Agaricus abruptibulbus (Charles Horton Peck, 1905) sin. Psalliota abruptibulba (Charles Horton Peck, 1905 ex Calvin Henry Kauffman, 1918) din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul AgaricusIndex Fungorum 1 este o specie saprofită de ciuperci comestibile, numită în popor migdală(migdale) de pământ.Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 499, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO Buretele crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie la munte, în păduri de conifere, solitar sau în grupuri mici de 2 până 3 exemplare, preferat adâncite în așternut de ace de molizi. Perioada de dezvoltare o are din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 176-177, ISBN 3-405-12116-7Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 68-69, ISBN 978-3-8354-1839-4
Istoric Specia a fost descrisă pentru prima dată de micologul american Charles Horton Peck, mai întâi sub numele Agaricus abruptus (1900), schimbându-l apoi în cel actual (2019) și publicat în Bulletin of the New York State Museum din 1905.Charles Horton Peck: „Agaricus abruptibulbus”, în: „Bulletin of the New York State Museum”, vol. 94, nr. 8, 1905, p. 58
După ce micologul german Paul Kummer l-a redenumit genul în Psalliota, în dependență de Elias Magnus Fries, în cartea sa Der Führer in die Pilzkunde din anul 1871,Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 72 această nouă denumire a fost preluată de cei mai mulți colegi ai lui până la revenirea la taxonul lui Carl von Linné.L. A. Parra: „Nomenclatural Study of the Genus Agaricus L. of the Iberian peninsula and Balearic Islands”, Editura Consejo Superior de Investigaciones Cientificas, Madrid 2005, p. 36, ISBN 84-00-08316-4 În consecință, și speciile au fost redenumite și ciuperca aici descrisä a ascultat pentru mult timp pe numele Psalliota abruptibulba, determinat de botanistul și micologul american Calvin Henry Kauffman (1869–1931) în 1918.Mycobank Această denumire se mai găsește în cărți micologice mai vechi.
Descriere thumb|left|180px|Farlow: A. abruptibulbus Pălăria: are un diametru de 8-12 cm și este amenajată central peste picior, fiind inițial semisferică, cu marginea răsfrântă către picior, dar se aplatizează destul de repede, devenind la bătrânețe aproape plană, fiind atunci adesea slab cocoșată. Cuticula este uscată cu aspect mătăsos în centru și slab flocos spre margine, prezentând niciodată solzi sau scuame. Coloritul este de un alb pur, dar capătă odată cu vârsta sau pe vreme uscată trăsături galbene. Se colorează la atingere sau leziune imediat galben ca lămâia. Lamelele: sunt lungi, aglomerate, subțiri și libere, inițial palide, albuie, schimbând coloritul apoi în pal gălbui-roz, și la bătrânețe în brun-negricios. Piciorul: are o înălțime de 10-12 cm, o lățime de 1-1,5 cm, este zvelt, cilindric, adesea ceva excentric, deja în tinerețe gol pe interior, lucios precum slab flocos-solzos, sfârșind într-un mic bulb mărginit și turtit fără volvă. Coloritul este alb, spre pălărie nu rar cu nuanțe de roz, devenind la bătrânețe negricios în jurul bazei. Prezintă un inel ca un tubuleț, fraged, larg, pliat și neregulat, partea superioară fiind netedă, iar cea inferioară ușor focoasă, situat destul de sus spre pălărie. Carnea: este în pălărie albă, iar în tijă palidă, ceva fragilă, pe măsura avansării în vârstă moale, îngălbenind viu (nici odată înroșind) după tăiere. Buretele este de gust dulceag, având un miros slab de migdale. Caracteristici microscopice: Sporii sunt bruni, netezi și ovoidali cu o dimensiune cuprinsă între 6-8 × 4-5 microni. Culoarea lor este brun-purpurie. Basidiile poartă 4 sterigme fiecare. Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu galben.Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 231
Confuzii În mod general, migdala de pământ poate fi doar confundată cu alte specii inofensive de genul Agaricus care au miros de anason sau de migdale, cum sunt Agaricus albolutescens (comestibil),S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474 Agaricus arvensis,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0 Agaricus bresadolanus (otrăvitor),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 64-65, ISBN 3-405-12081-0Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013, p. 171 Agaricus macrosporus.Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0 sau Agaricus silvicola,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8 dar și cu cele alte soiuri albuie ale genului Agaricus fără mirosul specific, ca de exemplu cu mai micul Agaricus comtulus,Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 56-57, ISBN 88-85013-25-2 Agaricus bitorquis,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7 Agaricus campestrisBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7 sau, de asemenea, cu Amanita Eliae,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0 Calocybe gambosa,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130 Leucoagaricus leucothitesBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0 ori Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala.Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0 Excepția face otrăvitorul Agaricus xanthodermus, a cărui carne de bază este colorată mereu galben, mirosind a iod, fenol sau cerneală.Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7 Altfel se prezintă situația, dacă un începător ar confunda soiul cu specii letale cum sunt Amanita phalloides, Amanita verna, Amanita virosa Entoloma sinuatum,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126 sau Inocybe erubescens care este în tinerețe alb.
Specii asemănătoare în imagini Specii comestibile
Specii otrăvitoare
Valorificare Cu toate că această specie nu-și pierde mirosul de migdale în timpul preparării complet, migdala de pământ este un burete mult căutat și consumat, pentru că este gustos și de calitate bună. El poate fi pregătit ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci sau adăugat la un sos de carne, în special de vânat.Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7 Gustos este de asemenea cu jumări de ou, prăjit în unt cu verdețuri, ca umplutura unei plăcinte de foaie sau în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55 Dar nu consumați aceastä specie în cantități mari (vezi jos).
Atenție!
Agaricus abruptibulbus este cunoscut de a bio-acumula elementul toxic cadmiu - cu alte cuvinte, el absoarbe cadmiul mai repede decât îl pierde - astfel încât specimenele colectate în sălbăticie conțin deseori concentrații mai mari ale elementului decât solul în care sunt găsite.Ulrich Meisch, Anne-Ruth Scholl, Johannes A. Schmitt Catedra 15.2, Biochimie, a Universității din Saarland: „Cadmium - ein Wachstumsfaktor für den Schiefknolligen Anischampignon Agaricus abruptibulbus (Peck)”, Saarbrücken 1981
Note
Bibliografie Bruno Cetto, „I funghi dal vero”,volumele 1-7 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1 J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2 Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2 Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Agaricus abruptibulbus, film în limba italiană Categorie:Agaricus Categorie:Ciuperci comestibile Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:1900 în știință