Incendiul de la catedrala „Notre-Dame de Paris” a fost un incendiu violent care s-a declansat în interiorul catedralei „Notre-Dame de Paris”, în seara zilei de 15 aprilie 2019.
Luând rapid o mare amploare, flăcările au distrus în întregime turnul-fleșă, care s-a prăbușit, cât și o mare parte din acoperiș precum și șarpanta monumentului. Mulțumită intervenției a sute de pompieri, structura globală a edificiului și cele două turnuri au fost cruțate, însă pagubele sunt considerabile. Intervenția câtorva sute de pompieri, până în dimineața zilei următoare, a putut să salveze structura globală a edificiului, cele două turnuri precum și fațada de apus. Totuși, stricăciunile și pierderile sunt considerabile, atât în interiorul cât și în exteriorul monumentului.
Incendiul a provocat o emoție foarte puternică, atât în Franța, cât și în întreaga lume, precum și o importantă acoperire mediatică. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a descris incendiul ca fiind unul „groaznic”. Insula Île de la Cité, pe care se află catedrala Notre-Dame, a fost evacuată.
În aceeași seară, președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a anunțat reconstrucția catedralei.
Context Catedrala "Notre-Dame din Paris", construită între secolele al XII-lea și al XIV-lea pe île de la Cité, în inima Parisului, fusese restaurată în secolul al XIX-lea..
Începutul anului 2019 De mai multe luni, monumentul tocmai beneficia de importante lucrări, îndeosebi de curățarea exteriorului, înnegrit de poluare.. Statul finanțase cu suma de de euro restaurarea turnului-fleșă, sumă pe care Monseniorul Patrick Chauvet, rector al catedralei, o apreciase insuficientă pentru acoperirea mulțimii lucrărilor de renovare.« De quels travaux de rénovation parle-t-on ? », La Voix du Nord, consulté le 15 aprilie 2019.
Benjamin Mouton, fost arhitect-șef al Monumentelor istorice, însărcinat cu catedrala din 2000 până în 2013 și care a supravegheat ultima aducere la zi a dispozitivului de detecție a incendiilor, mulțumită unui dispozitiv foarte scump, declară: protecția contra incendiilor a fost adusă
Declararea incendiului Incendiul s-a declarat la începutul Săptămânii Mari., din Biserica Romano-Catolică. Acesta a început pe 15 aprilie 2019, spre orele 18:50 (ora Franței).. A avut originea în acoperiș, la baza turnului-fleșă, operă a arhitectului Viollet-le-Duc, constituit din de lemn și de plumb, care era deasupra transeptului având înălțimea de . Flăcările au distrus șarpanta, cea mai veche din Paris, făcută din , adică de pădure...
Desfășurarea 15 aprilie Potrivit procurorului Republicii din Paris, Rémy Heitz, o primă alertă ar fi survenit la orele 18 și 20 de minute (CEST). . O a doua alertă a fost dată la orele 18 și 43 de minute: a fost constatat un incendiu în șarpantă. Pompierii sosiți după cincisprezece minute, nu au reușit să-l stăpânească. Numeroși gură-cască asistau la scenă..
La orele 19 și 57 de minute, turnul-fleșă s-a prăbușit. La orele 20 și 59 de minute, focul părea că s-a intensificat, atingând turnul de nord al catedralei.. La orele 21 și 7 minute, un jurnalist de la radio France Info, prezent pe île de la Cité, a constatat că tunul de nord a început să ia focSite de la radio FranceBleu "incendie de Notre-Dame, chronologie, consulté le 15 aprilie 2019, ceea ce a fost confirmat, puțin după aceea, de agenția Reuters..
Întrebat despre posibilitatea de a acționa cu apă la înălțime joasă, Direcția securității civile a arătat că nu dorește să recurgă la această soluție, întrucât greutatea apei ar putea slăbi structura catedralei.. Un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Paris a precizat că sunt mobilizate importante mijloace de intervențieSite du journal Le Figaro, consulté le 15 aprilie 2019., iar pompierii din Île-de-France vin cu întăriri.Incendie de Notre-Dame de Paris. Les pompiers seine-et-marnais en renfort sur place sur actu.fr, consulté le 15 avril 2019... Una din dificultățile operațiilor de luptă contra incendiului a constituit-o absența unei coloane uscate în edificiul catedralei.Incendie à Notre-Dame de Paris : après avoir lutté toute la nuit, les pompiers sont célébrés en héros, Le Journal du dimanche, 16 aprilie 2019
Puțin înainte de orele 22, Secretarul de stat de Interne, Laurent Nuñez, sosit la fața locului, a anunțat presa că salvarea catedralei era în curs, fiind mobilizați circa și utilizarea a optsprezece furtunuri de apă.Site de la RTBF, article "Incendie à Notre-Dame de Paris : les pompiers "pas sûrs de pouvoir enrayer la propagation du feu", consultat la 15 aprilie 2019 Puțin înainte de orele 23, el a indicat că structura edificiului, inclusiv clopotnița nordică, a putut fi salvată.
16 aprilie Pe la orele 4 dimineața, locotenent-colonelul Gabriel Plus, purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Paris, a anunțat că incendiul este stăpânit și parțial stins. La orele 9 și 50 de minute, el a indicat că focul a fost stins și se intră în faza de expertiză pentru examinarea ansamblului structurilor și determinarea condițiilor de consolidare a acestora.
Incendiul a mobilizat în total peste patru sute de pompieri, sprijiniți de optsprezece furtunuri cu apă și mai multe camioane cu scări mari. Robotul Colossus, fabricat de societatea Shark Robotics, fabricat la La Rochelle, capabil să-și acționeze furtunul cu apă în condiții extreme, a fost folosit.
Consecințe thumb|Catedrala a doua zi după incendiu. Patrimoniale
Arhitecturale Turnul-fleșă din secolul al XIX-lea (operă a arhitectului Viollet-le-Duc) s-a prăbușit. Acest turn-fleșă era constituit dintr-o șarpantă de 500 de tone de lemn, acoperită cu 250 de tone de plăci de plumb (oxidat la suprafață). La temperatura incendiului, plumbul s-a lichefiat, și în mare parte sublimat în vapori și nanoparticule, sursă de fum toxic.
Două treimi din acoperiș, între care șarpanta de stejar, care data de la începutul secolului al XIII-lea pentru navă și din secolul al XII-lea pentru partea exterioară a absidei au fost distruse..Cathédrale Notre-Dame de Paris - page concernant la charpente. O parte din bolți a avut de suferit. .
Cele două turnuri, structura arhitecturală . și vitraliile din secolele al XII-lea și al XIII-lea, rozasele au fost ocrotite..
Partea superioară, de nord, a zidului transeptului necesită lucrări de întărire. ; mai multe alte vitralii, mai recente, au suferit pagube importante, între care micile rozase din partea superioară a zidului transeptului.
Culturale Ministerul de Interne a anunțat că cel puțin 30 % dintre operele de artă au fost puse la adăpost.. Ministerul Culturii a anunțat că cele mai multe obiecte din tezaur, cum sunt Sfânta Coroană sau tunica Sfântului Ludovic, au putut fi salvate.. Același lucru s-a întâmplat și cu alte relicve și mai multe opere de artă: un fragment al „Sfintei Cruci” și un cui al Patimilor precum și totalitatea operelor păstrate în „tezaur”, între care Vizita de Jean Jouvenet și marea Pietà de Nicolas Coustou.« Ces trésors de Notre-Dame sauvés des flammes », Paris Match, consultat la 17 aprilie 2019. Presa internațională a salutat rolul decisiv al pompierului Jean-Marc Fournier, preot al pompierilor din Paris, în salvarea Coroanei de Spini, a tunicii sfântului Ludovic și a Sfântului Sacrament, hostie consacrată care pentru catolici semnifică prezența reală a lui Cristos.« Jean-Marc Fournier, pompier, prêtre et héros de Notre-Dame », Courrier international, consulté le 18 aprilie 2019.« Jean-Marc Fournier, prêtre et aumônier des pompiers de Paris et sauveur de la couronne d'épines à Notre-Dame », BFM TV, consultat la 18 aprilie 2019.
Cele șaisprezece statui (cei doisprezece apostoli și cei patru evangheliști) din cupru care înconjurau baza turnului-fleșă fuseseră îndepărtate la 11 aprilie 2019 pentru restaurare și, prin urmare, nu au fost afectate de incendiu.. Ele au fost transferate în Dordogne, la Socra, societate specializată în restaurarea operelor de artă.Anne-Marie Siméon« La cure de jouvence des apôtres et des évangélistes », Sud Ouest édition Dordogne, 15 aprilie 2019, .
Primele fotografii luate din noaptea de 15 aprilie arată că cele două mari rozase ale brațelor de nord și de sud ale transeptului sunt intacte precum și sculpturile lui Antoine Coysevox, Guillaume și Nicolas Coustou în cor. Marea orgă a lui Cavaillé-Coll, devenită provizoriu inutilizabilă prin funingine și praf (va trebui demontată de jos în sus), nu pare să fi suferit nicio altă stricăciune. Fecioara cu Pruncul sculptată în secolul al XIV-lea, păstrată în brațul de nord al transeptului, a fost doar udată cu furtunurile contra incendiului, dar nu a ars. Printre cele treisprezece mari « Mays » de la Notre-Dame, agățate în capelele laterale ale transeptului, patru ar fi fost distruse, dintre care unul dintre cele două tablouri pictate de Laurent de La Hyre.
Practic la baza turnului-fleșă se găsea un mare orologiu Collin datând din 1867. A fost fără îndoială distrus, dar poate că se vor găsi vestigii printre dărâmăturile turnului-fleșă. Acest orologiu conducea patru cadrane, toate fiind distruse. Acest orologiu ar putea fi reconstruit, în măsura în care toate datele sunt disponibile.Bruno Cabanis, Horlogerie française, Eyrolles, 2012.
În vârful turnului-fleșă, se afla o giruetă care reprezenta un cocoș. Aceasta conținea trei relicve: o porțiune din Coroana Sfântă, o relicvă a sfântului Dionisie (în franceză: saint Denis) și o alta a sfintei Genoveva.. Mai întâi fiind crezut pierdut, cocoșul a fost regăsit, a doua zi după sinistru, de către unul dintre restauratorii însărcinați să scotocească printre dărâmături; nu este deteriorat grav...
Altarul modern (altarul Paul al VI-lea) a fost strivit de o grămadă de pietre și grinzi arse de foc. Altarul tradițional (altarul principal) din spatele corului a fost cruțat, la fel cum s-a întâmplat și cu crucea aurită.
Consecințe asupra mediului 250px|thumb|Turnul-fleșă al catedralei în flăcări, înconjurat de o degajare densă de fum.
Un fum alb spre galben, foarte opac (și mai scurt un fum negru, în turn și la nivelul părții de sus a unui zid) a fost vizibil de la mai mulți kilometri. 250 de tone de plumb, metal care se topește la o temperatură joasă și sublimează la temperatură înaltă, acopereau turnul-fleșă, iar 210 tone de plumb constituiau cele de foi sau țigle de plumb care acopereau restul șarpantei. Pentru a opri riscurile de intoxicare, locuințele din apropiere au fost evacuate.
Conform rapoartelorSite internet al Airparif făcute de AirparifAirparif este un organism francez agreat de Ministerul Mediului pentru supravegherea calității aerului, în regiunea Île-de-France. , marți, 16 aprilie, datorită condițiilor meteorologice trâmba de fum a fost purtată în afara Parisului, urmând culoarul Senei. În plus, datorită temperaturii din focar, fumul s-a înălțat la mai multe zeci de metri fără să contamineze local straturile inferioare ale aerului, dar
Cea mai mare parte a trâmbei de poluare pare să fi fost scoasă în întregime din Paris, întrucât cele cinci stații de măsurare a calității aerului cele mai apropiate de incendiu (situate la Beaubourg, pe docul des Célestins, strada Bonaparte, bulevardul Haussmann și piața Opéra) n-au înregistrat vreo creștere de particule fine, nu mai mult decât cele înregistrate de senzorii cei mai îndepărtați. Nicio „depășire reală a pragului de poluare a aerului” nu a fost înregistrată de senzori în timpul incendiului sau în orele care au urmat. Unii riverani sau gură-cască, prezenți la începutul incendiului, au descris totuși un aer irespirabil sau un puternic miros de ars când flăcările au început să devină vizibile pe acoperiș. Articol întitulat Incendie de Notre-Dame : l'air de Paris est-il plus pollué ? publicat de ziarul L'Express, la 16 aprilie 2019. Airparif nu exclude, prin urmare, o poluare foarte locală. Clădirile din zonă au fost evacuate.
Bilanț uman