Tratatul Atlanticului de Nord, denumit și Tratatul de la Washington, este tratatul care formează temeiul juridic și este implementat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Tratatul a fost semnat la Washington, D.C., la 4 aprilie 1949.
Context Motivația necesității Pactului Atlantic Unul dintre cele mai de seamă motive ale necesității semnării Pactului Atlantic a fost frica expansiunii sovietice în Europa Centrală. Această temere a fost confirmată de o serie de evenimente din 1948, precum Blocada Berlinului ori lovitura de stat din Cehoslovacia. Aceste evenimente au împins nou-formatul Război Rece la un nivel de încordare nemaivăzut până atunci. Evenimente precum cele de la Praga vor motiva negocierea și semnarea Pactului Atlantic.J. B. Duroselle, A. Kaspi, Istoria relațiilor internaționale. 1948 - până în zilele noastre. Vol II, traducerea de A. Airinei, editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006, p. 37-38.
Geneza Pactului Textul original al tratatului a fost realizat de către americani, la Washington D. C. Acesta a fost transmis ulterior celor cinci parteneri europeni ce urmau să participe la fondarea alianței: Republica Franceză, Regatul Belgiei, Regatul Olandei, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acceptarea de către acestea a tratatului a avut loc la 14-15 martie, atunci când consiliul consultativ al celor cinci (format din miniștrii afacerilor externe, ai apărării naționale și ai finanțelor ale țărilor semnatare ale Tratatului de la Bruxelles) l-a analizat la Londra. Nu au fost aduse schimbări asupra textului original. Tot pe 15 martie cei Cinci, alături de Statele Unite ale Americii și Canada au invitat să adere la pact Regatul Norvegiei, Regatul Danemarcei, Republica Islanda, Republica Portugalia și Republica Italiană.J. B. Duroselle, A. Kaspi, ibidem, p. 26.
Membri
Membri fondatori Următoarele douăsprezece state au semnat tratatul și au devenit astfel membri fondatori ai NATO. Următorii lideri au semnat acordul în calitate de ai țărilor lor la Washington, D. C. pe 4 aprilie 1949:
– prim-ministrul și ministrul de externe Paul-Henri Spaak și ambasadorul – secretarul de stat Lester B. Pearson și ambasadorul – ministrul de externe și ambasadorul – ministrul de externe Robert Schuman și ambasadorul – ministrul de externe Bjarni Benediktsson și ambasadorul – ministrul de externe și ambasadorul – ministrul de externe Joseph Bech și ambasadorul – ministrul de externe și ambasadorul – ministrul de externe și ambasadorul – ministrul de externe și ambasadorul – secretarul de stat Ernest Bevin și ambasadorul – secretarul de stat Dean Acheson
Alți membri Următoarele 18 state au aderat la tratat după cele 12 state fondatoare:
(1952)La aderare Regatul Greciei. (1952) (1955)La aderare, Germania de Vest. (1982) (1999) (1999) (1999) (2004) (2004) (2004) (2004) (2004) (2004) (2004) (2009) (2009) (2017) (2020) (2023) (2024)
Articolul 1 Articolul 1 al tratatului prevede că „părțile se angajează conform prevederilor din Carta Națiunilor Unite, să rezolve prin mijloace pașnice orice dispută internațională în care ar putea fi implicate, astfel încât să nu aducă atingere păcii, securității și dreptului internațional și să se abțină să recurgă în relațiile internaționale la amenințarea cu forța sau la folosirea forței, în vreun mod incompatibil cu obiectivele Națiunilor Unite”.
Membrii încearcă să promoveze stabilitatea și bunăstarea în zona Atlanticului de Nord prin păstrarea păcii și securității în conformitate cu Carta Națiunilor Unite.
Articolul 4 Articolul 4 solicită consultarea în chestiuni militare în momentul în care „este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți”.
Acesta a fost invocat de cinci ori: de patru ori de Turcia (în 2003 din cauza războiului din Irak; după în iunie 2012; după schimbul de focuri dintre Turcia și Siria în octombrie 2012 și în februarie 2020 ca urmare a ) și o dată de Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia în februarie 2022, în timpul invaziei ruse a Ucrainei.
O reuniune conform articolului 4 a fost invocată de Letonia, Turkishpress.com, Lituania și Polonia în martie 2014, ca răspuns la anexarea Crimeii.
În noiembrie 2021, Polonia, Lituania și Letonia au invocat articolul 4 din cauza zecilor de mii de imigranți ilegali care au intrat în Uniunea Europeană din Belarus. O întâlnire NATO despre criza de la frontiera UE-Belarus a avut loc, aceștia intenționând să sancționeze Belarusul pentru această criză și utilizarea unor tactici militare hibride împotriva vecinilor săi vestici.
Turcia și-a anunțat intenția de a convoca, în baza articolului 4, o reuniune extraordinară pe 28 iulie 2015, ca urmare a - comis de un terorist ISIS - și a altor probleme de securitate de la granița din sud.telegraph.co.uk: "Turkey calls for emergency Nato meeting to discuss Isil and PKK", 26 July 2015 Un comunicat de presă publicat de alianță susținea că „Turcia a solicitat întâlnirea, având în vedere gravitatea situației din ultimele zile ulterioare odioasele atacuri teroriste, și a informat aliații cu privire la măsurile pe care urmează să le aplice”. Statele Unite au anunțat prin The New York Times pe 27 iulie că au căzut de acord deja „în termeni generali asupra unui plan care prevede ca avioanele de război americane, insurgenții sirieni și armata turcă să lucreze împreună pentru a elimina susținătorii Statului Islamic pe o fâșie de 60 de mile din nordul Siriei de-a lungul graniței cu Turcia”.nytimes.com: "Turkey and U.S. Plan to Create Syria ‘Safe Zone’ Free of ISIS", 27 July 2015 Premierul turc a declarat că operațiunile vor continua până când Turcia nu se va mai simți amenințată și a discutat telefonic situația cu Ban Ki-moon, secretarul-general al ONU, pe 26 iulie. Statele Unite au susținut că Turcia „are dreptul să ia măsuri” împotriva Partidul Muncitorilor din Kurdistan, un grup separatist kurd care încearcă să obțină autonomie încă din 1984. De asemenea, un reportaj de știri a dezvăluit că Turcia a intrat ilegal în spațiul aerian irakian în vederea urmăririi militanților PKK.
Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia au invocat articolului 4 în februarie 2022 ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei. Membrii NATO au fost de acord să organizeze consultări.
Articolul 5 Secțiunea-cheie a tratatului este articolul 5. Clauza sa este definită drept casus foederis. Conform acestuia, „părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale”.
A fost invocat o singură dată în istoria NATO: de către Statele Unite după atentatele din 11 septembrie din 2001.NATO: Key Events (timeline), 2001: "Large-scale terrorist attacks in New York and Washington D.C.—NATO invokes Article 5 for the first time ever and adopts a broader approach to security" (See also: Public statement of casus foederis) Invocarea a fost confirmată pe 4 octombrie 2001, după ce NATO a stabilit că atacurile erau eligibile în conformitate cu termenii Tratatului Atlanticului de Nord. Cele opt acțiuni oficiale întreprinse de NATO ca răspuns la atentatele din 11 septembrie au inclus și (operațiune navală în Marea Mediterană desfășurată cu scopul de a preveni circulația teroriștilor și transportul armelor de distrugere în masă, respectiv de a îmbunătăți securitatea transporturilor maritime în general). Active Endeavour a fost inițiată pe 4 octombrie 2001. miniatura|400x400px|O hartă animată care prezintă cronologic aderarea țărilor la NATO miniatura|400x400px|Țările care au semnat Tratatul Atlanticului de Nord (2022) În aprilie 2012, prim-ministrul turc Tayyip Erdoğan a luat în considerare invocarea articolului 5 din tratatul NATO pentru a proteja securitatea națională a Turciei într-o dispută legată de războiul civil din Siria.todayszaman.com: "PM: Turkey may invoke NATO’s Article 5 over Syrian border fire" , 11 April 2012todayszaman.com: "Observers say NATO’s fifth charter comes into play if clashes with Syria get worse" , 11 April 2012 Alianța a răspuns rapid și un purtător de cuvânt a declarat că alianța „monitorizează îndeaproape situația și va continua să facă acest lucru” și „ia foarte în serios să-și protejeze membrii”.todayszaman.com: "NATO says monitoring tension in Turkey-Syria border" , 12 April 2012 La 17 aprilie, Turcia a declarat că va aborda problema în următoarea întâlnire ministerială a NATO.todayszaman.com: "Turkey to discuss Syria with NATO at Brussels meeting" , 17 April 2012 Pe 29 aprilie, Ministerul de Externe sirian a confirmat primirea mesajului lui Erdogan.todayszaman.com: "Turkey intends to provoke tension in Syria by raising Article 5, Syria says" , 29 April 2012 La 25 iunie, viceprim-ministrul turc a declarat că intenționează să invoce articolul 5 la o reuniune NATO special convocatătodayszaman.com: "NATO envoys to meet Tuesday over downed Turkish jet" , 24 June 2012 ca urmare a doborârii unui avion militar turc „neînarmat” care se afla la „13 mile marine” de Siria deasupra „apelor internaționale” într-o „misiune de testare a sistemelor radar interne”.todayszaman.com: "Turkey says jet shot down in international airspace " , 24 June 2012 Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Siriei a insistat că avionul „zbura la o altitudine de 100 de metri în interiorul spațiului aerian sirian, o încălcare clară a suveranității siriene”, iar „avionul a fost doborât de armele antiaeriene”, ale cărei gloanțe „au doar o rază de acțiune de 2,5 kilometri", și nu de o rachetă ghidată cu radar.todayszaman.com: "Turkey not to invoke Art. 5, NATO war in Syria as unlikely as ever" , 25 June 2015 Pe 5 august, Erdoğan a declarat: „ [în Siria] și pământul din jurul lui este teritoriul nostru. Nu putem ignora nicio acțiune împotriva acelui monument întrucât ar fi un atac asupra teritoriului nostru, precum și un atac asupra teritoriului NATO. . . Toți își cunosc datoria și vor continua să facă ceea ce este necesar.”Ankara warns against attack on tomb, Hürriyet Daily News, 7 August 2012.Secretarul general al NATO, Andrs Rasmussen, a declarat ulterior, înainte de întâlnirea ministerială din octombrie 2012, că alianța este pregătită să apere Turcia și a recunoscut că această dispută din zona graniței turce preocupă alianța, dar a scos în evidență faptul că aceasta ezită să intervină: „O intervenție militară poate avea consecințe neprevăzute. Vreau să mă fac înțeles. Nu avem nicio intenție să intervenim militar [în Siria în momentul de față]”.todayszaman.com: "NATO wary of Syria intervention, but ready to defend Turkey" , 8 October 2012 Pe 27 martie 2014, au apărut înregistrări pe YouTube ale unei conversații dintre , ministrul turc de externe de la vremea respectivă, , subsecretar al Ministerului de Externe și director al , și generalul adjunct . Conversația ar fi fost înregistrată probabil în biroul lui Davutoğlu de la Ministerul de Externe pe 13 martie. Aceasta dezvăluie intenția Turciei de desfășura operațiuni cu steag fals pe teritoriul Siriei și posibilitatea de a profita de o amenințare falsă a mormântului lui Shah cu scopul de a interveni militar.