thumb|right|Hartă politică a complexelor frontiere de după 1991 din Valea Fergana Valea Fergana (alternativ Farghana sau Ferghana; în , cu vechiul alfabet chirilic uzbec Фарғона водийси, în și mai vechea scriere arabă uzbecă فەرغانە ۉادىيسى; în , فەرعانا ۅرۅۅنۉ [ɸerɢɑnɑ ørøːny]; în , Vodiyi Farğona / Vodiji Farƣona; în ; , Vâdiye Ferqâna; , în Xiao'erjing: فِ عَر قًا نَ پٌ دِ) este o vale în Asia Centrală întinsă peste estul Uzbekistanului, sudul Kîrgîzstanului și nordul Tadjikistanului.
Împărțită între trei republici ale fostei Uniuni Sovietice, valea este diversă din punct de vedere etnic și la începutul secolului al XXI-lea era scena unui conflict etnic. Vale triunghiulară mare în ceea ce este o parte de multe ori uscată a Asiei Centrale, Fergana este o zonă fertilă datorită celor două râuri, și , care curg dinspre est, unindu-se lângă Namangan, unde formează râul Sîr Daria. Istoria văii începe acum peste 2300 de ani, când populația sa a fost cucerită de către invadatorii greco-bactrieni din vest.
Cronicarii chinezi afirmă că orașele de aici datează de peste 2100 de ani, când erau o zonă de trecere între civilizațiile greacă, chineză, bactriană și partă. De aici provine Babur, fondator al ginastiei Mughal, care leagă regiunea de Afganistanul și de Asia de Sud actuale. Imperiul Rus a cucerit valea la sfârșitul secolului al XIX-lea, și ea a devenit parte a Uniunii Sovietice în anii 1920. Cele trei republici sovietice și-au câștigat independența în 1991. Zona rămâne în mare măsură musulmană, populată cu etnici uzbeci, tadjici și kîrgîzi, de multe ori amestecați, și adesea într-o distribuție fără legătură cu frontierele moderne. În trecut, erau prezente și substanțiale minorități rusă, kaxgară, , evreiască din Buhara și romă.
Cultivarea în masă a bumbacului, introdusă de către sovietici, rămâne centrală pentru economie, împreună cu o gamă largă de cereale, fructe și legume. Există o lungă istorie de creștere a animalelor, pielărie și un sector minier în creștere, care exploatează zăcăminte de cărbune, fier, sulf, gips, sare gemă, nafta și unele mici rezerve de petrol.
Geografie și geologie dreapta|miniatura|300x300px|Valea Fergana pe hartă cu de pe la 100 î.e.n. Valea Fergana este o depresiune intramontană din Asia Centrală, între lanțurile muntoase Tien-Shan în nord și Gissar-Alai în sud. Valea are circa lungime și până la lățime, formând o suprafață de . Din cauza poziționării sale, ea constituie o zonă geografică distinctă.grida.no: relieful și hidrografia din valea Ferghana. Ea este o zonă fertilă datorită celor două râuri, și , care se unesc în vale, lângă Namangan, pentru a forma Sîr Daria. În vale curg și numeroși alți afluenți ai acestor râuri, între care râul Soh. Pâraiele, și numeroașii lor afluenți din zona de munte, furnizează nu doar apă pentru irigare, ci transportă și cantități mari de nisip, care este depus pe malurile apelor, mai ales pe Sîr Daria unde trece lanțul Hudjand-Ajar și formează valea. Această întindere de , care acoperă o suprafață de , sub influența vânturilor de sud-vest, invadează zonele agricole.
Partea centrală a depresiunii geologice care formează valea este caracterizată prin subsidență de blocuri, inițial până la adâncimi estimate la , și este în mare parte umplută cu sedimente, care variază în vârstă până la limita Permian-Triasic. Unele dintre sedimente sunt carbonați marini și argile. Faliile sunt horsturi. Anticlinalele asociate cu aceste falii formează pungi cu petrol și gaze naturale, descoperite în 52 de câmpuri petrolifere mici.
Clima Clima din această vale este uscată și caldă. În luna martie, temperatura ajunge la 20 °C și apoi crește rapid la 35 °C în iunie, iulie și august. În timpul celor cinci luni de după aprilie, precipitațiile sunt rare, dar frecvența lor crește începând cu luna octombrie. Căderile de zăpadă și înghețul, până la -20 °C, au loc în decembrie și ianuarie.
Istoria
Imperiul Ahemenid Încă pe la 500 î.e.n., secțiunile vestice ale Văii Fergana făceau parte din regiunea Sogdiana, dominată dinspre vest și credincioasă Imperiului Ahemenid în vremea lui Darius cel Mare. Regiunea Sogdiana, independentă și războinică,Independent Sogdiana: Lane Fox (1973, 1986:533) remarcă , vi.3.9: neavând niciun satrap să le stăpânească, se aflau sub comanda lui la Gaugamela, conform lui Arrian, iii.8.3. forma o regiune de frontieră care separa perșii ahemenizi de sciții nomazi de la nord și est.„Provincia Sogdia era în Asia ce era Macedonia în Grecia: un tampon între o civilizație fragilă și barbarii veșnic agitați de dincolo, fie ei sciții din timpul lui Alexandru, ori mai târziu hunii albi, turcii și mongolii, care în cele din urmă au năvălit spre sud și au distrus țesătura subțire a societății iraniene.” (, Alexandru cel Mare (1973) 1986:301). sau Stânca lui Ariamazes, o cetate din Sogdiana, a fost capturată în 327 î.e.n. de forțele lui Alexandru cel Mare; după o extinsă campanie de supunere a rezistenței din Sogdiana și după fondarea unor avanposturi militare pe care le-a ocupat cu veteranii săi greci, Alexandru a unit Sogdiana cu Bactria într-o singură satrapie.
Colonizarea elenistică miniatura|270x270px|Un soldat probabil grec pe , țesătură de lână agățată de perete, secolele al III-lea-al II-lea î.e.n., Sampul, Muzeul din Urumqi, Xinjiang. În 329 î.e.n., Alexandru cel Mare a fondat o colonie grecească, cu orașul Alexandria Eshate, „cel mai îndepărtat”, în sud-vestul Văii Fergana, pe malul sudic al fluviului Sîr Darya (în antichitate, Jaxartes), pe locul orașului modern Hudjand, în Tadjikistan. Mai tarziu, a fost dominată de seleucizi înainte de secesiunea Bactriei.
După 250 î.e.n., orașul a rămas, probabil, în contact cu Regatul Greco-Bactrian centrat în Bactria, mai ales atunci când regele greco-bactrian și-a extins controlul asupra Sogdianei. Există indicii că din Alexandria Eshate, greco-bactrienii ar fi putut efectua expediții până la Kaxgar și Ürümqi în Turkestanul Chinez, ceea ce ar fi dus la unele din primele contacte cunoscute între China și Occident în preajma anului 220 î.e.n. Mai multe statuete și reprezentări ale soldaților greci au fost găsite la nord de Tien Shan, în pragul Chinei, și sunt astăzi expuse în muzeul Xinjiangului de la Urumqi. Despre greco-bactrieni, scrie și istoricul grec Strabon:
Zona Fergana, numită de către chinezi, a rămas o parte integrantă a Regatului Greco-Bactrian până după vremea lui (c. 120 î.e.n.), atunci când s-a confruntat cu invazii ale yuezhilor dinspre est și ale sciților saci din sud. După 155 î.e.n., yuezhii au fost împinși înspre Fergana către vecinii din nord și est. Yuezhii au invadat civilizația urbană a dayuanilor din Fergana, în cele din urmă stabilindu-se pe malul nordic al râului Oxus, în regiunea Transoxiana, astăzi în Tadjikistan și Uzbekistan, chiar la nord de Regatul elenistic Greco-Bactrian. Cetatea Grecească Alexandria pe Oxus a fost, se pare, arsă din temelii de către yuezhi pe la 145 î.e.n.Bernard, P. (1994a): "Alexander and his successors in Central Asia." In: History of civilizations of Central Asia, Volume II. The development of sedentary and nomadic civilizations: 700 B.C. to A.D. 250, pp. 88–97. Harmatta, János, ed., 1994. Paris: UNESCO Publishing. Împins de aceste forțe conjugate, Regatul Greco-Bactrian s-a reorientat în preajma teritoriilor actualului Afganistan, în timp ce noii invadatori au fost parțial asimilați de cultura elenistică rămasă în Valea Fergana.
Interacțiunea cu China Potrivit sau Shiji din dinastia Han, pe baza călătoriilor lui Chang Ch'ien, lucrare publicată pe la 126 î.e.n., regiunea Fergana este prezentată ca țară (Ta-Yuan), posibil urmași ai coloniștilor greci (dayuan poate fi o transcriere a formulei „Marii Ionieni”). Zona era renumită pentru , pe care chinezii au încercat să-i obțină de la dayuani, fără succes, până când au purtat împotriva lor în 104 î.e.n.
Dayuanii au fost identificați de către ca având trăsături neobișnuite, o civilizație urbană sofisticată, similară cu cea a bactrienilor și a parților: „Fiul Cerului, auzind toate acestea, a gândit astfel: Fergana (Dayuan) și avuțiile lor din Bactria și Parthia sunt țări mari, pline de lucruri rare, cu oameni care trăiesc în sălașe nestrămutate și cu îndeletniciri oarecum la fel cu cele ale chinezilor, dar cu armate slabe, și pun mare preț pe ce se aduce din China" ().
Activitățile agricole ale dayuanilor erau, în relatarea lui Zhang Qian, cultivarea de cereale și de struguri pentru vinificație. Zona Fergana era, astfel, teatrul primei marii interacțiuni între o cultură urbanizată vorbitoare de limbă indo-europeană și civilizația chineză, interacțiune care a dus la deschiderea Drumului Mătăsii începând cu secolul I î.e.n.
Dominațiile bactriană, kushană, sasanidă, hepthalită, chineză și gokturcă miniatura|350x350px|Orașele Bactriei antice. Fergana, în partea dreapta-sus, format o periferie a acestor orașe și state mai puțin puternice. Fergana, pe drumul dinspre vest către bazinul Tarim din China, a rămas la marginile mai multor imperii ale epocii clasice. Imperiul Kushan s-a format din aceiași yuezhi care cuceriseră Fergana Elenistică. Kushanii s-au răspândit în secolul I e.n. din uniunea de triburi yuezhi în teritoriile Bactriei antice pe ambele părți ale cursului mijlociu al râului Oxus sau Amu Darya în ceea ce este acum nordul Afganistanului și sudul Tadjikistanului și Uzbekistanului. Kushanii au cucerit o mare parte din ceea ce este acum nordul Indiei și Pakistanului, înaintând spre est prin Fergana în Bazinul Tarim împotriva chinezilor. Puterea kushanilor a consolidat, în timp, și comerțul la mare distanță legând Asia Centrală atât de China Dinastiei Han, cât și de Imperiul Roman din Europa. Kushanii au dominat zona, ca parte a marelui lor imperiu până în secolul III e.n., când Imperiul Sasanid, de origine persană zoroastriană , a invadat teritoriul kushan dinspre sud-vest. Ulterior, Fergana a rămas sub autoritatea unor căpetenii locale și transoxiane. În unele perioade din secolele al IV-lea și al V-lea, Imperiul Sasanid a controlat direct Transoxiana și Fergana după cuceririle lui și împotriva kushanilor și Imperiului Hephthalit. Dominația sasanidă asupra Ferganei a fost întreruptă de hepthaliți și a încetat definitiv după intervenția gökturcilor la mijlocul secolului al VI-lea. Gökturcii au stăpânit-o până în primul sfert al secolului al VIII-lea, cu excepția dominației chineze dintre 659 și 681.
Influența islamică În secolul al VIII-lea, Fergana a fost scena unei acerbe rivalități între dinastia Tang din China și expansiunea puterii musulmane, care a dus la din 751, încheiată cu o victorie pentru musulmani și cu retragerea Chinei din Asia Centrală. Două lupte anterioare, în 715 și 717, îi puseseră pe chinezi în avantaj față de forțele arabe.Shouyi Bai et al. (2003). A History of Chinese Muslim (Vol.2). Beijing: Zhonghua Book Company. . O serie de căpetenii musulmane arabe, persane și, mai târziu, turcice au domnit peste Fergana. dreapta|miniatura|Mormântul lui Ali din Șahimardan
Dominațiile samanidă, karahanidă și horezmă Imperiul Samanid, ridicat după , a împins dinspre vest spre ceea ce pe atunci se numea Horasanul Mare, inclusiv Transoxiana și Valea Fergana. În 819, —fiul lui —a primit autoritate asupra orașului din Fergana din partea guvernatorului Horasanului, Ghassan ibn 'Abbad, în numele califului Al-Mamun, drept recompensă pentru sprijinul său împotriva rebelului . După moartea fratelui său, , care a domnit în Samarkand, Ahmad și un alt frate, , au primit autoritate asupra orașului din partea lui Abdallah, guvernatorul Horasanului.