Programul de Diplomă al Bacalaureatului Internațional (IBDP sau PDBI) este un program educațional pe o durată de doi ani destinat în special copiilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Programul oferă o calificare acceptată la nivel internațional pentru intrarea în învățământul superior și este recunoscută de numeroase universități din întreaga lume. Acest program a fost dezvoltat la începutul anilor '60 în Geneva, Elveția, de un grup de profesori din întreaga lume. După un program pilot de șase ani, încheiat în 1975, a fost înființat și un program de diplomă bilingvă.

Administrat de Bacalaureatul Internațional (IB), IBDP este predat în școli din peste 140 de țări, într-una din cele trei limbi disponibile: engleză, franceză sau spaniolă. Pentru a participa, studenții trebuie să frecventeze o școală IB. Studenții IBDP completează evaluări în șase subiecte, câte unul din fiecare grup de subiecte, și trei cerințe esențiale. Studentii sunt evaluați utilizând evaluări interne și externe, iar cursurile se termină cu o serie de examene evaluate extern, care constau, de obicei, din două sau trei teste scrise într-o anumită durată de timp. Evaluarea internă variază în funcție de subiect: pot exista prezentări orale, lucrări practice sau lucrări scrise. În majoritatea cazurilor, acestea sunt notate inițial de către profesorul din clasă, ale cărui note sunt apoi verificate sau modificate, după caz, de către un moderator extern desemnat.

În general, IBDP a fost bine primit. Acesta a fost apreciat pentru introducerea gândirii interdisciplinare în educația elevilor de liceu. În Regatul Unit, ziarul The Guardian susține că IBDP este „mai dificil din punct de vedere academic și mai cuprinzător decât trei sau patru niveluri A [de bacalaureat britanic]” . Cu toate acestea, un angajament făcut de a permite copiilor din toate zonele să participe la program a fost retras, deoarece dezvoltarea programului IB a fost determinată de școli private. Studenții britanici care trec examenul IB cu cele șase discipline și probele de bază Eseu extins (EE), Teoria cunoașterii (TOK) și Creativitate, acțiune și servicii (CAS) primesc oferte universitare structurate în mod diferit celor care aleg să urmeze alte tipuri de bacalaureat, precum cele trei niveluri A din bacalaureatul britanic.

Istorie În 1945, „Conferința Școlilor Internaționale” a cerut Școlii Internaționale de la Geneva (Ecolint) să creeze un program școlar internațional. Peterson p. 17 Fox p. 5 Atunci când a devenit directorul diviziei engleze a Ecolint, Desmond Cole-Baker a început să dezvolte această idee, iar în 1962, colegul său, Robert Leach, a organizat o conferință la Geneva la care a fost menționat pentru prima dată termenul „Bacalaureat internațional”. HIll, 2007 p. 19 Profesor de studii sociale în america, Leach a organizat conferința — cu un grant de 2500$ de la UNESCO — la care au participat membri din școlile europene și din cardrul UNESCO. Scriind despre geneza Bacalaureatului Internațional în Schools Across Frontiers, Alec Peterson îl consideră pe Leach ca „promotorul inițial al Baccalaureatului Internațional”. Peterson p. 18 La finalul conferinței, UNESCO a finanțat Asociația Internațională a Școlilor cu o sumă suplimentară de 10.000 de dolari, care nu a fost suficientă, însă, pentru a face mai mult decât a produce câteva lucrări sau a aduce împreună profesorii pentru întâlniri. Peterson p. 18-26

Începând cu anul 1964, profesorii internaționali, cum ar fi Alec Peterson (director al Departamentului de Educație de la Universitatea Oxford ), Harlan Hanson, Desmond Cole (directorul Școlii Internaționale a Organizației Națiunilor Unite la New York) și Desmond Cole-Baker (directorul Școlii Internaționale de la Geneva) au înființat Sindicatul de Examinare a Școlilor Internaționale (ISES). Fox, pp. 65-75 Mathews, p. 22 Cole și Hanson și-au adus experiența în examenele de admitere în colegii din Statele Unite. Potrivit lui Peterson, „cea mai importantă întâmplare din istoria IB” a venit în 1965 cu un grant din Fondul Secolului 20, care l-a însărcinat pe Martin Mayer, autorul The Schools, să prezinte un raport privind fezabilitatea stabilirii unui curriculum comun și a unui proces comun de examinare pentru școlile internaționale care ar fi acceptabile pentru intrarea în universități din întreaga lume. Peterson p. 18-26 Aceasta a condus la conferințe care au implicat Ecolint, Colegiul Unit al Atlanticului (UWC Atlantic College) și altele în primăvara și toamna anului 1965, la care au fost discutate și convenite detalii despre curriculum-ul pentru programul de diplomă.

Bursa fundației the Ford Foundation, asigurată în 1966, a finanțat studiul lui Peterson de la Universitatea Oxford, care se concentra pe trei aspecte: o analiză comparativă a „programelor educaționale secundare din țările europene (...) în cooperare cu Consiliul Europei”; așteptările universitare pentru studenții din învățământul secundar care intenționează să intre în cel universitar; și o „comparație statistică a rezultatelor examenelor pilot IB cu (...) examene naționale de absolvire a școlii, cum ar fi nivelurile britanice A și testele US College Board (AP)”. Peterson p. 18-26 Fox, pp. 65-75 Ca urmare a studiului și a modelului de curriculum dezvoltat la Colegiul Atlantic UWC, Peterson a inițiat modelul de combinare a „educației generale cu specializările”, care se îmbina cu programele din Statele Unite și Canada, model care a și devenit „cadrul curricular" propus la conferința UNESCO de la Geneva din 1967. În cursul anului 1967, ISES a fost restructurată și redenumită Consiliul Fundației IB, iar John Goormaghtigh a devenit primul președinte al acesteia în ianuarie 1968. În 1967, grupul, care până atunci l-a inclus și pe Ralph Tyler, a identificat opt școli pentru a fi utilizate în experimentarea curriculumului. Peterson pp. 24-27

În 1968, sediul IB a fost înființat oficial la Geneva pentru dezvoltarea și întreținerea IBDP. Alec Peterson a devenit primul director general al Organizației IB, iar în 1968, douăsprezece școli din douăsprezece țări au participat la IBDP, printre care Colegiul UWC Atlantic și UNIS din New York. Peterson p. 18-26 Fox, pp. 65-75 Scopul a fost acela de a „oferi o calificare de admitere universitară la nivel internațional, adecvată pentru populația mobilă în creștere a tinerilor ai căror părinți făceau parte din lumea diplomației, organizațiilor internaționale și multinaționale”. Hayden p. 94

Primii șase ani ai programului IB Diploma, cu un număr limitat de studenți, sunt denumiți „perioada experimentală”. Peterson pp. 61-98 Fiecare școală urma să fie inspectată de ISES sau IBO și trebuia aprobată de guvernul din țara în care se afla. Peterson, p. 31 Perioada experimentală s-a încheiat în 1975, iar în acel an, Bacalaureatul Internațional din America de Nord (IBNA) a fost creat ca o entitate separată, permițând ca finanțarea pentru implementarea IBDP să rămână în SUA, în loc să fie trimisă la Geneva. Peterson, p. 141 Primul ghid oficial al programului care conținea programa și informațiile oficiale de evaluare a fost publicat în 1970 și a inclus cursul de teoria cunoașterii. Eseul extins a fost introdus în 1978, dar Creativitatea, acțiunea, serviciul (CAS), deși menționat în ghiduri anterioare, nu a fost prezentat în mod separat în ghid până în 1989. Peterson p. 18-26 Hill pp. 27 et. următoarele.

În 1980, pentru a răspunde criticii că „internaționalismul” era eurocentric, IB a găzduit un seminar în Singapore cu scopul de a încorpora cultura și educația asiatică în curriculum-ul lor. În 1982, Conferința Permanentă a Directorilor de Școli IB a luat măsuri pentru a modifica Eurocentrismul din curriculum. În același an, guvernul japonez a găzduit o conferință științifică pentru IBO „ca un semn de interes japonez în diferitele dimensiuni ale IB”. Fox, pp. 65-75

De la început, toate disciplinele programului de diplomă IB au fost disponibile în limbile engleză și franceză, fiind obligatorie pentru toți studenții să studieze atât o primă, cât și o a doua limbă. HIll p. 27 et. următoarele. În 1974, au fost introduse diplome bilingve care le-au permis studenților să urmeze una sau mai multe dintre disciplinele lor umaniste sau științifice într-o altă limbă decât cea maternă. Subiectele programului Diploma IB au devenit disponibile în limba spaniolă în 1983.

Cerințe principale și grupe de subiecte Pentru a obține o diplomă IB, un candidat trebuie să îndeplinească trei cerințe de bază, în plus față de promovarea examenelor sale la 6 subiecte:

Eseu extins (EE). Candidații trebuie să scrie un eseu de cercetare independent de până la 4.000 de cuvinte pe un subiect din lista subiectelor autorizate pentru EE. Ghidul școlilor la IBDP, p. 5. Candidatul poate alege să investigheze o temă dintr-un subiect pe care îl studiază în prezent, deși acest lucru nu este necesar. Ghidul școlilor la IBDP, p. 9. EE poate fi scris pe un subiect interdisciplinar. Ghidul școlilor la IBDP, p. 6. Teoria cunoașterii (TOK — Theory of knowledge). Acest curs introduce studenților teoriile despre natura și limitările cunoașterii (epistemologia de bază) și oferă practică în determinarea sensului și validității cunoașterii (gândirea critică). Se pretinde a fi un „element emblematic” al programului de diplomă și este singurul curs pe care toți candidații trebuie să îl urmeze. TOK necesită 100 de ore de instruire, finalizarea unui eseu evaluat extern de 1600 de cuvinte (cu un titlu ales dintre șase titluri prescrise de IB — reprezentând 67% din nota finală) și o prezentare evaluată intern (reprezentând 33%) pe subiectul ales de candidat. Creativitate, activitate, serviciu (CAS). CAS își propune să ofere studenților oportunități de dezvoltare personală, auto-reflecție, provocări intelectuale, fizice și creative și conștientizarea față de ei înșiși ca membri responsabili ai comunităților lor Creativitate, acțiune, serviciu Ghid pentru studenții absolviți în 2010 și ulterior, publicat în martie 2008 la Bacalaureat Internațional prin participarea la muncă socială sau comunitară (serviciu), atletism sau alte activități fizice (activități) și activități creative (creativitate). Norma pentru activitatea minimă de CAS pe durata programului de doi ani este de aproximativ 3-4 ore pe săptămână, deși nu se încurajează „numărarea orelor”. Anterior, a existat o cerință de a finaliza 150 de ore CAS, dar acest lucru a fost anulat în 2010. Cu toate acestea, unele școli încă cer finalizarea acestor ore.

Grupele de subiecte

Elevii care urmează diploma IB trebuie să aleagă șase subiecte: câte unul din grupele 1-5, Ghidul școlilor la IBDP, p. 5. și unul din grupa 6 sau un subiect înlocuitor din una din celelalte grupe, după cum este descris mai jos. Ghidul școlilor la IBDP, p. 11. Trei sau patru subiecte trebuie luate la nivel superior (HL — High level), iar restul la nivelul standard (SL — Standard Level). IB recomandă un minim de 240 de ore de instruire pentru cursurile HL și 150 de ore pentru cursurile SL.

În timp ce IB încurajează studenții să urmeze un program de diplomă complet IB, „volumul de muncă substanțial necesită un angajament foarte mare, organizare și inițiativă”. Elevii pot alege în schimb să urmeze unul sau mai multe subiecte individuale IB, fără cerințele de bază. Acești elevi nu vor primi diploma completă.

Cele șase grupe de subiecte și ofertele de curs IBDP sunt prezentate mai jos:

Grupul 1: Studii în limbă și literatură. La SL sau HL, aceasta este în general limba maternă a elevului, cu peste 80 de limbi disponibile, inclusiv româna Ghidul școlilor la IBDP, p. 10. Începând cu vara anului 2011, există două opțiuni pentru Limba A (anterior Limba A1): Literatură, care este foarte asemănătoare cu vechiul curs, și Limbă și literatură, o adaptare puțin mai dificilă a fostei grupe de Limbă A2, care a fost retrasă. Domeniul interdisciplinar de literatură și interpretare poate fi, de asemenea, urmat la SL.