Patera cu figuri mitologice este un vas component al Tezaurului de la Pietroasa, care este datat în secolul al IV-lea e.n. și a fost descoperit în anul 1837 în județul Buzău, comuna Pietroasele, Dealul Istrița, de către doi pietrari Ion Lemnaru și Stan Avram. Vasul este bogat ornamentat cu două frize, una de mici dimensiuni aflată în jurul statuetei din mijloc și friza principală care conține un basorelief cu 16 figuri realizate în tehnica au repousse. Statueta din centru a fost modelată în ronde-bosee și reprezintă o femeie ce stă pe un tron rotund, fără spetează, care ține un pahar tronconic cu ambele mâini. În jurul ei, pe friza mică sunt modelate în aceeași tehnică șapte figuri pastorale ce au fost sudate ca și statueta direct pe placa vasului. Patera cântărește 2102 grame și are un diametru de 26 cm.
Patera cu figuri mitologice este un obiect izolat de celelalte din punct de vedere stilistic. Ea își trage obârșia din caracterele stilistice greco-romane, cu toate că pe ea sunt figurate divinități de sorginte germanică alături de personaje din mitologia clasică. Chiar și zeitățile germanice au fost figurate în mod clasic, atât vestimentar, cât și anatomic. Compoziția frizei este una armonioasă și variația ipostazelor și atitudinilor se inspiră din cele mai bune tradiții ale artei clasice. Există și unele defecte cum este lipsa de proporții anatomice, capul statuetei fiind mult mai mare decât restul corpului, sau lipsei fineții trăsăturilor feței care dă impresia de imitație de tip barbar din modelele romane. Aceste defecte se reîntâlnesc, de altfel, în arta romană decadentă al cărui început a fost secolul al IV-lea e.n.
Subiectul basoreliefului de pe pateră, ca și alte amănunte cum sunt veșmintele personajului cu haină făcută din zale sau figurile de pe friza mică din jurul statuetei, animale după motive pastorale iraniene, induc ideea că patera a fost făcută în atelierele artistice nord-pontice. Arta realizată aici, nu era deosebită de cea din alte centre sudice greco-romane, ele intrând în aceeași categorie a decadenței artei clasice. Fiind în apropierea lumii barbare, aceste centre au fost receptive în preluarea curentele venite din Orient. Cum meșterii de aici executau și comenzi pentru șefii triburilor aflate în migrațiune, în acest caz de la Pietroasa au fost goții.
Origini După cum a rezultat din interogatoriile ce au fost luate în anul 1838 celor care au descoperit tezaurul de la Pietroasa, a reieșit că aceștia au găsit un număr de 22 de obiecte, vase de aur, bijuterii și două inele cu inscripții. Când au fost descoperite, obiectele erau învelite într-o masă neagră de origine necunoscută, probabil un material organic ca pielea sau cârpa cu care au fost acoperite înainte de a fi îngropate.Schmauder (2002: 84) Din cele 22 de piese s-au recuperat doar 12 obiecte. Dintre toate, doar cinci au fost lucrate doar din aur: cana sau ibricul (oenochoe), platoul sau talerul cel mare, frânt în patru, patera sau sinia, cea cu decor în relief cu o statuetă ce ține un pahar în mâini, colanul cu inscripție cu rune gotice și colanul simplu. Celelalte șapte piese: patru fibule, două vase poligonale și un colan, au fost împodobite cu pietre prețioase. Se presupune că cele zece obiecte pierdute au fost patru colane din care două cu pietre prețioase,Ecaterina Dunăreanu-Vulpe: Tezaurul... pag. 11 unul cu inscripție, o fibulă mică presupusă a fi pereche cu cea care s-a păstrat, o cană similară cu cana oenochoe, o pateră simplă nedecorată și două brățări cu pietre prețioase.www.mnir.ro
Cele 12 obiecte care au putut fi recuperate, au fost furate în anul 1875 de Dumitru Pantazescu-Popescu din Muzeul de Antichități al Palatului Universității din București. Ca urmare, colanul cu inscripție a fost tăiat cel puțin în patru bucăți de către argintarul Costache Constantinescu din București, caracterele runice înscrise fiind deteriorate până la a fi indescifrabile. Din fericire, Societatea Arundel a făcut la Londra, cu ceva vreme înaintea furtului, fotografii detaliate ale colanului, astfel încât astăzi, caracterele au putut fi reconstituite cu un grad relativ de exactitate.Fotografia Societății Arundel, a cărei existență a rămas necunoscută cercetătorilor de aproape un secol, a fost republicată de Bernard Mees în anul 2004. Deși Mees a sugerat că fotografia identifică în mod concludent runa originală ca Odal (/ o /), ea este încă o incertitudine deoarece nu se știe cum va interpreta acest lucru comunitatea academică. Cf. Mees (2004: 55-79). Pentru mai multe despre istoria timpurie a descoperirii, a se vedea Steiner-Welz (2005: 170-175).
Prin faptul că întreagul tezaur prezintă o calitate superioară a meșteșugului cu care au fost realizate obiectele care-l formează, cercetătorii sunt sceptici că acesta ar fi fost confecționat de populația indigenă. În anul 1879 când se înregistra una dintre primele lucrări privitoare la tezaur, Taylor a speculat ideea că obiectele ar fi o parte din câștigurile pe care goții le-au obținut ca urmare a incursiunilor pe care le făceau în provinciile romane Moesia și Tracia (perioada 238 - 251).Taylor (1879: 8) a precizat că: „Marea valoare intrinsecă a aurului indică dedicația prada unui mare triumf - poate fi jaful taberei împăratului Decius sau răscumpărarea cetății bogate din Marcianopolis ". În ceea ce privește alte lucrări timpurii pe inel și inscripția sa, vezi Massmann (1857: 209-213). Există și o altă teză timpurie pe care a propus-o Alexandru Odobescu în anul 1889, teorie pe care a preluat-o și Constantin C. Giurescu în anul 1976. Aceasta l-a identificat pe Athanaric, regele vizigoților ca proprietar de drept al tezaurului, fiind presupusă dobândirea lui în conflictul pe care Athanaric l-a avut în anul 369 cu Împăratul roman Valens.Odobescu (1889), Giurăscu (1976). Referențiați în Constantinescu (2003:3, 11) Catalogul Goldhelm din anul 1994, a adus ipoteza că obiectele componente ale tezaurului ar fi putut fi și cadouri pe care unii conducători germanici le-ar fi primit de la liderii romani.Goldhelm (1994: 230). Referindu-se la Looijenga (1997: 28)
Izvoarele documentare l-au identificat pe Athanaric ca „Judex potentissimus”, conducătorul vizigoților, ca protagonist al evenimentelor ce s-au petrecut din cauza migrației hunilor. Cercetătorii au propus un scenariu care ar explica prezența Tezaurului de la Pietroasa pe Dealul Istrița. Scenariul a avut ca fundament câteva mențiuni pe care le-a făcut Ammianus Marcellinus în cartea sa intitulată Istoria Romană. Astfel, comoara a fost ascunsă la Pietroasa ca urmare a refugierii vizigoților lui Athanaric în Imperiul Roman, cel mai târziu în anul în care Athanaric ar fi ajuns la Constantinopol, adică anul 381.
Cum din studierea obiectelor componente, argumentele de ordin arheologic nu converg către o datare unitară a tuturor pieselor, deoarece fiecare din acestea indică, de fapt, o datare mai târzie, se ajunge la părerea că tezaurul a fost depus la Pietroasa undeva la mijlocul secolului al V-lea, adică în perioada de migrație a ostrogoților. Luate separat, fiecare piesă are în opinia datatorilor o altă perioadă a confecționării ei. Ca urmare, vasul oenochoe a fost datat la sfârșitul secolului al IV-lea sau la începutul celui de al V-lea, patera undeva în jurul anului 360, colanele, fibulele, vasele poligonale, cel mai probabil în prima jumătate a secolului al V-lea. Aspectul obiectelor comorii, care sunt expuse astăzi la Muzeul Național de Istorie a României, este rezultatul mai multor restaurări ca urmare a unor distrugeri repetate la care a fost supus tezaurul.
Patera cu figuri mitologice este un obiect izolat de celelalte din punct de vedere stilistic.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 45 Ea își trage obârșia din caracterele stilistice greco-romane, cu toate că pe ea sunt figurate divinități de sorginte germanică alături de personaje din mitologia clasică. Chiar și zeitățile germanice au fost figurate în mod clasic, atât vestimentar, cât și anatomic. Compoziția frizei este una armonioasă și variația ipostazelor și atitudinilor se inspiră din cele mai bune tradiții ale artei clasice. Există și unele defecte cum este lipsa de proporții anatomice, capul statuetei fiind mult mai mare decât restul corpului, sau lipsei fineții trăsăturilor feței care dă impresia de imitație de tip barbar din modelele romane. Aceste defecte se reîntâlnesc, de altfel, în arta romană decadentă al cărui început a fost secolul al IV-lea e.n.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 46
Subiectul basoreliefului de pe pateră, ca și alte amănunte cum sunt veșmintele personajului cu haină făcută din zale sau figurile de pe friza mică din jurul statuetei, animale după motive pastorale iraniene, induc ideea că patera a fost făcută în atelierele artistice nord-pontice. Arta realizată aici, nu era deosebită de cea din alte centre sudice greco-romane, ele intrând în aceeași categorie a decadenței artei clasice. Fiind în apropierea lumii barbare, aceste centre au fost receptive în preluarea curentele venite din Orient. Cum meșterii de aici executau și comenzi pentru șefii triburilor aflate în migrațiune, în acest caz de la Pietroasa au fost goții.
Descriere
Patera este singurul obiect din Tezaurul de la Pietroasa care a avut cele mai puține deteriorări de-a lungul timpului.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 17 Ea are diametrul de 25.7 cm și o înălțime de 7.5 cm, având o formă concavă. Vasul de sprijină pe o bază inelară joasă, în centrul lui având o statuetă dispusă central, ea depășindu-i înălțimea cu 3.7 cm. În momentul descoperirii comorii, statueta a fost ruptă de la locul ei. Figurina a fost modelată în ronde-bosee și reprezintă o femeie ce stă pe un tron rotund, fără spetează. El este mărginit jos și sus de câte un brâu răsucit, ornamentat cu o coardă de viță de vie cu frunze și struguri. Statueta fiind fixată în centrul paterei, este împresurată de o friză îngustă. Figurile de pe friză și statueta au fost lucrate fiecare separat și au fost prinse de vas prin sudură. Restul decorului, aplicat pe o zonă lată între două brâuri răsucite, format dintr-un șir de figuri umane cu fel și fel de atitudini, a fost realizat prin tehnica ciocănirii în relief denumită au repousse. Între marginea vasului și brâul superior, se desfășoară un ornament îngust format din ghirlande de viță de vie și struguri, el fiind subliniat de două benzi, una perlată și una simplă. Pe ici pe colo, ciorchinii atârnă peste sau pe sub brâul răsucit, intrând în zona de figuri.
Figurile au fost amplasate cu multă artă, într-o distribuție continuă pe friza circulară. Ele au fost dispuse la distanțe relativ egale, trei dintre personaje șezând le despart pe celelalte aflate în picioare în trei grupe. Modul de repartizare, precum și variația gesturilor fiecărui personaj, face ca întreaga scenă să fie scutită de monotonia care ar reieși dintr-o simplă înșiruire. Astfel, lucrarea se remarcă prin armonie și o eleganță a compoziției ce amintește de cele mai bune tradiții ale artei greco-romane.
Figurile de pe friza paterei de la Pietroasa au fost pentru prima oară interpretate de Ch. Linas, care le-a identificat cu divinități din Walhalla germanică, toate fiind reunite la o procesiune în jurul lui Herta, Țărâna Mamă, sau a bătrânei Jordth, care s-ar identifica cu femeia de pe tronul din centrul vasului. Alexandru Odobescu a dat citate din precizările lui Linas, din textul publicat în anul 1868, în opera sa Le Trésor de Pétrossa, volumul al doilea din anul 1896. Odobescu și-a păstrat rezerve privitoare la precizia identificărilor lui Linas.