Struțocămila denotă o alcătuire hibridă, din două elemente incompatibile. Termenul provine din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, unde este folosit în mod alegoric pentru a-l desemna pe Mihai Racoviță, ales domn al Moldovei.

La originea formei struțocămilă se află cuvântul stratocamil din care a rezultat varianta stratocamila, formă în care a pătruns în limba română, prin filieră slavonă termenul grecesc Στρουθοκάμηλος (strouthokamelos), care înseamnă struț, a cărui denumire științifică este Struthio camelus.Dicționar al limbii române (Dicționarul Academiei), tomul X, Litera S, partea a 5-a, 1994 Deși face parte și din denumirea științifică a struțului, cuvântul Camelus este denumirea științifică pentru cămilă.DEXonline: cămilă

De fapt, la Cantemir apare doar forma „Strutocamilă”, alternând cu cea de „Cămilă”, diferență ce pare a marca alegoric, din rațiuni politice, ipostaza de domnitor susținut de munteni, față de cea de simplu boier moldovean. Pentru că Mihai Racoviță a fost domn al Moldovei de trei ori și domn al Țării Românești de două ori, Dimitrie Cantemir consideră că nu a fost nici moldovean, nici muntean, deci a fost ca o stratocamila (struțocămilă).Ce domnitor a fost numit ”struțocămilă”? Originea termenulului

Textul original al lui Cantemir este următorul: Ca aceasta minune între voi, o, jiganiilor și pasirilor, ieste cămila nepăsărită și pasirea necămilită, căriia unii, alcătuindu-i numele, Struțocamilă îi dzic. Aceasta precum hirișă Cămilă să nu fie penele o vădesc, și iarăși hirișă pasire să nu fie nezburarea în aer o pîrește și vîntul, carile nu o poate ridica. Că precum tuturor știut ieste că toată hotărîrea pasirii ieste a fi dihanie cu pene, zburătoare și oătoare. Deci dihaniia ieste neamul, iară zburătoare deosăbirea, care deosăbire așeși de tot de la Struțocamilă lipsește. Aședară aievea fiind, au putea-va cineva cu mintea întreagă a dzice să îndrăznească, precum toată hotărîrea pasirii în Struțocamilă să cuprinde? din care rezultă clar opinia autorului că Strutocamila, deși are pene și face ouă, nu e nici pasăre adevărată, pentru că nu poate să zboare, dar nu este nici cămilă, pentru că o cămilă nu are pene.

În ciuda precizărilor repetate ale unor filologi, Strutocamila a devenit struțocămilă doar la comentatorii contemporani ai operei lui Cantemir care au luat figura etimologică a lui Cantemir drept o creație lexicală personală, invenție pură a unei ființe fantastice, hibride. Astfel, în notele ediției cărții Istoria ieroglifică, apărute la Editura Academiei în 1973, la pagina 305 se vorbește de „Struțocămilă care era și struț și cămilă, o minune a naturii”.

Struțocămila lui Cantemir nu este nicidecum un animal himeric, cum s-a crezut și încă se mai crede, ci chiar struțul, uriașa pasăre africană numită pe grecește Strouthokamelos, adică Vrabiocămila de vreme ce „strouthos” însemna în vechea elină „vrabie”. Va să zică, o vrabie mare cât o cămilă!ANALELE UNIVERSITĂȚII DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI FASCICULA XXIV ANUL IV, NR. 2 (6), 2011 Lexic comun / Lexic specializat General Lexicon / Specialized Lexicon Lexique commun / Lexique spécialisé EDITURA EUROPLUS 2011

Tot în Istoria ieroglifică, Cantemir introduce și un alt (aparent) monstru lexical, camilopardalul (în realitate în greacă kamelopardalis, s.f.= girafă).Dan Alexe, La masă cu struțocămila și pelicanul: când Cantemir restabilește un adevăr biblic

Note

Lecturi asociate Ioan Flora, Discurs asupra Struțocămilei, Editura Cartea Românească, București, 1995. Cezar Straton, Struțocămila (publicistică), Editura Opera Magna, Iași, 2015 Vladimir Volkoff, Strutocamila (roman), 260 pagini, Editura Anastasia, Timișoara,1993

Categorie:Expresii