miniatura|Stema municipiului Slatina Stema municipiului Slatina a fost aprobată în 2005. Aceasta se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea superioară, în câmp albastru, se află un turn crenelat, de argint, cu o poartă neagră arcuită și zăbrelită, dotat cu trei ferestre negre, însoțit de un soare în dreapta și de o semilună crai-nou în stânga, ambele de aur. În partea inferioară, în câmp roșu, se află un pod de aur, cu trei deschideri și o balustradă metalică cu cinci arce, peste unde de argint, umbrite negru, ieșind din vârful scutului. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu șapte turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate: Turnul simbolizează punctul de pază și vamă al localității, fapt menționat într-un act oficial emis de Vlaicu Vodă în anul 1368 pentru negustorii brașoveni. Cele două astre, soarele și luna, care flanchează turnul, semnifică lumină, fertilitate, libertate, respectiv veșnicie, creștere și cunoaștere. Podul peste râul Olt reprezintă importanța localității în traficul comercial și de călători. Coroana murală cu șapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu, reședință de județ.

Legături externe Hotărârea nr. 1368/2005 privind aprobarea stemei municipiului Slatina, județul Olt

Categorie: Stemele municipiilor din România Categorie: Slatina