Comunist Palestinian, aveau dreptul de veto. Comandamentul nu a numit un președinte, dar a fost guvernat de un sistem prin rotație și fiecare organizație își dirija membrii fără amestecul celorlalte.
Rivalii OEP în această activitate erau organizațiile islamice Hamas și Jihadul Islamic. OEP privea în general celelalte organizații sau conducerile locale ale unor orașe precum Beit Sahour și Betleem ca pe o amenințare directă față de poziția sa politică predominantă.Gilles Kepel, Anthony F. Roberts (2006) Jihad: The Trail of Political Islam. Tradus de Anthony F. Roberts I.B. Tauris, p. 155 Totuși, revolta a fost gestionată mai ales de consilii locale conduse de Hanan Ashrawi, Faisal Husseini și Haidar Abdel-Shafi, care promovau rețele de educație independente (școli secrete, deoarece școlile legale erau închise de armata israeliană drept represalii pentru revoltă), asistență medicală și alocații de hrană. Comandamentul Național Unificat al Intifadei a câștigat credibilitate în locurile în care societatea palestiniană a respectat comunicatele emise.
Liderii OEP din Tunisia lansau comunicate pentru CNUI prin intermediul postului de radio Al-Quds, care opera cu ajutor sirian.Robert Owen Freedman (1991) The Intifada: Its Impact on Israel, the Arab World, and the Superpowers, University Press of Florida, pp. 71–73
Activități În Beit Sahour, CNUI și Ghassan Andoni au încurajat populația să nu mai plătească taxe și impozite către Israel, care moștenise și modificase regimul anterior de colectare a taxelor instituit de Iordania în perioada anexării Cisiordaniei.Local Government in the West Bank and Gaza (says parenthetically that the property tax "rate and base" were "unchanged since 1963")Baxendale, Sidney J. "Taxation of Income in Israel and the West Bank: A Comparative Study" Journal of Palestine Studies, Vol. 18, No. 3 (Spring, 1989), pp. 134–141 "it retained the Jordanian tax law" „Nici o taxare fără reprezentare” afirma o declarație făcută publică de organizatori. „Autoritățile militare nu ne reprezintă, nu noi le-am invitat să vină pe pământul nostru. Trebuie să plătim gloanțele care ne ucid copiii sau cheltuielile armatei de ocupație?”Gradstein, Linda "Palestinians Claim Tax is Unjust, Many Don't Pay", [Ft. Lauderdale] Sun-Sentinel, 8 octombrie 1989, p. 12A Locuitorii din Beit Sahour au răspuns acestui apel printr-o grevă fiscală extinsă la scara întregului oraș și care includea refuzul de a depune declarațiile de venit sau de a plăti taxele datorate.
Ministrul israelian al Apărării, Yitzhak Rabin, a răspuns: „Îi vom învăța că există un preț pentru refuzarea legilor Israelului”.Sosebee, Stephen J. "The Passing of Yitzhak Rabin, Whose 'Iron Fist' Fueled the Intifada", The Washington Report on Middle East Affairs. 31 octombrie 1990. Vol. IX #5, pg. 9
Comandamentul din Gaza La puțină vreme după înființarea Comandamentului Național Unificat al Intifadei în Cisiordania, Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei (FDEP) a creat un comandament similar și în Fâșia Gaza, grație în special lui Muhammad Labadi, care a inițiat acest proces prin intermediul lui Jamal Zakut, cumnatul său și militant activ al FDEP. Zakut își imagina o organizație care să cuprindă reprezentanții tuturor grupărilor care activau în Fâșia Gaza. Într-unul din comunicatele FDEP, această filială a fost definită drept „o largă coaliție de luptă creată de revoltă” care „este compusă din principalele forțe active în Teritoriile ocupate reprezentate în sânul OEP […] precum și din alte forțe naționaliste (sau patriotice) […] și din forțele patriotice religioase angajate în programul OEP”. Conform comunicatului, comandamentul urma să-și „asume responsabilitatea pentru alegerea formelor revoltei și a revendicărilor ei pe baza realităților concrete din interior”.
Prima reuniune a comandamentului a fost organizată la domiciliul lui Jamal Zakut.Intifada, p. 250. Drept condiție pentru aderarea sa la comandament, Jihadul Islamic a solicitat ca semnătura facțiunii sale să apară alături de cea a comandamentului pe toate documentele. Organizația chiar a încercat să impună introducerea preambulului „În numele lui Allah Cel Milostiv” în toate comunicatele, ceea ce Partidul Comunist Palestinian a refuzat, justificând că acestea sunt documente de ordin politic și nu religios. Membrii filialei comandamentului din Gaza, cu excepția unui reprezentant al Partidului Comunist, erau mai tineri decât cei din Cisiordania, iar pliantele acesteia au fost copii exacte ale celor imprimate de comandamentul de pe malul de vest al Iordanului. Dar comandamentul din Gaza nu a reușit niciodată să aibă aceeași statură ca și ramura din Cisiordania, iar influența sa a fost una limitată.