Discina ancilis (Christian Hendrik Persoon, 1822 ex Pier Andrea Saccardo, 1889), sin. Discina perlata (Elias Magnus Fries, 1822 ex Elias Magnus Fries, 1849) din încrengătura Ascomycota, în familia Discinaceae și de genul Discina,http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=248544 Index Fungorum denumită în popor urechiușă încrețităZaharia C. Panțu: „Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice“, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929), p. 346, Denumire RO 1 sau farfurioară zbârcită,Denumire RO 2 este o specie saprofită de ciuperci comestibile. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitar sau în grupuri mici pe sau în jurul buștenilor și cioatelor de molizi și pini în putrefacție în păduri de conifere precum la marginile lor, mai departe prin rariști și tăieturi. Apare de la deal la munte, aproape niciodată în câmpie, primăvara devreme, uneori odată cu topirea zăpezii, din (martie) aprilie până în mai (iunie).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675 - 1, ISBN 3-405-12081-0Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 640-641, ISBN 978-3-8354-1839-4Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 50

Taxonomie thumb|left|170px|Pier Andrea Saccardo Specia a fost descrisă pentru prima dată ca Peziza ancilis de Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Mycologia Europaea din 1822, C. H. Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 1, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1822, p. 219 iar, în 1889, Pier Andrea Saccardo a mutat specia corect la genul Discina menținând epitetul și argumentând că ar fi cel mai vechi. P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 8, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1889, p. 103

În același an, dar scurt timp mai târziu Elias Magnus Fries a denumit specia, independent de Persoon, Peziza perlata, Elias Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 2, partea 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1822, p. 43 iar în anul 1849 a creat genul Discina și a transferat specia acolo, păstrând epitetul determinat de el, de verificat în cartea sa Summa vegetabilium Scandinaviae. Elias Fries: „Summa vegetabilium Scandinaviae”, vol. 3, Editura A. Bonnier, Stockholm 1849, p. 348 Datorită poziției sale avantajate în micologie și a determinării unui nou gen pentru această specie, taxonul a fost valabil 120 de ani (și mai este uzat foarte des până în prezent.)

Dar anii 1969 și 1984 au adus mari tulburări pentru taxonomia buretelui. Mai întâi, în 1969, micologul și biologul finlandez Harri Harmaja (n. 1944) a mutat specia la genul Gyromitra sub denumirea Gyromitra perlata, reoferindu-se astfel la Fries,H. Harmaja: „Gyromitra perlata Fr.”, în: „Karstenia”, vol. 9, nr. 11, 1969 apoi, în 1984 micologul și profesorul universitar german Hanns Kreisel (1931-2017) a transferat și el specia la acest gen drept Gyromitra ancilis, ținându-se astfel de Persoon.H. Kreisel: „Gyromitra ancilis (Pers.)”, în: „Boletus”, vol. 1, p. 29, 1984

De atunci au existat deodată 4 nume binomiale, cel a lui Fries, a lui Saccardo, a lui Harmaja și a lui Kreisel (apărând cu toate până în prezent în cărți micologice) și cearta a fost [și tot mai este mare]. În sfârșit, s-a decis internațional, că specia nu aparține genului Gyromitra și după ce Persoon descoperise specia scurt înainte de Fries, ea este de denumită Discina ancilis, determinare valabilă până în prezent (2019).Michael Beug: „Gyromitras, Which one is it and Can I Eat It?”, în: „Mycophile”, Newsletter of the North American Mycological Association, vol. 54, nr. 2, p. 16-17 Jurnalul Der Tintling La Mycobank există o listă asemănătoare de forme și soiuri ca și în Index Fungorum. Cu toate acestea, Mycobank diferențiază între Discina ancilis și Discina perlata, creând astfel 2 specii, ce nu poate fi corect.Mycobank 1Mycobank 2

Descriere thumb|left|250px|Bres. Discina perlata Corpul fructifer: are un diametru de 5-12 (15) cm este fragil și subțire de o grosime maximală de 1,5-3 mm, inițial în formă de cupă sau de castron pe fund tare zbârcit, care se aplatizează pe măsură ce buretele se maturizează, având pentru timp lung marginile răsucite în sus cu un aspect de farfurie. La bătrânețe prezintă marginea ondulată, neregulată și crestată. Suprafață interioară (= superioară), cea care produce sporii, este lucioasă, la umezeală ușor unsuroasă, zbârcită până la adânc brăzdată, fiind de un colorit variabil, de la ocru-gălbui peste brun-roșcat până la maroniu-cafeniu, dar devenind în vârstă negricios mai ales înspre margine. Suprafața exterioară (= inferioară), și ea cu adâncituri, este albicioasă, palid rozalie sau alb-gălbuie. Piciorul: este uneori absent sau foarte scurt, de 0,5-0.8 (3) cm înălțime, dar de 2-3 cm grosime, albicios, brăzdat adânc cu nervuri ramificate, neregulate care se extind pe corpul fructifer. Carnea: este destul de subțire, fragilă până ușor elastică, albicioasă, cu un miros și gust aproape imperceptibil. Caracteristici microscopice: are spori cuo mărime de 25-30 x 10-12 microni, sunt elipsoidali, cu aspect fusiform datorită 2 pandantive ascuțite la poli, la început netezi, apoi ușor reticulați, hialini (translucizi), cu picături mici la poli. Praful lor este brun-gălbui. Ascele fusiforme care reacționează în Soluție Lugol negativ, poartă 8 spori și măsoară 350-370 x 14-16 µm microni. Parafizele sunt cilindrice, la vârf ușor clavate, multiplu septate și de conținut maroniu. Reacții chimice: nu sunt cunoscute.

Confuzii Discina ancilis poate confundată cu alte specii de aspect asemănător din încrengătura Ascomycota, cum ar fi: Caloscypha fulgens (fără valoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8 Discina parma sin. Gyromitra parma (comestibilă, foarte similară, se dezvoltă numai în foioase),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 530-531, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum) Disciotis venosa (comestibilă, miros de clor care se pierde în decursul pregătirii),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675 - 2, ISBN 3-405-12081-0 Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha (comestibilă),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 594-595 - 1, ISBN 88-85013-25-2 Helvella acetabulum (comestibilitate restrânsă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 626-627, ISBN 3-405-11774-7Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 560-561, ISBN 3-405-12124-8 Helvella costifera (comestibilitate restrânsă),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 608-609, ISBN 88-85013-37-6 Helvella leucomelaena (comestibilitate restrânsă),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 590-591, ISBN 88-85013-25-2 Helvella queletii ((comestibilitate restrânsă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 540-541, ISBN 3-405-12124-8 Otidea alutacea (fără valoare culinară), Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6 Otidea bufonia (fără valoare culinară), Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8 Otidea cochleata (comestibilă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8 Otidea onotica (comestibilă),Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2 Peziza arveniensis (comestibilă),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617, ISBN 88-85013-37-6 Peziza badia (comestibilă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671-2, ISBN 3-405-12081-0 Peziza cerea (fără valoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557, ISBN 3-405-12124-8 Peziza michelii (fără valoare),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 630-631, ISBN 88-85013-46-5 Peziza repanda (comestibilă, dar fără valoare culinară, suprafața interioară cu aspect granular)Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617, ISBN 88-85013-37-6 Peziza varia (comestibilă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 558-559, ISBN 3-405-12124-8 Rhizina undulata sin. Rhizina inflata (necomestibilă, elastic-fibroasă, are dimensiuni mai mari),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 684-685 - 1, ISBN 3-405-12081-0 sau Sarcosphaera coronaria sin. Sarcosphaera crassa (posibil foarte otrăvitoare),Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330-331, ISBN 978-3-440-13447-4 și Sarcosphaera eximia (destul de otrăvitoare, conține giromitrină, corp cu tonuri mai albăstruie, miros de revent la maturitate).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 626-627, ISBN 3-405-12116-7Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 674-675, ISBN 978-3-440-14530-2

Specii asemănătoare

Valorificare Mai întâi trebuie menționat, că urechiușa încrețită nu poate fi mâncată crud, pentru că conține ceva giromitrină fiind astfel otrăvitoare în această stare. Valoarea culinară nu atinge în nici un caz calitatea bureților de genul Morchella. Sigur că ea poate fi preparată ca zbârciogii, mai bine însă este adăugarea lor, tăiate mărunt, la ei, de exemplu într-un sos.Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7 Pentru dezintegrarea giromitrinei, buretele trebuie să fie prăjit sau fiert bine.

Note

Bibiliografie Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932 Bruno Cetto, „I funghi dal vero”, vol. 1-7 Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926 Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928 Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe

Discina ancilis, film în limba polonă Discina ancilis, film în limba franceză

Categorie:Discinaceae Categorie:Ciuperci comestibile Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:1822 în știință