Antinatalism

Antinatalismul sau antinatalitatea este o poziție filosofică care atribuie o valoare negativă nașterii. Antinataliștii susțin că oamenii trebuie să se abțină de la procreare deoarece aceasta este un rău moral (unii recunoscând și procrearea altor ființe simțitoare ca fiind un rău moral). În scrierile științifice și în literatură, au fost prezentate diferite baze etice pentru antinatalism.K. Akerma, Antinatalismul - Ein Handbuch , epubli, 2017. Unele dintre cele mai vechi scrieri care au supraviețuit ideii că ar fi mai bine să nu te fi născut provin din Grecia antică.W. Tatarkiewicz, O szczęściu (La fericire), Warszawa: Państwowe Wydawnictwo Naukowe, 1979, pp. 420-421. Termenul „antinatalism” este în contradicție cu termenul „natalism” sau „pro-natalism” și se presupune că a fost folosit pentru prima dată de Théophile de Giraud (născut în 1968) în cartea sa L'art de guillotiner les procréateurs: Manifeste anti-nataliste.K. Akerma, Antinatalism ... op. cit., p. 301.

În religii

În învățăturile lui Buddha (circa 400 î.Hr.), printre cele ale patru adevăruri nobile și la începutul lui Mahāvagga, se interpretată de Hari Singh Gour (1870-1949) după cum urmează:

Nevăzând suferința care apare în viață, omul naște copiii și este, prin urmare, cauza bătrâneții și a morții lor. Dacă ar realiza ceea ce va face, el s-ar opri din procrearea copiilor și ar opri efectul de îmbătrânire și moarte.

Marcioniții credeau că lumea vizibilă este o creație malefică a unui demiurg brut, crud, gelos și furios, pe nume Yahweh. Conform acestei învățături, oamenii trebuie să i se opună, să părăsească lumea, să nu creeze oameni și să se încreadă într-un zeu benevol al milei, care este străin și îndepărtat. H. Jonas, Religia gnostică: Mesajul străinului Dumnezeu și începutul creștinismului , Boston: Beacon Press, 1958, pp. 144-145. P. Karavites, Răul, libertatea și drumul spre perfecțiune în Clement din Alexandria , Leiden: Brill, 1999, p. 94. Clement de Alexandria, Stromateis, Cărțile 1-3 (Părinții Bisericii, volumul 85) , Washington DC: CUA Press, 2010, pp. 263-271.

Encratiții au observat că nașterea duce la moarte. Pentru a cuceri moartea, oamenii trebuie să renunțe la procreare: „să nu producă nutriție proaspătă pentru moarte”. P. Brown, Corpul și societatea: bărbați, femei și renunțarea sexuală în creștinismul timpuriu , New York: Columbia University Press, 1988, p. 96. G. Quispel, Gnostica, Iudaica, Catolica: Eseuri colectate de Gilles Quispel , Leiden: Brill, 2008, p. 228. Clement de Alexandria, Stromateis , op. cit., pag. 295-296.

Maniheiștii , H. Jonas, The Gnostic ... , op. cit., pp. 228 și 231. I. Gardner și SNC Lieu, Manichaean Texte din Imperiul Roman , New York: Cambridge University Press, 2004, pag. 7 și 22. SG Kochuthara, Conceptul de plăcere sexuală în tradiția morală catolică , Roma: Gregorian Bookbibliothec Biblic, 2007, p. 165. Bogomili D. Obolensky, The Bogomils: Un studiu în Neohmanichismul Balcanic , New York: Cambridge University Press, 2004, p. 114. F. Curta, Europa de Sud-Est în Evul Mediu, 500-1250 , New York: Cambridge University Press, 2006, p. 236. J. Lacarrière, The Gnostics, Londra: Owen, 1977, p. 116. și catarii MJ Fromer, Probleme etice în sexualitate și reproducere , St. Louis: Mosby, 1983, p. 110. S. Runciman, The Manichee Medievală: Un studiu al Ereziei Creștine Dualiste , New York: Cambridge University Press, 1947, pp. 151-152. D. Elliott, Căsătorie spirituală: Abstinența sexuală în "Weddle Medieval" , Princeton: Princeton University Press, 1995, pp. 133-134. credeau că procrearea condamnă sufletul la închisoare în materie rea. Ei au văzut procrearea ca un instrument al unui zeu malefic, demiurg sau al Satanei care încarnează elementul divin în materie și astfel face ca elementul divin să sufere.

Teodiceea și Antropodiceea Julio Cabrera considera problema de a fi creator în relație cu teodiceea și dezbate că, așa cum ne este imposibil să apărăm ideea unui Dumnezeu benevol ca și creator, este de asemenea imposibil să apărăm ideea unui om bun ca și creator. În paternitate, părintele uman imită părintele divin, în sensul în care educația ar putea fi înțeleasă ca o formă de căutare a „mântuirii”, „calea cea dreaptă” pentru un copil. Cu toate acestea, o ființă umană poate decide că este mai bine lipsa suferinței decât prezența ei și să ofere posibilitatea ulterioară de salvare din suferință. În opinia lui Cabrera, răul nu este asociat cu lipsa ființei, ci cu suferința și moartea celor prezenți în viață. Așadar, dimpotrivă, răul fiind asociat cu ființa.

Karim Akerma, din cauza problemei morale a omului ca creator, introduce Antropodiceea, un concept copie pentru Teodicee. El este de părere că, cu cât mai există mai puțină credință în Creatorul - Dumnezeu cel autoputernic, cu atât mai urgentă devine problema antropodității. Akerma crede că cei care doresc să ducă o viață etică, pentru a cauza o suferință este necesară o justificare. Omul nu mai poate trimite responsabilitatea pentru suferință unei entități imaginare care să stabilescă principiile morale. Pentru Akerma, antinatalismul este o consecință a prăbușirii încercărilor teodicee și a eșecului încercărilor de a stabili o antropodicee. Potrivit lui, nu există nici o metafizică, nici o teorie morală care să justifice facerea de noi oameni și, prin urmare, antropodiceea este imposibil de apărat, precum și teodiceea. K. Akerma, Verebben der Menschheit: Neganthropie und Anthropodizee, Verlag Karl Alber, Freiburg im Breisgau: Verlag Karl Alber, 2000.

Peter Wessel Zapffe Peter Wessel Zapffe (1899-1990) privea oamenii ca un paradox biologic. Conștiința a devenit supra-evoluată în oameni, făcându-ne astfel incapabili de funcționare în mod normal precum alte animale: percepția de sine fiind peste așteptări. Slăbiciunea și insignifianța noastră în Cosmos fiind vizibile pentru noi. Vrem să trăim și, totuși, din cauza modului în care am evoluat, suntem singura specie ai cărei membri sunt conștienți că sunt destinați să moară. Suntem capabili să analizăm trecutul și viitorul, atât situația noastră cât și cea a celorlalți, să ne imaginăm suferința a miliarde de oameni (precum și a altor ființe vii) care au trăit în trecut sau astăzi și simțim compasiune pentru suferința lor. Tânjim pentru dreptate și sens într-o lume în care niciuna nu se întâmplă. Acest lucru garantează că viețile persoanelor conștiente sunt tragice. Avem dorințe - nevoi spirituale pe care realitatea este incapabilă a le satisface, iar specia noastă continuă să existe doar pentru că ne limităm conștiința la ceea ce implică realitatea respectivă. Existența umană se rezumă la o rețea întortocheată de mecanisme de apărare, care pot fi observate atât individual cât și social în comportamentul nostru de zi cu zi. Potrivit lui Zapffe, umanitatea ar trebui să înceteze această auto-înșelăciune, iar consecința naturală ar fi extincția ei prin abținerea de la procreare. PW Zapffe, Ultimul Mesia , Filosofia Acum, 2004, numărul 45, pp. 35-39. PW Zapffe, Om det tragiske , Oslo: Pax Forlag, 1996. PW Zapffe, H. Tønnessen, Jeg velger sannheten: En dialog mellom Peter Wessel Zapffe și Herman Tønnessen , Oslo: Universitets forlaget, 1983.

Etică negativă Julio Cabrera a propus un concept de „etică negativă” în opoziție cu etica „afirmativă”, adică etică care afirmă existența. J. Cabrera, Projeto de Ética Negativa, São Paulo: Edicões Mandacaru, 1989 (a doua ediție: A Ética e Suas Negações, Não nascer, suicidio e pequenos assassinatos , Rio De Janeiro: Rocco, 2011). Traducerea în limba engleză a primului capitol. J. Cabrera, O critică a moralității afirmative (O reflecție asupra morții, nașterii și valorii vieții) , Brazilia: Julio Cabrera Editions, 2014 (ediția în limba engleză). J. Cabrera, Crética de la morala afirmativa: Una reflexión sobre nacimiento, muerte y valor de la vida , Barcelona: Gedisa, 1996 (ediția originală spaniolă, ediția a doua în 2014).J. Cabrera (redactor), Ética Negativa: probleme și discuții , Goiânia: UFG, 2008. J. Cabrera, T. Lenharo di Santis, Porque te amo, Não nascerás !: Nascituri te salutant, Brazilia: LGE, 2009. Traducere în limba română.J. Cabrera, Disconfort și impediment moral: situația umană, bioetica radicală și procreare , Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing, 2019. Un extras de 30 de pagini pe site-ul editorului. J. Cabrera, Mala estar e moralidade: situação humana, ética e procriação responsável , Brasília: UnB, 2018 (ediția originală în limba portugheză). El descrie procrearea ca manipulare, un act dăunător, trimiterea unilaterală și fără consens a unei ființe umane într-o situație imorală, dureroasă și periculoasă. Pentru Cabrera, această situație - viața umană, este „structural negativă” prin faptul că componentele ei sunt în sine adverse. Cele mai comune dintre aceste componente sunt, după părerea lui, următoarele:

(A) Ființa dobândită de om la naștere descreștere (sau „în scădere”), pe măsură ce începe a se sfârși de la apariția sa, urmând o direcție unică și ireversibilă de descompunere și declin, a cărui desăvârșire care poate avea loc în orice moment. (B) De la începutul apariției sale, ființa umană este afectată de trei tipuri de conflict: durere fizică (sub formă de boli, accidente și catastrofe la care este întotdeauna expusă); descurajare (o categorie care cuprinde fenomene cum ar fi lipsa de voință, oboseala, fără putere, senzația de a te simți fără rost, lipsa de motivație, plictiseala și depresiea); și „impediment moral”. Conform eticii negative, oamenii sunt „descurajați moral”: nu suntem capabili să acționăm moral față de toți ceilalți în toate circumstanțele. Acest impediment nu se produce din cauza unui „rău” propriu al naturii umane, ci din cauza situației structurale în care omul a fost întotdeauna. În această situație, în care oamenii sunt înconjurați de diferite tipuri de durere, spațiul pentru acțiune fiind limitat și interesele diferite sunt adesea în conflict unul cu celălalt. Nu trebuie să avem intenții rele pentru a trata pe alții cu nepăsare; suntem obligați să facem acest lucru pentru a supraviețui, pentru a urma proiectele noastre proprii și a fugi de suferință. Pentru Cabrera, impedimentul moral este cel mai rău lucru în viață și în procreare: prin procreare, cineva creează un alt om care nu va putea să trăiască moral. Cabrera de asemenea atrage atenția asupra faptului că viața este asociată cu riscul constant al unei persoane de a suferii dureri fizice, ceea ce este comun în viață( ca de exemplu din pricina unei boli grave) și susține că simpla existență a unei astfel de posibilități ne împiedică atât din punct de vedere moral cât și din cauza acesteia, putem pierde în orice moment, ca urmare a realizării sale, posibilitatea unei funcționări demne și morale, chiar și într-o măsură minimă.